ICCJ. Decizia nr. 1259/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1259/2014
Dosar nr. 5560/1/2013
Şedinţa publică din 11 aprilie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 939/2006 pe rolul Tribunalului Prahova, contestatoarea N.F.E. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploieşti, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de intimată şi restituirea în natură a suprafeţei de 140 mp teren situat în Ploieşti, str. E. nr. X, judeţ Prahova.
Prin Sentinţa civilă nr. 698 pronunţată la 2 mai 2007, Tribunalul Prahova a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă că, prin notificarea adresată intimatei, contestatoarea a solicitat restituirea în natură a unei părţi din imobilul-teren situat în Ploieşti, str. E. nr. X, judeţul Prahova, iar prin Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006, intimata a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi a restituit în natură o parte din imobilul teren în suprafaţă de 123,30 mp, situat în Ploieşti, str. E. nr. X, cu condiţia rambursării unei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizată cu indicele de inflaţie.
S-a mai reţinut că autorii contestatoarei N.F.E. au fost I.C. şi I.A., tatăl acesteia decedând la data de 22 mai 1972, astfel cum rezultă din Certificatul de moştenitor nr. 697/1972, iar pe parcursul procesului a decedat şi contestatoarea, moştenitoarea acesteia fiind numita M.V., care a împuternicit pe numitul B.T. să o reprezinte în faţa instanţelor de judecată.
S-a arătat că s-a solicitat de către contestatoare obligarea intimatei la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 140 mp, imobil situat în Ploieşti, str. E. nr. X, judeţul Prahova, dar acest teren a fost restituit numitei D.E., în baza Legii nr. 33/1994 şi a făcut obiectul Actului nr. 1279/2001, din raportul de expertiză topografică întocmit iniţial de ing. M.C.D. reieşind că nu există o altă suprafaţă de 140 mp care să poată fi restituită în natură.
Totodată, s-a reţinut că din raportul de expertiză topografică întocmit de ing. I.N. rezultă că suprafaţa de teren de 140 mp a fost restituită numitei D.E. şi că i s-a restituit contestatoarei suprafaţa de 112 mp, rămânând o diferenţă de 45 mp teren, care face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti şi pe care se află un cămin de apă şi un stâlp de beton care susţine cabluri aeriene.
A arătat tribunalul că, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, modificată, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie, de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Or, în cazul de faţă, diferenţa de teren de 45 mp nu poate fi restituită în natură, astfel că, aşa cum se arată în dispoziţia atacată, contestatoarea are dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel contestatoarea M.V., în calitate de moştenitoare a contestatoarei N.F.E., prin procurator B.T.
La data de 11 decembrie 2007, apelanta şi-a precizat cererea solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei, iar pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei, anularea în parte a Dispoziţiei nr. 152/2006 emisă de Primăria municipiului Ploieşti cu obligarea Primăriei la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 157 mp situată în Ploieşti, str. E. nr. X, judeţ Prahova, aceasta fiind suprafaţa care a fost expropriată în realitate.
În apel s-a dispus completarea probatoriilor cu o expertiză topo, ale cărei obiective au fost fixate prin încheierea din data de 9 octombrie 2007, iar la termenul din data de 22 mai 2008 s-a încuviinţat, la cererea părţilor, efectuarea unui nou raport de expertiză topo, cu obiectivele stabilite prin încheierea din data de 9 octombrie 2007.
Prin Decizia civilă nr. 287 din 16 decembrie 2008, în complet de divergenţă, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa admiţând în parte acţiunea formulată de N.F.E., decedată pe parcursul procesului şi continuată de M.V.
A fost anulată în parte Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploieşti în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 126 mp, situată în Ploieşti, str. E. nr. X, judeţul Prahova şi a fost obligată intimata să acorde apelantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 14 mp, imposibil de restituit în natură, fiind menţinută în rest Dispoziţia nr. 152/2006 a Primarului municipiului Ploieşti.
