ICCJ. Decizia nr. 1339/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1339/2014
Dosar nr. 11/122/2012
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 ianuarie 2013 pe rolul Tribunalului Giurgiu la 4 ianuarie 2012 reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâta CN A.P.D.F.SA Giurgiu pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta să-i plătească sumele datorate în baza contractului mandat din 2008, cu titlu de remuneraţie, premiu anual, indemnizaţie pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al consiliului de administraţie şi sumele datorate pentru exercitarea calităţii de membru în Consiliul de conducere al Asociaţiei constituită prin contractul din 2007 şi cu titlu de indemnizaţie pentru exercitarea calităţii de membru în comisia pentru listarea la bursă precum ţi cheltuieli de judecată.
A arătat reclamantul că prin contractul de mandat din 2008 a ocupat funcţia de director general al companiei pentru o perioada de 4 ani de zile, începând cu luna septembrie 2009, pârâta obligându-se să îi achite lunar o indemnizaţie de 14.000 lei şi un premiu anual echivalent a cel mult 12 remuneraţii lunare, în funcţie de performanţe.
Reclamantul a prestat efectiv activitatea convenită până în luna decembrie 2008, cuvenindu-i-se prin urmare un premiu anual de 56.000 lei corespunzător realizării obiectivelor şi criteriilor de performanţă propuse. în contract s-a prevăzut de asemenea şi plata indemnizaţiei pentru funcţia de preşedinte al C.A., în procent de 20% din remuneraţia lunară.
Pârâta a refuzat plata drepturilor băneşti cuvenite pe considerentul că prin Ordinul din 2008 Ministerul Transporturilor a hotărât revocarea contractului de mandat, refuz nejustificat întrucât în cuprinsul contractului se prevede că pârâta datorează cu titlu de daune, echivalentul veniturilor ce le-ar fi realizat reclamantul pe întreaga durată a contractului, în cazul revocării mandatului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 106/2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu a fost respinsă acţiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a constatat că mandatul pentru exercitarea dreptului de reprezentare, administrare şi îndeplinire a criteriilor de performanţă specifice a fost încredinţat reclamantului, director general, de către C.A. al pârâtei companie naţională, la 1 septembrie 2008, pentru o perioadă de patru ani, stipulându-se plata unei remuneraţii brute lunare, a unui premiu anual corespunzător aprobării situaţiilor financiare anuale, decontarea cheltuielilor de cazare, diurnă, transport, dreptul la telefon mobil, autoturism şi şofer, pentru conducerea şi administrarea companiei şi îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă.
Corelativ, pentru situaţia revocării mandatului în condiţiile realizării obiectivelor contractului, părţile au prevăzut plata de daune echivalând totalului remuneraţiilor, indemnizaţiilor şi premiilor cuvenite pentru toată durat contractului.
Contractul de mandat a fost încheiat în condiţiile reglementate de Legea nr. 31/90 şi O.U.G. nr. 79/2008 şi înregistrat la Ministerul Transporturilor la 11 decembrie 2008 pentru că la 24 decembrie 2008 Ministerul Transporturilor să emită ordinul de eliberare a reclamantului din funcţia de director general şi preşedinte al C.A. al Companiei şi de revocare, pe cale de consecinţă, prin hotărâre a C.A. al Companiei, a contractului de mandat, dispoziţii aduse la îndeplinire prin hotărârea din 12 ianuarie 2009 a C.A.
S-a reţinut că plata remuneraţiei lunare prevăzute la art. 4 pct. 1 din contractul de mandat a fost stabilit potrivit cu prevederile O.U.G. nr. 79/2008, în această privinţă Ministerul observând că remunerarea lunară trebuia să corespundă valorilor lunare şi anexele la care se face referire în contract nu au fost aduse la cunoştinţă.
Prin cererea depusă la 5 iunie 2012, reclamantul a precizat că înţelege că solicite echivalentul remuneraţilor lunare cumulate începând cu ianuarie 2009, în situaţia în care, potrivit cu O.U.G. nr. 222/2008, remuneraţia lunară de care beneficiază directorul general prin contractul de mandat este limitată la nivelul indemnizaţiei stabilită prin lege pentru funcţia de Secretar de Stat, încât pretenţiile nu sunt legate de îndeplinirea mandatului ci de exerciţiul funcţiei de director general.
