ICCJ. Decizia nr. 1115/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1115/2014
Dosar nr. 341/102/2010
Şedinţa publică din 02 aprilie 2014
Asupra cauzei de faţă reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, la data de 5 februarie 2010, sub nr. 341/102/2010, reclamantul C.N.P. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin M.F.P., pronunţarea unei hotărâri, prin care să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile confiscate ca urmare a aplicării abuzive a Decretului nr. 83 din 2 martie 1949, precum şi pentru daunele morale cauzate prin măsura administrativă cu caracter politic a strămutării din comuna Tăureni, în localitatea Târgu Mureş.
Prin sentinţa civilă nr. 1604 din 05 octombrie 2010, Tribunalul Mureş a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative aplicate reclamantului, constând în strămutare şi confiscarea averii şi l-a obligat pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin M.F.P., la plata sumei de 29.457 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 din bunurile mobile confiscate, menţionate în raportul de expertiză întocmit de expertul evaluator Nemeş Gheorghe Mihai; au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut că familia reclamantului locuia în localitatea Tăureni, judeţul Mureş; fiind mai înstărită, a fost considerată familie de chiaburi, iar terenurile acesteia au fost trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945. De asemenea, bunurile mobile constând în animale, utilaje, produse agricole au fost confiscate, iar membrii familiei au fost strămutaţi la Târgu Mureş, unde li s-a fixat domiciliu obligatoriu.
A apreciat prima instanţă că măsurile administrative luate împotriva familiei reclamantului au avut un pronunţat caracter politic, fiind luate în scopul îngrădirii drepturilor şi libertăţilor economice şi sociale ale membrilor acesteia, astfel că sunt întrunite prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
De asemenea, tribunalul a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, astfel că a dispus acordarea de despăgubiri materiale constând în contravaloarea bunurilor mobile confiscate.
Cu privire la daunele morale, instanţa a reţinut că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Deciziile nr. 1358 şi 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamant, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 56/A din 05 mai 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român împotriva sentinţei civile nr. 1604 din 05 octombrie 2010, pronunţată Tribunalului Mureş.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâtul, recurs care a fost admis prin Decizia nr. 3108 din 08 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelului, Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că se impune completarea probatoriului pentru a se verifica în ce măsură bunurile confiscate intră sub incidenţa Legii nr. 221/2009, respectiv dacă sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 lit. b), în contextul în care despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condiţiile acestui act normativ privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005.
Referitor la critica recurentului-pârât privind constatarea caracterului politic în baza Decretului nr. 83/1949, instanţa de control judiciar a arătat că acest act normativ nu se regăseşte ca fiind enumerat în categoria celor enunţate la lit. a) - f) ale art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel încât nu poate constitui o măsură administrativă cu caracter politic dispusă împotriva reclamantului în condiţiile art. 4 şi art. 1 alin. (3) din actul normativ menţionat.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 22 noiembrie 2012, sub nr. 341/102/2010.
Prin Decizia civilă nr. 3/A din 24 ianuarie 2013, această instanţă a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 1604 din 5 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 341/102/2010; a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că prin cererea adresată Tribunalului Mureş, reclamantul C.N.P. a solicitat să se constate că măsurile administrative care s-au luat faţă de aceasta, respectiv confiscarea averii şi stabilirea domiciliului obligatoriu, au avut caracter politic şi abuziv şi să fie obligat pârâtul Statul Român să-i plătească despăgubiri materiale, constând în contravaloarea bunurilor confiscate, precum şi despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în anul 1949 s-a făcut o inventariere şi evaluare a patrimoniului lui C.N. din comuna Tăureni, moşia acestuia fiind predată către F.G.A.S. din Comuna Sânger, în baza procesului-verbal din 25 martie 1949.
