ICCJ. Decizia nr. 1299/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1299/2013
Dosar nr. 33103/3/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 8 iulie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC M.C.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 6.074.304,37 lei conform contractului de prestări servicii din 22 ianuarie 2008.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin art. 1 şi 3 respectiv anexa 1 la contract, achitând suma de 6.074.304,37 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de P.R., imagine, comunicare, acestea urmau a fi prestate de pârâtă, fără ca aceasta să execute efectiv obligaţiile asumate.
S-a arătat că la data de 31 decembrie 2008, contractul de prestări servicii a încetat în condiţiile art. 9 prin ajungere la termen.
S-a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlul de contravaloare a unor servicii neexecutate de către pârâtă.
S-a susţinut îndeplinirea procedurii concilierii prealabile conform art. 7201 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată la data de 30 martie 2011, pârâta SC A. SA. a invocat excepţia prematurităţii, conform art. 7201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că reclamanta nu a comunicat nici o notificare la conciliere pentru data de 24 martie 2010, în vederea soluţionării pe cale amiabilă a situaţiei litigioase, că semnătura ce figurează pe confirmarea de primire depusă la dosarul cauzei nu aparţine unei persoane împuternicite cu primirea corespondenţei sau a unuia dintre reprezentanţii legali ai pârâtei.
De asemenea, ca motive de nulitate au fost invocate: lipsa dovezii calităţii de reprezentant al avocatului desemnat, a cărui semnătură se regăseşte pe notificarea la conciliere, la notificare nefiind anexată împuternicirea avocaţială.
Raportat la prevederile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. s-a arătat că reclamanta nu a indicat în mod expres pretenţiile precum şi temeiul lor legal.
La data de 4 aprilie 2011, pârâta SC A. SA. a formulat cerere de chemare în garanţie a numitului O.S. solicitând, în cazul admiterii cererii şi obligării pârâtei la plata sumei solicitate, obligarea chematului în garanţie la plata sumei de 6.074.304,37 lei, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor legale statutare, în calitate de administrator/director general la încheierea contractului de prestări servicii din 22 ianuarie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 25006 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă excepţia prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă şi a fost respinsă cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, raportat la dispoziţiile art. 7201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 109 alin. (2) din acelaşi cod, luând în considerare caracterul imperativ şi prealabil al procedurii, nulitatea concilierii prealabile ca urmare a omisiunii de menţionare în cuprinsul convocatorului a cuantumului pretenţiilor şi a temeiului legal; a reţinut încălcarea art. 100 pct. 4 C. proc. civ., întrucât pe confirmarea de primire nu a fost menţionat în clar numele persoanei care a semnat, iar în notificare nu a fost menţionată adresa completă a pârâtei.
Cererea de chemare în garanţie a fost respinsă în considerarea art. 60 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC M.C.I. SRL a formulat apel, solicitând admiterea apelului, în principal, anularea sentinţei atacate, admiterea cererii de chemare în judecată cu consecinţa obligării intimatei la restituirea sumei de 6.074.304,37 lei, iar, în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În completarea motivelor de apel, prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2012, apelanta a invocat excepţii de ordine publică susţinând încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, în lipsa învestirii instanţa reţinând, în cuprinsul considerentelor, ca motiv de nulitate a procedurii prealabile un aspect neinvocat de pârât în întâmpinare, şi neridicat din oficiu de instanţă în şedinţa publică pentru a fi pus în discuţia părţilor, motiv de nulitate şi anume nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare, incidente notificării convocării la conciliere.
Prin Decizia civilă nr. 267 din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost admisă cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 32.437,50 lei.
S-a dispus restituirea acestei sume, cu menţiunea că ordinul de plată, în original, a fost restituit la data de 23 aprilie 2012, cu viză de nefolosire.
A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M.C.I. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 25006 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâti SC A. SA. şi O.S.
A fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea hotărârii, cu prioritate asupra taxei judiciare de timbru, greşit calculate prin rezoluţie de primire, în cuantum de 32.437,5 lei, având în vedere cererea de restituire formulată de apelanta-reclamantă, în condiţiile art. 23 Legea nr. 146/2007 şi art. 30 alin. (3) şi (4) din Normele metodologice, instanţa de apel a dispus restituirea sumei achitate nedatorat.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării cererii completatoare la motivele de apel, instanţa de apel a constatat că aceasta poartă exclusiv asupra unor excepţii de nulitate, care, raportat la art. 108 alin. (1) C. proc. civ. pot fi ridicate în orice stare a pricinii, astfel că a respins-o.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. raportat la art. 109 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de control judiciar a apreciat că reclamanta, cu respectarea acestor dispoziţii legale, a comunicat prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire la data de 5 martie 2010 convocarea la conciliere prealabilă, indicând ca temei al pretenţiilor contractul de prestări servicii din 22 ianuarie 2008, pretenţii generale nerespectarea obligaţiilor asumate de pârâta SC A. SA.
