ICCJ. Decizia nr. 1243/2014. Civil. Pretenţii. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1243/2014
Dosar nr. 4642/1/2013
Şedinţa publică din 10 aprilie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Balş la data de 22 septembrie 2008, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta SC SMR SA Balş, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată să-i plătească sumele de 3.720 euro reprezentând daune morale, 100.000 euro contravaloarea unei proteze la antebraţul drept şi o prestaţie periodică în cuantum de 10.000 euro lunar cu începere de la data introducerii acţiunii şi până la încetarea sa din viaţă.
Competenţa soluţionării cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Olt, prin Sentinţa civilă nr. 2776 din 12 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Balş.
Prin Sentinţa nr. 1163 din 2 decembrie 2009 Tribunalul Olt, secţia civilă a constatat prescris dreptul la acţiune privind prestaţia periodică pe perioada octombrie 1989 - 22 septembrie 2005 şi contravaloarea protezei bionice, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului o prestaţie periodică lunară de 135 RON, reprezentând diferenţa dintre salariul lunar şi dreptul de asigurări sociale în cuantum de 585 RON, începând cu data de 22 septembrie 2008 şi până la încetarea stării de nevoie, a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale, ca neîntemeiat, precum şi cererea pârâtei de arătare a titularului obligaţiei, ca nefondată.
Apelul declarat de reclamant a fost admis, prin Decizia nr. 93 din 29 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost schimbată sentinţa tribunalului, în sensul că a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la contravaloarea protezei bionice, a fost obligată pârâta la plata sumei de 100.000 euro reprezentând contravaloarea protezei, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de pârâtă şi a fost obligată aceasta din urmă la plata sumei de 300 RON, cheltuieli de judecată către stat.
Schimbând parţial sentinţa tribunalului, instanţa de apel a reţinut că deşi accidentul de muncă a avut loc în urmă cu 31 de ani, cursul prescripţiei a fost întrerupt, că tipul de proteză necesară reclamantului a fost omologat în anul 2009 şi că, în anul 2003, pârâta a suportat din proprie iniţiativă contravaloarea unei proteze.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC SMR Balş, iar prin Decizia civilă nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtă, a fost modificată în parte decizia atacată, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei curţii de apel.
Instanţa supremă a reţinut că recursul este parţial fondat în ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
S-a constatat astfel, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, stabilind că termenul de prescripţie s-a întrerupt prin aceea că în anul 2003, pârâta a suportat din proprie iniţiativă contravaloarea unei proteze, în lipsa unei obligaţii stabilite în sarcina acesteia.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 359 din 19 mai 1978, pronunţată de Judecătoria Slatina s-a luat act că inculpatul M.N. a achitat reclamantului din prezenta cauză contravaloarea unei proteze, iar prin Sentinţa penală nr. 799 din 13 octombrie 1978 a aceleiaşi instanţe, a fost admisă acţiunea formulată de partea vătămată C.I. şi au fost obligaţi inculpatul M.N., în solidar, cu partea responsabilă civilmente, în prezent SC SMR SA Balş, la plata sumei de 1.363 RON reprezentând despăgubiri pentru perioada octombrie 1977 - ianuarie 1978, când s-a aflat în incapacitate de muncă şi la plata unei prestaţii periodice lunare de 470 RON, începând cu data de 1 februarie 1978 şi până la încetarea stării de nevoie. Prin niciuna dintre aceste hotărâri judecătoreşti nu a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte obligaţia de a-i plăti reclamantului contravaloarea unei proteze.
Chiar dacă plata benevolă de către pârâtă a contravalorii unei proteze în anul 2003 ar fi considerată o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei, la data de 22 septembrie 2008, când a fost introdusă acţiunea, termenul de prescripţie de 3 ani era expirat.
Pentru aceste considerente s-a constatat fondată critica vizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la contravaloarea protezei bionice.
La data de 20 septembrie 2013, C.I. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 5 şi 6 C. proc. civ., susţinând că dispozitivul deciziei - ca rezultat al celor reţinute de către instanţă prin considerente - este contradictoriu, întrucât, s-a dat o interpretare eronată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât Decretul nr. 167/1958 nu operează în cauză, iar după darea hotărârii atacate s-au descoperit înscrisuri noi, ce constau în Dosarul nr. 2719 din 4 septembrie 2006 şi Dosarul nr. 692 din 17 martie 2008 depuse la registratura SC SMR Balş, prin care a solicitat contravaloarea protezelor, oferta nr. 15 din 23 iunie 2003 emisă de SC E.M.S. SRL şi Adresele nr. 1762 din 14 ianuarie 2010 şi nr. 16161 din 15 mai 2013, emise de CASS Slatina, înscrisuri ce atestă faptul că termenul de prescripţie este de 8 ani.
La termenul de judecată din data de 10 aprilie 2014, apărătorul revizuentului a arătat că înţelege să nu mai susţină motivul de revizuire reprezentat de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. La aceeaşi dată instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de tardivitate şi excepţia de admisibilitate a cererii de revizuire, invocate de către intimata SC SMR SA Balş.
Excepţia de admisibilitate a cererii de revizuire va fi analizată cu precădere, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea „unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul”.
Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţe de recurs, legiuitorul a impus o condiţie specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei.
O instanţă de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit faţă de modalitatea în care au făcut-o instanţele anterioare, pronunţă o soluţie proprie şi diferită de cele anterior date în aceeaşi cauză.
În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele şi curţile de apel rejudecă fondul după casare.
per a contrario, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul.
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că în speţă, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a admis recursul declarat de pârâtă, a fost modificată în parte decizia atacată, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei curţii de apel.
Instanţa supremă a reţinut că recursul este parţial fondat, numai în ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât la data de 22 septembrie 2008, momentul introducerii cererii de chemare în judecată, termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era expirat. Prin urmare, prin admiterea recursului pentru acest considerent, instanţa supremă a menţinut constatările instanţei de fond cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în cuprinsul deciziei a cărei revizuire se solicită nefiind evocat fondul cauzei.
Cum prin hotărârea a cărei revizuire se solicită instanţa supremă nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite şi nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decizia atacată nu întruneşte cerinţele legale în raport de care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deşi este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul.
Aşa fiind, se constată că nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de art. 322 C. proc. civ., şi anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice reglementate de cazul de revizuire invocat devine inutilă.
Instanţa, în temeiul art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a mai pus în discuţie excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 1 C. proc. civ. invocată de către intimată, având în vedere că termenul de revizuire în acest caz curge de la data la care hotărârea atacată a rămas irevocabilă.
În speţă, decizia instanţei supreme a fost pronunţată la data de 12 aprilie 2011, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 20 septembrie 2013, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, dar, faţă de admiterea excepţiei inadmisibilităţii, cercetarea excepţiei tardivităţii devine inutilă.
Pe cale de consecinţă, pentru neîndeplinirea condiţiilor - premisă impuse de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de revizuentul C.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1242/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1244/2014. Civil → |
|---|
