ICCJ. Decizia nr. 1466/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1466/2013
Dosar nr. 28314/3/2010
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 18824 din 24 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 28314/3/2010 s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.I.F.T. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.H. SA.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.706.702,72 RON reprezentând contravaloarea pachetului de 2.729.171 de acţiuni emise de pârâtă şi deţinute de reclamantă până la data exercitării dreptului de retragere, precum şi la plata de dobânzi legale aferente. Pentru aceasta s-a avut în vedere Hotărârea Adunării Generale Extraordinare SC C.H. SA din 15 septembrie 2009 privind aprobarea fuziunii prin absorbţie a SC C.I.M. SA de către pârâtă.
S-a mai reţinut că prin declaraţia din 12 octombrie 2009 reclamanta S.I.F.T. şi-a manifestat dorinţa de a se retrage din societatea pârâtă în conformitate cu prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990.
Prin decizia consiliului de administraţie al SC C.H. SA din 27 octombrie 2009 s-a dispus sesizarea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea numirii unui expert care să evalueze acţiunile deţinute în societate de S.I.F.T. şi B.I.L.T.D.
Prin rezoluţia persoanei desemnate conform O.U.G. nr. 116/2009, nr. 28295/2010 a fost admisă cererea formulată de SC C.H. SA de numire a unui expert în contabilitate.
La data de 20 mai 2010 expertul desemnat a comunicat însă societăţii reclamante S.I.F.T. că nu are abilitarea de a răspunde obiectivului de stabilire a preţului acţiunilor deţinute de S.I.F.T. la C.H., determinarea preţului acţiunilor unei societăţi comerciale fiind de competenţa unui expert evaluator.
Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a SC C.H. SA din 17 decembrie 2009 s-a decis revocarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din 15 septembrie 2009 prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbţie SC C.I.M. SA de către SC C.H. SA.
Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a SC C.H. SA din 17 decembrie 2009 a fost înscrisă la registrul comerţului în baza Rezoluţiei persoanei desemnate din data de 21 iulie 2010.
În cauză, tribunalul a constatat că procedura prevăzută de lege nu a fost parcursă în integralitate: Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii pârâte a aprobat fuziunea, iar reclamanta a votat împotrivă (pasul 1), reclamanta şi-a exercitat opţiunea de a se retrage din societate în termenul prevăzut de lege (pasul 2), consiliul de administraţie al societăţii a solicitat numirea unui expert (pasul 3).
Valoarea medie a acţiunilor deţinute de societatea reclamantă nu a fost însă determinată, astfel încât preţul, element esenţial al contractului de cesiune, nu a putut fi stabilit, ceea ce a dus la imposibilitatea încheierii contractului de cesiune în forma prevăzută de lege pentru transferul dreptului de proprietate. Paşii 4 şi 5 nu au fost, prin urmare, parcurşi.
A concluzionat prima instanţă, că pentru ca procedura prevăzută de art. 134 din legea societăţilor comerciale să fie încheiată, era necesar ca pârâta să îşi execute obligaţiile prevăzute de lege: mai întâi, să solicite şi să obţină o valoare a acţiunilor deţinute de societatea reclamantă, iar apoi, să îşi exprime voinţa în forma cerută de lege pentru realizarea transferului proprietăţii asupra acţiunilor.
Însă, în cauză, reclamanta nu a cerut obligarea pârâtei la parcurgerea paşilor 4 şi 5 ai procedurii, ci a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani "reprezentând contravaloarea pachetului de 2.729.171 de acţiuni emise de pârâtă şi deţinute de reclamantă până la data exercitării dreptului de retragere".
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din data de 17 octombrie 2011 - prin care s-a respins cererea părţilor de efectuare a unei expertize - a formulat apel reclamanta care a solicitat admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că prin încheierea din 16 octombrie 2011, act premergător al hotărârii apelate, instanţa a reţinut, în parag. 6 al acestui document, că ambele părţi susţin necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, cu obiectivele propuse de ambele părţi, obiective care sunt identice.
Modalitatea de soluţionare a cererii apelantei a fost menită să înfrângă dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, raportate la dispoziţiile art. 134 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată în 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contextul cărora societatea apelantă avea dreptul de a-şi valorifica dreptul de retragere ce face obiectul acestui dosar prin executarea de bună-voie a obligaţiilor de către pârâtă, iar în cazul în care aceasta refuză, cum este şi cazul în speţă, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti.
În continuare, s-a susţinut că dreptul reclamat de societate prin acţiunea, ce face obiectul acestui dosar îşi are izvorul, astfel cum s-a arătat pe întreg parcursul acestui litigiu, în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a pârâtei din data de 15 septembrie 2009.
Pentru dezlegarea corectă şi legală a cererii reclamantei instanţa de fond ar fi trebuit să observe că "paşii" 4 şi 5 trebuiau parcurşi de bună-voie, de către pârâtă, iar în cazul refuzului, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 143 din Legea societăţilor comerciale, raportat la art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "sancţionarea" cu numirea unui expert şi pronunţarea unei hotărâri care să oblige intimata-pârâtă la plata unei sume prin raportare la concluziile expertizei administrate în faţa instanţei.
A considerat apelanta că o eventuală hotărâre judecătorească de anulare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din decembrie 2009 s-ar fi putut pronunţa la cererea unui acţionar dar, cum ea de la data exercitării dreptului de retragere a devenit creditor al intimatei pârâte, nu mai avea calitatea de a cere anularea respectivei hotărâri. Mai mult, exercitarea dreptului de retragere ca act unilateral de voinţă care reprezintă manifestarea de voinţă prin care a fost acceptată oferta de a contracta, a fost înregistrată la data de 13 octombrie 2009, dată de la care contractul de cesiune de acţiuni s-a perfectat în mod valabil.
Prin Decizia civilă nr. 231 din 8 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reţinut, în esenţă, că acţionarul se poate retrage nu mai în condiţiile strict prevăzute de lege, iar Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009 privind aprobarea fuziunii prin absorbţie de către pârâtă a SC C.I.M. SA, care s-a aflat la baza deciziei reclamantei-acţionar de a se retrage din SC C.H. SA, potrivit cu art. 134 alin. (1) lit. d) din legea societăţilor comerciale, a fost revocată prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor SC C.H. SA din 17 decembrie 2009 - în momentul în care se afla în curs de soluţionare la Registrul comerţului.
Cererea Consiliului de Administraţie al pârâtei de numire a unui expert autorizat pentru stabilirea preţului acţiunilor societăţii [art. 134 alin. (4) din legea societăţilor comerciale] - şi cererea de chemare în judecată se întemeiază pe ideea perfectării unui contract comercial de cesiune de acţiuni începând cu data de 12 octombrie 2009 - dată la care s-a înregistrat declaraţia reclamantei de retragere din societate, - şi nu pe dezacordul exprimat cu privire la funcţionarea organismului social.
S-a apreciat că prin demersul judiciar întreprins, reclamanta tinde la obţinerea unui acord al pârâtei cu privire la preţul acţiunilor cu nesocotirea procedurii legale de retragere din societate, procedură care presupune numirea evaluatorului desemnat de judecătorul delegat la registrul comerţului, fără a avea în vedere existenţa în continuare a unei decizii a SC C.H. SA de natură a afecta anumite drepturi ale acţionarului [art. 134 alin. (1) şi (4) din legea societăţilor comerciale - Legea nr. 31/1990 republicată].
Prin urmare, a conchis instanţa de apel că reclamanta urmăreşte obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, reprezentând preţ al acţiunilor sale, fără a avea în vedere că cererea Consiliului de Administraţie a SC C.H. SA de numire a unui evaluator pentru stabilirea preţului acţiunilor a rămas fără obiect.
De asemenea, au fost înlăturate, ca nefondate, criticile apelantei sub aspectul nelegalităţii încheierii tribunalului din 17 octombrie 2011 prin care s-a respins cererea părţilor de administrare a probei cu expertiză pentru determinarea valorii acţiunilor deţinute de reclamantă, faţă de considerentele expuse mai sus.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a tuturor încheierilor.
1.1. - Referitor la motivul de recurs întemeiat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta supune atenţiei instanţei de recurs dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., aplicabile în speţă, având în vedere obiectul cauzei dedus judecăţii, raportate la art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, drept pentru care trebuia judecat prin raportare la data de referinţă, stabilită conform art. 123 din aceeaşi lege, pentru Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţilor pârâtei din data de 15 septembrie 2009, şi nu prin raportare la adunarea generală organizată la 17 decembrie 2009. Astfel, instanţa de apel a nesocotit rolul activ al instanţei, prin modul în care a respins probatoriul solicitat de societatea reclamantă.