Din cuprinsul convocării a rezultat, prin raportare la documentele anexate din care se susţine ca rezultând îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor corelative asumate de reclamantă, faptul că acestea priveau plata contractului în cuantum de 6.074.304,37 lei.
Cu respectarea principiului disponibilităţii cenzurând motivele de nulitate ale procedurii de conciliere directe, instanţa a arătat că notificarea a întrunit cerinţele de valabilitate prevăzute de art. 720 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Astfel, au fost înlăturate susţinerile vizând necomunicarea convocării, apreciindu-se că procedura de convocare a fost îndeplinită prin scrisoare recomandată cu dovada de primire, la sediul SC A. SA., Bucureşti, Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, pe confirmarea de primire fiind aplicată semnătura delegatului societăţii.
Instanţa a reţinut că pârâta, prin apărările formulate nu a contestat primirea convocării şi nici calitatea de delegat a funcţionarului care a semnat confirmarea de primire, susţinând că acesta nu era împuternicit în mod special cu primirea corespondenţei, fără a produce probe în acest sens, contrar art. 1169 C. civ., respectiv indicarea persoanei căreia îi reveneau aceste atribuţii şi eventual, fişa postului acestei persoane.
Nu au putut fi primite nici susţinerile privind neindicarea în concret a cuantumului pretenţiilor, precum şi a temeiului de drept al acestora.
Analizând conţinutul convocării, instanţa de control judiciar a reţinut că acesta cuprinde elemente suficiente a determina cuantumul pretenţiilor, prin raportare la contract şi înscrisurile comunicate acestea constând în preţul achitat de reclamantă până la data încălcării contractului prin ajungere la termen.
În ceea ce priveşte temeiul de drept, fără a fi menţionat expres, acesta îl reprezintă art. 969 C. civ. ce reglementează forţa obligatorie a contractului încheiat cu respectarea legii.
S-a mai reţinut că, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului nu poate fi opusă decât în procedura prealabilă în condiţiile prezentării la conciliere, nejustificând în sine ignorarea convocării, întrucât nu constituie prin raportare la procedura de drept comun, motiv de anulare decât în măsura neconfirmării mandatului de către mandant.
Refuzul de a se prezenta la conciliere al pârâtei, întemeiat pe această obiecţie este nejustificat, cu atât mai mult cu cât a rezultat că în proces partea a fost reprezentată de acelaşi apărător.
în consecinţă, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă, în mod greşit, a apreciat neîndeplinită procedura concilierii prealabile prin raportare la apărările formulate de pârâtă.
Relativ la motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea art. 100 pct. 4 C. proc. civ. s-a apreciat că acesta a fost reţinut de instanţa de fond cu încălcarea principiilor contradictorialitătii şi al dreptului la apărare.
În considerarea principiilor certitudinii, al siguranţei juridice ce impune respectarea practicii judiciare unitare stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut şi faptul că scopul concilierii prealabile vizează preîntâmpinarea unui litigiu între părţi, al evitării unor costuri suplimentare constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâta având posibilitatea achiesării la pretenţiile reclamantei în condiţiile art. 275 C. proc. civ. sau al soluţionării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul judecăţii.
S-a arătat că vătămarea nu exista nici în condiţiile în care partea prezentă la conciliere, recunoscând pretenţiile reclamantului ar fi evitat formularea cererii de chemare în judecată, întrucât acest drept procesual îi era recunoscut şi în cursul procesului.
În considerarea atitudinii reclamantei, care, faţă de apărările formulate pe fondul cauzei de către pârâtă, nu a renunţat la acţiune, rezultând că părţile se situează pe poziţii ireconciliabile, s-a apreciat că soluţionarea amiabilă a litigiului, nu este posibilă.
Prin urmare, opunerea unei excepţii de inadmisibilitate întemeiată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ., cu scopul evident de a întârzia acţionarea în instanţă, constituie un abuz procesual.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., aşa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, raportat la art. 22 instanţa de apel a reţinut că cererii de chemare în judecată, înregistrată la 8 iulie 2010, îi sunt aplicabile dispoziţiile în vigoare la data formulării.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SA Bucureşti a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului formulat de SC M.C.I. SRL Bucureşti şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind temeinică şi legală.
