ICCJ. Decizia nr. 1003/2014. Civil. Pretenţii. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1003/2014
Dosar nr. 50933/3/2011
Şedinţa de la 13 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 10.196 de la 17 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins atât acţiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC E.T.C. SRL, cât şi cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâtă ca neîntemeiate, cu motivarea că reclamanta nu a respectat nici termenele de predare intermediare şi nici ultimul termen de predare, fiind de acord cu rezilierea contractului, iar pârâta nu a făcut dovada caracterului cert al prejudiciului, neexistând o posibilitate de evaluare a acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 70 de la 18 februarie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC S. SRL, reţinând că, din probele administrate, nu a rezultat caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinse de reclamantă, respectiv diferenţa dintre ceea ce s-a achitat şi ceea ce s-a executat şi a admis apelul declarat de pârâta SC E.T.C. SRL, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională astfel cum a fost precizată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 587.520 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru nerespectarea obligaţiei de finalizare a lucrărilor de construire în termenele convenite de părţi, conform Contractului de subantrepriză nr. 01 din 19 aprilie 2005 şi a actelor adiţionale la acesta, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei, apreciindu-se că, în cauză, este pe deplin aplicabilă clauza penală convenită de părţi la art. 5 alin. (6) din contract, deoarece lucrările nu au fost finalizate în termenele convenite.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC S. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii principale şi respingerii cererii reconvenţionale, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că s-au interpretat greşit dispoziţiile contractuale raportate la art. 969 în consonanţă cu acţiunea principală şi, în mod eronat, s-au aplicat cuantumul penalităţilor de 0,15% la suma totală în condiţiile în care trebuia să se aplice la contravaloarea lucrărilor efectuate.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi normelor de aplicare a legii coroborate cu dispoziţiile art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.
În speţă, recurenta a depus dovada achitării timbrului judiciar, însă nu a depus până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului dovada taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit (10.799 RON), deşi a fost citată cu această menţiune.
Constatând că recursul nu a fost timbrat corespunzător anticipat şi nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 13 martie 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar, în cauză, nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 coroborate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 şi să dispună anularea ca insuficient netimbrat a recursului declarat de reclamanta SC S. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 70 din 18 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1002/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1004/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