Cum revocarea din funcţie a intervenit la data comunicării contractului de mandat către Ministerul Transporturilor şi a avut la bază dispoziţiile H.G. nr. 520/1998, este evident că raporturile de mandat sunt subsidiare ordinelor Ministerului Transporturilor, reclamantul nedovedind exercitarea activităţilor specifice mandatului sau revocarea intempestivă ce i-ar fi produs vreun prejudiciu spre a putea pretinde angajarea companiei în cheltuieli care nu au suport în prestarea efectivă a activităţilor încredinţate prin mandat.
Pentru considerentele reţinute instanţa de fond în baza dispoziţiilor art. 1553 C. civ., constatând lipsirea de efecte a mandatatului corespunzător ordinului de revocare din funcţie şi nedovedirea prestaţiilor efective în beneficiul pârâtei, dincolo de exercitarea funcţiei de director general cum nici nelegalitatea încetării contractului de mandat, a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei decizii, reclamantul S.S.G. a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 231/A din 25 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis, cu opinie majoritară, în complet de divergenţă. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi, prin urmare, a fost obligată pârâta CN A.P.D.F. SA Giurgiu la plata sumei de 370.339 lei despăgubiri. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 11.711 lei cheltuieli de judecată către reclamant în faţa primei instanţe şi în apel.
În motivare, instanţa de control judiciar a reţinut că mandatul pentru exercitarea dreptului de reprezentare, administrare şi îndeplinire a criteriilor de performanţă specifice a fost încredinţat reclamantului, director general, de către C.A. al pârâtei companie naţională, la 1 septembrie 2008, pentru o perioadă de patru ani, stipulându-se plata unei remuneraţii brute lunare, a unui premiu anual corespunzător aprobării situaţiilor financiare anuale, decontarea cheltuielilor de cazare, diurnă, transport, dreptul la telefon mobil, autoturism şi şofer, pentru conducerea şi administrarea companiei şi îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă.
Corelativ, pentru situaţia revocării mandatului în condiţiile realizării obiectivelor contractului, părţile au prevăzut în contract la art. 9 pct. 6 plata de daune echivalând totalului remuneraţiilor, indemnizaţiilor şi premiilor cuvenite la momentul încetării mandatului şi până la expirarea acestuia.
S-a constatat că părţile au prevăzut la art. 11 din contract că orice modificare a contractului va fi precedată de o prealabilă notificare de către partea interesată, situaţie nerealizată în speţă.
Ulterior prin Ordinul ministrului transportului din 24 decembrie 2008, reclamantul a fost eliberat din funcţia de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al CN A.P.D.F. SA Giurgiu.
În cauza, incidenţa clauzei privind dezdăunarea mandatarului pentru revocarea sa din funcţie din motive neimputabile, a fost apreciat ca fiind pe deplin dovedită.
S-a apreciat că din actele dosarului dar şi din atitudinea pârâtei, mandatarului nu i s-a imputat neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor sale cuprinse în mandat ci dimpotrivă, deşi a activat o perioadă relativ scurtă de timp, criteriile de performanţă au fost în totalitate îndeplinite iar situaţia economico financiară a înregistrat un progres la venituri şi câştig (fila 15 dosar fond).
Problema valabilităţii clauzelor contractului de mandat nu intră în discuţie, pe de o parte pentru că nu face obiectul acţiunii, iar pe de altă parte pentru că pârâta potrivit art. 4 din H.G. nr. 520/1998 deşi funcţionează sub autoritatea M.T.I. şi desfăşoară activităţi de interes public naţional conform reglementărilor legale în vigoare şi statutului, şi are libertatea conform art. 6 din acelaşi act normativ de a încheia, conform legislaţiei în vigoare, acorduri sau convenţii cu organisme interne ori internaţionale şi de a participa la colaborări şi cooperări pe plan naţional sau internaţional, în domeniul său de activitate.
Instanţa a reţinut că prevederile O.U.G. nr. 222 din 30 decembrie 2008 publicat în M. Of. din 31 decembrie 2008 stabilesc la art. 3 alin. (1) că Directorul general/Directorul beneficiază de o remuneraţie lunară acordată prin contractul de mandat, remuneraţia ce nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de secretar de stat nu sunt aplicabile în speţă. S-a avut în vedere intrarea în vigoare a acestuia după data încheierii şi chiar a revocării mandatului. Prevederile privesc persoanele care exercită această funcţie, iar nu a celor revocaţi din funcţie. Pe de altă parte, potrivit clauzei din contract, s-a avut în vedere remuneraţia avută la momentul încetării mandatului moment marcat de ordinul ministrului din 24 decembrie 2008, fiind apreciată ca lipsită de importanţă împrejurarea că cererea de despăgubiri a reclamantului priveşte perioada începând cu 1 ianuarie 2009.
În ceea ce priveşte lipsa dovezii prejudiciului adus recurentului reclamant, s-a constatat că nu este necesar ca reclamantul să facă o astfel de dovada, pe de o parte pentru că acesta este la adăpostul clauzei din contractul de mandat privind revocarea acestuia iar, pe de altă parte, lipsirea intempestivă a unui salariat de activitate fără a exista vreo culpă din partea acestuia este generatoare de compensaţii, prejudiciul creat fiind prezumat.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, s-a avut în vedere numai remuneraţia brută lunară în cuantum de 12.000 lei lunar (scăzând 2000 lei pentru asigurarea răspunderii profesionale). Calculând valoarea netă lunară pornind de la salariul de 12.000 lei (iar nu de la 14.000 lei cum în mod eronat a apreciat expertul în cauză instanţa a reţinut că recurentului i se cuvenea lunar un venit net de 8416,8 lei, iar pentru cele 44 luni până la expirarea contractului i se cuvenea suma de 370.339 lei.
A fost respinsă cererea privind celelalte pretenţii, întrucât în ceea ce priveşte premiile anuale, clauzele contractului prevăd doar o posibilitate, iar nu o obligativitate a acestora, iar în ceea ce priveşte celelalte indemnizaţii pentru exercitarea altor funcţii, acestea nu fac obiectul contractului de mandat ce se discută în cauză.
În ceea ce priveşte taxa de timbru datorată de recurent la instanţa de fond dar şi potrivit pretenţiilor precizate instanţa de apel a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 care prevăd că „în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu."
Astfel, constatând insuficienţa timbrării atât la instanţa de fond cât şi în recurs reclamantul a fost obligat la plata diferenţei de taxă de timbru datorată şi neachitată în sumă totală de 8.281,56 lei (din care 6.383 lei în faţa primei instanţe şi 1.898,56 lei în apel), în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ. pârâtul a fost obligat la plata sumei de 11.711 lei cheltuieli de judecată către reclamant în faţa primei instanţe şi în apel (respectiv 7.814 lei în faţa primei instanţe şi 3907 lei în apel) pârâtul fiind partea care a căzut în pretenţii, şi ţinându-se cont de admiterea parţială a pretenţiilor reclamantului.
În termen legal, împotriva deciziei din apel, pârâta CN A.P.D.F. SA Giurgiu a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei apelate ca fiind temeinică şi legală.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut, în esenţă, că, în speţă, clauza contractuală prevăzută la art. 12 lit. e) din contractul de mandat din 1 septembrie 2008 este în concordanţă cu prevederile art. 1553 C. civ.
Astfel, în opinia recurentei, revocarea mandatului de către mandant este în totalitate străină instituţiei de culpă, principiul revocabilităţii de către mandant, ţinând de esenţa contractului de mandat.
Ca urmare, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că pârâta a fost în culpă pentru revocarea contractului de mandat şi că CN A.P.D.F. S.A. Giurgiu ar fi ţinută să justifice măsura luată.
Clauza prevăzută, prin art. 9, pct. 6, din contractul de mandat, în care se prevede că în cazul revocării mandatului directorului general, în condiţiile în care şi-a realizat obiectivul contractului prevăzut de art. 2, mandantul are obligaţia de a plaţi daune echivalentul veniturilor pe care le-ar fi realizat directorul general de la data încetării prezentului contract şi până la expirarea acestuia, se află în contradicţie cu principiile revocabilităţii contractului de mandat şi a libertăţii contractuale a mandatului, cât şi cu însăşi prevederile art. 12, lit. e), din acelaşi contract, astfel încât invocarea de către pârâtă a lipsei de eficacitate a acestei clauze este întrutotul întemeiată.
O altă motivaţie pertinentă şi temeinică este aceea că, în cazul în care s-ar aprecia validitatea convenţiei accesorii sus citate, constatarea îndeplinirii criteriilor de performanţă de către mandatar, implică culpa mandantului în revocarea mandatului.
În speţă nu se poate pune problema verificării îndeplinirii criteriilor de performanţă de către reclamant, datorită timpului scurt, scurs de la numire şi până la revocare, respectiv 3 luni.
În consecinţă, clauza prin care se instituie dreptul reclamantului la despăgubiri pentru un interval de 3 ani şi 9 luni, perioadă în care acesta nu a efectuat nici o activitate în contul companiei, nu poate fi activată.
Totodată, clauza penală este definită ca fiind acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei către debitorul său.
Ea este o convenţie, deci pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate specifice oricărei convenţii. Pentru a fi activată, se cere ca neexecutarea contractului să provină din culpa debitorului, să-i fie deci, imputabilă acestuia.
O astfel de culpă, arată recurenta nu este însă de esenţa revocabilităţii contractului de către mandant şi nici nu a fost invocată într-un litigiu administrativ pentru revocarea ordinului de încetare a mandatului.
În altă ordine de idei, prin invocarea îmbogăţirii fără justă cauză a reclamantului, CN A.P.D.F. S.A. Giurgiu în calitate de pârâtă a apelat la excepţia de neexecutare a contractului, străină de ideea de culpă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.
Analizând decizia atacată, în limitele contractuale de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed.
Cu titlu preliminar, se impune precizarea că pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă a fost abrogat prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005, motiv pentru care, decizia atacată va fi examinată în raport de criticile subsumate doar prevederilor pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că între reclamantul S.S.G. şi C.A. al pârâtei CN A.P.D.F. SA s-a încheiat la data de 1 septembrie 2008 contractul de mandat, pentru exercitarea dreptului de reprezentare, administrare şi îndeplinire a criteriilor de performanţă specifice.
Contractul de mandat a fost înregistrat la Registratura Ministerului Transporturilor din 11 decembrie 2008.
Prin Ordinul din 14 decembrie 2008 al M.T.I., membrii C.A. ai CN A.P.D.F. SA au fost împuternici să înceteze, prin revocare, mandatul reclamantului, raporturile de mandat fiind, prin urmare, subsidiare ordinelor Ministerului Transportului.
Astfel, prin Hotărârea din 12 ianuarie 2009, C.A. al CN A.P.D.F. SA a aprobat încetarea, prin revocare, a contractului de mandat din 1 septembrie 2008, în baza art. 12 lit. e) din contract, potrivit căruia părţile au convenit că acesta poate înceta prin revocarea mandatului directorului general.
Principiul revocabilităţii mandatului de către mandant ţine de esenţa contractului de mandat, iar clauza contractuală prevăzută la art. 12 lit. e) este în deplină concordanţă cu art. 1553 C. civ., conform căruia "mandantul poate, când voieşte, revoca mandatul şi constrânge, după caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire".
În mod greşit, instanţa de apel îşi fundamentează raţionamentul pe dispoziţiile art. 9 pct. 6 din contract la care părţile au prevăzut, corelativ, pentru situaţia revocării mandatului în condiţiile realizării obiectivelor contractului, plata de daune echivalând totalului remuneraţiilor, indemnizaţiilor şi premiilor cuvenite la momentul încetării mandatului şi până la expirarea acestuia.
În speţă, nu se poate pune problema verificării îndeplinirii criteriilor de performanţă de către reclamant, datorită timpului scurt scurs de la numire şi până la revocare, respectiv de 3 luni.
Totodată, clauza penală definită ca fiind acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate specifice oricărei convenţii. Se cere ca neexecutarea contractului să provină din culpa debitorului, să-i fie deci, imputabilă acestuia.
O astfel de culpă nu este însă, de esenţa revocabilităţii contractului de către mandant şi nici nu a fost invocată într-un litigiu administrativ pentru revocarea ordinului Ministerului Transporturilor de încetare a mandatului.
Aşa fiind, în speţă, nu se poate reţine culpa pârâtei pentru revocarea contractului de mandat, iar reclamantul nici nu a dovedit exercitarea activităţilor specifice mandatului sau revocarea intempestivă ce i-ar fi produs vreun prejudiciu spre a putea pretinde angajarea pârâtei la cheltuieli care nu au suport în prestarea efectivă a activităţilor încredinţate prin mandat.
Pentru toate considerentele expuse, în mod greşit, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de declarat de pârâta CN A.P.D.F. SA, va modifica decizia atacată, în sensul că va respinge apelul formulat de reclamantul S.S.G. împotriva sentinţei civile nr. 106 din 28 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, pe care o menţine ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta CN A.P.D.F. SA Giurgiu împotriva Deciziei civile nr. 231 A din 25 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul S.S.G. împotriva sentinţei civile nr. 106 din 28 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, pe care o menţine ca fiind temeinică şi legală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 2 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1336/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1466/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