Recurenta critică, în continuare, încheierea din 30 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, - în apel - potrivit căreia s-a respins proba privind efectuarea unei expertize contabile, motivat "prin raportare la teza probatorie, respectiv determinarea pretenţiilor acţiunii pentru care art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, prevede o anumită procedură". În opinia recurentei, în mod greşit i s-a respins această probă, mai ales că prin încheierea din 17 octombrie 2011 dată de Tribunalul Bucureşti, act premergător al sentinţei tribunalului, s-a reţinut că ambele părţi susţin necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă, cu obiectivele propuse de ambele părţi, obiective care sunt identice. Deşi s-a menţionat acest aspect, totuşi, în deliberare, prima instanţă a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză contabilă cu o motivare nelegală, în opinia recurentei. Astfel, prin neefectuarea expertizei reglementată de art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, se datorează în exclusivitate părţii adverse, care a tergiversat învestirea Oficiului Registrului Comerţului de numire a expertului, atitudinea pasivă la celeritatea efectuării lucrării de specialitate, precum şi revocarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009. Faţă de aceste împrejurări şi afirmaţia cuprinsă în încheierea instanţei de apel din 30 martie 2012 este îndreptăţită să afirme că instanţa nu şi-a motivat opţiunea respingerii administrării acestei probe.
Referitor la aceste critici, recurenta susţine că instanţele aveau obligaţia să motiveze soluţiile de respingere a cererii de probatoriu propus de societatea reclamantă de efectuarea a expertizei contabile şi să prezinte de ce au fost înlăturate susţinerile sale privind efectele datei de referinţă, în cazul fiecărei adunări generale extraordinare organizate de pârâtă, respectiv cea din 15 septembrie 2009 şi 17 decembrie 2009. În opinia recurentei, motivarea instanţei de apel sub aspectul criticat este lapidară, fără a analiza în concret necesitatea probei în finalitatea cererii, care conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
1.2. - O altă critică a recurentei vizează, în esenţă, nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârilor atacate, conform exigenţelor înscrise în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neîndeplinirea acestor exigenţe referitoare la efectele produse de hotărârile adunărilor generale ale pârâtei în patrimoniul acţionarilor înregistraţi în registrele acesteia la "data de referinţă" stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 123 din legea societăţilor comerciale, pentru fiecare adunare în parte, respectiv pentru cea din 15 septembrie 2009 şi cea din 17 decembrie 2009. De asemenea, recurenta reiterează critica cu privire la nelegala respingere a probei solicitate, motivarea fiind neexplicită.
1.3. - Aceeaşi critică vizând respingerea cererii de probatoriu este reiterată sub aspectul modalităţii de soluţionare ceea ce a condus la încălcarea art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale raportat la art. 134 din legea societăţilor comerciale, în contextul cărora societatea reclamantă are dreptul să-şi valorifice dreptul de retragere ce face obiectul prezentului dosar prin executarea de bună-voie a obligaţiilor de către societatea pârâtă, iar în cazul refuzului acesteia, cum este cazul în speţă, prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti. în acelaşi context, recurenta arată că i-a fost îngrădit dreptul reclamat a instanţei de apel, care nu a observat efectele hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor produse în patrimoniul acţionarilor înregistraţi în evidenţele societăţii la "data de referinţă" astfel că s-a dat o interpretare eronată când s-a apreciat că: "numirea unui evaluator pentru stabilirea preţului acţiunilor a rămas fără obiect", urmare a revocării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009.
1.4. - Faţă de cele solicitate, recurenta solicită să se constate că decizia atacată este lovită de nulitate absolută în condiţiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2. - În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii privind considerentele de la pagina 7 raportat la condiţiile de retragere din societate în condiţiile art. 134 din legea societăţilor comerciale şi implicit cererea de valorificare a acestui drept în temeiul de drept invocat. Astfel, în opinia recurentei, concluzia instanţei referitor la îndepărtarea normelor legale invocate motivat de faptul că hotărârea din 15 septembrie 2009 a fost revocată, este nelegală, întrucât nu a analizat dacă nu cumva această revocare este o fraudă la lege. Mai mult, arată recurenta că îndepărtarea de la normele legale invocate nu derivă din acţiunea reclamantei, ci în activitatea pârâtei care, prin actele emise, a încercat să zădărnicească, în primă fază, şi ulterior să blocheze dreptul legitim al acţionarului de a se retrage din cadrul societăţii, drept solicitat cu respectarea condiţiilor legale, respectiv în temeiul hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor, ipoteză ce se încadrează în dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 134/1990, republicată.
