ICCJ. Decizia nr. 1171/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1171/2014
Dosar nr. 1547/118/2007
Şedinţa publică din 8 aprilie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2007, reclamantele B.T.C.C. şi S.M.V., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a construcţiei situate în localitatea Techirghiol, judeţul Constanţa, imobil cunoscut sub nomenclatura de „fostele Băi M.” şi, în măsura în care instanţa va aprecia cererea anterioară întemeiată, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei de restituire.
Tot prin acţiune, cele două reclamante, l-au chemat în judecată şi pe S.C.D.P., dar nu în calitate de pârât, ci ca intervenient în nume propriu, având în vedere temeiul în drept invocat de reclamante, art. 57 C. proc. civ., ce se referă la chemarea în judecată a altor persoane.
Această cerere a fost calificată de instanţă la primul termen de judecată, cel din 20 martie 2007, când s-a dispus citarea numitului S.C.D.P. în calitate de intervenient.
În motivarea în fapt a acţiunii, reclamantele au arătat că ele sunt moştenitoarele autoarei C.C., cea care a fost proprietara imobilului situat în Techirghiol, judeţul Constanţa, pe care l-a dobândit de la fratele său V.E., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 14 martie 1921 la Tribunalul Constanţa. La acea dată imobilul purta denumirea de „V.E.” şi era compus din suprafaţa de 2.000 mp teren, pe care se găsea o singură construcţie formată din două camere şi sală.
Moştenitoarele autoarei C.C. au fost cele două fiice ale acesteia, P.A. şi N.M., ambele decedate în prezent. Moştenitoarele lui P.A. sunt cele două fiice ale ei, reclamantele B.T.C.C. şi S.M.V., iar N.M. a avut doi copii, S.E. şi N.C. Şi aceştia din urmă sunt decedaţi, ultimul dintre ei, fără moştenitori, iar prima cu unicul moştenitor S.C.D.P., chemat în judecată de reclamante, în calitate de intervenient în nume propriu.
După decesul primului proprietar al imobilului, C.C., cele două fiice ale acesteia împreună cu familiile lor au transformat imobilul într-un complex balnear de tratament cu nămol, schimbându-i denumirea în vila C., care era compusă din 3 corpuri de clădire, astfel: un corp parter şi etaj compus din 19 camere; un corp cu 12 cabine cu băi de nămol şi un alt corp cu două camere şi sală pentru personalul care deservea acest complex balnear.
Toate aceste construcţii au fost înregistrate la Circumscripţia fiscală Techirghiol, Matricola 2 (impozit pe clădiri).
Reclamantele au susţinut că imobilul a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi după acest an complexul a trecut în administrarea Sfatului Popular Regional Dobrogea - S.G.L.
Au mai precizat că în calitatea lor de moştenitoare a autorului iniţial C.C. au început demersurile de retrocedare a imobilului încă din anul 1990, mai întâi pe calea dreptului comun, cu acţiune în revendicare, apoi pe Legea nr. 112/1995 şi apoi pe Legea nr. 10/2001.
În urma notificării înregistrate la B.E.J. M.O. sub nr. 116 din 2 iulie 2001, Primăria oraşului Techirghiol a emis dispoziţia din 2002, prin care s-a restituit în natură reclamantelor S.M.V. şi B.T.C.C. şi numitei S.E.E. imobilul format din suprafaţa de 1.950 mp teren situat în oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa, constatându-se că diferenţa de 50 mp teren nu a mai putut fi restituită în natură datorită diminuării terenului cu această suprafaţă prin sistematizare şi recomandându-li-se reclamantelor ca pentru construcţii să se adreseze proprietarilor actuali, SC A. SRL Techirghiol şi SC C. SA
Construcţiile solicitate prin prezenta acţiune, vila plus băi, ca un tot unitar, au fost denumite în timp E., C. şi S. De asemenea, strada pe care se afla imobilul a suferit, în timp, modificări ale denumirii, iniţial numindu-se I.G.D., apoi 30 Decembrie şi acum Dr. I.T. Băile s-au numit şi Băile M., în prima jumătate a secolului trecut, fiind cunoscute ca cel mai modern stabiliment de băi. Construcţia Băile M., actual închiriată administraţiei fiscale Techirghiol, nu a fost modificată şi nu s-au construit corpuri noi de clădire.
Imobilul cu destinaţia de vilă le-a fost retrocedat reclamantelor de către deţinătorul actual - SC A. SRL, iar, în prezenta cauză, ele au solicitat doar restituirea construcţiei cu destinaţia de băi, deţinută de societatea pârâtă.
