ICCJ. Decizia nr. 1254/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1254/2014
Dosar nr. 4374/62/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 aprilie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia civilă, contestatorul P.C. a chemat în judecată pe intimatul Municipiul Braşov, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiilor nr. 937 din 20 martie 2013 şi respectiv nr. 1377 din 8 mai 2013 emise de intimat, anularea preluării de către stat a imobilului în litigiu, prin radierea Încheierii nr. 1335 din 1 iunie 1960 din c.f. 25652 Braşov, restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară prin înscrierea în c.f. 27380 Braşov şi în c.f. 27337 Braşov a dreptului de proprietate al contestatorului asupra cotei de 4/5 din imobilul compus din apartamentul nr. 1 şi apartamentul nr. 2 şi teren în suprafaţă de 181,8 mp, constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 867 din 20 iunie 2007 de către notarul public P.T., prin care B.C. şi T.W. au vândut către SC T. SRL cele două apartamente menţionate şi terenul aferent, obligarea intimatului la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 135 din 23 septembrie 2013, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a respins ca tardivă contestaţia formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001.
În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că excepţia tardivităţii declarării unei căi de atac (ceea ce este, în esenţă, contestaţia) împotriva unui act jurisdicţional este o excepţie de natura celor prevăzute de textul de lege citat mai sus, având caracter de excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, date fiind efectele pe care aceasta le produce.
Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit menţiunii făcute de contestator prin chiar cererea de chemare în judecată, precum şi susţinerii intimatului, acest aspect fiind necontestat, data primirii Dispoziţiei nr. 937 din 20 martie 2013 este 25 martie 2013, iar prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 17 mai 2013, aşadar la mai mult de 30 zile de la data comunicării actului atacat, sens în care, potrivit celor cuprinse în preambulul prezentei sentinţe, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.
Tribunalul nu a putut reţine apărarea contestatorului întemeiată pe faptul că, la rândul său, intimatul a depăşit termenul de soluţionare a notificării, având în vedere caracterul imperativ al textelor de lege citate mai sus, precum şi faptul că nimeni nu poate încălca legea prevalându-se de încălcarea acesteia de către o altă persoană.
Ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii contestaţiei, instanţa a respins ca fiind tardiv formulată cererea îndreptată împotriva Dispoziţiei nr. 937 din 20 martie 2013.
În raport cu cele ce preced, instanţa nu a putut examina nici una dintre criticile de fond formulate de contestator cu privire la conţinutul dispoziţiei atacate, dat fiind că o cerere care nu a fost formulată în termen procedural este considerată a nu exista, termenul de formulare a cererii constituind una dintre cerinţele care vizează legala învestire a instanţei.
Cu privire la celelalte cereri formulate de contestator, vizând nelegalitatea titlului Statului asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării şi respectiv constatarea nulităţii unui act translativ de proprietate încheiat cu privire la acesta, cu consecinţa rectificării situaţiei de carte funciară, instanţa a constatat pe de o parte că aceste cereri exced cadrului procesual al contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, invocată ca temei de drept al cererii invocate, iar pe de altă parte că reclamantul nu a chemat în judecată şi persoanele cărora le opune aceste cereri, respectiv Statul Român şi persoanele între care a fost încheiat actul juridic, singura persoană chemată în judecată fiind Municipiul Braşov, ori nici o cerere adresată instanţelor nu poate fi soluţionată fără citarea persoanei al cărei drept este contestat, o atare situaţie constituindu-se într-o încălcare a principiului contradictorialităţii, consacrat de art. 14 C. proc. civ., precum şi, în sens larg, a dreptului la un proces echitabil.
În consecinţă, instanţa nu a putut analiza fondul acestor cereri, cadrul procesual sub aspectul părţilor fiind stabilit de reclamant prin chemarea în judecată exclusiv a intimatului Municipiul Braşov prin Primar, în contradictoriu cu care nu pot fi analizate cererile vizând nevalabilitatea sau nulitatea unor acte juridice în care acesta nu a fost parte.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 1377 din 8 mai 2013 emisă de intimat, instanţa a constatat că, prin motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, contestatorul nu a invocat motive distincte de nulitate sau nelegalitate a acestei dispoziţii, prin care a fost îndreptată eroarea materială din art. 1 din Dispoziţia de Primar nr. 937 din 20 martie 2013, sub aspectul menţionării numărului corect de carte funciară în care este înscris imobilul ce a făcut obiectul notificării.
Dat fiind că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar în cauză nu se constată existenţa unor motive de nulitate de ordine publică, văzând şi caracterul accesoriu al Dispoziţiei nr. 1377 din 8 mai 2013 faţă de Dispoziţia nr. 937 din 20 martie 2013, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului cu privire la anularea dispoziţiei de îndreptare a erorii materiale.
Faţă de aceste considerente, consecutiv admiterii excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, instanţa a respins ca tardivă contestaţia formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatorul P.C. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov prin Primar, cu privire la Dispoziţia nr. 937 din 20 martie 2013 emisă de intimat şi a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată cu privire la Dispoziţia nr. 1377 din 8 mai 2013.
