ICCJ. Decizia nr. 1303/2014. Civil

Decizii civile ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1303/2014

Dosar nr. 32882/3/2008

Şedinţa publică din 7 mai 2014

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 694 din 04 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 32883/3/2008, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M. SA, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General; a fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta O.A., astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 04 septembrie 2008, sub nr. 32882/3/2008, reclamanta O.A. a chemat în judecată pe pârâţii SC M. SA, SC T. SA. şi Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul - teren în suprafaţă de aproximativ 8.809 mp, situat în Bucureşti, sector 3; să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 2/3 din terenul de 1.474 mp situat în Bucureşti, sector 3, identificat prin expertiza extrajudiciară; să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafaţă de 1.474 mp, deţinut în indiviziune cu pârâtele, cu respectarea principiului împărţelii în natură; să se dispună grăniţuirea terenului proprietate exclusivă în suprafaţă totală de aproximativ 9.792 mp situat în Bucureşti, sector 3, stabilind linia de hotar a proprietăţii reclamantei; să fie obligate pârâtele să ridice construcţiile provizorii amplasate pe terenul proprietatea sa în suprafaţă totală de aproximativ 9.792 mp situat în Bucureşti, iar în ipoteza în care pârâtele nu se vor conforma acestei obligaţii în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, să fie autorizată reclamanta să ridice aceste construcţii pe cheltuiala pârâtelor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul menţionat este alcătuit din mai multe parcele de teren, dobândite de autorii săi prin mai multe acte juridice.

Reclamanta a menţionat că, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V. (devenită ulterior F.R.P. în urma căsătoriei cu R.P.) a dobândit prin confuziune, respectiv prin întrunirea calităţii de embaticar cu cea de proprietar în aceeaşi persoană, dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. şi G., C.A., Comuna Bucureşti, Suburbia Foişoru, Judeţul Ilfov”.

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul în specialitatea topografie A.M., cele trei locuri de case corespund unui număr de 3 loturi, identificate după cum urmează: a) Lotul 1 - localizat în prezent între strada Ş., strada V., strada C. şi Splaiul U., având o suprafaţă de 4.015 mp, teren ocupat de proprietăţi particulare şi care nu formează obiectul prezentei acţiuni în revendicare; b) Lotul 2 - localizat în prezent în Strada G. având o suprafaţă totală de 7.781 mp. Din această suprafaţă, 2.260 mp sunt deja în proprietatea şi posesia reclamantei, diferenţa de 5.521 mp fiind deţinută de pârâtele SC M. SA şi SC T. SA; c) Lotul 3 - localizat în prezent la sud de imobilul din Strada G., actual imobilele pe Strada P.C. şi pe Şoseaua M.B., având o suprafaţă totală de 1.978 mp, deţinută de pârâtele SC M. SA şi SC T. SA.

S-a mai arătat că, prin Testamentul instituit de F.R.P., autentificat de secţia notariat a Tribunalului Ilfov din 06 iulie 1899, au fost desemnate moştenitoare cele două fiice ale acesteia: D. - căsătorită cu I.D., după căsătorie luând numele de D.I.D., şi L. (E.) - căsătorită cu I.G., după căsătorie luând numele de E.I.G. Cele două fiice au fost desemnate legatare cu titlu universal asupra întregii averi reprezentând: corp de case situate în strada G.şi trei locuri pentru zarzavaturi. Aceste imobile sunt identificate în cuprinsul testamentului prin raportare la actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Prin Actul dotal autentificat din 05 noiembrie 1908, E.G.I., zisă şi G., a constituit în favoarea fiicei sale, Ş.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu dl. C.G.G., constând în bunuri imobile „loc viran pentru zarzavaturi, situat în Bucureşti, „în fundătură”, pe care îl poseda prin testament de la F.R.P., terenul identificându-se cu Lotul 3 din Actul de răscumpărare a embaticului. Potrivit raportului de expertiză extrajudiciară, suprafaţa totală de teren menţionată în actul dotal este de 1.978 mp, deţinută de pârâtele SC M. SA şi SC T. SA.

Prin Contractul de donaţie autentificat din 02 noiembrie 1933, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat în părţi egale, celor 3 fiice ale sale, averea pe care o deţinea în suprafaţă totală de 9.255 m, reprezentând suprafaţa de 7.781 mp corespunzătoare Lotului 2 din Actul de răscumpărare a embaticului din 1870 şi suprafaţa de 1.474 mp cumpărată de E.G. de la sora ei, D.I.D., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1912.

Potrivit certificatului de calitate de moştenitor emis la data de 17 mai 2006 de pe urma defunctei T.N., decedată la data de 10 decembrie 1933, a rămas ca moştenitoare Ş. (F.) G., în calitate de soră, decedată la 27 decembrie 1957, lăsând-o ca moştenitoare pe reclamanta O.A..

Prin Testamentul autentificat din 11 octombrie 1947, Ş.G. a lăsat nuda proprietate a întregii sale averi „mobilă şi imobilă, prezentă şi viitoare" A.O., născută M., - reclamanta din prezenta cauză, iar dreptul de uzufruct soţului, G.C.

Soţul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 30 mai 1960. În aceste condiţii, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea soţului testatoarei a devenit caducă, urmare decesului acestuia survenit înainte de data deschiderii succesiunii testatoarei.

Reclamanta a precizat că este singura moştenitoare a F.G., aşa cum rezultă şi din Certificatul de moştenitor din 21 februarie 1958, emis de pe urma defunctei F.G.

A mai învederat reclamanta că, distinct de terenul ce a făcut obiectul actului de răscumpărare a embaticului, prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, F.M.M., C.T.I., T.I., V.T., L.P.I., P.I., în calitate de vânzători, au transmis către D.I.D., în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra mai multor imobile.

În contract se menţionează că aceste imobile reprezintă cota de 1/4 din moştenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soţul cumpărătoarei D.I.D., cotă pe care vânzătorii, în calitate de moştenitori ai defunctului, au fost de acord să o transmită soţiei supravieţuitoare.

Astfel cum s-a evidenţiat şi în expertiza extrajudiciară întocmită de expertul A.M., loturile 2 şi 3, fiind parcele alipite, au o suprafaţă totală cumulată de 5.517 mp şi, în prezent, sunt deţinute de pârâtele SC M. SA şi SC T. SA.

Reclamanta a mai precizat că, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 16 decembrie 1911, D.I.D. a înstrăinat soţilor G. (G.) C. zis C. şi F. (Ş.) C.G. (G.) un loc viran situat în Bucureşti, suburbia Foişorul, suprafaţa totală a terenului menţionată în acest contract fiind de 4.043 mp şi făcând parte din loturile 2 şi 3 descrise anterior.

S-a mai arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 ianuarie 1912, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 26 ianuarie 1912, D.I.D. a înstrăinat surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren şi construcţie situate în suburbia Foişor, Strada G., în suprafaţă totală de 5.365 mp.

A menţionat reclamanta că terenul dobândit de D.I.D. pe cale de succesiune de la mama sa, F.R.P., este distinct de imobilele dobândite de D.I.D. de la moştenitorii soţului său prin actul de vânzare-cumpărare din 1897.

S-a arătat că terenul în suprafaţă totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moştenire de la F.R.P.) în suprafaţă de 3.891 mp. şi lotul II (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897) în suprafaţă de 1.474 mp.

A învederat reclamanta că imobilele dobândite de F.G., autoarea reclamantei, sunt:

1. Teren în suprafaţă de 1.978 mp conform actului dotal din 05 noiembrie 1908, identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 2 şi 2 A. Din această suprafaţă, 826 mp reprezintă proprietăţi particulare care nu formează obiectul prezentului litigiu, rezultând o suprafaţă revendicată de 1.152 mp.

2. Teren în suprafaţă de 4.043 mp situat în Bucureşti, suburbia Foişorul, dobândit ca bun comun în timpul căsătoriei cu C.G. (conform contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911) identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 3 şi 3 A; din această suprafaţă 68 mp sunt ocupaţi de Şoseaua M.B., rezultând o suprafaţă revendicată de 3.975 mp.

3. Partea ce se cuvenea acesteia din contractul de donaţie din 02 noiembrie 1933 identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4, reprezentând:

a. Cota de 1/3 din terenul în suprafaţă de 1.160 mp deţinut în indiviziune de cele trei surori( cu precizarea că, în prezent, această suprafaţă de 1.160 mp se află în întregime în proprietatea şi posesia reclamantei şi nu face obiectul prezentului litigiu);

b. Cota de 1/3 din terenul în suprafaţă de 1.474 mp (ce a fost deţinut, în indiviziune, de cele trei surori), care corespunde unei suprafeţe de aproximativ 491,5 mp.;

c. Terenul proprietate exclusivă în suprafaţă de 2.207 mp. Din această suprafaţă, 422 mp sunt în proprietatea şi posesia reclamantei care nu formează obiectul prezentului litigiu. În consecinţă, a menţionat reclamanta, rezultă o suprafaţă de revendicat de 1.785 mp (proprietate exclusivă).

4. Terenul moştenit de la sora acesteia, T.N. (Contract de donaţie din 02 noiembrie 1933), identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4, respectiv: a. - cota de 1/3 din terenul în suprafaţă de 1.474 mp (terenul în suprafaţă de 1.474 mp. a fost deţinut în indiviziune de cele trei surori), care corespunde unei suprafeţe de aproximativ 491,5 mp.; b. - terenul proprietate exclusivă în suprafaţă de 2.207 mp. Din această suprafaţă, 310 mp sunt deja în proprietatea şi posesia reclamantei şi nu formează obiectul prezentului litigiu. În consecinţă, rezultă o suprafaţă de revendicat de 1.897 mp (proprietate exclusivă).

În total, a menţionat reclamanta, rezultă o suprafaţă de revendicat de aproximativ 8.809 mp proprietate exclusivă şi cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafeţe de aproximativ 983 mp.).

Reclamanta a învederat că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, printr-o simplă măsură de fapt, contrar prevederilor art. 8 din Constituţia din 1948, iar potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului urmează a fi apreciată de instanţele judecătoreşti nu numai în conformitate cu legile în vigoare la data actului respectiv, ci şi cu Constituţia şi tratatele internaţionale la care România era parte.

S-a mai arătat că, în speţă, proprietarii imobilului au fost deposedaţi printr-o simplă măsură de fapt, motiv pentru care dreptul de proprietate nu a ieşit niciodată din patrimoniul lor. În aceste condiţii, reclamanta a precizat că imobilul a trecut în proprietatea statului printr-o simplă expropriere de fapt, iar dreptul de proprietate a rămas în patrimoniul reclamanţilor până în prezent.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ.

La data de 14 octombrie 2008, pârâta SC M. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de netimbrare, susţinând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte acţiunea în revendicare, arătând că nu stăpâneşte în fapt şi nici nu este proprietara imobilului revendicat de reclamantă ( respectiv terenul situat în Bucureşti, sector 3).

Pârâta SC M. SRL a învederat că este proprietara terenului în suprafaţă de 5.628,72 mp, situat în Bucureşti, Sector 3, conform Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din 27 august 1993 şi procesului - verbal din 05 august 2002 încheiat între SC M. SA şi SC T. SA, dreptul său de proprietate fiind intabulat în C.F. a localităţii Bucureşti - sector 3, folosind anterior terenul încă din anul 1987.

Această pârâtă a invocat excepţia prescripţiei achizitive, arătând că deţine un just titlu cu privire la imobilul-teren situat în Bucureşti, sector 3 (respectiv Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din 27 august 1993 şi procesul-verbal din 05 august 2002 încheiat între SC M. SA şi SC T. SA) în baza căruia posedă imobilul de mai mult de 10 ani.

Astfel, pârâta SC M. SRL a arătat că sunt îndeplinite condiţiile uzucapciunii de scurtă durată (între 10 şi 20 de ani), întrucât este posesor de bună-credinţă al imobilului, s-a scurs un termen între 10 şi 20 de ani de la încheierea actului translativ de proprietate din data de 27 august 1993 iar posesia este utilă şi neviciată.