Notificarea a fost comunicată şi societăţii pârâte SC C. SA, deţinătoarea construcţiei solicitate prin prezenta acţiune, unde a fost înregistrată din 9 noiembrie 2001 şi cu toate acestea, nici până în prezent societatea nu a răspuns, deşi era obligată să se pronunţe asupra notificării în termen de 60 zile.
Întrucât refuzul de a răspunde la notificare echivalează cu lipsa unei rezolvări favorabile, au susţinut că sunt îndreptăţite să se adreseze instanţei de judecată pentru analizarea pe fond a cererii lor, invocând în acest sens Deciziile nr. 5959/2004, nr. 197 din 20 ianuarie 2004, nr. 2767 din 7 aprilie 2004 şi nr. 3575 din 14 mai 2004 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, 3, 16, 22, 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
În dovedirea acţiunii, reclamantele au depus la dosar înscrisurile despre care au făcut vorbire în motivarea acţiunii.
Pârâta SC C. SA Constanţa, a depus întâmpinare (fila 10), prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
La termenul din 11 septembrie 2007 (fila 73) pârâta a renunţat în a mai susţine excepţia autorităţii de lucru judecat, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201C. civ.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1077 din 27 octombrie 2009 a respins acţiunea reclamantelor şi cererea de intervenţie în interes propriu, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantele şi intervenientul nu sunt persoane îndreptăţite să beneficieze de măsuri reparatorii pentru clădirea „Băile M.” din staţiunea Techirghiol, respectiv nu sunt îndreptăţite să li se restituie în natură construcţia proprietatea SC C. SA ce a avut destinaţia de sediul al Administraţiei fiscale Techirghiol, întrucât nu există identitate între clădirea preluată de la autorii reclamantelor şi cunoscută sub denumirea de „Băile M. şi actuala clădire revendicată de reclamante.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele şi intervenientul în interes propriu S.D.P.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 56/C din 24 aprilie 2012, a admis apelurile declarate, a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a admis cererile principală şi de intervenţie în interes propriu; a obligat pârâta SC C. SA să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul din Techirghiol, - fostele „Băi M.” şi să înainteze propunerea C.C.A.D. conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a respins cererea de restituire în natură a imobilului; a obligat intimata SC C. SA la 6.080 lei cheltuieli de judecată către apelantul intervenient S.D.P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, după completarea probatoriului, a reţinut că atât reclamantele cât şi intervenientul S.D.P. s-au legitimat ca succesori legali ai defunctelor M.C.N. şi A.P., care conform certificatului de moştenitor din 1947 erau la rândul lor succesoarele defunctei C.C., aspecte de altfel necontestate de pârâţi.
Cu privire la dreptul de proprietate asupra construcţiei „Băi Moderne” situată în prezent în Techirghiol, Curtea a constatat că reclamantele şi intervenientul au dovedit faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 martie 1947 înregistrat la Administraţia Financiară Constanţa - Percepţia Techirghiol, autoarea comună a părţilor, C.C. a cumpărat imobilul situat în Techirghiol, compus din 2.000 mp pe care se afla edificată o construcţie denumită Vila E. compusă din două camere şi antreu numită Vila E. (filele 54–57 dosar fond).
Deşi în Decretul nr. 92/1950 nu este descris pe larg imobilul naţionalizat de la proprietarii M.N. şi A.P., respectiv nu sunt evidenţiate corpurile de clădire ce formau „Vila C.”, componenţa bunului naţionalizat este recunoscută chiar de către autorităţile locale, Oraşul Techirghiol. Astfel, în adeverinţa din 7 mai 1998 Oraşul Techirghiol menţionează că din verificările efectuate în evidenţele proprii, rezultă din planul de sistematizare al oraşului din perioada 1932–1950 că la careul 77, lot 4, aflat în Techirghiol, I.G.D., fosta stradă 30 Decembrie şi în prezent strada Dr. I.T. se afla un teren de 1.950 mp, pe care sunt construite trei corpuri de case, reprezentând un imobil de locuit şi două corpuri anexe. Imobilul a purtat şi numele de „Vila C.” (fila 60 dosar fond).
În raport de întregul material probator administrat în cauză, Curtea a constatat că la momentul naţionalizării imobilului de la autoarele notificatorilor - defunctele M.C.N. şi A.P., imobilul „complet” cunoscut sub denumirea de „Vila C.” se compunea din teren în suprafaţă de 1.950 mp şi trei corpuri de clădire, între care şi Anexa I cunoscută sub denumirea de „Băile M.”, având structura menţionată în Matricola nr. 2 şi confirmată de Primăria Oraş Techirghiol cu adresa din 14 iulie 2010 (fila 34 dosar apel, Vol. I).
