ICCJ. Decizia nr. 1257/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1257/2014
Dosar nr. 2272/299/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 aprilie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 8 iulie 2013, reclamanţii B.I.C., B.M. şi B.V.D. au chemat în judecată pe pârâta C.V.V. domiciliată în municipiul Bucureşti, sector 1, str. M., nr. X, pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul, casă de locuit în suprafaţă de 40 mp, pentru suprafaţa de 700 mp teren intravilan curţi-construcţii, situat în comuna Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa şi pentru suprafaţa de 700 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Cornăţelu, sat Slobozia, judeţul Dâmboviţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 1264 din 27 noiembrie 2013, Judecătoria Răcari a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti. Analizând competenţa din punct de vedere teritorial, Judecătoria Răcari a constatat că, potrivit Deciziei ICCJ nr. 8 din 10 iunie 2013, s-a stabilit “că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare”.
Competenţa teritorială de soluţionare a unei astfel de acţiuni se determină potrivit regulii generale de competenţă teritorială prevăzute de art. 107 C. proc. civ. conform căreia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel ”.
Potrivit art. 113, alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, pe lângă instanţa competentă potrivit art. 107 C. proc. civ., mai este competentă „instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract”.
În speţa de faţă pârâta domiciliază în municipiul Bucureşti, sector 1, iar prin antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat de părţi la data de 20 ianuarie 2013, nu s-a prevăzut un loc pentru executarea obligaţiei asumate, astfel că, competenţa pentru soluţionarea cauzei revine Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 2754 din 20 februarie 2014, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul, pentru soluţionarea conflictului de competenţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că prezenta acţiune are ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unor imobile, competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri determinându-se în condiţiile art. 107, respectiv art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar, în speţă, pârâta nu a formulat întâmpinare. Prin urmare, instanţa nu era îndrituită să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Răcari.
Analizând conflictul negativ de competenţă în condiţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea adresată Judecătoriei Răcari la data de 8 iulie 2013, reclamanţii B.I.C., B.M. şi B.V.D. au chemat în judecată pe pârâta C.V.V. domiciliată în municipiul Bucureşti, sector 1, str. M., nr. X, pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul, casă de locuit în suprafaţă de 40 mp, pentru suprafaţa de 700 mp teren intravilan curţi-construcţii, situat în comuna Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa şi pentru suprafaţa de 700 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa.
Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi stabilirea competenţei teritoriale în judecarea acestei acţiuni, instanţa superioară a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare.
Prin urmare, instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni personale imobiliare, prin care reclamanţii urmăresc valorificarea unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, cu privire la bunuri imobile.
Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanţii au avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtei sau instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.
În speţă, având în vedere natura şi obiectul dreptului exercitat pe calea acţiunii deduse judecăţii, aceasta fiind o acţiune personală imobiliară, competenţa în soluţionarea acesteia se stabileşte potrivit dispoziţiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată.
Fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.
Prin urmare, nu are nicio relevanţă în speţă împrejurarea că instanţa sesizată de reclamanţi cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Răcari, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea invoca excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu a invocat-o, Judecătoria Răcari a rămas competentă să judece litigiul, instanţa neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă, astfel cum greşit s-a procedat în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Răcari.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1256/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1259/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