2.1. - Recurenta susţine că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, în motivarea căreia arată că instanţa a reţinut eronat obiectul cauzei dedus judecăţii, întrucât dreptul reclamat îşi are izvorul în Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor a pârâtei din 15 septembrie 2009 prin care s-a aprobat fuziunea cu o terţă societate. Sub acest aspect recurenta mai arată că interpretarea celor arătate trebuia în spiritul art. 977 C. civ.
3. În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa a dat o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor de aprobare a fuziunii şi a declaraţiei de retragere. Astfel, acestea trebuiau interpretate prin prisma art. 132 raportat la art. 123 din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv cererea de retragere din societate şi de valorificare acestui drept, după cum se poate observa societatea reclamantă a devenit creditor al pârâtei, iar Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009 a produs efecte juridice în patrimoniul pârâtei în dubla sa calitate de emitent al hotărârii şi de proprietar al propriilor acţiuni.
4. - Recurenta prin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii în sensul că în soluţionarea cererii sale, instanţa de apel a aplicat greşit efectele hotărârilor adunărilor generale ale pârâtei cererii reclamantei de retragere.
În dezvoltarea acestui motiv invocat, recurenta arată că dreptul său de creanţă este actual şi nu "rămas fără obiect ca efect al revocării hotărârii" Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009 şi motivat de faptul că exercitarea dreptului de retragere ca efect al adoptării hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor de aprobare a unei fuziuni sau divizări, conform alin. (2) teza finală a art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, va fi exercitat în termen de 30 zile de la data adoptării respectivei hotărâri, ceea ce a şi făcut. Cu privire la dreptul de creanţă, recurenta susţine că acesta nu este condiţionat de niciun alt fapt exterior iar înainte de a convoca adunarea generală a acţionarilor care ar putea hotărî fuziunea pârâtei, atât administratorii cât şi acţionarii care reprezintă majoritatea drepturilor de vot care au impus prin votul lor fuziunea pârâtei, ar fi trebuit să cunoască şi să-şi asume efectele unei astfel de hotărâri.
De asemenea, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a constatat că dreptul său s-a stins prin revocarea hotărârii din 15 septembrie 2009, în opinia sa, această hotărâre produce o serie de efecte în patrimoniul pârâtei şi în patrimoniul acţionarilor, efecte care se consolidează în patrimoniul acţionarilor îndreptăţiţi odată cu depunerea cererii de retragere.
În continuare, recurenta dezvoltă pe larg, hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor ca act unilateral de voinţă şi care reprezintă o ofertă de a contracta, acceptarea ofertei, momentul juridic al încheierii contractului de cesiune de acţiuni prin intermediul căruia se transferă dreptul de proprietate al acţiunilor, exercitarea dreptului de retragere şi efectele Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009 raportate la datele de referinţă pe care le menţionează expres; în concluzie recurenta precizează că data de referinţă pentru Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţilor din 17 decembrie 2009 este 2 decembrie 2009, proprietarul pachetului de acţiuni care a fost deţinut de societatea recurentă până la data depunerii declaraţiei de retragere era pârâta ca urmare a dobândirii propriilor acţiuni, aşa încât această hotărâre produce efecte în patrimoniul pârâtei în dubla sa calitate de emitent al actului juridic - hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor - şi proprietar al propriilor acţiuni. Revocarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009 urmată de refuzul nejustificat de a achita valoarea creanţei societăţii recurente se circumscrie, în opinia recurentei, în aria abuzului de poziţie majoritară a acţionarului majoritar al pârâtei.
În consecinţă, cu privire la acest motiv de nelegalitate, recurenta solicită, faţă de argumentele aduse, să se constate că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recursul este nefondat conform următoarelor considerente:
Prealabil, Înalta Curte urmează să analizeze recursul astfel cum a fost structurat pe motivele de nelegalitate.