Cu Dispoziţia din 26 martie 2002 Primarul Oraşului Techirghiol a restituit reclamantelor şi intervenientului terenul în suprafaţă de 1.950 mp, teren pe care se află situate două corpuri de clădire şi anume „Vila C.” formată din P + 1 E şi construcţia fostelor „Băi M.” (filele 93, 94 dosar apel, Vol. I).
Vila S. (fostă Vila C.) a fost la rândul ei restituită reclamantelor în procedura Legii nr. 10/2001, iar notificarea cu privire la Anexa I - clădirea fostelor „Băi M.” a fost redirecţionată spre soluţionare SC C. SA
Cu privire la identitatea între imobilul notificat de reclamante şi intervenient - Anexa I - fostele Băi Moderne şi actuala clădire deţinută de SC C. SA la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Curtea a constatat că imobilul în litigiu, reprezentând sediul Administraţiei Financiare Techirghiol anterior anului 1990 a aparţinut I.H.R. Eforie - unitate de stat specializată în turism - iar transferul dreptului de proprietate de la I.H.R. Eforie s-a realizat prin Decizia Prefectului nr. 651 din 25 noiembrie 1990 privind înfiinţarea SC C. SA Techirghiol.
În anexa I la Decizia Prefectului nr. 651/1990, Situaţia Mijloacelor Fixe - imobilul în care a funcţionat Administraţia Financiară înainte de anul 1989, avea la data transferului destinaţia de „Birou Cazare” (filele 199 şi 206–208 dosar apel, Vol. I).
Prin urmare, a statuat instanţa de apel, SC C. SA, societate comercială cu capital de stat la data înfiinţării prin Decizia Prefectului nr. 651 din 25 noiembrie 1990, a preluat în patrimoniul său imobilul clădire cu destinaţia de Birou Cazare, închiriat ulterior anului 1990 Administraţiei Financiare Techirghiol, bunul fiind preluat de la I.H.R. Eforie - întreprindere de stat specializată în exploatarea construcţiilor cu destinaţie hotelieră anterior anului 1990.
Deşi pârâta a susţinut că nu există identitate între cele două clădiri, apreciind că actuala construcţie este nouă în raport cu clădirea preluată de la autorii notificatorilor, respectiv că are o altă structură, pârâta nu a dovedit că după preluarea Anexei I aferentă Vilei C. (Hotel S.), statul a procedat la demolarea clădirii cu destinaţia de băi calde şi a edificat pe teren, pe amplasamentul vechii construcţii, o clădire nouă cu destinaţia de birouri de cazare.
Din coroborarea înscrisurilor şi a declaraţiilor de martori ascultaţi în apel, în absenţa oricăror probatorii din care să rezulte că după naţionalizare, statul a demolat clădirea preluată de la autorii reclamantelor ce reprezenta Anexa I cu destinaţia de Băi calde şi a reconstituit pe acelaşi amplasament, respectiv în incinta fostei proprietăţi N. o altă clădire cu destinaţia de birou cazare, Curtea a reţinut existenţa unei identităţi între clădirea notificată de reclamante şi actuala construcţie situată în Techirghiol, aflată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 în patrimoniul SC C. SA, societate comercială cu capital de stat.
Art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul imobilelor - construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurii prevăzute la Cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală în raport cu forma iniţială noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, se propun măsuri reparatorii, prin echivalent.
Art. 19.2 din H.G. nr. 250/2007 prevede că nu se circumscrie ipotezei prevăzute la alin. (1) al art. 19 din lege, acea construcţie căreia i s-a modificat compartimentarea iniţială (din spaţii de locuit în birouri şi invers) ori i s-au adus numai îmbunătăţiri funcţionale (racordări la gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreţinere curentă, consolidări şi alte asemenea.
Constatând că expertiza imobiliară efectuată de ing. S.O. nu se coroborează cu înscrisurile şi declaraţiile de martori administrate în cauză, Curtea a înlăturat-o.
Curtea a apreciat că imobilul revendicat nu se poate restitui în natură.
Conform dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul imobilului înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
În speţă, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 octombrie 2006 SC C. SA, unitatea notificată de către apelanţi, a vândut către SC C.F. SRL imobilul situat în Techirghiol, reprezentând construcţia „Centru de Cazare”, bunul fiind întabulat la acea dată pe numele cumpărătoarei, care a şi plătit taxele şi impozitele aferente (filele 167 - 168, 185 - 187 dosar apel, Vol. I).
Legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu SC C.F. SRL nu a fost verificată de o instanţă judecătorească, instanţa de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere, iar SC C.F. SRL nu a fost parte în litigiu, cu ocazia soluţionării fondului cererii.
Cum conform dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi, instanţa de apel nu a verificat direct în apel legalitatea acestui contract.
Curtea a considerat că nu a fost învestită cu soluţionarea unri acţiuni în revendicare, de esenţa căreia este compararea titlurilor părţilor, ci cu o procedură specială, reglementată de Legea nr. 10/2001 în care atât sistemul probator ce vizează dovada dreptului de proprietate al persoanelor ce se pretind a fi îndreptăţite la restituire, cât şi condiţiile, limitele şi modalităţile de reparaţie sunt strict reglementate de această lege, iar apelanţii nu pot îmbina dispoziţiile ce le sunt favorabile din legislaţia specială cu dispoziţiile art. 480 C. civ.
Pe de altă parte, cât timp SC C.F. SRL nu a fost implicată într-o procedură judiciară în care să se constate nulitatea actului de dobândire a imobilului în litigiu, aceasta neputând fi obligată, în opinia instanţei de apel, să restituie reclamantelor în natură imobilul proprietatea sa, neavând calitate de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001 şi nici nedobândind această calitate prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv prin transmisiunea acesteia de la unitatea notificată SC C. SA în acest sens fiind art. 21.1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007.
Deşi apelanţii au fost înştiinţaţi în apel cu privire la înstrăinarea imobilului ce a făcut obiectul notificării către un terţ (SC C.F. SRL), aceştia nu au optat pentru suspendarea judecăţii apelului până la anularea pe calea unei acţiuni distincte a actului de vânzare-cumpărare, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ci au continuat litigiul în raport de situaţia juridică a bunului notificat, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Curtea a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamantele şi intervenientul fiind îndreptăţiţi exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcţia preluată în baza Decretului nr. 92/1950 de la autorii reclamantelor, reprezentând Anexa I - fostele „Băi M.”, imobil ce nu mai poate fi restituit în natură.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul S.D.P. în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A criticat faptul că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
A susţinut că nu s-a ţinut cont de faptul că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat şi, pe cale de consecinţă, titlul exhibat de intimata SC C.F. SRL provine de la un neproprietar, astfel încât nu poate fi considerat valabil.
Totodată, nu se poate face nici aplicarea principiului bunei - credinţe a subdobânditoarei SC C.F. SRL la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni având în vedere notorietatea situaţiei juridice a imobilului.
O altă critică priveşte faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu poate verifica direct în apel legalitatea contractului de vânzare-cumpărare prin raportare la prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa de apel avea obligaţia de a analiza legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi în virtutea prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, respectiv de a stabili dacă sunt incidente sau nu dispoziţiile legale invocate şi dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului.
Nu li se poate imputa faptul că nu au introdus în cauză la prima instanţă pârâta SC C.F. SRL, de care au aflat că a preluat imobilul abia la data de 27 septembrie 2011. De altfel, această societate este continuatorul juridic al SC C. SA. Aceasta din urmă nu a adus la cunoştinţa instanţei faptul că a înstrăinat imobilul încă din anul 2006.
Au criticat şi faptul că instanţa de apel a reţinut greşit că nu poate cenzura legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cele două societăţi pârâte, compararea de titluri subzistând şi în procedura legii speciale, unde se aplică criterii identice ca în cazul unei acţiuni de drept comun. Susţin că au solicitat să se constate că titlul lor este preferabil în raport cu cel al intimatei, care provenind de la un neproprietar nu este valabil.
O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel a reţinut greşit necesitatea promovării unei acţiuni în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Construcţia din Techirghiol, a fost înstrăinată către SC C.F. SRL la data de 20 octombrie 2006, în condiţiile în care notificarea reclamantelor fusese înregistrată la pârâtă la data de 8 noiembrie 2004, iar contractul între cele pârâte s-a semnat de către C.D.-tată, administrator al SC C. SA şi C.G.-fiu, administrator al SC C.F. SRL.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul restituiri în natură a imobilului.
În subsidiar, au solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionarea cerii de restituire în natură a imobilului, arătând că pârâtele nu au formulat recurs. Cum prima instanţă nu a analizat posibilitatea restituirii în natură a imobilului, nici instanţa de apel nu o putea face, lipsind partea de un grad de jurisdicţie, impunându-se casarea cu trimitere pentru ca tribunalul să se pronunţe asupra acestei chestiuni, rămânând sub efectul lucrului judecat calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor.