Susţinerile recurentului referitoare la stabilirea domiciliului obligatoriu sau strămutarea familiei acestuia la Tg.-Mureş nu au fost probate. Astfel, martorul V.G.B., audiat în faţa primei instanţe a arătat că în martie 1949 familia reclamantului a predat gospodăria şi s-a mutat în Luduş, iar apoi în Târgu - Mureş. Această afirmaţie a martorului, nu s-a referit în mod expres la o măsură a stabilirii domiciliului obligatoriu sau strămutării şi nu a fost însoţită de nici un act care să ateste luarea unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, astfel că nu este de natură a proba susţinerile reclamantului.
În justificarea caracterului politic al măsurii administrative, reclamantul a invocat aplicarea abuzivă a Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţii din Legea nr. 187/1945 privind reforma agrară; în acest sens acesta a arătat că, potrivit actelor depuse la dosar (cu referire la extrasul din procesul-verbal din 1945, încheiat în şedinţa comitetului sătesc pentru aplicarea legii reformei agrare), familia sa a fost scutită de expropriere.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute în art. 4 şi 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187/1945, însă din probele administrate nu rezultă existenţa vreunei astfel de condamnări.
Pe de altă parte, Decretul nr. 83/1949 nu se regăseşte enumerat nici printre actele normative indicate la lit. a) - f) ale art. 3 din Legea nr. 221/2009, aspect reţinut şi în considerentele deciziei de casare.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, textul legal făcând trimitere la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, care, la rândul său, face trimitere la unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Din probele administrate nu rezultă luarea faţă de familia reclamantului a vreunei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul prevederii legale menţionate anterior.
Astfel, din înscrisurile depuse de la Arhivele Naţionale rezultă că C.N. a fost cuprins în tabelul cu proprietarii care au fost expropriaţi la Reforma agrară din anul 1945 şi le-au mai rămas proprietăţi, precum şi în tabloul seminţelor, construcţiilor, maşinilor şi uneltelor agricole existente la gospodăriile expropriate la 2 martie 1949 şi că moşia, conform formularului de evaluare şi inventariere, a fost predată F.G.A.S. din comuna Sânger, aspect confirmat şi de martorul audiat în cauză. Acestea nu sunt însă în măsură să probeze existenţa măsurii strămutării sau stabilirii domiciliului obligatoriu şi a caracterului politic al unei astfel de măsuri.
A mai reţinut instanţa de apel că întrucât în cauză nu s-a probat împrejurarea că faţă de reclamant a fost luată vreo măsură administrativă cu caracter politic, nu s-ar impune examinarea capătului de cerere referitor la acordarea de despăgubiri.
Cu toate acestea, a procedat la cercetarea criticilor de apel şi sub acest aspect faţă de considerentele deciziei de casare, reţinând că reclamantul a arătat că a obţinut despăgubiri în baza legii fondului funciar, pentru terenurile agricole, în prezenta cauză solicitând contravaloarea bunurilor mobile ce au fost predate în martie 1949 către F.G.A.S. din comuna Sânger, acestea fiind cele enumerate în înscrisurile de la filele 12-18 din dosarul tribunalului şi cuprinse în raportul de expertiză depus în acelaşi dosar.
Analizând înscrisurile menţionate, curtea de apel a constatat că bunurile a căror contravaloare o solicită reclamantul sunt bunuri mobile, astfel că nu în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
În acest sens, s-a reţinut că, potrivit art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de prevederile legale menţionate şi văzând dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia de casare, curtea de apel a concluzionat că este evident că despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condiţiile Legii nr. 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al actelor normative de reparaţie arătate.