1.1. - Referitor la criticile recurentei privind motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, întrucât respingerea de către ambele instanţe prin încheierile invocate a cererii de efectuare a unei expertize având ca obiect evaluarea acţiunilor recurentei au fost motivate în fapt şi în drept, în sensul că art. 134 alin. (4) din legea societăţilor comerciale prevede că "preţul acţiunilor celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent numit de judecătorul delegat de la oficiul registrului comerţului".
Atât încheierea din apel criticată de recurentă, cât şi decizia atacată au fost pronunţate în virtutea principiului devolutiv al apelului, fiind motivate în fapt şi în drept, aşa cum rezultă din examinarea conţinutului acestora.
De subliniat faptul că, propunerea de probe nu este obligatorie, judecătorul are dreptul să refuze facerea unei expertize. De altfel, în cauză, în mod corect i-a fost respinsă cererea de încuviinţare a unei expertize contabile, tocmai în temeiul tezei probatorii, respectiv determinarea pretenţiilor acţiunii pentru care art. 134 din legea societăţilor comerciale prevede o anumită procedură. Prin urmare, sub acest aspect, având în vedere procedura specială prevăzută de textul de lege menţionat, excludea efectuarea unei expertize contabile, ceea ce înseamnă că criticile recurentei asupra acestui aspect tind spre netemeinicia hotărârii atacate şi a încheierii recurate.
Mai mult, în atare situaţie, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., şi, de asemenea, vor fi înlăturate susţinerile recurentei cu privire la incidenţa art. 134 din Legea nr. 31/1990, prin raportare la data de referinţă, stabilită conform art. 123 din aceeaşi lege, pentru Adunarea Generală Extraordinară a Asociaţilor pârâtei din data de 15 septembrie 2009, şi nu prin raportare la adunarea generală organizată la 17 decembrie 2009, întrucât acestea vizează reaprecierea situaţiei de fapt, ceea ce nu se poate în calea de atac a recursului, care se raportează doar la motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Aşa fiind, în mod corect a analizat pricina în limitele învestirii sale.
Referitor la criticile recurentei privind soluţia primei instanţe acestea nu pot fi supuse controlului judiciar al recursului, ci numai din perspectiva motivelor formulate împotriva soluţiei pronunţate în apel.
De asemenea, criticile recurentei privind respingerea probei la termenul din 30 martie 2012, Înalta Curte urmează să le înlăture, întrucât acestea arată nemulţumirea soluţiei date, ceea ce nu echivalează cu nesocotirea dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de apel, dimpotrivă se constată că instanţa de apel a avut în vedere toate aspectele invocate de părţi din perspectiva principiului devolutiv al apelului.
Astfel, instanţa de apel a nesocotit rolul activ al instanţei, prin modul în care a respins probatoriul solicitat de societatea reclamantă, ceea ce nu poate însemna o nemotivare a instanţei de apel, în realitate criticile recurentei sub acest aspect vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Că este aşa rezultă, din însăşi modul de exprimare în dezvoltarea motivului de recurs subsumat la pct. 1.1. Mai mult, dispoziţiile art. 134 din Legea societăţilor comerciale prevăd imperativ că "preţul acţiunilor celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent numit de judecătorul delegat de la oficiul registrului comerţului".
În concluzie, în mod corect instanţa de apel a analizat pricina din perspectiva presupuselor nelegalităţi invocate de recurentă, cu respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Pentru aceleaşi considerente, se vor respinge ca nefondate criticile recurentei cu privire la cele două hotărâri ale adunării generale; de menţionat că dreptul de retragere din societatea pe acţiuni poate fi exercitat numai atunci când adunarea extraordinară ia hotărâri esenţiale privind activitatea societăţii, or hotărârea de fuziune pe care s-a întemeiat acţiunea reclamantei de retragere din societate, a fost revocată, fiind restabilită situaţia patrimoniului şi structura acţionariatului societăţii.
Aşa încât, nu se poate vorbi de o îngrădire a dreptului recurentei de a se adresa efectiv unei instanţe pentru apărarea drepturilor sale în demersul judiciar iniţiat.