De asemenea, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâţii, arătându-se că reclamanta nu face dovada existenţei certe a dreptului de proprietate al autorilor săi cu privire la terenul în litigiu.

Astfel, din cuprinsul actului de răscumpărare, nu rezultă cu claritate vecinătăţile şi dimensiunile celor 2 loturi pretins a fi fost dobândite de autoarea reclamantei în strada G. Totodată, reclamanta nu a depus nicio dovadă în sensul că F.V. a devenit ulterior F.R.P., în urma căsătoriei cu R.P.

A mai susţinut pârâta SC M. SRL că reclamanta nu a dovedit identitatea între fosta stradă G. şi actuala stradă G.. De asemenea, reclamanta nu a dovedit afirmaţia din acţiune, în senscul că prin actul dotal din 1908, E.G.I. i-a constituit fiicei sale, Ş.G.I., o dotă constând în bunuri imobile, respectiv loc viran pentru zarzavaturi, situat în Bucureşti strada G., în “fundătură”.

Pârâta a arătat că în cuprinsul actului de donaţie nu se menţionează niciun titlu de proprietate al donatoarei pentru bunurile donate. Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care reclamanta ar avea calitate de legatară universală, în certificatul de moştenitor din 1958 se menţionează că nu este rudă cu defuncta şi prin urmare nu are calitate de moştenitor legal, ci doar de moştenitor testamentar, împrejurare care nu-i conferă decât dreptul de a culege masa succesorală menţionată în respectivul certificat, şi anume 786 mp teren în str. G.

A mai precizat pârâta că nu s-a probat identitatea între fosta suburbie Foişor şi actuala stradă G., iar reclamanta nu face dovada că este unica proprietară a imobilului revendicat, că este moştenitoarea defunctei N.T., despre care pretinde că a deţinut cota de 1/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafeţe de aproximativ 983 mp) din terenul revendicat şi nici nu face dovada moştenitorilor defunctei B.M., decedată la data de 30 ianuarie 1957, despre care pretinde că deţinea cota de 1/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafeţe de aproximativ 983 mp) din terenul revendicat sau titularul cotei indivize de 1/3 din teren, în contradictoriu cu care solicită ieşirea din indiviziune.

Pârâta a menţionat că, din informaţiile postate pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti, D.P. şi B.E. au formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea din 02 august 2001 cu privire la imobilul situat în str. G., iar prin Dispoziţia nr. 10.3310 din 10 septembrie 2004 s-a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitor.

Pe fondul cererii de revendicare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Şi pârâta SC T. SA. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, menţionând că între aceasta şi reclamantă a mai avut loc o judecata, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauza, în care reclamanta a înţeles sa se folosească de aceleaşi înscrisuri pe care le invocă şi în prezentul demers judiciar (Dosarul nr. 5619/2001 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 474 din 07 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă).

De asemenea, pârâta a invocat excepţia prescripţiei achizitive, menţionând că, la fel ca şi pârâta SC M. SRL, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din amplasamentul în sector 3, în suprafaţa de 13.628 mp. Astfel, ca urmare a divizării SC M. SA, SC T. SA a preluat suprafaţa de 13.628 mp teren situat în Bucureşti, sector 3, conform Protocolului de predare-primire a terenului din data de 28 ianuarie 1994, transcris din data de 14 februarie 1994 la Notariatul de Stat Sector 3 Bucureşti, de la SC M. SA, care a dobândit terenul în baza Legii nr. 15/1990, conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993 eliberat de M.L.P.A.T.

În aceste condiţii, pârâta a menţionat că şi în privinţa sa sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii de scurtă durată (între 10 şi 20 de ani), având în vedere faptul că face dovada existentei unui just titlu (Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993 şi Protocolul de predare-primire a terenului încheiat cu SC M. SA la data de 28 ianuarie 1994), s-a scurs un termen de 10 ani de la încheierea actului translativ de proprietate, termen care s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2004, a fost de bună-credinţă la dobândirea dreptului de proprietate şi a exercitat, în tot acest timp, o posesie neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1847 C. civ.

Pe fondul cauzei, această pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, precizând că, în raport de dispoziţiile art. 480 şi 1169 C. civ., faţă de înscrisurile depuse de reclamantă în susţinerea cererii, aceasta nu face dovada existenţei dreptului de proprietate al autorilor săi cu privire la suprafaţa de aproximativ 8.809 mp proprietate exclusivă, plus cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care ar corespunde unei suprafeţe de aproximativ 983 mp) pentru care solicită să se constate dreptul său de proprietate. Din actele depuse la dosar nu pot fi identificate cu suprafeţe şi vecinătăţi loturile presupus a fi fost deţinute de autorii reclamantei, identificarea făcându-se, practic, în baza unui raport de expertiza extrajudiciară, la întocmirea căruia pârâta nu a participat.

La data de 26 noiembrie 2008, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare în legătură cu adresa imobilului revendicat.

În motivare s-a arătat că imobilul-teren revendicat prin acţiune, situat la nivelul anilor 1933 în str. G., deţinut de pârâtele SC M. SA şi SC T. SA şi pe care înţelege să îl revendice de la acestea figurează, în prezent, la următoarele adrese:, Bucureşti; sector 3. Împrejurarea că ulterior preluării abuzive a acestui imobil de către stat imobilul a fost ocupat de pârâte şi a primit alte adrese este lipsită de relevanţă, raportul de expertiză extrajudiciară stabilind identitatea între terenul proprietatea reclamantei şi terenul deţinut în prezent de pârâte.

La termenul din data de 03 februarie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare şi precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, şi a SC A.C.I. SRL.

La acelaşi termen de judecată, pârâta SC M. SRL a depus întâmpinare la cererea precizatoare a acţiunii principale, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, solicitând, faţă de identitatea de cauză, obiect şi părţi cu acţiunile în revendicare formulate în cadrul Dosarului nr. 13474/2003 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, Dosarului nr. 23554/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a Civilă şi Dosarului nr. 2836/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii în revendicare pentru autoritate de lucru judecat.

Prin încheierea din data de 03 martie 2009, tribunalul, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia, a constatat ca fiind tardiv introdusă cererea modificatoare depusă la termenul de judecată din data de 03 februarie 2009.

Prin aceeaşi încheiere, tribunalul a respins excepţia netimbrării acţiunii şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin încheierea din data de 10 martie 2009, tribunalul a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtele SC T. SRL şi SC M. SRL

La termenul din data de 14 aprilie 2009, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la valoarea imobilului revendicat, menţionând că valoarea estimată a imobilului este de aproximativ 7.318.736,64 lei, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară de evaluare întocmit de expert A.M.

În primă instanţă s-au administrat probe cu înscrisuri şi expertize în specialităţile topografie şi construcţii.

Analizând materialul probator administrat, Tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta O.A. a investit instanţa cu o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun (art. 480 C. civ.), solicitând, în principal, obligarea pârâtelor SC M. SRL şi SC T. SA. să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul-teren în suprafaţă de aproximativ 8.809 mp., situat în Bucureşti, sector 3 şi să se constate dreptul său de proprietate asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafaţă de 1.474 mp situat în Bucureşti, sector 3.

Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâte, Tribunalul a constatat că, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului descris ca reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. şi G., C.A., Comuna Bucureşti, Suburbia Foişoru, Judeţul Ilfov”.

Prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., cele 3 loturi de teren care fac obiectul actului de răscumpărare a embaticului din 1870 sunt reprezentate de suprafaţa de 4.015 mp (teren ocupat de proprietăţi particulare şi care nu formează obiectul acţiunii în revendicare), suprafaţa de 7.781 mp şi suprafaţa de 1.978 mp.

Prin testamentul autentificat din 06 iulie 1899 de Tribunalul Ilfov secţia Notariat, F.R.P. a testat întreaga sa avere în favoarea fiicelor sale, D. şi L., imobilul lăsat ca moştenire fiind reprezentat de „un corp de case situate în strada G. şi trei locuri pentru zarzavaturi”, dobândite prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Prin actul dotal autentificat din 05 noiembrie 1908 de Tribunalul Ilfov secţia Notariat, E.G.I. a constituit în favoarea fiicei sale, Ş.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu C.G.G., printre bunurile constituite dotă aflându-se şi imobilul constând în „loc viran pentru zarzavaturi, situat în Bucureşti strada G., în fundătură”, având lăţimea de 25 stânjeni şi lungimea de 26 stânjeni, care îi fusese lăsat prin testament de mama sa, F.R.P., iar aceasta, la rândul ei, îl dobândise prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Potrivit raportului de expertiză topografică, suprafaţa de teren menţionată în actul dotal este de 1.978 mp.

Prin Contractul de donaţie autentificat din 02 noiembrie 1933 de Tribunalul Ilfov secţia Notariat, transcris din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat averea pe care o deţinea (în total 9.255 mp teren) celor 3 fiice ale sale, T.N., M.B. şi F.G., fiecăreia câte o suprafaţă totală de teren de 3.085 mp.

Prin raportul de expertiză topografică au fost identificate suprafeţele de teren ce au făcut obiectul contractului de donaţie menţionat, cu privire la fiecare din cele 3 fiice ale donatoarei, rezultând că T.N., M.B. şi F.G. au dobândit, fiecare, o suprafaţă totală de teren de 3.085 mp, din care: 386,67 mp proprietate în indiviziune cu celelalte două surori, 2.207 mp teren proprietate exclusivă şi 491,33 teren în indiviziune cu celelalte două surori.

De pe urma defunctei T. (T.) N., decedată la data de 10 decembrie 1933, a rămas ca unică moştenitoare G.Ş. (zisă F.G., potrivit declaraţiilor de notorietate depuse la filele 43-44), în calitate de soră, conform certificatului de calitate de moştenitor din 17 mai 2006.

Potrivit certificatului de moştenitor din 21 februarie 1958, reclamanta O.A. are calitatea de legatară universală a defunctei G.Ş., decedată la 27 decembrie 1957, în baza testamentului autentificat din 1947.

Prin testamentul menţionat, Ş.G. a lăsat soţului său, C.G. (zis şi G.C.) uzufructul întregii sale averi (mobilă şi imobilă, prezentă şi viitoare), averea imobilă de la acel moment a testatoarei fiind formată din 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, precum şi din partea aflată în proprietatea sa din imobilul clădire şi teren situat în Bucureşti, astfel cum rezultă din actul de donaţie autentificat din 1933 de Tribunalul Ilfov secţia Notariat.

Prin acelaşi testament, Ş.G. a lăsat reclamantei A.O., născută M., nuda proprietate a întregii sale averi.

Având în vedere că soţul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 30 mai 1960, anterior datei deschiderii succesiunii testatoarei, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea acestuia a devenit caducă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, D.I.D. (fiica F.R.P.) a dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor imobile, individualizate prin raportul de expertiză topografică ca reprezentând două parcele alipite cu o suprafaţă totală de 5.517 mp, din care suprafaţa de 4.043 mp a fost vândută de D.I.D. către autoarea reclamantei, F.G. şi soţul acesteia, G.C., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, iar suprafaţa de 1.474 mp a fost vândută E.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912.

Imobilele dobândite de D.I.D. prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 reprezintă cota de 1/4 din moştenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soţul cumpărătoarei, cotă pe care vânzătorii, în calitate de moştenitori ai defunctului, au transmis-o soţiei supravieţuitoare.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912 de Tribunalul Ilfov secţia Notariat, D.I.D. a vândut surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren şi construcţie situate în suburbia Foişor, Strada G., în suprafaţă totală de 5.365 mp.

Terenul în suprafaţă totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moştenire de la F.R.P.) în suprafaţă de 3.891 mp şi lotul II (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 13278/17 noiembrie 1897) în suprafaţă de 1.474 mp.

În ceea ce priveşte titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL şi SC T. SA., tribunalul a reţinut că SC M. SRL este proprietara terenului în suprafaţă de 5.628,72 mp, situat în Bucureşti, sector 3, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993.

SC T. SA. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 13.628 mp situat în Bucureşti, sector 3 conform Protocolului de predare-primire din 28 ianuarie 1994 încheiat cu SC M. SA.