Din această perspectivă, instanţa de apel a constatat că bunurile mobile a căror contravaloare a fost solicitată de reclamant nu intră în sfera de aplicare a textului legal menţionat, iar soba de teracotă şi utilajele agricole, în speţă triorul, nu reprezintă imobile sau imobile prin destinaţie, care să facă obiectul Legii nr. 10/2001, respectiv al Legii nr. 247/2005. Cu referire la utilajele agricole, instanţa a reţinut că reclamantul nu a solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată despăgubiri materiale pentru imobile, prin natura lor, care, în plus, să atragă şi incidenţa Legii nr. 10/2001 şi care să nu fi fost restituite prin procedura instituită de această lege, astfel că nu pot face obiectul dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1604 din 05 octombrie 2010 a Tribunalului Mureş, pronunţată în Dosarul nr. 341/102/2010 şi a fost schimbată sentinţa în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.N.P.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, recurentul-reclamant C.N.P., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 312 alin. (2) şi (5) şi ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată este nelegală deoarece prin probele administrate a dovedit că după strămutarea din localitatea Tăureni în Târgu - Mureş, timp de 14 ani a fost persecutat politic în considerarea originii sociale şi nu a găsit un loc de muncă potrivit pregătirii profesionale.
A mai arătat recurentul că potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, acest act normativ se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, potrivit înscrisului aflat la fila 20 din dosarul primei instanţe, recurentul, ca şi fraţii săi C.A. şi S.Z. (născută C.), este membru al A.F.D. - Filiala Mureş, această calitate fiind dobândită conform Decretului-Lege nr. 118/1990 art. nr. 1 lit. e), în calitate de persoane strămutate.
În consecinţă, în mod greşit s-a reţinut prin decizia recurată că nu a fost probată stabilirea domiciliului obligatoriu, respectiv strămutarea familiei recurentului-reclamant la Târgu - Mureş.
Recurentul-reclamant a criticat şi interpretarea dată de instanţa de apel probei testimoniale constând în depoziţia martorului V.G.B.
Sub un alt aspect recurentul-reclamant a arătat în mod greşit i-a fost respinsă de către Curtea de Apel Târgu - Mureş cererea de administrare a probei cu expertiză judiciară, această instanţă reţinând în mod nejustificat, urmare cercetării superficiale a probelor administrate că în cauza nu s-a făcut dovadă faptului că faţa de intimatul-reclamant s-ar fi luat vreo măsura administrativă cu caracter politic, astfel că este de prisos a se analiza capătul de cerere referitor la despăgubiri.
Recurentul-reclamant a concluzionat că din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă fără echivoc împrejurarea că măsura confiscării averii şi strămutării sale din localitatea de domiciliu, au fost dispuse în considerarea averii şi originii sociale (familia sa fiind inclusă în categoria chiaburilor); aceste măsuri administrative au fost luate în scopul îngrădirii drepturilor şi libertăţilor economice şi sociale ale membrilor acesteia. Strămutarea forţată din localitatea de domiciliu a fost probată cu copia Hotărârii nr. 48 din 26 iunie 1992 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, aflat la fila 20 din dosarul primei instanţe.
Recurentul-reclamant a solicitat menţinerea capătului de cerere prin care a solicitat constatarea caracterului politic al măsurilor administrative şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Mureş pentru a completa cererea cu imobilele-construcţii cuprinse în cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o sora sa S.Z., aflată în curs de judecată.
Prin cererea de intervenţie voluntară accesorie, formulată în interesul recurentului-reclamant, admisă în principiu, intervenienta S.Z.M. a solicitat admiterea recursului promovat împotriva Deciziei civile nr. 3/A din 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Târgu - Mureş, arătând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu cele ale O.U.G. nr. 214/1999.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 221/2009, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate (care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), înscrisurile de la dosar şi dispoziţiile legale incidente în speţă, Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării şi trimiterii spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a stabili situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile în cauzele deduse judecăţii, în scopul pronunţării unor hotărâri temeinice şi legale iar conform prevederilor art. 315 alin. (1) din acelaşi act normativ, “în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
În cauză se constată că nu s-a dat eficienţă acestor dispoziţii, instanţa de apel neadministrând nicio probă cu prilejul rejudecării, ca urmare a casării Deciziei nr. 56/A din 05 mai 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 3108 din 8 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; în plus, nu au fost avute în vedere înscrisuri relevante aflate la dosar care tind să contureze o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în hotărârea ce face obiectul controlului judiciar.