1.2. - De asemenea, critica recurentei referitoare nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârilor atacate, conform exigenţelor înscrise în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu pot fi primite, întrucât hotărârea atacată a fost motivată în fapt şi în drept în lumina exigenţelor impuse de textul de lege evocat şi în spiritul principiului devolutiv al apelului.
În recurs nu pot fi primite criticile recurentei privind "neîndeplinirea exigenţelor referitoare la efectele produse de hotărârile adunărilor generale ale pârâtei în patrimoniul acţionarilor înregistraţi în registrele acesteia la data de referinţă stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 123 din legea societăţilor comerciale, pentru fiecare adunare în parte, respectiv pentru cea din 15 septembrie 2009 şi cea din 17 decembrie 2009", întrucât, după cum se poate observa, acestea tind spre o reapreciere a situaţiei de fapt, şi nu constituie un motiv de nelegalitate în sensul controlului exercitat în limitele prevăzute de pct. 1 - 9 al art. 304 C. proc. civ.
De remarcat că recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs astfel cum sunt subsumate, vizează nemulţumirea sa cu privire la neîncuviinţarea probei solicitate, care de altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, a fost examinată şi respinsă tocmai în raport de dispoziţiile art. 134 din legea societăţilor comerciale, care exclude expertiza dat fiind procedura specială prevăzută pentru determinarea valorii acţiunilor. Într-o asemenea ipoteză, expertiza nu se impune, nefiind concludentă, pertinentă şi utilă, legiuitorul prevăzând pentru societăţile comerciale o prevedere expresă care nu mai atrage efectuarea unei expertize clasice contabile, ci una specială pusă la îndemâna asociaţilor societăţilor comerciale.
1.3. - Desigur, urmează să se respingă, ca nefondată, şi critica subsumată pct. 1.3 din recurs, întrucât recurenta reiterează aceeaşi critică vizând respingerea cererii de probatoriu, sub aspectul modalităţii de soluţionare, care aşa cum s-a arătat mai sus, a fost soluţionată în rigorile dispoziţiilor legale incidente în cauză în raport cu principiul devolutiv al apelului.
De aceea nu se poate vorbi de o încălcare a art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale raportat la art. 134 din legea societăţilor comerciale, instanţa de apel având în vedere obiectul cauzei dedus judecăţii.
Referitor la efectele hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor produse în patrimoniul acţionarilor înregistraţi în evidenţele societăţii la "data de referinţă", în opinia recurentei concluzia instanţei de apel s-a întemeiat pe o interpretare eronată, când s-a apreciat că: "numirea unui evaluator pentru stabilirea preţului acţiunilor a rămas fără obiect", urmare a revocării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009, Înalta Curte observă că aceste afirmaţii ale recurentei nu fac decât să tindă spre o reapreciere a probelor în contextul situaţiei de fapt al derulării revocării evocatei hotărâri a adunării generale a asociaţilor, ceea ce nu constituie un motiv de nelegalitate de cenzurare în controlul judiciar exercitat.
1.4. - Prin urmare, în raport de considerentele anterior expuse privind pct. 1 din recurs, Înalta Curte constată că decizia atacată nu este lovită de nulitate absolută în condiţiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ., neatrăgând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel a motivat în fapt şi în drept hotărârea atacată în limitele învestirii sale. Din alin. (2) teza I C. proc. civ., invocat de recurentă, rezultă că nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent este nul, ci, pentru anularea unui act de procedură se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: actul de procedură să fi fost întocmit cu neobservarea formelor legale sau de către un funcţionar necompetent, actul de procedură să fi produs părţii o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Or, în cauză, fără a mai examina în ce situaţii este aplicabil acest text de lege, după cum se poate constata, nu există vătămare - prejudiciul procesual - şi nici efectul acesteia care să conducă la sancţiunea nulităţii actului de procedură sau nulitatea hotărârii pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor art. 105 C. proc. civ.
2. - În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, întrucât nu cuprinde motive contradictorii în hotărârea recurată, în cauză instanţa de apel a argumentat în fapt şi în drept că reclamanta prin demersul său judiciar a tins spre obligarea pârâtei la plata preţului acţiunilor cu eludarea procedurii legale de retragere din societate, procedură care prevede numirea unui evaluator desemnat de judecătorul delegat de la registrul comerţului, iar cererea Consiliului de Administraţie a SC C. SA de numire a unui evaluator pentru stabilirea preţului acţiunilor a rămas fără obiect, prin revocarea evocatei hotărâri.