Tribunalul a constatat că astfel cum s-a menţionat atât în raportul de expertiză extrajudiciară cât şi în raportul de expertiză topografică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., există identitate între terenul care a aparţinut autoarei reclamantei, conform actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei, şi terenul ocupat de pârâtele SC M. SRL şi SC T. SA.

Potrivit tabelului în care expertul a evidenţiat suprapunerile (filele 93-94 vol. II), rezultă că suprafaţa totală de teren proprietatea reclamantei, ocupată de pârâte, este de 9792 mp, din care 8.809 mp proprietate exclusivă şi 983 mp teren indiviz.

În consecinţă, având în vedere înscrisurile depuse la dosar şi concluziile raportului de expertiză topografică, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, aceasta făcând dovada că este titularul dreptului dedus judecăţii, în calitate de unică moştenitoare a autoarei sale, Ş. (F.) G., proprietar al terenului revendicat în prezenta cauză, ca urmare a transmisiunilor succesive menţionate anterior.

A mai reţinut prima instanţă că, potrivit situaţiei juridice comunicate de Primăria Municipiului Bucureşti, imobilul din str. G. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 de la N.D., care figurează la poziţia 5409 din anexa acestuia. Însă, faţă de înscrisurile depuse la dosar, care atestă dreptul de proprietate exclusivă, respectiv indiviz al autoarei reclamantei asupra imobilului în litigiu, nu prezintă importanţă persoana nominalizată în actul de preluare (N.D.), atât timp cât T.N. a fost moştenită de sora acesteia, Ş. (F.) G., autoarea reclamantei, conform certificatului de calitate de moştenitor depus în copie la dosar. Atât timp cât actele de proprietate şi de stare civilă şi certificatele de moştenitor confirmă calitatea autoarei reclamantei de unic moştenitor al defunctei Tudora Niculescu, indicarea în actul de preluare a altei persoane şi propunerea de măsuri reparatorii către N.G. şi D.E., cu privire la un alt imobil preluat de la autoarea lor prin Decretul nr. 92/1950, nu reprezintă argumente pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

De asemenea, Tribunalul a găsit neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC M. SA, întrucât prin raportul de expertiză topografică s-a stabilit că aceasta ocupă o parte din suprafaţa totală de teren revendicată de reclamantă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General, Tribunalul a reţinut că reclamanta nu a justificat legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât cu privire la niciunul din capetele de cerere ale acţiunii. Astfel, suprafeţele de teren revendicate de reclamantă se află în posesia pârâtelor SC M. SRL şi SC T. SA., iar cu privire la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafaţă de 1.474 mp situat în Bucureşti, sector 3, Municipiul Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă, atât timp cât, potrivit raportului de expertiză topografică, terenul în suprafaţă de 1.474 mp. este format din suprafeţele de 648 mp, respectiv 826 mp, deţinute de SC T. SA., respectiv de SC M. SRL

S-a arătat că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti prin primarul General şi referitor la capetele de cerere accesorii având ca obiect ieşirea din indiviziune şi grăniţuirea, care nu ar putea fi valorificate decât în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL şi SC T. SA., în calitate de proprietari ai imobilelor cu privire la care se solicită partajul şi grăniţuirea. De asemenea, numai aceste pârâte au legitimare procesuală pasivă în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de a fi obligate să ridice construcţiile edificate pe terenul revendicat.

Referitor la capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de teren de 8.809 mp, situată în Bucureşti, sector 3, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul D.Z., Tribunalul a constatat în primul rând faptul că Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul proprietatea autoarei reclamantei, având în vedere că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

În acest sens, s-a constatat că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului. Aşadar, pentru a analiza posibilitatea revendicării unor imobile preluate de stat, instanţele judecătoreşti trebuie să constate dacă bunurile respective au fost preluate de stat cu sau fără titlu valabil, precum şi dacă fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.

Astfel, Tribunalul a reţinut că prevederile Decretului nr. 92/1950, în baza căruia s-a efectuat preluarea imobilului în litigiu, contraveneau dispoziţiilor Constituţiei din acea perioadă, potrivit cărora proprietatea se bucura de o protecţie specială, cetăţenii Republici Populare Române fiind egali în faţa legii, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică se făceau pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită în justiţie.

Totodată, prevederile Decretului nr. 92/1950 erau contrare dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, privitoare la proprietate, respectiv art. 481 C. civ., potrivit căruia „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”, precum şi dispoziţiilor tratatelor internaţionale la care România era parte, privitoare la proprietate, şi anume D.U.D.O..

Tribunalul a reţinut că pârâta SC M. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993, eliberat de M.L.P.A.T., înstrăinând o parte din teren către pârâta SC T. SA, conform protocolului de predare-primire din data de 28 ianuarie 1994.

Identitatea dintre terenul menţionat în actele de proprietate ale autoarei reclamantei şi imobilul dobândit de pârâtele SC M. SRL şi SC T. SA a fost confirmată prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză, expertul menţionând actuala adresă a imobilului ca fiind Bucureşti, sector 3.

În ceea ce priveşte susţinerile pârâtelor privind admisibilitatea promovării acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, reclamantei nu îi poate fi restituit în natură imobilul, evidenţiat în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate (SC M. SRL şi SC T. SA) la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate. Conform art. 29 alin. (3), în acest caz, măsurile reparatorii se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.

În speţă, la nivelul anului 2001, imobilul în litigiu nu era deţinut de una din entităţile enumerate de dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a fi aplicabile prevederile art. 25 în sensul emiterii unei decizii sau după caz dispoziţii motivate, prin care unitatea deţinătoare să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură formulată de persoanele îndreptăţite.

Aşadar, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nici statul şi nici vreo autoritate a administraţiei publice centrale sau locale nu aveau calitatea de acţionar majoritar, pentru a se putea dispune restituirea în natură în conformitate cu prevederile art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001.

În consecinţă, parcurgerea de către reclamantă a procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001 nu putea avea drept consecinţă restituirea imobilului prin decizie sau dispoziţie motivată, situaţie în care, întrucât procedura specială nu constituie o cale efectivă pentru restituirea în natură a imobilului în patrimoniul reclamantei, aceasta are deschisă calea acţiunii în revendicare imobiliară de drept comun.

Pe de altă parte, având în vedere că Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a reţinut că imobilul revendicat de reclamantă se încadrează în domeniul de aplicare al acestei legi speciale. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt imobile preluate în mod abuziv de stat imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950.

Pe fondul cauzei, procedând la compararea titlurilor părţilor, Tribunalul a constatat că atât reclamanta cât şi pârâtele SC M. SRL şi SC T. SA se prevalează de titluri de proprietate valabile, astfel că se impune analiza comparativă a acestora.

În acest sens, Tribunalul s-a raportat la criteriile de preferabilitate instituite prin Decizia nr. 33/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, la dispoziţiile speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001 şi la jurisprudenţa C.E.D.O.

Astfel prima instanţă a reţinut că noţiunea de bun în înţelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la C.E.D.O. poate cuprinde atât un bun actual, cât şi o valoare patrimonială, (inclusiv un drept de creanţă, în bază căruia o persoană poate pretinde că are cel puţin o speranţă legitimă de a obţine beneficiul efectiv al dreptului de proprietate) şi că, în materia acţiunii în revendicare, C.E.D.O. a statuat în sensul că o persoană are în patrimoniul său un bun actual dacă, printr-o hotărâre definitivă şi executorie, instanţele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar şi dacă în dispozitivul hotărârii s-a dispus în mod expres restituirea bunului (Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României).

Tribunalul a constatat însă că reclamantei nu i-a fost recunoscut în mod definitiv dreptul de a i se restitui imobilul în litigiu de către instanţele judecătoreşti sau de către autorităţile administrative, motiv pentru care aceasta nu se poate prevala de existenţa unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ci numai de un drept cu caracter economic.

În acest sens, s-a reţinut că noţiunea de bun care se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 presupune ca reclamanta să aibă cel puţin o speranţă legitimă cu privire la valoarea patrimonială invocată prin acţiunea dedusă judecăţii, or, în cauza de faţă, reclamanta nu are o asemenea speranţă. Astfel, C.E.D.O. a apreciat în jurisprudenţa sa că solicitarea de a obţine un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual şi nici o speranţă legitimă. Constatarea preluării abuzive a imobilului în considerentele sentinţei nu atrage după sine în mod automat un drept la restituirea în natură a bunului, însă conferă dreptul reclamantei la despăgubire, în condiţiile în care aceasta ar fi formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.

În opinia tribunalului, dată fiind întrunirea condiţiilor cerute de lege pentru a beneficia de măsuri reparatorii, respectiv preluarea abuzivă a bunului, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, şi calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită , aceasta ar fi avut posibilitatea de a obţine măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafeţele de teren evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Cu referire la titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL şi SC T. SA, tribunalul a reţinut că valabilitatea acestuia a fost consolidată prin expirarea termenului de prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii actului de înstrăinare de către stat (care a avut loc în cadrul procesului de privatizare), astfel că acestea se pot prevala de un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Totodată, s-a arătat că, în jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a subliniat că, pentru ca atenuarea vechilor atingeri să nu creeze noi pagube disproporţionate, legislaţia ar trebui să permită să se ţină cont de circumstanţele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care au dobândit cu bună-credinţă să nu suporte greutatea responsabilităţii statului care cândva a confiscat aceste bunuri.

În această situaţie, tribunalul a constatat că se impune respingerea acţiunii în revendicare promovate de reclamantă, având în vedere siguranţa raporturilor juridice, existenţa în patrimoniul pârâtelor a unui bun actual şi ţinând cont totodată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care nu mai acordă posibilitatea restituirii în natură a imobilelor evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite având numai dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, care, conform art. 29 alin. (2) şi (3), se propun de către instituţia publică care a efectuat privatizarea.

Faţă de argumentele menţionate privind netemeinicia acţiunii în revendicare promovate de reclamantă, Tribunalul a apreciat că nu se impune analiza excepţiei prescripţiei achizitive, invocată de pârâtele SC M. SRL şi SC T. SA ca apărare de fond.

Cererea reclamantei de a se constata dreptul său de proprietate asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafaţă de 1.474 mp, a fost respinsă, de asemenea, ca neîntemeiată. În consecinţă, au fost respinse, ca neîntemeiate, şi capetele de cerere accesorii prin care s-a solicitat ieşirea din indiviziune a părţilor asupra terenului în suprafaţă de 1.474 mp, grăniţuirea terenurilor părţilor şi obligarea pârâtelor la ridicarea construcţiilor edificate pe terenul revendicat.

Împotriva sentinţei civile nr. 694 din 04 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au formulat apel reclamanta O.A. şi pârâta SC M. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelanta-reclamantă a criticat sentinţa sub aspectul respingerii acţiunii în revendicare, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că pârâtele nu deţin un titlu valabil asupra imobilului în litigiu, iar instanţa a reţinut în mod corect caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, care s-a făcut în temeiul Decretului nr. 92/1950, pe numele altei persoane.

Aceasta a criticat şi soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, susţinând că ea trebuia în mod legal respinsă, întrucât în acţiunea în revendicare a invocat faptul că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, iar prin capătul al doilea de cerere a solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului de 1.474 mp., în cotă de 2/3.

În opinia apelantei-reclamante, prima instanţă a reţinut în mod corect că nu era aplicabilă Legea nr. 10/2001, imobilul nefiind deţinut de nici una din entităţile enumerate de art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că acţiunea în revendicare este admisibilă.

Cu toate acestea, utilizând o motivare contradictorie, prin care a reţinut că reclamanta nu se poate prevala de existenţa unui bun actual, dar că aceasta ar fi avut dreptul la despăgubire în condiţiile în care ar fi formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a respins, în mod nelegal, acţiunea în revendicare, în condiţiile în care statul, care nu a avut un titlu valabil, nu putea transmite pârâtelor niciun drept asupra imobilului în litigiu conform principiului „nemo plus juri ad allium transfere potest quam ipse habet”.

