ICCJ. Decizia nr. 1127/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1127/2014
Dosar nr. 5713/1/2010
Şedinţa publică din 2 aprilie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2006, reclamanţii P.C. şi I.J.S., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iaşi, au solicitat instanţei constatarea nelegalităţii Dispoziţiei nr. 683 din 22 martie 2006 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură sau echivalent bănesc a Palatului M.G., Palatul din M.R. şi a terenului aferent în suprafaţă de 15 ha.
Prin Sentinţa civilă nr. 2315 din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Iaşi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, ca tardiv introdusă, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 9 din 14 ianuarie 2007, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii tribunalului, menţinând ca temeinică şi legală sentinţa pronunţată.
Împotriva deciziei curţii de apel au formulat recurs reclamanţii. Prin Decizia civilă nr. 6058 din 27 mai 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat perimată calea de atac exercitată de reclamanţi.
Împotriva deciziei instanţei de recurs a formulat contestaţie în anulare reclamanta P.C., respinsă prin Decizia civilă nr. 3784 din 17 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La data de 23 februarie 2011, reclamanta P.C. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei din urmă decizii.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 23 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, având în vedere decesul intimatului I.J.S., în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea cauzei.
Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, din oficiu, prin rezoluţia din data de 12 martie 2014 în vederea discutării perimării cererii de contestaţie în anulare.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Ca urmare, perimarea operează de drept, cu condiţia ca, timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
În speţă, judecarea contestaţiei în anulare a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a decesului intimatului reclamant I.J.S.
Dat fiind temeiul de drept al suspendării, art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condiţiile art. 245 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor sau menţionând o eventuală imposibilitate obiectivă de identificare a acestora.
Dispoziţiile de procedură menţionate exclud ideea că actul de procedură urmează a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea judecăţii putea fi făcută doar la solicitarea părţilor.
Înalta Curte mai are în vedere că niciuna dintre părţi nu s-a preocupat înăuntrul termenului de perimare să depăşească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanţei în vederea stabilirii în mod concret a stadiului dezbaterii succesiunii, verificării existenţei unor moştenitori sau sesizare a instituţiilor statului în vederea declarării moştenirii vacante.
În raport de aceste considerente şi având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii, timp în care nici una dintre părţile litigante nu a solicitat continuarea judecăţii cauzei şi că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată cererea de contestaţie în anulare formulată de P.C. împotriva Deciziei nr. 3784 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2014.
Procesat de GGC - LM
← ICCJ. Decizia nr. 1126/2014. Civil. Succesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1138/2014. Civil. Drepturi băneşti.... → |
---|