ICCJ. Decizia nr. 1203/2014. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1203/2014
Dosar nr. 5617/1/2013
Şedinţa publică din 9 aprilie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7242 din 14 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de contestatorul D.C. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, având ca obiect anularea Deciziei din 1 octombrie 2009 emisă de intimată.
Prin Decizia nr. 7145 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii mai sus-menţionate.
Prin Decizia nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a aceleiaşi instanţe, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţie în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei anterior precizate.
Prin Decizia nr. 7230 din 26 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, iar hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare formulată de reclamant, şi anume, Decizia nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, ce face obiectul prezentei cauze, este o hotărâre irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de recurs.
Împotriva acestei decizii D.C. a declarat, la 25 noiembrie 2013, contestaţie în anulare, arătând, în esenţă, că hotărârea Înaltei Curţi, de respingere, ca inadmisibil, a recursului promovat de către acesta împotriva Deciziei nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie, nu conţine argumentele pe care se sprijină şi încalcă, prin nepronunţarea asupra fondului pricinii, dreptul la un proces echitabil.
Contestatorul a mai arătat că decizia atacată este contrară dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. invocate de către instanţă în motivare, dispoziţiilor art. 129 alin. (4), (5), (6) din acelaşi cod, privind rolul activ al judecătorului în activitatea de judecată, precum şi dispoziţiilor art. 38 alin. (2) ultima teză din Regulamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2004, cu modificările şi completările aduse prin Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2005.
De asemenea, contestatorul a detaliat pe larg în memoriul depus la dosarul cauzei, aspecte privind condiţiile de nelegalitate în care a fost emisă decizia de pensionare contestată în prezenta cauză, legea aplicabilă acesteia, modalitatea eronată în care i-au fost calculate drepturile băneşti respective, prejudiciile materiale şi morale ce i-au fost aduse urmare a acestei situaţii, precum şi faptul că soluţionarea cauzei de către instanţele de fond a fost realizată cu încălcarea legii şi a drepturilor sale procesuale.
Examinând contestaţia în anulare în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale.
Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare "când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii" [alin. (1) pct. 1] ori "când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă" [alin. (1) pct. 2], iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol contestaţia mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunţate au fost invocate prin cererea de recurs, "dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În sensul art. 318 teza I, "greşeală materială" înseamnă greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă adoptarea unei soluţii greşite, efect al confuziei asupra unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia pronunţată.
Prin urmare, greşelile instanţei de recurs ce deschid calea contestaţiei în anulare în sensul art. 318 C. proc. civ., sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În speţă, contestatorul critică modul în care instanţa de recurs a soluţionat cauza, prin constatarea inadmisibilităţii căii de atac, sens în care arată că hotărârea contestată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie, nu conţine argumentele pe care se sprijină şi încalcă, prin nepronunţarea asupra fondului pricinii, dreptul la un proces echitabil.
Este de observat însă că atare critici se circumscriu, eventual, cazurilor de casare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar nu cazurilor expres şi limitativ reglementate de lege în materia contestaţiei în anulare, astfel încât ele nu pot fi avute în vedere în soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac.
Cea de-a doua teză a art. 318 din C. proc. civ. are în vedere omisiunea instanţei de recurs de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, situaţie care, de asemenea, nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât constatarea inadmisibilităţii recursului face inutilă analiza pe fond a criticilor subsumate motivelor indicate formal de parte, conform art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În realitate, prin criticile formulate, contestatorul reiterează chestiuni de nelegalitate ori aspecte de fond asupra cărora s-a pronunţat deja instanţa de recurs, ce nu mai pot fi analizate în prezenta procedură judiciară, care este limitată de lege la situaţii specifice.
Pentru aceste considerente, contestaţia în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva Deciziei nr. 7230 din 26 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1202/2014. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 1204/2014. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
|---|