În motivarea recursului, după un scurt istoric al cauzei, recurenta-pârâtă critică decizia atacată pentru nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
a. Cu privire la aspectele legate de procedura concilierii contestate de pârâtă:
În opinia recurentei, instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că pârâta nu a contestat primirea convocării şi nici calitatea de delegat a funcţionarului care a semnat confirmarea de primire.
Pârâta a contestat primirea convocării precizând în mod expres că nu a primit din partea reprezentanţilor reclamantei nicio notificare prin care să fie invitată pentru data de 24 martie 2010 la conciliere în vederea soluţionării pe cale amiabilă a unei situaţii litigioase născută în urma executării contractului, aspect ce rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.
Semnătura ce figurează pe confirmarea de primire depusă la dosar, arată recurenta-pârâtă, nu aparţine niciunei persoane căreia să-i fi fost delegate din partea pârâtei atribuţii de primire a corespondenţei sau vreunui reprezentant legal al acesteia, împrejurare ce justifică susţinerea vizând neprimirea notificării reprezentând invitaţia la conciliere, din partea SC M.C.I. SRL.
b. Cu privire la înlăturarea motivului de nulitate prevăzut de dispoziţiile art. 100 pct. 4 C. proc. civ.
Sub acest aspect, susţine, în esenţă, că instanţa de apel, în mod greşit, a înlăturat motivul de nulitate reprezentat de nerespectarea dispoziţiilor art. 100 pct. 4 C. proc. civ., considerând că acesta nu a fost pus în discuţia părţilor şi, pe cale de consecinţă, a fost încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Apelul este o cale de atac devolutivă, iar odată invocate dispoziţiile art. 100 pct. 4 C. proc. civ. în apărările formulate de pârâtă în combaterea susţinerilor Media Consulta, instanţa de apel trebuia să le analizeze şi nu să înlăture de la aplicare aceste dispoziţii legale fără să stabilească relevanţa acestora în cauza dedusă judecăţii.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (3) C. proc. civ. sancţiunea ce intervine în cazul neindicării numelui, prenumelui persoanei care a primit notificarea este nulitatea, nefiind nevoie de dovedirea niciunei vătămări.
c. Cu privire la persoana care a primit convocarea la conciliere şi sarcina probei în această ipoteză:
Recurenta apreciază că instanţa de apel reţine în mod greşit faptul că pârâta nu a contestat calitatea de delegat a funcţionarului care a semnat confirmarea de primire şi nici nu a făcut proba contrară potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., respectiv nu a indicat persoana căreia îi reveneau aceste atribuţii şi eventual, să depună fişa postului acestei persoane.
În acest context, arată, în esenţă, că a contestat calitatea de delegat a persoanei care a semnat confirmarea de primire depusă la dosar, precizând în mod expres că semnătura nu aparţine niciunui angajat al pârâtei.
De asemenea, având în vedere că pârâta trebuia să facă dovada unui fapt negativ, respectiv să dovedească că nu a primit notificarea de convocare la conciliere, iar faptele negative nu se pot dovedi decât prin dovedirea faptului pozitiv conex, rezultă că sarcina probei este răsturnată, Media Consulta fiind cea care trebuia să facă dovada primirii notificării de convocare la conciliere în virtutea dispoziţiilor art. 1169 C. civ. şi nu SC A. SA, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
Pe de altă parte, consideră recurenta, dacă instanţa de ape! avea nelămuriri şi pentru aflarea adevărului avea nevoie de probe suplimentare, respectiv care erau persoanele care aveau atribuţii de primire a corespondenţei în cadrul societăţii pârâte, în virtutea rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., putea pune în vedere pârâtei să facă această probă sau cel puţin să pună în discuţia părţilor aceste aspecte.
d. Cu privire la indicarea cuantumului pretenţiilor şi temeiul de drept al acestora:
Susţine, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că în urma analizării conţinutului convocării aceasta cuprinde elemente suficiente pentru a determina cuantumul pretenţiilor, prin raportare la contract şi înscrisurile ataşate la convocare, iar temeiul de drept chiar dacă nu este menţionat expres aceasta este reprezentat de dispoziţiile art. 969 C. civ.
Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, din cuprinsul notificării de convocare la conciliere depusă de Media Consulta la dosar, rezultă că niciuna dintre obligaţiile prevăzute de art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. nu a fost respectată, aceasta neindicând care este obiectul concret al concilierii, respectiv pretenţiile pe care aceasta le avea faţă de pârâtă (dacă este vorba de plata unei sume de bani sau de îndeplinirea obligaţiilor contractuale), şi nici care sunt temeiurile legale ale pretenţiilor sale.
e. Cu privire la calitatea persoanei care a semnat convocarea la conciliere:
Sub acest aspect, recurenta consideră că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că nu constituie un motiv de anulare/ignorare a notificării de convocare la conciliere, semnarea acesteia de către avocat care nu a ataşat notificării dovada calităţii de reprezentant.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 coroborate cu dispoziţiile art. 113, art. 126 şi art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat rezultă că un avocat pentru a face dovada faptului că este reprezentantul unei persoane fizice sau juridice, trebuie să prezinte o împuternicire avocaţială emisă în baza unui contract de asistenţă juridică, dovadă care însă nu a fost făcută la data la care se presupune că a fost expediată notificarea de convocare la conciliere către pârâtă.
f. Cu privire la o presupusă inexistenţă a vreunei vătămări şi cu privire la relevanţa atitudinii societăţii pârâte în cadrul litigiului dedus judecăţii:
Instanţa de apel a apreciat în mod greşit faptul că pârâta nu a suferit nicio vătămare faţă de modalitatea formulării convocării la conciliere, deoarece, arată recurenta, vătămările suferite de pârâtă există, fiind reprezentate de vicierea consimţământului cu privire la posibilitatea ajungerii la o înţelegere pe cale amiabilă faţă de lipsa pretenţiilor concrete şi de temeiul de drept. Pretenţiile Media Consulta, precum şi temeiurile invocate sunt esenţiale pentru ca societatea-pârâtă să-şi poată exprima disponibilitatea de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului.
În ceea ce priveşte atitudinea pârâtei după data promovării cererii de chemare în judecată, în sensul formulării apărărilor pe fond prin care a solicitate respingerea pretenţiilor Media Consulta şi neachiesării le pretenţiile acesteia la primul termen de judecată, consideră că acestea sunt irelevante pentru aprecierea îndeplinirii sau nu a procedurii concilierii, întrucât acesta este o procedură ce trebuie realizată anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Scopul edictării normei prevăzută în art. 7201 C. proc. civ., arată recurenta, este acela de a se încerca soluţionarea divergenţelor dintre părţi înainte de data învestirii instanţei, scop care nu a fost realizat în prezenta cauză.
g. Cu privire la existenţa unui abuz de drept din partea pârâtei săvârşit prin invocarea excepţiei de inadmisibilitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.:
în mod greşit instanţa de apel a considerat că pârâta a săvârşit un abuz de drept prin invocarea excepţiei inadmisibilităţii, deoarece instanţa de fond a considerat întemeiată excepţia invocată de pârâtă şi a respins cererea ca prematur introdusă/inadmisibilă.
Totodată, posibilitatea invocării excepţiei inadmisibilităţii pentru nerespectarea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. este recunoscută părţilor din proces, iar prin invocarea excepţiei nu se putea urmări întârzierea acţionării în instanţă a pârâtei, atâta timp cât excepţia a fost invocată după promovarea cererii de chemare în judecată şi sesizarea instanţei de judecată, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 100, art. 129, art. 304 şi urm., art. 7201, art. 723 C. proc. civ., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 113, art. 126 şi art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.
Intimata-reclamantă SC M.C.I. SRL Bucureşti şi intimatul-chemat în garanţie O.S. nu au formulat întâminare.
Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Sintetizând susţinerile recurentei, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. raportat şi la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora în procesele în materie comercială, evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantului îi revine obligaţia încercării soluţionării litigiului fie prin conciliere directă; scop în care este ţinut a convoca partea adversă, urmând în scris pretenţiile şi temeiul legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină; prin scrisoare recomandată, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de control judiciar că, în cauză, s-a efectuat procedura prealabilă a concilierii directe.
În speţă, procedura s-a materializat prin comunicarea de către reclamantă, cu respectarea dispoziţiilor anterior menţionate, prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire la data de 5 martie 2010 a convocării la conciliere prealabilă, la sediul SC A. SA, Bucureşti, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, reclamanta indicând ca temei al pretenţiilor contractul de prestări servicii din 22 ianuarie 2008, pretenţii generale vizând nerespectarea obligaţiilor asumate de pârâta SC A. SA.
Astfel cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, din cuprinsul convocării, prin raportare la documentele anexate în care se susţine ca fiind îndeplinite în totalitate obligaţiile corelative asumate de reclamantă, faptul că acestea priveau plata contractului în cuantum de 6.074.304,37 lei.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a înlăturat cu justeţe aplicabilitatea art. 100 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
În acest sens, dovada îndeplinirii procedurii trebuie să rezulte din actul procedural, iar nu din probe extrinseci, iar semnătura de primire de către persoana delegată de la sediul persoanei juridice este un fapt constatat personal de agentul care a întocmit procesul-verbal, astfel încât, acest act se va bucura de o prezumţie de veridicitate care poate fi răsturnată numai pe calea înscrierii în fals, iar în cauză SC A. SA Bucureşti nu a formulat o astfel de cerere.