Împotriva hotărârii tribunalului a declarat apel reclamantul P.C.
Prin Decizia civilă nr. 49/Ap din 4 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei s-a întemeiat pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001 potrivit cărora decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Prima instanţă a reţinut corect că reclamantul contestator nu a depus contestaţia în termenul legal de 30 de zile, susţinerile apelantului legate de prorogarea termenului funcţie de dispoziţia emisă ulterior cu privire la îndreptarea de eroare materială nefiind fondată întrucât textul de lege nu permite o atare prorogare.
Dispoziţia de îndreptare a erorii materiale cu privire la datele de identificare a imobilului solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 nu este de natură a repune contestatorul în termenul de exercitare a contestaţiei atâta timp cât prima dispoziţie emisă în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (Dispoziţia nr. 937 din 20 martie 2013) a fost comunicată în mod legal, a cuprins datele corecte cu privire la notificarea formulată de parte şi a menţionat soluţia de respingere a cererii de restituire a imobilului, motivarea dispoziţiei vizând datele corecte de identificare a imobilului. Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut tardivitatea formulării contestaţiei împotriva Deciziei nr. 937 din 20 martie 2013.
Susţinerile intimatului Municipiul Braşov cu privire la nedeclararea apelului împotriva excepţiei de tardivitate sunt nefondate, apelantul reclamant invocând în motivarea apelului argumentele legate de excepţia de tardivitate.
În ceea ce priveşte motivele legate de omisiunea instanţei de sancţionare a intimatului pentru depăşirea termenului de soluţionare a notificării, se constată că nu sunt întemeiate, instanţa examinând acest aspect şi reţinând că apărarea contestatorului nu se poate baza pe nerespectarea legii de către o altă persoană.
Având în vedere tardivitatea formulării contestaţiei, în mod corect prima instanţă nu a examinat aspectele de fond invocate de contestator, aspecte ce nu pot fi analizate nici în cadrul acestui apel, prevederile art. 248 NCPC arătând că soluţionarea excepţiilor face inutilă cercetarea în fond a cauzei.
Motivele de apel referitoare la anularea contractelor de vânzare cumpărare, radierea dreptului de proprietate şi restabilirea situaţiei de carte funciară, revendicarea imobilului de la SC T. SA Braşov urmează a fi respinse, instanţa de fond reţinând corect că acestea exced cadrului procesual al contestaţiei formulate potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi că acestea nu au fost formulate în contradictoriu cu persoanele cărora li s-a opus dreptul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.C.
Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (6) NCPC, a fixat termen, în complet de filtru, la data de 10 aprilie 2014, când a reţinut cauza în pronunţare cu privire la motivul de ordine publică prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. raportate la cele ale art. XII coroborate cu cele ale art. XXVI din Legea nr. 202/2010, constând în nelegala compunere a curţii de apel, pe care îl va admite, pentru considerentele care succed:
Prin acţiunea cu care a învestit instanţa, reclamantul a solicitat anularea Dispoziţiilor nr. 937 din 20 martie 2013 şi respectiv nr. 1377 din 8 mai 2013 emise de intimat, anularea preluării de către stat a imobilului în litigiu, prin radierea Încheierii nr. 1335 din 1 iunie 1960 din c.f. 25652 Braşov, restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară prin înscrierea în c.f. 27380 Braşov şi în c.f. 27337 Braşov a dreptului de proprietate al contestatorului asupra cotei de 4/5 din imobilul compus din apartamentul nr. 1 şi apartamentul nr. 2 şi teren în suprafaţă de 181,8 mp, constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 867 din 20 iunie 2007 de către notarul public P.T., prin care B.C. şi T.W. au vândut către SC T. SRL cele două apartamente menţionate şi terenul aferent, obligarea intimatului la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Motivul de ordine publică invocat din oficiu se referă la aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în M. Of. nr. 178 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la 26 noiembrie 2010.
Astfel, art. XII alin. (3) din Legea nr. 202/2010 prevede că „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel", iar potrivit art. XXVI din acelaşi act normativ modificările şi completările aduse art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
În speţă, Tribunalul Braşov a fost sesizat la data de 17 mai 2013 cu contestaţia formulată de reclamantul P.C. în baza dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Cum la data formulării contestaţiei erau în vigoare dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 potrivit cărora, hotărârea tribunalului prin care s-a soluţionat contestaţia exercitată împotriva dispoziţiei prin care s-a soluţionat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este supusă recursului, având în vedere că împotriva hotărârii tribunalului a fost exercitată calea de atac a apelului, soluţionată ca atare de curtea de apel, în baza dispoziţiilor art. 497 NCPC, Înalta Curte va admite excepţia nelegalei compuneri a curţii de apel, va admite recursul reclamantului, va casa decizia recurată şi va trimite cauza Curţii de Apel Braşov pentru rejudecare ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.C. împotriva Deciziei civile nr. 49/Ap din 4 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare, ca instanţă de recurs, la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1253/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1255/2014. Civil → |
|---|