Prin Decizia nr. 7393 din 9 iulie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat Decizia nr. 287 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut de către instanţa de control judiciar că, din primele două expertize şi înscrisurile aflate la dosar, rezultă că terenul restituit în natură reclamantei este distinct şi învecinat cu terenul retrocedat E.D., pe care aceasta l-a vândut ulterior actualului proprietar, M.I., împrejurare care generează dubii cu privire la dimensiunile exacte ale terenului susceptibil de restituire în natură şi la diferenţa pentru care trebuie acordate măsuri reparatorii, astfel că se impune completarea probatoriilor pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Curtea a mai reţinut că suprafaţa solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât şi în cererea de chemare în judecată, precum şi în motivele scrise din apel, este de 140 mp şi nu de 157 mp, concluzionând că solicitarea formulată în apel la data de 11 decembrie 2007, de restituire în natură a suprafeţei de 157 mp, nu se încadrează în prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., astfel cum pretinsese recurenta.
Curtea a dispus completarea probatoriilor în sensul efectuării unei expertize în specialitatea topografică, care să identifice, să măsoare şi să poziţioneze pe schiţa de plan terenul expropriat, să precizeze dacă acest teren este liber şi poate fi restituit în natură. S-a dispus ca expertul să identifice suprafaţa de 140 mp teren expropriat prin Decizia nr. 391/1988, conform procesului-verbal întocmit la acel moment, şi să stabilească dacă se poate restitui în natură şi diferenţa de teren, de 140 mp, până la această suprafaţă.
Prin Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea, a anulat în parte Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 a Primarului municipiului Ploieşti şi a dispus restituirea în natură şi a suprafeţei de 16,7 mp teren, reprezentând diferenţa până la 140 mp, aflat în continuarea celui restituit prin această dispoziţie, menţinând în rest dispoziţia.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în apel după casare cu trimitere spre rejudecare, expertiză efectuată conform considerentelor deciziei de casare, s-a constatat că diferenţa de teren care poate fi restituită în natură este de 16,7 mp, ce reprezintă diferenţa până la 140 mp teren aflat în continuarea celui restituit prin dispoziţia emisă de către intimată.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care construcţiile expropriate au fost demolate, parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, se restituie în natură terenul liber, iar dacă persoana a fost despăgubită, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirilor primite.
S-a menţionat că obiectul notificării l-a constituit restituirea în natură a terenului de 140 mp, iar în nicio fază procesuală nu s-au solicitat despăgubiri şi nici motivele de apel nu cuprind critici sub acest aspect.
Prin Decizia nr. 3146 din data 9 mai 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de părţi şi a casat Decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că dispoziţia instanţei cu referire la suprafaţa restituită este dată cu încălcarea prevederilor art. 10, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât, prealabil stabilirii măsurii de restituire a bunului solicitat în procedura reglementată de lege, este necesară identificarea bunului propus a fi restituit în natură.
S-a conchis că dispoziţia instanţei de apel de a restitui o suprafaţă de 16,7 mp din totalul de 35 mp, fără a o identifica cu respectarea cerinţelor legale şi în condiţiile în care se pretinde că pe amplasamentul menţionat (neindividualizat) s-ar află amenajări ce-l fac impropriu restituirii, se vădeşte a fi dată cu încălcarea normelor legale.
Prin urmare, în scopul individualizării terenului propus a fi restituit în natură, a verificării existenţei/inexistenţei impedimentelor la restituire în natură, astfel cum sunt acestea determinate limitativ de legea specială, operaţiune imposibil de realizat în recurs, au fost admise recursurile şi trimisă cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Cu ocazia rejudecării apelului, având în vedere Decizia de casare nr. 3146 din 9 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, Curtea a dispus, prin Încheierea din data de 23 octombrie 2012, efectuarea unei noi expertize de specialitate topografie.
Curtea a constatat că raportul de expertiză întocmit nu răspunde obiectivelor fixate de instanţă, dispunându-se, în consecinţă, refacerea raportului de expertiză în sensul celor stabilite prin încheierea respectivă.
La termenul de fond din 17 septembrie 2013, apelanta, prin procurator, a solicitat retrocedarea pe vechiul amplasament a întregului teren de 157 mp, identificat de expertul M. (ce a întocmit un raport de expertiză la prima instanţă), despăgubiri pentru construcţia expropriată, cheltuieli de judecată reprezentând onorarii expertize şi al avocatului, precum şi daune morale al căror cuantum, de 12.000 RON, a fost indicat în cuprinsul notelor scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 17 septembrie 2013, pe motiv că din anul 2001 dosarul nu este soluţionat.