Printr-o altă critică s-a arătat că se impunea admiterea cererii de demolare a construcţiilor existente pe teren.

În consecinţă, apelanta-reclamantă a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii în revendicare, astfel cum a fost precizată, şi omologarea celui de-al doilea raport de expertiză topografică judiciară întocmit de expertul Z.D., precum şi a raportului de expertiză în construcţii.

Apelanta-pârâtă SC M. SRL a criticat sentinţa sub aspectul respingerii excepţiilor lipsei calităţii procesuale active, autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei achizitive.

Astfel, cu referire la calitatea procesuală activă, apelanta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte că preluarea imobilului de către stat s-a făcut „printr-o simplă măsură de fapt”, astfel cum se susţine în acţiunea dedusă judecăţii, că aceasta nu a învestit instanţa de judecată cu o cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului cu privire la imobilul revendicat de la cele două societăţi comerciale şi că SC M. SRL a preluat terenul revendicat prin H.G. nr. 1303/1990 privind înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul construcţiilor şi lista societăţilor înfiinţate în care SC M. SA figurează înscrisă la poziţia 3, cu unitate - B.A.Î.S. Peneş Curcanu.

Imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, de la alte persoane decât autorii reclamantei, în anexa la Decretul nr. 92/1950, figurând ca proprietar pentru 14 apartamente din Bucureşti, , numita N.D. (care este o altă moştenitoare a autorilor menţionaţi de recurentă şi care a şi formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001).

A mai susţinut apelanta-pârâtă că astfel cum rezultă şi din arborele genealogic depus la dosar, N.D. a fost soţia lui N.I. - decedat; T.N. a decedat, având ultimul domiciliu în Bucureşti , aceasta fiind una din cele trei fiice ale E. (L.) G. care a decedat la 07 septembrie 1949 şi despre care se susţine că a fost una dintre proprietarele originare ale terenului revendicat.

Or, din situaţia juridică prezentată de Primăria Municipiului Bucureşti (filele 38 - 39 vol. II fond) rezultă că proprietarul imobilului este N.D.

Sub un alt aspect, apelanta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a dovedit că la data naţionalizării terenului revendicat, autorii săi mai erau proprietarii terenului.

Astfel, istoricul transmiterii unei părţi din terenul revendicat se opreşte la nivelul anului 1933, la contractul de donaţie autentificat din 02 noiembrie 1933, care menţionează ca ultime proprietare pe T.N., M.B. şi F.G.. În anul 1958, doar în patrimoniul numitei G.Ş. (F.G.) se mai regăseşte un teren, iar acest teren nu face obiectul litigiului pendinte, acesta aflându-se în proprietatea şi posesia reclamantei.

Istoricul transmiterii unei părţi din terenul revendicat (loturile 2 şi 3 conform contractului de vânzare autentificat din 17 noiembrie 1897), se opreşte la anii 1911 - 1912, la contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 16 decembrie 1911 (proprietari soţii G.C. - zis C. şi F.G.G.) şi la contractul de vânzare - cumpărare din 23 ianuarie 1912 în care se menţionează ca ultimă proprietară E.G.

S-a mai arătat că E.G., arătată ca fiind E.G.I., zisă şi L. şi G. fără a se depune vreo dovadă în acest sens, a donat celor trei fiice - T.N., M.B. şi F.G. averea sa, dar nu s-a menţionat vreun titlu de proprietate al donatoarei pentru bunurile donate, cu atât mai puţin contractul de vânzare - cumpărare din 23 ianuarie 1912.

A susţinut apelanta-pârâtă că dreptul de proprietate al foştilor proprietari a încetat prin naţionalizare şi că, şi dacă s-ar dovedi terenul revendicat a fost naţionalizat de la autorii săi, reclamanta nu face însă dovada că dreptul de proprietate al autorilor săi i s-a transmis.

Sub un alt aspect, s-a susţinut că inexistenţa în patrimoniul reclamantei a vreunui drept cu privire la terenul revendicat, derivă şi din cesionarea dreptului litigios, către S.A., prin contractul autentificat din 25 iunie 2001 şi actul adiţional autentificat din 14 noiembrie 2005, care se referă la întregul teren, indiferent că el se află în posesia uneia sau mai multor societăţi.

Apelanta-pârâtă a contestat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă în ceea ce priveşte identitatea între terenul revendicat de reclamantă şi cel deţinut de pârâţii posesori.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, apelanta SC M. SRL a arătat că a fost greşit respinsă, faţă de hotărârile pronunţate în Dosarele nr. 1347/4/2003 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, nr. 23554/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, (în care acţiunile în revendicare s-au formulat împotriva SC M. SRL) şi nr. 2836/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, (în care acţiunea în revendicare a fost formulată împotriva pârâtei Trapid SRL); în opinia acesteia sunt incidente prevederile art. 1201 C. civ., întrucât există identitate de părţi, obiect şi cauză, instanţele sus-menţionate constatând tocmai faptul că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar a autorilor săi.

S-a susţinut, de asemenea, că în mod nelegal a fost respinsă excepţia prescripţiei achizitive invocată de SC M. SRL şi SC T. SA.

În consecinţă, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reţinută cu autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, ca efect al îndeplinirii condiţiilor prescripţiei achizitive de scurtă durată.

Prin Decizia civilă nr. 236/A din 14 octombrie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, excepţia invocată de apelanta - reclamantă, privind lipsa de interes în formularea apelului de către pârâta SC M. SRL A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă O.A., împotriva sentinţei civile nr. 694 din 04 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 32882/3/2008, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi SC T. SA şi Municipiul Bucureşti prin primarul general.

A admis apelul declarat de apelanta - pârâtă SC M. SRL împotriva aceleiaşi sentinţei în sensul că a schimbat, în parte, sentinţa apelată iar pe fond a respins, ca nefondată, acţiunea în revendicare formulată de reclamanta O.A. pentru lipsă de calitate procesuală activă. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către apelanta - pârâtă SC M. SRL şi intimata - pârâtă SC T. SA.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei de interes în formularea apelului de către SC M. SRL, invocată de apelanta-reclamantă prin întâmpinare, instanţa de apel a reţinut că nu poate fi primită, deoarece SC M. SRL este pârâta chemată în judecată în acţiunea în revendicarea terenului în litigiu, alături de SC T. SA., iar cererile sale, respectiv excepţiile invocate, au fost respinse de prima instanţă. Apelanta - pârâtă justifică un interes ocrotit de lege (privind dreptul său de proprietate invocat conform înscrisurilor administrate, dar şi sub aspectul prescripţiei achizitive), direct şi actual, inclusiv de supunere spre analiză a excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care reclamanta, la rândul său, a formulat apel împotriva soluţiei de respingere, pe fond, a acţiunii în revendicare.

A arătat instanţa de apel că apelul reclamantei O.A. nu este fondat urmând a fi respins, iar apelul pârâtei SC M. SRL este fondat şi că din criticile formulate de pârâtă, le va analiza pe cele privind excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuală active în formularea acţiunii în revendicare.

A menţionat instanţa de apel că analizarea acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., nu poate face abstracţie de prevederile corespunzătoare ale Legii nr. 10/2001 care oferă soluţii, contrar celor reţinute de prima instanţă, inclusiv pentru situaţia unităţilor privatizate integral, potrivit art. 21 respectiv art. 29 din Legea nr. 10/2001.

În plus, sunt incidente speţei şi prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 care impun condiţia prealabilă a formulării notificării în termenul legal, cu consecinţa pierderii dreptului de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. În speţă, potrivit înscrisurilor depuse în faza procesuală a apelului, s-a constatat că reclamanta a îndeplinit în termenul legal această condiţie prealabilă din Legea nr. 10/2001, aspect care justifică respingerea excepţiei de inadmisibilitate de către prima instanţă.

S-a arătat că argumentele expuse în considerentele deciziei sunt menite să înlocuiască, respectiv să complinească motivarea instanţei de fond cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Critica vizând greşita respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport de hotărârile judecătoreşti invocate de către apelanta - pârâtă SC M. SRL, a fost găsită nefondată, instanţa de apel apreciind că nu este îndeplinită tripla identitate impusă de art. 1201 şi art. 1202 C. civ., întrucât dosarele menţionate (în care s-a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu) s-au finalizat cu soluţii date în temeiul unor excepţii procesuale.

A fost apreciată fondată critica privitoare la soluţia dată de tribunal excepţiei lipsei calităţii procesuale active, curtea de apel reţinând că acţiunea în revendicare are drept scop readucerea în patrimoniul proprietarului a imobilului aflat în posesia fără drept a pârâtului - deţinător, aşadar o astfel de acţiune aparţine titularului dreptului de proprietate actual asupra bunului revendicat, dovedit cu titlul de proprietate şi, respectiv, cu certificate de moştenitor, după caz, spre a le opune pârâţilor - deţinători ai acelui bun.

Analizând probele administrate în cauză la fond şi în apel, instanţa de apel a apreciat că astfel de dovezi pertinente şi concludente privind dreptul de proprietate actual asupra imobilului în litigiu (recunoscut aşadar printr-o hotărâre judecătorească, respectiv printr-o decizie administrativă a entităţilor abilitate în a soluţiona notificarea cu privire la bun), nu s-au produs în litigiul pendinte.

S-a reţinut că, în locul dovezilor certe privind dreptul de proprietate actual asupra imobilului, reclamanta vizează o analiză a unor titluri anterioare, începând cu anul 1870, în baza unui act de răscumpărare a unui teren - fără schiţă şi date clare de identificare şi amplasament - deţinut cu titlu de embatic, a unor acte ulterioare de transmisiune prin acte între vii şi testamente, care se opresc la nivelul anilor 1912, cu solicitarea apoi ca instanţa să verifice transmisiunile cu titlu de moştenire, avându-se în vedere actele de deces şi de stare civilă depuse la dosar, dar şi certificatul de unic moştenitor (testamentar) din 1958 al reclamantei de pe urma defunctei F.G., cunoscută şi ca Ş.G. sau Ș.G.I. şi respectiv un certificat de calitate de moştenitor nr. 66 emis în 2006 de B.N.P. E.C., de pe urma defunctei surori T.N. - decedată, care menţionează că unica moştenitoare a acesteia, pe autoarea reclamantei, G.Ş. (zisă F.G.) decedată, în calitate de soră, şi respectiv că este străină de succesiune B.M. - soră, decedată la 30 ianuarie 1957, conform art. 700 C. civ., fără a se arăta eventualii moştenitori ai acesteia, şi fără a se menţiona calitatea la această moştenire, a mamei celor trei surori - E. (L.) G. - decedată.

Curtea de apel a constatat din arborele genealogic depus la dosar (fila 377 vol. II dosar fond), că defuncta soră a autoarei reclamantei F.G., respectiv T.N. (decedată), a avut fiu, pe N.I. (decedat) care a fost căsătorit cu N.D., pe numele acesteia din urmă fiind preluat la stat prin naţionalizare, imobilul din str. G., conform relaţiilor comunicate de Primăria Municipiului Bucureşti.

S-a arătat că N.I. - fiul lui T.N., împreună cu soţia sa N.D., au fii în viaţă, respectiv pe N.G. şi D.E.

Pe baza acestor constatări, curtea de apel a concluzionat că certificatul de moştenitor din 2006, a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în materie de moştenire, fără o dezbatere reală a succesiunii şi fără citarea succesibililor potrivit C. civ., şi că menţiunile cu privire la calitatea şi numărul moştenitorilor, respectiv a celor străini de moştenire, au fost răsturnate în cauză, astfel că nu pot fi luate în considerare în acţiunea patrimonială dedusă judecăţii.

S-a reţinut ca argument suplimentar că potrivit relaţiilor comunicate de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Judiciară, pentru imobilul din Bucureşti, str.G. - naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 au formulat notificare B.E. şi D.P.

Pe de altă parte, reclamanta nu a opus relaţiilor decurgând din anexa la naţionalizarea din 1950 a imobilului din str.Grădinari, nr. 40, deţinerea în aceeaşi perioadă (1949 - 1950), a unui titlu de proprietate cu privire la imobilul revendicat de către autoarea sa F. (Ş.) G., ca de altfel, nici pentru perioada anterioară începând cu ultimele acte de transmisiune prin acte între vii (şi testamente), respectiv din 1912 până în 1950.