Susţinerile potrivit cărora persoana care a primit actul procedural nu a avut calitatea de reprezentat legal al societăţii pârât, respectiv nu i-au fost delegate din partea pârâtei atribuţii de primire a corespondenţei, nu au relevanţă, în contextul în care reclamantei nu i se poate imputa prezenţa la sediul pârâtei a unor persoane ce nu calitatea de salariat sau nu au atribuţii de primire a corespondenţei şi care totuşi primesc corespondenţa. Din punct de vedere al dispoziţiilor legale reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a încerca concilierea directă, prealabilă, înainte de a se adresa instanţei.
Pârâta se prevalează de lipsa dovezii calităţii de reprezentant a apărătorului reclamantei, care nu a anexat notificarea la conciliere împuternicirea avocaţială.
Or, astfel cum în mod corect a arătat şi instanţa de control judiciar, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului, nu poate fi opusă decât în procedura prealabilă în condiţiile prezentării la conciliere, nejustificând în sine anularea convocării, întrucât nu constituie prin raportare la procedura de drept comun, motiv de anulare decât în măsura neconfirmării mandatului de către mandant.
Referitor la o presupusă vătămare şi la pretinsa aplicare greşită a prevederile art. 7201 C. proc. civ., pentru a răspunde acestor critici, faţă de multitudinea de probleme pe care o ridică aplicarea art. 7201 C. proc. civ., este importantă interpretarea corectă a dispoziţiilor acestuia, cât mai apropiată de voinţa legiuitorului.
În interpretarea acestui articol, opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că scopul art. 7201 C. proc. civ. este de a simplifica şi degreva judecăţile cu obiect pretenţii băneşti, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curţii Constituţionale care a reţinut că art. 7201 instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente.
Prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluţionarea rapidă a neînţelegerilor dintre comercianţi fără a apela la procedura judiciară mai complexă şi mai lentă şi degrevarea activităţii instanţelor judecătoreşti.
Potrivit art. 7201 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Toate susţinerile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate şi contrazise de practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa procedurii convocării la conciliere prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
În acest sens, contrar susţinerilor făcute prin intermediul motivelor de recurs, trebuie observat că în temeiul art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. intimata-reclamantă a realizat convocarea la concilierea directă a litigiului dedus judecăţii, comunicându-i recurentei-pârâte pretenţiile rezultate din actele care au stat la baza acestora, anterior soluţionării excepţiei neîndeplinirii acestei proceduri.
Recurenta a luat cunoştinţă de pretenţiile intimatei şi de actele care au stat la baza acestora încă de la data promovării cererii introductive, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi în apel, situaţie în care, dacă ar fi dorit în orice mod soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, avea posibilitatea să îşi exprime această poziţie în cele peste 8 luni trecute până la momentul invocării excepţiei.
Convocarea la conciliere nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluţionare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot aşa, excepţia nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalităţi, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluţionare amiabilă a litigiului şi de o eventuală vătămare produsă prin inexistenţa acestei posibilităţi.
Or, posibilitatea soluţionării amiabile a litigiului a existat aşa cum s-a arătat anterior, în tot timpul scurs de la data sesizării instanţei de judecată şi până la data invocării excepţiei în discuţie.
Referitor strict la pretinsa vătămare, este de reţinut că neîndeplinirea corectă a procedurii concilierii, chiar şi dacă este reală, nu atrage automat nulitatea concilierii sau respingerea cererii de chemare în judecată, sancţiunea intervenind numai dacă partea dovedeşte o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.
Recurenta SC A. SA nu a dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii cererii introductive.
În condiţiile în care recurenta nu a putut dovedi vreo vătămare prin convocarea la conciliere ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult aceasta nu a făcut dovada necesităţii anulării cererii/convocării la conciliere pentru înlăturarea vreunei vătămări. în plus, vătămarea nu are nici o legătură cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.
Din atitudinea procesuală a recurentei se poate observa că oricum un astfel de demers ar fi fost inutil şi nu ar fi putut să asigure finalitatea urmărită de legiuitor.
Pe de altă parte, pârâta nu invocă excepţia pretinsei lipse a concilierii directe pentru a contracara acţiunea reclamantei, în sensul că ar înţelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci încearcă a denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor.
În consecinţă, în raport de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conform art. 22 din Legea nr. 202/2010), se impunea admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că prima instanţă a soluţionat procesul în temeiul unei excepţii procesuale.
Pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 267 din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 267 din 11 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1290/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1303/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
