ICCJ. Decizia nr. 1324/2014. Civil. Strămutare. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1324/2014

Dosar nr. 1409/1/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 7 mai 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 2 aprilie 2014, petentul M.C.G. a solicitat strămutarea judecăţii Dosarului nr. 3544/277/2013 al Judecătoriei Pătârlagele la o altă instanţa egală în grad, pe motive de bănuială legitimă.

Conform verificărilor efectuate în programul de evidenţă informatizată a instanţelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele la data de 23 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., aplicabil în cauză.

Potrivit art. 142 alin. (1) noul C. proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, daca instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia”.

În speţă, cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 raportat la art. 142 din noul C. proc. civ., instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină în favoarea Curţii de Apel Ploieşti competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul M.C.G., prin care solicită strămutarea pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. 3544/277/2013 al Judecătoriei Pătârlagele.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1324/2014. Civil. Strămutare. Fond