Prin Decizia civilă nr. 80 din 1 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de contestatoarea M.V. (moştenitoare a defunctei N.F.E.), prin procurator B.T., împotriva Sentinţei civile nr. 698 din 2 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploieşti, cauză venită spre rejudecare potrivit Deciziei nr. 3146 din 9 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi, în consecinţă, a fost schimbată în tot sentinţa sus-menţionată, a fost admisă în parte contestaţia, a fost anulată în parte Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploieşti în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 140 mp teren situat în Ploieşti str. T., identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză R.L.M. - răspuns la obiecţiuni prin punctele 1, 2, 3, 4, 9, 10, 5, 8, 1, a fost menţinută în rest Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Ploieşti; a fost respinsă cererea apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 RON.
Examinând sentinţa atacată, Curtea a constatat că apelul este fondat potrivit următoarelor considerente:
Solicitarea apelantei, formulată în apel, privind restituirea în natură a unui teren de 157 mp şi nu de 140 mp nu poate fi primită, întrucât prin Decizia nr. 7393 din 9 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în mod irevocabil că suprafaţa solicitată a fi restituită în natură, atât în notificare, cât şi în cererea de chemare în judecată, precum şi în motivele scrise din apel, este de 140 mp şi nu de 157 mp, iar hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Din cuprinsul raportului de expertiză - răspuns la obiecţiuni întocmit în cauză de expertul R.L.M., cu respectarea îndrumărilor date prin cea de-a doua decizie de casare nr. 3146 din 9 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, rezultă că schiţa anexă a Dispoziţiei contestate nr. 152/2006, este greşită atât din punct de vedere al dimensiunilor laturilor, cât şi din punct de vedere al calculului suprafeţei. Expertul a identificat în cuprinsul raportului de expertiză, ţinând cont de punctele fixe din teren, suprafaţa de 123,30 mp teren, prin punctele 1, 2, 3, 4, 5 din schiţa anexă, cât şi diferenţa de 16,70 mp teren, până la 140 mp, teren ce a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 391/1988, poziţia nr. 32, diferenţa respectivă fiind delimitată prin punctele 4, 5, 10, 9 în schiţa anexă a raportului de expertiză.
S-a precizat că, după cum rezultă chiar din planul de situaţie anexă al Dispoziţiei contestate nr. 152 din 13 ianuarie 2006, depusă la fila 26 în dosarul de fond, terenul în discuţie este amplasat pe actuala stradă T., fosta stradă E. Expertul R.L.M. a identificat terenul pe actuala stradă T.
S-a arătat de către expert că diferenţa de 16,70 mp teren poate fi restituită în natură şi nu afectează amenajări de utilitate publică.
Reunind cele două suprafeţe de teren, de 123,30 mp, respectiv de 16,70 mp teren, identificate de expertul topo R.L.M., s-a constatat că suprafaţa este liberă în integralitate şi se impune restituirea în natură în temeiul art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Nici cererea apelantei, prin care s-au solicitat despăgubiri pentru construcţia care a fost expropriată şi apoi demolată nu a fost primită, fiind vorba de o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel, ce nu a făcut obiect al judecăţii la prima instanţă, respectiv la Tribunalul Prahova.
Or, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
A fost respinsă şi cererea apelantei privind obligarea intimatei la daune morale în sumă de 12.000 RON, nu numai pentru că nu se poate reţine, în contextul dat, încălcarea de către intimată, din culpa acesteia, a unui drept personal nepatrimonial al apelantei, de natură să justifice acordarea de daune morale, ci şi pentru că este vorba, practic, tot de o cerere nouă, formulată pentru prima dată în apel.
Împotriva deciziei menţionate mai sus a formulat şi motivat recurs, în termen legal, intimata-pârâta Primăria municipiului Ploieşti, criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanţa de apel a dispus restituirea terenului în suprafaţă de 140 mp situat în Ploieşti, str. T., identificat în răspunsul la obiecţiuni pe schiţa anexă a raportului de expertiză R.L.M., prin punctele 1, 2, 3.4, 9, 10.5, 8.1.