La data de 18 februarie 2013, prin grefa instanţei de recurs, s-a înregistrat solicitarea recurentului de suspendarea a judecăţii cauzei, motivat de împrejurarea că a solicitat pe cale judecătorească constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul pârâtei SC C.F. SRL ce face obiectul Dosarului nr. 8012/118/2012.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 15 aprilie 2013 a dispus suspendarea judecăţii recursului în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în constatarea nulităţii ce face obiectul Dosarului nr. 8012/118/2012 al Judecătoriei Constanţa.
Prin cererea, înregistrată la grefa instanţei în data de 31 februarie 2014, recurentul S.C.D.P. a solicitat repunerea cauzei pe rol şi a arătat că prin sentinţa civilă nr. 6494 din 7 mai 2013 Judecătoria Constanţa a soluţionat dosarul ce a impus suspendarea prezentei cauze, hotărâre ce a rămas irevocabilă, prin nerecurare. Totodată, a invocat faptul că intimata SC C. SRL a fost radiată la data de 13 februarie 2012, astfel că nu mai are capacitate de folosinţă în cauză.
La termenul de judecată din data de 8 aprilie 2014 cauza a fost repusă pe rol iar instanţa a rămas în pronunţare în raport de faptul că la data pronunţării deciziei atacate - 24 aprilie 2012- intimata-pârâtă SC C. SA era lipsită de capacitate de exerciţiu fiind radiată din data de 13 februarie 2012, urmare a închiderii procedurii falimentului, aşa cum rezultă din adresa de furnizare informaţii emisă de O.N.R.C.-fila 63 recurs.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei SC C. SA, invocată, din oficiu, la termenul de judecată din data de 8 aprilie 2014, Înalta Curte reţine următoarele:
Pornind de la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, potrivit căruia capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, capacitatea procesuală de folosinţă apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Aceste prevederi au fost preluate cu un conţinut similar în dispoziţiile art. 205 alin. (1)şi art. 206 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care a abrogat la data intrării sale în vigoare -1 octombrie 2011- Decretul nr. 31/1954.
Persoana care are capacitate de folosinţă a drepturilor civile are şi capacitate procesuală de folosinţă în legătura cu drepturile şi obligaţiile sale.
Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual, încetând la data încetării persoanei juridice însăşi.
Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea persoanei juridice de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale, deci de a sta în judecată.
În condiţiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ. Orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Prin urmare, nu poate avea această calitate societatea comercială radiată din registrul comerţului, operaţiune care are semnificaţia încetării existenţei persoanei juridice.
Raportând aceste dispoziţii la situaţia de fapt se observă că excepţia invocată este întemeiată întrucât, aşa cum rezultă din adresa din adresa de furnizare informaţii emisă de O.N.R.C.-fila 63 recurs, SC C. SA a fost radiată la data de 13 februarie 2012, urmare a închiderii procedurii falimentului, fiind deci de la acea dată lipsită de capacitate de exerciţiu şi de folosinţă.
Prin urmare, lipsirea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăşi.
Pentru aceste considerente, reţinând că la data soluţionării deciziei atacate intimata - pârâtă SC C. SA era lipsită de capacitate de folosinţă, fiind radiată din Registrul Comerţului, în baza art. 312 alin. (1), (3) şi (5) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul intervenientului, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare curţii de apel.
În rejudecare, instanţa de apel va verifica şi stabili, cu prioritate, cadrul procesual pasiv. În acest sens, luând în considerare că intimata-pârâtă SC C. SA nu mai există ca persoană juridică, va avea în vedere aplicarea prin analogie, în lipsa unor dispoziţii exprese care să reglementeze ipoteza încetării activităţii persoanei juridice ulterior intrării în vigoare a legii reparatorii, dispoziţiile Titlului 1, art. 4 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţie potrivit cărora “ (1) În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse prin prezentul titlu, şi-a încetat activitatea ca persoană juridică, competenţa de soluţionare a cererii de restituire revine entităţii care a exercitat, în numele statului, calitatea de acţionar la respectiva societate comercială.”, raţiunea textului păstrându-se şi în situaţia pendinte.
Rejudecarea apelurilor se va face după stabilirea cadrului procesual pasiv, ocazie cu care se vor analiza, ca apărări, şi motivele de recurs, a căror examinare de către Înalta Curte nu mai este posibilă, faţă de constatarea nulităţii deciziei recurate urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei-pârâte SC C. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intervenientul S.C.D.P. împotriva Deciziei civile nr. 56/C din 24 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1167/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1177/2014. Civil → |
|---|