Astfel, cu referire la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat constatarea caracterului politic al măsurilor administrative constând în strămutare/stabilire domiciliu obligatoriu şi confiscarea averii, instanţa de recurs a statuat că nu constituie temei al unei asemenea măsuri, Decretul nr. 83/1949, pentru completarea unor dispoziţii din Legea nr. 187din 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, în condiţiile art. 4 şi 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009; în acelaşi timp, însă, s-a arătat că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost lămurite nici cu referire la acest petit.
Instanţa de rejudecare a reţinut că reclamantul a predat către F.G.A.S. din comuna Sânger, la 25 martie 1949 teren, construcţii, inventar viu, bunuri mobile şi seminţe însă înscrisurile care atestă acest lucru şi depoziţia martirului V.G.B. nu probează existenţa măsurii strămutării sau domiciliului obligatoriu, respectiv a caracterului politic al unei asemenea măsuri; a concluzionat că reclamantul nu a făcut dovada că a fost supus vreunei măsuri cu caracter administrativ.
Înalta Curte menţionează că stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului sunt aspecte care vizează temeinicia hotărârii însă pentru a se putea exercita controlul de legalitate în recurs, este necesar ca împrejurările de fapt ale cauzei să fie pe deplin lămurite.
În speţă se constată că instanţa de apel a ignorat în analiza materialului probator Hotărârea nr. 48 din 26 iunie 1992, emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 a Judeţului Mureş, aflată la fila 20 din dosarul Tribunalului Mureş, din care rezultă că reclamantul C.N.P. a fost strămutat din localitatea Tăureni, judeţul Mureş, în Târgu Mureş, în perioada 02 martie 1949 - 08 august 1963.
Ori, potrivit art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, acest act normativ este aplicabil şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit a), b) sau c).
Faptul că reclamantul a indicat drept temei al măsurilor administrative cu caracter politic reclamate un decret care nu este susceptibil, în sine, de a constitui temei pentru dispunerea unor măsuri cu caracter administrativ, nu exonerează instanţa de trimitere de a analiza dacă măsurile reclamate nu au fost dispuse în fapt, în absenţa oricărui act normativ.
În acest sens urmează a se stabili, având în vedere că recurentul a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a fost scutit de expropriere pentru o suprafaţă de 50 ha de teren (extras din procesul-verbal din iulie 1945, încheiat în şedinţa comitetului sătesc pentru aplicarea Legii Reformei Agrare din comuna Sângeorgiu de Mureş, aflat la fila 38 din dosarul tribunalului), condiţiile în care a survenit predarea, la 25 martie 1949, către F.G.A.S. din comuna Sânger, a bunurilor menţionate în procesul-verbal aflat la fila nr. 9 din dosarul aceleiaşi instanţe.
Cu referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat plata de despăgubiri pentru bunurile confiscate, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va avea în vedere considerentele Deciziei nr. 3108 din 8 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cu privire la natura bunurilor care intră în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009 şi necesitatea administrării de probe.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului de casare a deciziei atacate cu recurs pentru a avea posibilitatea să completeze cererea de acordare de despăgubiri şi pentru bunuri imobile, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., întregirea sau modificarea cererii se poate face la prima zi de înfăţişare, în faţa primei instanţe, moment procesual care în cauză a fost depăşit.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1), 313 şi 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia nr. 3/A din 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş. secţia a I-a civilă, şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 49 alin. (3), 51 şi 55 C. proc. civ. va fi admisă şi cererea accesorie formulată de intervenienta S.Z.M. în interesul recurentului - reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant C.N.P., împotriva Deciziei nr. 3/A din 24 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a I-a civilă.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta S.Z.M. în interesul recurentului - reclamant.
Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Târgu Mureş. secţia a I-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1100/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1117/2014. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