Prin urmare, criticile recurentei sub acest aspect urmează să fie înlăturate ca nefondate, mai ales că instanţa de apel a soluţionat corect obiectul cauzei dedus judecăţii.
Invocarea unei fraude la lege vizând hotărârea din 15 septembrie 2009 care a fost revocată, nu este fondată, faţă de considerentele anterior expuse, iar susţinerile recurentei referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind retragerea din societate, nu pot fi primite, deoarece şi acestea au fost soluţionate sub imperiul legii societăţilor comerciale, fără să blocheze dreptul legitim al acţionarului de a se retrage din cadrul societăţii.
A fi soluţionat conform susţinerilor recurentei, ar fi însemnat nesocotirea condiţiilor legale, respectiv în temeiul hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor, ipoteza susţinută de recurentă neîncadrându-se în dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 134/1990, republicată, pe care recurenta nu o poate pretinde, întrucât ar eluda dispoziţiile legale exprese şi stricte referitoare la modalitatea retragerii dintr-o societate comercială pe acţiuni.
2.1. - Nici criticile recurentei conform cărora hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, nu sunt fondate, întrucât instanţa de apel a calificat corect obiectul cauzei dedus judecăţii, având în vedere argumentele instanţei de recurs subsumate la pct. 1.1. şi urm. din prezenta decizie, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanţa de apel a interpretat corect actul de justiţie.
3. De asemenea, urmează să se respingă, ca nefondat, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât în mod corect instanţa a interpretat actul juridic dedus judecăţii, cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente privind procedura de retragere a unui acţionar dintr-o societate pe acţiuni.
Astfel, că afirmaţiile recurentei că: "respectiv hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor de aprobare a fuziunii şi a declaraţiei de retragere trebuiau interpretate prin prisma art. 132 raportat la art. 123 din Legea nr. 31/1990, republicată, respectiv cererea de retragere din societate şi de valorificare acestui drept, după cum se poate observa societatea reclamantă a devenit creditor al pârâtei, iar Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor din 15 septembrie 2009 a produs efecte juridice în patrimoniul pârâtei în dubla sa calitate de emitent al hotărârii şi de proprietar al propriilor acţiuni, nu îşi au suportul legal în cauză, recurenta în realitate este nemulţumită de calificarea juridică a obiectului cauzei dedus judecăţii şi dezlegarea problemei de drept supusă prezentei judecăţi, şi nicidecum interpretarea greşită a vreunui text de lege evocat de recurentă sau o calificare eronată a obiectului cauzei dedus judecăţii.
4. - În ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu privire la aplicarea greşită a efectelor hotărârilor adunărilor generale ale pârâtei cererii reclamantei de retragere, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, deoarece aşa cum se poate observa acesta vizează aspecte de netemeinicie, de o reapreciere a situaţiei de fapt referitor la dreptul său de creanţă.
De asemenea, urmează să înlăture şi criticile recurentei potrivit cărora această hotărâre produce o serie de efecte în patrimoniul pârâtei şi în patrimoniul acţionarilor, efecte care se consolidează în patrimoniul acţionarilor îndreptăţiţi odată cu depunerea cererii de retragere, întrucât acestea vizează o reapreciere a probelor administrate în cauză.
De subliniat faptul că în luna decembrie 2009 hotărârea de fuziune, ce a constituit cauza declaraţiei de retragere a fost revocată, iar la data introducerii acţiunii, nu s-a produs efectele fuziunii, dat fiind revocarea adunării generale din 15 septembrie 2009, iar preţul acţiunilor nu a fost stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 134 din Legea societăţilor comerciale, aşa încât în mod legal s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de obligare a părţii adverse de a cumpăra acţiunile societăţii recurente.
Celelalte afirmaţii ale recurentei referitoare la hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor ca act unilateral de voinţă, după cum se poate observa reiterează criticile formulate în subpunctele anterioare, însă într-o altă manieră, care în realitate reprezintă nemulţumirea sa cu privire la modul în care i-a fost soluţionată acţiunea şi, implicit apelul.
În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.I.F.T. SA împotriva Deciziei civile nr. 231 din 8 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1339/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1494/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
