ICCJ. Decizia nr. 1274/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1274/2014

Dosar nr. 2800/114/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 11 aprilie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 aprilie 2013 la Tribunalul Buzău, reclamanta S.A.M., domiciliată în oraşul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, având reşedinţa în municipiul Buzău şi sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet avocat D.V. în municipiul Buzău, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL pendinte de H.A. Sibiu ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată la plata sumei de 11,786 euro reprezentând diferenţă dintre suma primită şi cea cuvenită pentru 551 zile de delegare în afara României, a sumei de 738 euro reţinută nelegal drept garanţie în valută din suma plătită drept diurnă de delegare, obligarea pârâtei la plata sumei de 788 RON reţinută din salariu cu titlu de penalizări, obligarea pârâtei la plata sumei de 360 RON reţinută drept garanţii în monedă naţională peste baremul de 200 RON stabilit prin contractul de garanţie, precum şi obligarea la cheltuieli de judecată.

În drept a invocat dispoziţiile H.G. nr. 518/1995, C.C.M.N.N. pe anii 2007 - 2011, C. muncii, art. 1088 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 755 din 26 iunie 2013 Tribunalul Buzău şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Covasna.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că reclamanta îşi are domiciliul în judeţul Covasna. Art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar reclamanta are domiciliul în oraşul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna.

Prin Sentinţa civilă nr. 254 din 27 februarie 2014 Tribunalul Covasna şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Buzău şi, constatând ivit conflictul, negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că art. 269 din C. muncii stipulează că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite potrivit legii, iar cererile referitoare la aceste cauze se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa ori sediul. S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 nu derogă de la aceste dispoziţii ale C. muncii.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă urmează a se constata că instanţa competentă în soluţionarea cererii de chemare în judecată este Tribunalul Buzău pentru următoarele considerente.

În conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. reclamanta a indicat în cererea de chemare în judecată ca reşedinţă municipiul Buzău, cartier B. şi sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură Cabinet avocat "D.V.", care se află în Buzău, cartier E.

Art. 107 din C. proc. civ. statuează: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Art. 269 alin. (1) din C. muncii prevede: "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competenţe în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social prevede: "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Literatura de specialitate şi practica judiciară sunt unanime în a aprecia că domiciliul părţii litigante se identifică cu locuinţa statornică de fapt a acesteia. În acest sens, prin "domiciliu" în sens procesual se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a fi respectat principiul dreptului la apărare şi a se facilita realizarea actului de justiţie.

Ceea ce interesează în stabilirea competenţei teritoriale este locul unde reclamantul locuieşte efectiv, textul de lege vorbind nu numai de domiciliu, ci şi de reşedinţă.

Prin prevederile sale art. 269 din C. muncii derogă de la dreptul comun, conferind un beneficiu reclamantului,

În această situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 107 şi 116 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 269 din C. muncii, competenţa teritorială în soluţionarea pricinii revine Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1274/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond