ICCJ. Decizia nr. 1494/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1494/2014
Dosar nr. 31326/3/2010
Şedinţa publică din 11 aprilie 2014
I. Prin cererea înregistrată sub nr. 31326/3/2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, reclamanta SC C.N.T.A.R.T. SA Ie-a chemat în judecată pe pârâtele SC W.E.A. SA şi SC B.P.I.U.G. SRL, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 41.956,52 euro (152.855,26 lei - la cursul B.N.R. din 23 iunie 2010), reprezentând valoarea lucrărilor suplimentare pe care le-au solicitat prin comanda din 2007 şi a serviciilor conexe acestor lucrări în cuantum de 215.440,91 euro, contravaloarea sumei de 82.999,11 lei, calculată la cursul B.N.R. euro/lei din 23 iunie 2010 (1 euro = 4,2274 lei) conform facturilor din 05 iunie 2007, din 08 iunie 2007, din 14 iunie 2007, din 08 august 2007, din 29 august 2007 şi din 30 august 2007; rest factură din 18 mai 2007 (achitată parţial la 29 mai 2010) în cuantum de 30 euro, reprezentând taxe bancare facturate conform contractului şi dobânda calculată, conform pct. 3, lit. d) din anexa B la contract, până la 25 iunie 2010 la valoarea debitului de 25.440,91 euro, în cuantum de 16.524,61 euro (reprezentând în contravaloare suma de 69.856,15 lei), urmând să solicite ulterior recalcularea dobânzilor până la data pronunţării hotărârii.
Pârâta SC B.P.I.U.G. SRL, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile având ca obiect factura fiscală din 5 iunie 2007 şi factura fiscală din 8 iunie 2007, pe fond arătând că a achitat reclamantei costurile totale pentru serviciile tehnice efectuate.
Pârâta SC W.E.A. SA a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii sale )rocesuale pasive, în baza prevederilor pct. 3 lit. e) din anexa B a co.itractului de prestări servicii tehnice aeriene din 10 mai-2007, potrivit cărora toate costurile, taxele, costurile pentru piesele de schimb, lucrările de rutină suplimentare si speciale cad în sarcina pârâtei SC B.P.I.U.G. SRL."
Pe fondul cauzei, această pârâtă a arătat că pretenţiile reclamantei sunt nefondate, întrucât nu a emis nicio comandă de lucrări suplimentare şi nici nu şi-a dat acordul în vreun alt mod pentru efectuarea acestora. Or, nesolicitând lucrări suplimentare, nici nu datorează plata lor şi nici dobânzi pentru neplata la termen.
Prin sentinţa civilă nr. 5344 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată, a respins acţiunea introductivă ca neîntemeiată şi a obligat-o pe reclamantă să plătească cu titlu de cheltuieli de judecată pârâtei SC W.E.A. SA suma de 2.500 euro şi pârâtei SC B.P.I.U.G. SRL suma de 4.619,50 euro.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că părţile au încheiat contractul din 10 mai-2007, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrări la aeronavele aparţinând pârâtelor, care, în schimbul lucrărilor menţionate în anexa A la contract, s-au obligat la rândul lor să plătească reclamantei preţul prevăzut în anexa B.
Reclamanta a susţinut că la 01 martie 2007 reprezentantul pârâtei SC W.E.A. SA a trimis comanda din 2007 pentru efectuarea de lucrări suplimentare la aeronava, astfel încât a executat lucrări suplimentare pentru care a emis fac jrile fiscale din 05 iunie 2007, din 08 iunie 2007, din 14 iunie 2007, din 08 august 2007, din 29 august 2007 şi din 30 august 2007, pe care însă pârâtele nu le-au achitat, deşi această obligaţie devenea scadentă în termen de 30 de zile de la emitere.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta SC B.P.I.U.G. SRL, tribunalul a reţinut că obligaţia de plată a devenit exigibilă în luna iulie a anului 2007, astfel că, faţă de data înregistrării acţiunii - 28 iunie 2010, a constatat că termenul de prescripţie nu s-a împlinit.