S-a arătat că susţinerile reclamantei în sensul că dreptul de proprietate nu s-a pierdut, că el este perpetuu şi că Decretul nr. 92/1950 s-ar fi aplicat greşit, pe numele unei persoane care nu deţinea dreptul de proprietate asupra imobilului, sunt greşite şi nu pot fi primite, deoarece simpla speranţă de a se recunoaşte - în speţă, pe cale prejudicială - continuitatea unui vechi drept de proprietate, care de multă vreme nu a fost exercitat efectiv de reclamantă (respectiv de autoarea sa), nu constituie un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nnr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, curtea de apel a mai constatat că prin expertiza topografică judiciară efectuată de expertul tehnic Z.D., nu s-a putut identifica cu certitudine (în lipsă de schiţe de amplasament şi elemente de identificare a terenului în litigiu din actele de răscumpărare embatic din 1870 şi actele de transmisiune ulterioare, invocate până la nivelul anului 1912), dacă terenul revendicat se suprapune cu terenul deţinut de cele două societăţi pârâte.

S-a mai reţinut, din aceeaşi perspectivă, că nu s-au adus lămuriri în dosar nici cu privire la identitatea E.G. arătată ca fiind E.G. (G.) I., zisă şi L. şi G.

Un alt argument în sprijinul soluţiei de admitere a apelului declarat de apelanta-pârâtă, din perspectiva soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale active a fost acela că reclamanta şi-a vândut dreptul litigios privind revendicarea imobilului în litigiu către cumpărătorul S.A., care a şi formulat acţiuni în revendicare a imobilului, împotriva celor două societăţi pârâte.

Astfel, prin contractul de vânzare autentificat din 25 iunie 2001 de B.N.P. D.Ş. s-a transmis de către O.A., dreptul litigios de proprietate asupra imobilului, ce a făcut obiectul Dosarului de revendicare nr. 5619/2001 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, în contradictoriu cu SC T. SA., către cumpărătorul S.A. contra unui preţ de 30.000.000 lei cumpărătorul înţelegând să cumpere cunoscând situaţia juridică a imobilului în suprafaţă de 6000 mp. din str.G. Soluţia dată în acest dosar, devenită definitivă şi irevocabilă, a fost de respingere a acţiunii în revendicare, ca inadmisibilă.

A opinat instanţa de apel că dreptul de proprietate asupra bunului a devenit litigios începând cu formularea notificării din 2001 către SC T. SA. şi continuă să fie litigios, dovadă fiind litigiul pendinte. Or, dreptul litigios sus-menţionat a ieşit din patrimoniul reclamantei O.A. contra preţului primit, iar soluţionarea cauzei prin admiterea unei excepţii procesuale în Dosarul nr. 1335 din 25 iunie 2001 nu poate determina, încetarea contractului de cesiune a dreptului litigios şi reîntoarcerea lui la vânzătoare, astfel cum susţine apelanta - reclamantă, aceasta fiind practic străină de acest drept, la data sesizării instanţei în cauză - 04 septembrie 2008.

Instanţa de apel a arătat că faţă de considerentele expuse, care conduc pe fond la admiterea a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, nu se impune examinarea criticilor cuprinse în apelul declarat de reclamantă reclamantei, care vizează fondul cauzei, şi nici a celorlalte critici formulate de pârâta SC M. SRL sub aspectul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurtă de 10 până la 20 ani, al comparării titlurilor şi al soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, reprezentat prin primarul general.

Pentru toate aceste considerente, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a pârâtei S.C. SC M. SRL în formularea apelului, iar potrivit art. 296 C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta O.A. şi a fost admis apelul declarat de pârâta SC M. SRL; a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de reclamanta O.A. pentru lipsa calităţii procesuale active. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.,reclamanta O.A., solicitând admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 236/A din 14 octombrie 2013 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu referire la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi nu a motivat hotărârea cu referire la criticile pe care aceasta le-a formulat în faza procesuală a apelului.

Astfel, s-a arătat că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că pârâta SC M. SA are interes să declare apel în cauză, în condiţiile în care aceasta nu a căzut în pretenţii ci a câştigat procesul, acţiunea în revendicare fiind respinsă.

În opinia recurentei-reclamante, apelul formulat de pârâtă trebuia respins ca lipsit de interes, aceasta având posibilitatea să reitereze excepţiile care i-au fost respinse de instanţa de fond ca apărări în legătură cu apelul formulat de partea adversă; faptul că instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată, iar nu ca efect al excepţiilor procesuale, nu justifică interesul SC M. SA de a declara apel, cum nelegal a considerat instanţa de apel, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a arătat că, în mod nelegal, instanţa de apel nu a analizat motivele de apel formulate de aceasta, apreciind că acestea nu fac obiect de analiză faţă de excepţia reţinută privind calitatea procesuală activă. În plus, instanţa de apel nu a observat că unul din motivele de apel invocate de reclamantă se referea la greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti.

A susţinut recurenta-reclamantă că, în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, instanţa de apel avea obligaţia să examineze motivele de apel invocate de reclamantă; excepţia lipsei calităţii procesuale active putea fi invocată de SC M. SA ca apărare împotriva apelului reclamantei, iar instanţa avea obligaţia să analizeze respectivele motive de apel chiar dacă în final le considera neîntemeiate din pricina lipsei calităţii procesuale active.

Făcând referire la opiniile exprimate în doctrină, recurenta-reclamantă a arătat că fiind vorba de o acţiune în revendicare, prin recunoaşterea calităţii procesuale active instanţa soluţionează chiar fondul pricinii, recunoaşterea calităţii procesuale active având ca efect chiar admiterea acţiunii.

În opinia recurentei-reclamante justeţea raţionamentului expus este susţinut şi de împrejurarea că instanţa de apel, schimbând în parte soluţia, a respins ca nefondată acţiunea, pentru lipsa calităţii procesuale active.

Or, în aceste condiţii, a considera că motivele de apel formulate de reclamantă nu fac obiect de analiză echivalează cu nemotivarea hotărârii cu privire la acest apel, respectiv nepronunţarea cu privire la motivele de apel invocate.

Tot în dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât obligaţia tribunalelor de a-şi motiva deciziile este una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil.

Cu referire la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală sub aspectul soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale active în sensul că a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii - reprezentat de titlul de proprietate al reclamantei - schimbând natura şi înţelesul său lămurit şi vădit neîndoielnic, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., respectiv a încălcat dispoziţiile legale referitoare la dreptul de proprietate - art. 480 C. Civ., dispoziţiile legale din materie succesorală şi cele referitoare la calitatea procesuală activă, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil recurenta-reclamantă a precizat că nu a depus la dosar nici un arbore genealogic, ci actele translative de proprietate ale autoarelor sale, actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor care confirmă calitatea sa procesuală activă, înscrisul intitulat arborele genealogic la care s-a referit instanţa de apel şi care cuprinde menţiuni eronate fiind depus de pârâta SC M. SRL. S-a arătat că instanţa de judecată avea obligaţia să verifice calitatea procesuală activă pe baza înscrisurilor depuse la dosar, nu pe baza unui arbore genealogic, cu ignorarea tuturor înscrisurilor depuse de reclamantă.

În dezvoltarea criticilor de recurs s-a arătat că aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, reclamanta este moştenitoarea foştilor proprietari, iar prin expertiza topo s-a stabilit identitatea între terenul în litigiu şi terenul care a aparţinut autorilor reclamantei, concluzia instanţei de apel în sensul că prin raportul de expertiză nu s-ar fi putut identifica cu certitudine terenul în litigiu fiind vădit eronată. Astfel, tocmai datorită faptului că s-a realizat identificarea terenului prin expertiza topo a fost încuviinţată ulterior expertiza judiciară în specialitatea construcţii care fusese prorogată; expertizele efectuate au confirmat identitatea între terenul revendicat şi terenul indicat în titlurile de proprietate.

Expertul în specialitatea topografie a menţionat că pot exista mici diferenţe determinate de faptul că în actele de proprietate ale reclamantei s-a folosit stânjenul, acestea fiind întocmite înainte de legea pentru adoptarea sistemului metric din 16 ianuarie 1865, însă nota făcută de expert la final nu înseamnă că nu s-a putut realiza identificarea terenului. În plus, această notă excede raportului de expertiză şi obiectivelor încuviinţate, fiind fără legătură cu acestea şi se regăseşte după semnătura şi ştampila expertului, fără a fi certificată.

S-a mai arătat că la dosar au fost a depuse planuri cadastrale, care de altfel au fost avute în vedere de expert, împrejurarea menţionată de expert în sensul că nu toate actele de proprietate au fost însoţite de schiţe de amplasament explicându-se prin aceea că unele dintre aceste acte datează de peste 100 de ani (actul de embatic este din 1870). Însă în cuprinsul actelor de proprietate au fost menţionate vecinătăţile fiind astfel posibilă identificarea, aşa cum însuşi expertul topograf a reţinut.

Cu referire la precizarea expertului, care nu are pregătire juridică, în sensul că moştenitorii este posibil să nu fie corect indicaţi, aceasta nu înseamnă că expertul nu a realizat identificarea terenului, ci doar că aspectele juridice urmează să analizate şi soluţionate de instanţă, expertiza topografică nefiind dispusă pentru stabilirea cotelor moştenitorilor sau drepturilor succesorale.

A mai arătat recurenta-reclamantă că imobilul este alcătuit din mai multe parcele de teren, dobândite de autorii reclamantei prin mai multe acte juridice. Astfel, imobilul a fost dobândit de trei surori: T.N., M.B. şi F.G. iar O.A. a moştenit partea T.N. şi a F.G. depunând în acest sens la dosar certificat de moştenitor.

S-a menţionat că reclamanta nu a moştenit-o pe M.B. şi nu solicită partea acesteia şi că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de B.E. şi D.P., menţionată de instanţa de apel priveşte această parte a M.B., care nu a fost solicitată de reclamantă şi nu face obiectul litigiului.

Cu referire la Actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870 s-a arătat că prin acest înscris, F.V. (devenită F.R.P. în urma căsătoriei cu R.P.) a dobândit prin confuziune (întrunirea calităţii de embaticar cu cea de proprietar în aceeaşi persoană), dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. şi G., C.A., Comuna Bucureşti, Suburbia Foişoru, Judeţul Ilfov"; contractul a fost încheiat de Ministrul Secretar de Stat la Departamentul Finanţelor - în calitate de vânzător, în temeiul art. 1 din Legea de la 15 iulie 1866 publicată în M. Of. nr. 76 la data de 31 martie 1868, în baza aprobării date de Comitetul Central al Vânzării Domeniilor Statului în şedinţa din data de 31 ianuarie 1870. Embaticul reprezenta un drept real de folosinţă asupra imobilului altuia, care izvorăşte dintr-o locaţiune perpetuă sau de lungă durată şi a fost desfiinţat prin Legea agrară din 1921.

Potrivit art. 1 şi art. 42 din Legea din 31 martie 1868 s-a permis titularilor de embatic să răscumpere de la stat nuda proprietate, devenind astfel proprietari ai bunurilor respective (a se vedea D. Alexandresco, Drept civil român, vol. IX, pag. 399 şi urm).

Prin urmare, în urma încheierii Actului de răscumpărare menţionat F.V. (căsătorită F.R.P.) a devenit proprietara imobilului reprezentând „trei locuri cu case în strada L. şi G., C.A., Comuna Bucureşti, Suburbia Foişoru, Judeţul Ilfov".

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul topograf A.M. şi din raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul Z.D., cele trei locuri de case corespund unui număr de 3 loturi identificate după cum urmează: a) lotul 1 - localizat în prezent între strada Ş., strada V., strada C. şi Splaiul U., având o suprafaţă de 4.015 mp. Terenul este ocupat de proprietăţi particulare şi nu formează obiectul prezentei acţiuni în revendicare; b) lotul 2 - localizat în prezent în strada G., având o suprafaţă totală de 7.781 mp. Din această suprafaţă, 2.260 mp sunt deja în proprietatea şi posesia reclamantei, diferenţa de 5.521 mp fiind deţinută de pârâtele SC M. SA şi SC T. SA şi c) lotul 3 - localizat în prezent la sud de imobilul din Strada G., actual imobilele pe Strada P.C.pe Şoseaua M.B., având o suprafaţă totală de 1.978 mp, deţinută de pârâtele SC M. SA şi SC T. SA.

Cu referire la testamentul defunctei F.R.P. autentificat de secţia de Notariat a Tribunalului Ilfov la data de 6 iulie 1899, recurenta-reclamantă a arătat că prin acesta au fost desemnate ca unice moştenitoare cele două fiice ale acesteia: D. - căsătorită cu I.D., după căsătorie luând numele de D.I.D. - şi L. (E.) - căsătorită cu I.G., după căsătorie luând numele de E.I.G., averea succesorală constând în corp de case situate în strada G. şi trei locuri pentru zarzavaturi. Aceste imobile sunt identificate în cuprinsul testamentului prin raportare la actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Instanţa de apel a reţinut că nu s-ar fi adus lămuriri cu privire la faptul că E.G.I. zisă şi G., zisă şi L. este una şi aceeaşi persoană.însă la dosarul cauzei în faţa instanţei de fond a fost depusă declaraţia de notorietate autentificată din 2 iunie 2009 de B. N.P. “E.” în care se arată de către G.M.F. că ştie, în calitate de vecină, că E.G. a fost cunoscută şi sub numele de E.G.I., E.G.I. şi L.G., fiind una şi aceeaşi persoană.

Cu referire la transmisiunile făcute de E.G., fiica F.R.P., recurenta - reclamantă a arătat că:

1) Prin Actul dotal autentificat la data de 05 noiembrie 1908, E.G.I., zisă şi Georgescu a constituit în favoarea fiicei sale, Ş.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu dl. C.G.G., constând în bunuri imobile: “loc viran pentru zarzavaturi”, situat în Bucureşti strada G., “în fundătură”, pe care îl poseda prin testament de la F.R.P., terenul identificându-se cu lotul 3 din actul de răscumpărare a embaticului.

Potrivit raportului de expertiză, suprafaţa totală de teren menţionată în actul dotal este de 1978 m.p., deţinută de pârâtele SC M. SRL şi SC T. SA; în actul dotal se menţionează că imobilul este deţinut în temeiul testamentului defunctei F.R.P. din 6 iulie 1899 şi a actului de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

2) Prin contractul de donaţie autentificat din data de 02 noiembrie 1933, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat în părţi egale, celor trei fiice ale sale, averea pe care o deţinea în suprafaţă totală de 9.255 mp reprezentând: suprafaţa de 7.781 mp corespunzătoare lotului 2 din actul de răscumpărare a embaticului din 1870 şi suprafaţa de 1.474 mp cumpărată de E.G. de la sora ei. D.I.D., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1912.

Recurenta-reclamantă a făcut o prezentare detaliată a bunurilor care au revenit fiecăreia dintre cele trei fiice.

Cu referire la T.N., una dintre fiicele E.G., recurenta-reclamantă a arătat că a decedat la data de 10 decembrie 1933, astfel cum rezultă din certificatul de deces emis de Primăria sector 3 Bucureşti la data de 06 mai 2004 în baza actului de deces din 11 decembrie 1933 (unde figurează sub numele T.N.). La data de 17 mai 2006 a fost emis Certificatul de calitate de moştenitor în cuprinsul căruia se menţionează că moştenitoarea T.N. este Ş. (F.) G., în calitate de soră.

În opinia recurentei, concluzia instanţei de apel că acest certificat de moştenitor ar fi emis cu nerespectarea legilor în materie de moştenire, fără o dezbatere reală a moştenirii şi citarea succesibililor, menţiunile privind calitatea şi numărul moştenitorilor fiind răsturnate în cauză, este vădit nelegală deoarece obiectul litigiului nu îl formează anularea acestui certificat de moştenitor şi nu este posibil ca într-o acţiune în revendicare instanţa să înlăture certificatul de moştenitor care face dovada calităţii procesuale active a reclamantei; câtă vreme acest act nu a fost anulat în cadrul unui proces având ca obiect anularea lui, certificatul de moştenitor produce efecte juridice şi nu poate fi înlăturat de instanţa sesizată cu acţiunea în revendicare pentru considerentul că are suspiciuni cu privire la exactitatea menţiunilor cuprise în el.

În consecinţă, acest certificat face pe deplin dovada calităţii de moştenitor potrivit art. 115 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale din 1995 care prevede că certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Cu referire la Ş. (F.) G., fiica E.G., şi sora T.N., s-a arătat că a decedat la data de 27 decembrie 1957, lăsând-o ca moştenitoare pe reclamanta din prezenta cauză, O.A.

Prin Testamentul autentificat din data de 11 octombrie 1947, Ş.G. a lăsat nuda proprietate a întregii sale averi „mobilă şi imobilă, prezentă şi viitoare" A.O., născută M., iar dreptul de uzufruct soţului G.C.

Soţul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 30 mai 1960, în aceste condiţii clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea soţului testatoarei devenind caducă (urmare decesului acestuia survenit înainte de data deschiderii succesiunii testatoarei).

În aceste condiţii, singura moştenitoare a F.G. este O.A., aşa cum rezultă şi din Certificatul de moştenitor din 21 februarie 1958, emis ca urmare a decesului F.G. la data de 27 decembrie 1957.

Cu referire la terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub din 17 noiembrie 1897, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, recurenta-reclamantă a arătat că F.M.M., C.T.I., T.I., V.T., L.P.I., P.I. - în calitate de vânzători au transmis către D.I.D. în calitate de cumpărător dreptul de proprietate asupra mai multor imobile.

Imobilele sunt descrise astfel: lotul nr. 1 - Loc viran din Bucureşti, deţinut în temeiul Actului din 1886 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 1886 şi lotul nr. 2 - Loc viran din Bucureşti, suburbia Foişorul deţinut în temeiul actului de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 1880 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 1880 - suprafaţă de 1.951 mp.

Prin contractul din 1880, I.D. a cumpărat de la N.A. cealaltă parte din terenul acestuia situat în Bucureşti, Lunca suburbia Foişor, dobândit în proprietate prin răscumpărarea embaticului.Terenul are următoarele vecinătăţi: la E cu vânzătorul N.A.; la V cu cumpărătorul I.D.; la N cu proprietatea G. şi la S cu proprietatea lui T.T.

Lotul nr. 3: Loc viran din Bucureşti, suburbia Foişorul deţinut în temeiul actului de vânzare-cumpărare din 19 iunie 1879 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 1879 - suprafaţă de 3.566 mp.

Prin contractul din 19 iunie 1879, I.D. a cumpărat de la N.A. o parte din terenul acestuia situat în Bucureşti, dobândit în proprietate prin răscumpărarea embaticului. Terenul are următoarele vecinătăţi: la E cu vânzătorul N.A.; la V cu cumpărătorul I.D.; la N cu proprietatea T.V. şi la S cu proprietatea N.V.

Lotul nr. 4: Imobile reprezentând teren şi construcţie (cu destinaţia de locuinţă) deţinut în temeiul actului de vânzare-cumpărare din 1890 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 1890.

A susţinut recurenta că astfel cum s-a evidenţiat atât în expertiza extrajudiciară întocmită de expert A.M. cât şi în raportul de expertiză efectuat de expert Z.D., loturile 2 şi 3, fiind parcele alipite, au o suprafaţă totală cumulată de 5.517 mp şi, în prezent, sunt deţinute de pârâtele SC M. SA şi SC T. SA.

Cu referire la transmisiunile făcute de D.I.D. s-a arătat că prin Contractul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 16 decembrie 1911, D.I.D. a înstrăinat soţilor G. (G.) C. zis C. şi F. (Ş.) C.G. (G.) un loc viran situat în Bucureşti, suburbia Foişorul, având următoarele vecinătăţi şi dimensiuni: la E: proprietatea dlui. V.G. pe o latură de 111 m; la S: proprietatea dlui. V.C. pe o latură de 38,5 m; la V: proprietatea vânzătoarei pe o latură de 99 m şi la N: proprietăţile dlor. I.I. şi T.S. pe o latură de 38,5 m. Suprafaţa totală a terenului menţionată în acest contract este de 4.043 mp.

În contract se menţionează că imobilul este deţinut în temeiul a trei acte translative de proprietate succesive, după cum urmează: 1. Act de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897; 2. Act de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 1880 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 1880 şi 3. Act de vânzare-cumpărare din 19 iunie 1879 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 1879.

Cu referire la Contractul de vânzare-cumpărare din 23 ianuarie 1912, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 26 ianuarie 1912, s-a arătat că D.I.D. a înstrăinat surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren şi construcţie situate în suburbia Foişor strada G., în suprafaţă totală de 5.365 mp.

În contract se menţionează că imobilul este deţinut în temeiul a trei acte succesive, reprezentând: 1.Testamentul defunctei F.R.P. din 6 iulie 1899; 2. Actul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897 şi 3. Actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

A menţionat recurenta că terenul dobândit de D.I.D. pe cale de succesiune de la mama sa, F.R.P., este distinct de imobilele dobândite de D.I.D. de la moştenitorii soţului său prin Actul de vânzare-cumpărare din 1897.

Lotul I avea următoarele vecinătăţi: la N: Strada G. pe o lungime de 37,5 m; la V: proprietatea cumpărătoarei E.G. pe o lungime de 188,2 m; la S: proprietatea lui T.C. pe o latură de 18 m şi la E: proprietatea lui I.D. pe o latură de 187,5 m. Lotul I avea o suprafaţa totală de 3.891 mp. Pe acest lot exista şi o construcţie cu destinaţia de locuinţă formată din două camere şi două antreuri, o magazie şi un grajd.

Acest lot a fost dobândit prin moştenire de la F.R.P., aşa cum se arată în raportul de expertiză extrajudiciară şi în raportul de expertiză judiciară efectuat de expert Z.D., şi reprezintă partea de ½ din Lotul nr. 2 din Actul de răscumpărare a embaticului.

Lotul II avea următoarele vecinătăţi: la V proprietatea cumpărătoarei E.G., proprietatea lui T.C. şi proprietatea lui M.G. pe o lungime de 91,1 m; la S: proprietatea dlui. V.C.B. pe o latură de 18 m; la E: proprietatea lui C. şi F.G. pe o lungime de 95,8 m şi la N proprietăţile dlor. I.D. şi T.S. pe o lungime de 14 m. Suprafaţa totală a Lotului II era de 1474 mp.

Acest lot a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897.

Prin urmare, înstrăinarea făcută de D.I.D. în anul 1912 a avut ca obiect terenuri dobândite de aceasta prin ambele moduri (moştenire şi cumpărare).

Concluzionând cu privire la dreptul de proprietate dobândit prin moştenire de la F.G., recurenta-reclamantă a arătat că imobilele dobândite de F.G. sunt: 1.teren în suprafaţă de 1.978 mp conform actului dotal din 05 noiembrie 1908, identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 2 şi 2 A. Din această suprafaţă, 826 mp reprezintă proprietăţi particulare care nu formează obiectul prezentului litigiu.

În consecinţă, rezultă o suprafaţă de revendicat de 1.152 mp.

2. Teren în suprafaţă de 4.043 mp situat în Bucureşti, suburbia Foişorul, dobândit ca bun comun în timpul căsătoriei cu C.G. - conform Contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911 identificat în expertiza extrajudiciară în anexa 3 şi 3 A. Din această suprafaţă 68 mp sunt ocupaţi de Şoseaua M.B.

În consecinţă, rezultă o suprafaţă de revendicat de 3.975 mp.

3. Partea ce se cuvenea acesteia din Contractul de donaţie din 02 noiembrie 1933 identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4 şi prin raportul de expertiză judiciară topo, reprezentând:

a. Cota de 1/3 din terenul în suprafaţă de 1.160 mp deţinut în indiviziune de cele trei surori. În prezent această suprafaţă de 1.160 mp se află în întregime în proprietatea şi posesia reclamantei şi nu face obiectul prezentului litigiu.

b. Cota de 1/3 din terenul în suprafaţă de 1.474 mp (terenul în suprafaţă de 1.474 a fost deţinut în indiviziune de cele trei surori), care corespunde unei suprafeţe de aproximativ 491,5 mp şi

c. Terenul proprietate exclusivă în suprafaţă de 2.207 mp. Din această suprafaţă, 422 mp sunt în proprietatea şi posesia reclamantei care nu formează obiectul prezentului litigiu.

În consecinţă, rezultă o suprafaţă de revendicat de 1.785 mp (proprietate exclusivă).

4. Terenul moştenit de la sora acesteia, T.N. (prin contractul de donaţie din 02 noiembrie 1933), identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4:

a. Cota de 1/3 din terenul în suprafaţă de 1.474 mp (terenul în suprafaţă de 1.474 mp a fost deţinut în indiviziune de cele trei surori), care corespunde unei suprafeţe de aproximativ 491,5 mp şi

b. Terenul proprietate exclusivă în suprafaţă de 2.207 mp. Din această suprafaţă, 310 mp sunt deja în proprietatea şi posesia reclamantei şi nu formează obiectul prezentului litigiu.

În consecinţă, rezultă o suprafaţă de revendicat de 1.897 mp (proprietate exclusivă).

În total rezultă o suprafaţă revendicată de aproximativ 8.809 mp proprietate exclusivă şi cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafeţe de aproximativ 983 mp).

În considerarea celor expuse, recurenta-reclamantă a susţinut că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu şi a calităţii procesuale active, expertiza judiciară efectuată de expertul topo Z.D. confirmând identitatea între terenul care face obiectul actelor de proprietate depuse la dosar (inclusiv actul de embatic şi de răscumpărare a embaticului) şi terenul revendicat, deţinut de pârâte.

Printr-o altă critică, s-a arătat că în mod greşit instanţa de apel şi-a însuşit punctul de vedere al SC M. SRL în sensul că reclamanta nu a depus la dosar un titlu de proprietate din perioada 1949-1950 şi prin urmare nu a făcut dovada calităţii procesuale active, raţionamentul instanţei de apel în sensul că întrucât titlul de proprietate al reclamantei nu este din perioada 1949-1950 ci dintr-o perioadă anterioară, aceasta nu are calitate procesuală activă este de neînţeles şi contravine nu doar dispoziţiilor legale, ci unor principii elementare de drept.

Astfel, în condiţiile în care a făcut dovada dreptului său de proprietate, reclamanta nu trebuie să facă proba unui fapt negativ, respectiv acela că terenul nu a fost înstrăinat la nivelul anilor 1949-1950. În cazul în care pârâtele susţin că terenul ar fi fost vândut de autoarele reclamantei, acestora le revine sarcina probei.

Or, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi avut loc o asemenea înstrăinare, la dosar nefiind depus niciun contract de vânzare-cumpărare sau vreun început de dovadă în sensul înstrăinării.

Împrejurarea că în Anexa la Decretul nr. 92/1950 figurează o altă persoană nu înseamnă că terenul a fost înstrăinat, ci că este vorba de o preluare abuzivă, măsura naţionalizării fiind lovită de nulitate, iar dovada calităţii de moştenitor nu s-a făcut doar cu testamentul, cum greşit a susţinut pârâta SC M. SRL, ci cu certificatul de moştenitor emis de pe urma F.G. şi de calitate de moştenitor, emis de pe urma T.N.

Cu referire la considerentele prin care instanţa de apel a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă şi pentru că ar fi transmis dreptul litigios, recurenta a susţinut că este, de asemenea, nelegală. Astfel, aceasta a transmis dreptul litigios care a făcut obiectul unui dosar determinat, împrejurare menţionată expres în contractul de cesiune de drepturi litigioase; în plus, acel litigiu a avut ca obiect o suprafaţă de 6.000 m.p., pe când prezentul litigiu se referă la o suprafaţă de 9.792 mp. În opinia recurentei, la momentul soluţionării dosarului respeciv, prin respingerea acţiunii, contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu S.A. a încetat, nefiind transmis însuşi dreptul de proprietate.

Pentru aceste considerente recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 236/A din 14 octombrie 2013 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Intimata-pârâtă SC T. SA., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, aşa cum a reţinut instanţa de apel, SC M. SRL justifica un interes ocrotit de lege, direct şi actual, de a supune spre analiză excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care reclamanta O.A. a formulat apel împotriva soluţiei de respingere, pe fond, a acţiunii în revendicare. Prin urmare, primul motiv de recurs este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv ca instanţa nu ar fi motivat hotărârea în ceea ce priveşte motivele de apel invocate de către recurenta-reclamanta, intimata-pârâtă a arătat că este, de asemenea, nefondat, întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa nu a mai analizat aceste motive faţă de excepţia reţinută, privind calitatea procesuală activă. În schimb, instanţa a motivat pe larg de ce a apreciat că este fondată excepţia lipsei calităţii procesuale active. Recurentei-reclamante nu i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât instanţa a motivat hotărârea în ceea ce priveşte admiterea excepţiei, iar reclamanta a avut posibilitatea să formuleze, pe calea întâmpinării, apărări în ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC M. SRL, dar şi de a propune şi a administra probe cu ocazia judecării apelului.

Cu referire la motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că nu sunt incidente în speţă şi că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală atunci când a constatat că reclamanta nu a făcut dovada calităţii procesuale active în cauză.

Astfel, instanţa de apel a analizat înscrisurile depuse la dosar, reţinând ca recurenta-reclamanta nu a făcut dovada certă privind dreptul de proprietate actual asupra imobilului, făcând doar o analiza a unor titluri anterioare, începând cu anul 1870, - actul de răscumpărare a unui teren - fără schiţa şi date clare de identificare şi amplasament, şi acte ulterioare de transmisiune prin acte între vii şi testamente ce se opresc, la nivelul anilor 1912, solicitând instanţei sa verifice transmisiunile cu titlu de moştenire.

A mai arătat intimata-pârâtă că aşa cum rezultă din situaţia juridică a imobilului, terenul revendicat a intrat în proprietatea statului cu titlu, respectiv în baza Decretului nr. 92/1950 de la N.D. Aşa cum rezultă din arborele genealogic depus la dosarul cauzei N.D. a fost soţia lui N.I., decedat în 1950.

N.I. a fost fiul lui T.T.N., care a trăit între 07 februarie 1879-10 decembrie 1933; aceasta, la rândul ei, a fost una dintre cele trei fiice ale E. (L.) G. care a trăit între 23 decembrie 1859 - 07 septembrie 1949, despre care se susţine că a fost una dintre proprietarele originare ale terenului revendicat.

Faţă de cele arătate, în mod corect a reţinut instanţa de apel că Certificatul de moştenitor din 2006 a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în materie de moştenire, fără o dezbatere reala a succesiunii şi citare a succesibililor potrivit C. Civ. Aceste aspecte sunt confirmate şi de notificarea formulata de alte persoane, respectiv B.E. şi D.P., pentru imobilul din Bucureşti, str. G.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul ca dreptul de proprietate nu s-a pierdut, întrucât este perpetuu, precum şi cele privind aplicarea greşita a Decretului nr. 92/1950, când, în realitate, terenul a fost preluat printr-o simpla măsura de fapt în mod corect nu au fost primite de către instanţa de apel.

Reclamanta nu a administrat nici o dovadă, în considerarea principiului “actor incumbit probatio” din care să rezulte că măsura de naţionalizare a fost aplicată “printr-o simplă măsură de fapt”.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, prin expertiza topografică judiciară efectuată în cauză la termenul din 18 octombrie 2010, de către expertul Z.D., nu s-a putut determina cu certitudine dacă terenul revendicat se identifică cu terenul deţinut de către SC T. SA şi SC M. SRL.

S-a arătat că expertul a concluzionat în finalul expertizei, că: „reclamanta prin aceste obiective încuviinţate de Instanţă, forţează un răspuns pozitiv; aceasta identificare pe acest amplasament este aleatorie, fără o precizie acceptabilă, având în vedere că se identifică pe acte vechi de peste 100 de ani. În cuprinsul dosarului de la instanţă nu am găsit schiţe aferente actelor invocate, nu am găsit pentru imobilul/imobilele în cauza date, acte, schiţe de după anul 1945 sau după anul 1956 când a fost începută întocmirea de planuri cadastrale de către autorităţile locale. Exista posibilitatea ca pe parcursul raportului întocmit, anumite date referitoare la suprafeţe şi părţile moştenitoare să fie incorect stabilite, având în vedere faptul ca eu nu am o specializare în drept, în modul de calcul al cotelor de moştenire."

Prin urmare, nu s-a putut identifica, cu certitudine, terenul revendicat şi nici suprapunerea sa în prezent cu terenul aflat în proprietatea pârâtelor.

A mai arătat intimata-pârâtă că instanţa de apel a reţinut în decizia criticata că recurenta-reclamantă a vândut drepturile litigioase privind revendicarea imobilului în litigiu către cumpărătorul S.A., care a şi formulat acţiuni în revendicare a imobilului, în contra sa şi împotriva SC M. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 2032/A din 05 decembrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civilă, a constatat cu putere de lucru judecat că „prin contractul de vânzare de drept litigios, Oprită Angelica a vândut dreptul său litigios ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5619/2001. privind dreptul său de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 6.000 mp, situat în Bucureşti, sector 3". Instanţa de judecată a admis cu putere de lucru judecat că dreptul litigios s-a transmis în patrimoniul cesionarului, căruia îi revenea sarcina de a face dovada că este şi titularul dreptului pretins.

Mai mult decât atât, la acest contract de vânzare de drept litigios, autentificat din 25 iunie 2001, s-a întocmit şi un act adiţional autentificat din 14 noiembrie 2005 în care se arată expres că „eu, O.A. precizez că înstrăinarea dreptului litigios se referă la întregul teren, indiferent dacă acesta se află în posesia unei sau mai multor societăţi"

Prin urmare, începând cu data de 25 iunie 2001, prin efectul contractului de vânzare de drept litigios autentificat din 25 iunie 2001 şi prin efectul autorităţii de lucru judecat al Deciziei civile nr. 2032/A din 05 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta din cauza de faţă nu mai poate pretinde nici un drept asupra imobilului revendicat în anul 2008 în prezenta acţiune.

A concluzionat intimata - pârâtă SC T. SA că soluţionarea cauzei pe excepţie în dosarul mai sus menţionat nu poate determina încetarea contractului de cesiune a unui drept litigios şi reîntoarcerea lui la vânzătoare şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) din acelaşi act normativ sub sancţiunea nulităţii, nu este fondat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte menţionează că acest motiv de recurs vizează soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes în formularea apelului în ceea ce o priveşte pe pârâta SC M. SRL.

Or, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., această critică nu se subsumează dispoziţiilor pct. 5, ci punctului 9, întrucât vizează modalitatea de aplicare a legii.

Prin acest motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că prin raportare la soluţia de respingere pe fond a acţiunii în revendicare, pârâta SC M. SRL nu justifica interesul de a declara apel, având posibilitatea de a reitera excepţiile procesuale respinse de tribunal, ca apărări, cu prilejul judecării apelului reclamantei.

Critica nu este fondată, având în vedere că, faţă de soluţiile de respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi autorităţii de lucru judecat, aceasta a căzut în pretenţii, iar în măsura în care doreşte să supună dezbaterii în apel soluţiile date acestor excepţii trebuie să declare această cale de atac.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că dispozitivul deciziei recurate conţine o contradicţie, în sensul că, schimbând în parte sentinţa apelată, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, acţiunea în revendicare, pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei O.A.

Considerentele deciziei sunt în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei O.A. iar din minuta deciziei rezultă că, pe fond, cererea de chemare în judecată a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active, sintagma “ca nefondată” fiind adăugată în dispozitiv.

Se constată că recurenta a susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel, găsind întemeiată critica privitoare la lipsa calităţii procesuale active, invocată de apelanta-pârâtă, nu i-a cercetat propriul apel, care viza atât soluţia de respingere a acţiunii în revendicare cât şi pe cea de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Bucureşti.

Recurenta-reclamantă a menţionat că examinarea apelului său se impunea întrucât, ca efect al admiterii apelului declarat de apelanta-pârâtă, pe fond cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca nefondată.

Înalta Curte reţine că, potrivit minutei întocmite cu prilejul soluţionării apelurilor, în speţă, soluţia de respingere a acţiunii în revendicare în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL şi SC T. SA, a fost dată de curtea de apel pentru considerente care ţin de lipsa calităţii procesuale active.

Verificarea calităţii procesuale active este prioritară în raport cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în măsura în care este în mod legal admisă, face de prisos examinarea criticilor care privesc soluţia de respingere a acţiunii pe fond.

Din acest punct de vedere, nu se poate aprecia, că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă, pentru considerentele care vor fi expuse cu prilejul examinării motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în speţă urmează a se constata că excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost în mod greşit admisă, astfel că examinarea celorlalte critici formulate de apelanta-reclamantă urmează a fi cercetate de instanţa de apel cu prilejul rejudecării.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta vizează situaţia în care instanţa de judecată, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Pentru a putea fi incident acest motiv de recurs, este necesar ca prin actul de învestire a instanţei (cerere de chemare în judecată, cerere reconvenţională, cerere de intervenţie voluntară principală, etc.) să se pună în discuţie interpretarea unui act juridic.

Nu se subsumează acestui motiv de recurs criticile prin care se pune în discuţie modul de interpretare a probelor (inclusiv a probelor constând în înscrisuri); prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Examinând criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la soluţia instanţei de apel, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, Înalta Curte reţine că sunt fondate.

Astfel, în opoziţie cu hotărârea primei instanţe care, pe baza probatoriului administrat, a concluzionat că în cauză s-a făcut identificarea terenului pretins prin cererea de chemare în judecată, prin expertiză judiciară, că reclamanta a făcut dovada dreptului de propietate al autoarei sale şi a transmisiunilor succesive ale acestuia, instanţa de apel, a apreciat că reclamanta nu a depus dovezi pertinente şi concludente privind dreptul de proprietate actual asupra imobilului în litigiu, respectiv nu a depus o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă a entităţilor abilitate în a soluţiona notificarea cu privire la bun.

Or, se constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privitoare la proba dreptului de proprietate şi nu a menţionat care este temeiul juridic care îl obligă pe reclamant, în acţiunea în revendicare (chiar a unui bun preluat de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001), să depună la dosar o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă a entităţilor abilitate în a soluţiona notificarea cu privire la bun, pentru dovedirea calităţii procesuale active.

În plus, aceasta a înlăturat în mod nejustificat înscrisuri autentice, translative de proprietate.

Contrar dispoziţiilor art. 1173 alin. (1) C. civ. de la 1864, care prevăd că “actul autentic are deplină credinţă în privirea oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată”, precum şi regulii conform căreia faptele negative se dovedesc prin faptele pozitive contrare, nefiind posibilă dovada unui fapt negativ (respectiv acela că bunul nu a fost înstrăinat), instanţa de apel, în mod nelegal a reţinut că nu sunt certe dovezile privitoare la dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât este necesară analiza unor titluri anterioare, începând cu anul 1870, până în anul 1912, urmată de examinarea transmisiunilor succesorale.

Înalta Curte constată că vechimea unui titlu de proprietate nu alterează valoarea probatorie a acestuia, iar dificultăţile de identificare trebuie surmontate prin administrarea unui probatoriu corespunzător, ceea ce prima instanţă a făcut.

În continuare, pe baza unui înscris privitor la arborele genealogic al familiei autoarei reclamantei, curtea de apel a constatat că T.N. a avut un fiu, care a fost căsătorit şi are doi descendenţi în viaţă, ceea ce contravine menţiunilor din certificatul de moştenitor din 2006.

Fără a fi învestită cu examinarea unei cereri de anulare a acestui certificat, instanţa de apel a apreciat că certificatul de moştenitor sus-menţionat “a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în materie de moştenire, fără o dezbatere reală a succesiunii şi fără citarea succesibililor potrivit C. civ., şi că menţiunile cu privire la calitatea şi numărul moştenitorilor, respectiv a celor străini de moştenire, au fost răsturnate în cauză, astfel că nu pot fi luate în considerare în acţiunea patrimonială dedusă judecăţii.”

Faţă de dispoziţiile art. 118 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 36/1995, care prevăd că „ până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”, concluziile instanţei de apel sunt vădit nelegale.

Pe baza relaţiilor comunicate de Primăria Municipiului Bucureşti, conform cărora pentru imobilul situat în Bucureşti, naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, au formulat notificare B.E. şi D.P., curtea de apel a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active este întemeiată, cu atât mai mult cu cât “reclamanta nu a opus relaţiilor decurgând din anexa la naţionalizarea din 1950 a imobilului din București, deţinerea în aceeaşi perioadă (1949 - 1950), a unui titlu de proprietate cu privire la imobilul revendicat de către autoarea sa F.Ş.G., ca de altfel, nici pentru perioada anterioară începând cu ultimele acte de transmisiune prin acte între vii (şi testamente), respectiv din 1912 până în 1950.”

Înalta Curte reţine că niciul dintre argumentele de mai sus nu justifică admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, deoarece reclamanta nu a pretins prin cererea de chemare în judecată că este moştenitoarea M.B. (care a fost una din cele trei fiice ale E.I.G.).

Instanţa de apel a ignorat principiile care guvernează administrarea probelor şi a stabilit, în mod nelegal, în sarcina reclamantei obligaţia de a proba cu acte de dată recentă dreptul său de proprietate, fără a expune temeiurile legale care ar justifica această măsură.

Înalta Curte reţine că în speţă, reclamanta a depus la dosar înscrisuri autentice care probează calitatea sa procesuală activă.

Astfel, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului descris ca reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. şi G., C.A., Comuna Bucureşti, Suburbia Foişoru, Judeţul Ilfov”. Conform raportului de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., cele 3 loturi de teren care fac obiectul actului de răscumpărare a embaticului din 1870 sunt reprezentate de suprafaţa de 4.015 mp (teren ocupat de proprietăţi particulare şi care nu formează obiectul acţiunii în revendicare), suprafaţa de 7.781 mp şi suprafaţa de 1.978 mp.

Prin testamentul autentificat din 06 iulie 1899 de Tribunalul Ilfov secţia Notariat, F.R.P. a testat întreaga sa avere în favoarea fiicelor sale, D. şi L., imobilul lăsat ca moştenire fiind reprezentat de „un corp de case situate în București şi trei locuri pentru zarzavaturi”, dobândite prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Prin Actul dotal autentificat din 05 noiembrie 1908 de Tribunalul Ilfov secţia Notariat, E.G.I. a constituit în favoarea fiicei sale, Ş.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu C.G.G., printre bunurile constituite dotă aflându-se şi imobilul constând în „loc viran pentru zarzavaturi, situat în Bucureşti, în fundătură”, având lăţimea de 25 stânjeni şi lungimea de 26 stânjeni, care îi fusese lăsat prin testament de mama sa, F.R.P., iar aceasta, la rândul ei, îl dobândise prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870. Potrivit raportului de expertiză topografică, suprafaţa de teren menţionată în actul dotal este de 1978 mp.

Prin contractul de donaţie autentificat din 02 noiembrie 1933 de Tribunalul Ilfov secţia Notariat, transcris din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat averea pe care o deţinea (în total 9.255 mp teren) celor 3 fiice ale sale, T.N., M.B. şi F.G., fiecăreia câte o suprafaţă totală de teren de 3.085 mp. Prin raportul de expertiză topografică au fost identificate suprafeţele de teren care au făcut obiectul contractului de donaţie menţionat, cu privire la fiecare din cele trei fiice ale donatoarei, rezultând că T.N., M.B. şi F.G. au dobândit, fiecare, o suprafaţă totală de teren de 3.085 mp, din care: 386,67 mp proprietate în indiviziune cu celelalte două surori, 2.207 mp teren proprietate exclusivă şi 491,33 teren în indiviziune cu celelalte două surori.

De pe urma defunctei T. (T.) N., decedată, a rămas ca unică moştenitoare G.Ş. (zisă F.G., potrivit declaraţiilor de notorietate depuse la filele 43-44 din dosarul tribunalului), în calitate de soră, conform certificatului de calitate de moştenitor din 17 mai 2006.

Potrivit certificatului de moştenitor din 21 februarie 1958, reclamanta O.A. are calitatea de legatară universală a defunctei G.Ş., decedată, în baza testamentului autentificat din 1947.

Prin acelaşi testament, Ş.G. a lăsat reclamantei A.O., născută M., nuda proprietate a întregii sale averi; soţul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor din 30 mai 1960, anterior datei deschiderii succesiunii testatoarei, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea acestuia devenind caducă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897, transcris în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, D.I.D. (fiica F.R.P.) a dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor imobile, individualizate prin raportul de expertiză topografică ca reprezentând două parcele alipite cu o suprafaţă totală de 5517 mp, din care suprafaţa de 4.043 mp a fost vândută de D.I.D. către autoarea reclamantei, F.G. şi soţul acesteia, G.C., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, iar suprafaţa de 1.474 mp a fost vândută E.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912.

Terenul în suprafaţă totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moştenire de la F.R.P.) în suprafaţă de 3.891 mp şi lotul II (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897) în suprafaţă de 1.474 mp.

În ceea ce priveşte titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL şi SC T. SA., aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul, SC M. SRL este proprietara terenului în suprafaţă de 5.628,72 mp, situat în Bucureşti, sector 3, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993. SC T. SA. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 13.628 mp situat în Bucureşti, sector 3 conform Protocolului de predare-primire din 28 ianuarie 1994 încheiat cu SC M. SA.

Conform situaţiei de fapt reţinute de tribunal, pe baza raportului de expertiză judiciară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar D.Z., coroborat cu raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar, există identitate între terenul care a aparţinut autoarei reclamantei, conform actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei, şi terenul ocupat de pârâtele SC M. SRL şi SC T. SA. Potrivit tabelului în care expertul a evidenţiat suprapunerile (filele 93-94 vol. II din dosarul tribunalului), rezultă că suprafaţa totală de teren proprietatea reclamantei, ocupată de pârâte, este de 9.792 mp, din care 8.809 mp proprietate exclusivă şi 983 mp teren indiviz.

Cu referire la lipsa calităţii procesuale active derivând din vânzarea drepturilor litigioase prin contractul din 2001, autentificat la B.N.P. D.Ş., şi actul adiţional din 2005, Înalta Curte reţine că prin contractele sus-menţionate nu s-a transmis însuşi dreptul de proprietate ci s-au transmis drepturile litigioase rezultate din procesul menţionat în acestea, respectiv din Dosarul nr. 5619/2001 înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.

Înalta Curte menţionează că justificarea calităţii procesuale active nu antamează soluţia asupra fondului, fiind eronate susţinerile recurentei-reclamante conform cărora “prin recunoaşterea calităţii procesuale active instanţa soluţionează chiar fondul pricinii, recunoaşterea calităţii procesuale active având ca efect chiar admiterea acţiunii” şi aceasta deoarece examinarea fondului acţiunii în revendicare imobiliare, în care ambele părţi se prevalează de titluri de proprietate implică operaţiuni specifice de analiză a acestora, cu consecinţa acordării preferabilităţii unuia dintre ele în funcţie de elementele concrete ale speţei.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că în mod greşit a fost găsită întemeiată critica privitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, cu consecinţa neexaminării tuturor motivelor de apel (atât în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantă, cât şi în ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC M. SRL), în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă O.A. împotriva Deciziei nr. 236A din 14 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1285/2014. Civil. Actiune in raspundere...		ICCJ. Decizia nr. 1308/2014. Civil. Fond funciar. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 1303/2014. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1303/2014. Civil