În ceea ce priveşte regimul juridic al terenului în litigiu, expropriat prin Decretul nr. 391/1988, acesta face parte din domeniul public al municipiului prin efectul legii, respectiv dispoziţiile art. 7 lit. c) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, actualizată şi a făcut obiectul unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată şi actualizată. Această notificare a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 152 din 13 ianuarie 2006 în sensul restituirii în natură a unei suprafeţe de teren de 123,30 mp situat în Ploieşti, str. E. nr. X.
Ulterior emiterii acestei dispoziţii, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, respectiv Sentinţa civilă nr. 1086/2007 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3045/105/2007, s-a dispus retrocedarea imobilului-teren în suprafaţă de 195 mp situat în Ploieşti, str. T. nr. X către reclamanta M.P. prin procurator B.T. (acelaşi procurator şi în prezentul litigiu). Acest teren a fost identificat printr-un raport de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert A.F.
Terenul restituit reclamantei M.P. se regăseşte în vecinătatea suprafeţei de 140 mp retrocedat prin Decizia nr. 80 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti. Din suprapunerea planului anexă la raportul de expertiză întocmit de expert topo ing. R.L.M. cu cel anexă la raportul de expertiză întocmit de expert A.F. reiese faptul că suprafaţa de teren identificată prin punctele 1.2.3.4.9.10,5,8,1 se suprapune peste suprafaţa de teren proprietatea lui M.P., potrivit Sentinţei civile nr. 1086/2007.
Prin menţinerea soluţiei recurate se vor crea noi situaţii litigioase privind întinderea dreptului de proprietate la care sunt îndreptăţii cei doi vecini: M.P. şi M.V.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Argumentele aduse de recurentă în susţinerea cererii de recurs trebuie să se subsumeze motivelor de recurs prevăzute limitativ în art. 304 C. proc. civ., întrucât art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că „Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304”.
per a contrario, atunci când dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304, sancţiunea care intervine este nulitatea.
Recurenta Primăria municipiului Ploieşti, după ce evocă situaţia juridică a imobilului în litigiu, critică decizia din apel doar din perspectiva existenţei unei suprapuneri între terenul restituit în natură în prezenta cauză şi cel învecinat, restituit la rândul său în natură unei alte persoane, M.P., prin Sentinţa civilă nr. 1086/2007 a Judecătoriei Ploieşti.
În contextul în care, pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că întreaga suprafaţă de teren retrocedată este liberă, susţinerea recurentei în sensul că această suprafaţă ar fi ocupată de o altă persoană, vizează o eventuală nelămurire asupra situaţiei de fapt.
Însă, în lipsa oricărei probe contrare, admisibilă în recurs potrivit art. 305 C. proc. civ., această apărare se referă la greşita stabilire a situaţiei de fapt şi tinde la o reinterpretare a probelor existente la dosar, cercetare nepermisă în faza procesuală a recursului odată cu abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a art. 304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia „Modificarea (…) unor hotărâri se poate cere când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate”.
De asemenea, împrejurarea că restituirea aceleiaşi suprafeţe de teren s-ar fi realizat prin hotărâri judecătoreşti definitive către persoane diferite nu poate constitui de plano un aspect de nelegalitate a prezentei decizii, câtă vreme o astfel de apărare se poate valorifica doar printr-o cerere de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu persoana al cărui drept se pretinde a fi încălcat.
Numai într-un cadru procesual care asigură respectarea contradictorialităţii şi dreptului la apărare, partea interesată va putea să stabilească dacă întinderea dreptului ce i-a fost recunoscut pe cale judecătorească îi este afectată de pronunţarea unei alte hotărâri judecătoreşti prin care a fost recunoscut un drept de proprietate în patrimoniul altei persoane asupra aceluiaşi imobil.
Constatând că nu există motive de ordine publică pe care instanţa să le invoce din oficiu, iar motivarea cererii de recurs nu se circumscrie nici unuia dintre motivele de recurs, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 306 C. proc. civ., recursul urmează a fi constatat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti împotriva Deciziei nr. 80 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1257/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1261/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