Referitor la cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 25.440,91 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare, tribunalul a reţinut că nota de comandă din 1 martie 2007 a fost emisă anterior încheierii contractului şi, în plus, vizeză aceleaşi lucrări menţionate şi în cuprinsul anexei A la contract (servicii de revizie pentru 36.000 cicluri şi revizie ciclică).
De asemenea, a mai reţinut că reclamanta nu a dovedit că părţile au convenit să suplimenteze obiectul contractului, în condiţiile art. 11.1 din contract şi punctului 8 din Anexa 2A la contract, care stipulează că orice cerere de lucrări suplimentare se efectuează prin completarea formularului prevăzut în Anexa I la contract, deşi în răspunsul la interogatoriul formulat de; pârâta SC B.P.I.U.G. SA a susţinut că există „61 solicitări de lucrări suplimentare întocmite pe formularul prevăzut în anexa I la contract".
Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată şi cererea privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 30 euro - reprezentând factura din 18 mai 2007 privind taxe bancare facturate conform contractului, întrucât reclamanta nu a dovedit că pentru transferul unei sume de bani aferentă facturii fiscale din 18 mai 2007 a plătit suma de 30 euro cu titlu de taxă bancară.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC C.N.T.A.R.T. SA, criticând-o în esenţă pentru netemeinicie, susţinând că prima instanţă în mod greşit a reţinut că nu şi-a dovedit pretenţiile.
Prin Decizia civilă nr. 48 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC C.N.T.A.R.T. SA împotriva sentinţei civile nr. 5344 din 25 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în contradictoriu cu pârâtele SC W.E.A. SA şi SC B.P.I.U.G. SRL şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a sumei de 2.000 euro - echivalent în lei la data plăţii, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
Prin decizia civilă nr. 196 din 22 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de pârâta SC B.P.I.U.G. SRL şi a dispus completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 48 din 06 februarie 2013 în sensul că a obligat apelanta SC C.N.T.A.R.T. SA, la plata către intimata SC B.P.I.U.G. SRL a sumei de 2.097,50 euro - cheltuieli de judecată.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut în esenţă ca fiind justă hotărârea atacată, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la situaţia de fapt stabilită, ca urmare a unei analize judicioase şi coroborate a probatoriilor administrate.
III. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, SC C.N.T.A.R.T. SA Otopeni a susţinut că hotărârea atacată este rezultatul interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii.
În acest sens, a arătat că instanţele de fond au făcut confuzie în ceea ce priveşte interpretarea clauzei prevăzute la art. 11.1 din contract, între actul juridic ca manifestare de voinţă a părţilor - negotium iuris şi actul juridic ca înscris constatator.
În susţinerea acestei critici, reclamanta a arătat că decizia recurată este rezultatul unui formalism excesiv şi că nu înţelege de ce soluţionarea cauzei este limitată strict la incidenţa clauzei anterior amintite, prin care s-a convenit ca efectuarea de lucrări suplimentare să se realizeze în urma completării de către beneficiar a unei cereri cuprinse în formularul ce formează anexa J la contract, în condiţiile în care contractul este o variantă de antrepriză, iar reparaţiile unui avion, presupun acţiuni operative şi rapide şi a dovedit că în contextul nerealizării lucrărilor suplimentare nu se putea elibera certificatul de aeronavigabilitate (C.R.S.) ş; avionul nu ar fi putut zbura.
A mai arătat că legea română este cea care guvernează contractul şi că noţiunea de contract nu înseamnă doar înscrisul constatator, acordul de voinţă al părţilor în sensul art. 942 C. civ. de la 1864 având relevanţă în cauză.
Astfel, a susţinut că, în condiţiile în care ea a recunoscut la interogatoriul formulat de pârâta SC B.P.I.U.G. SRL realizarea lucrărilor pe de o parte, iar pârâtele însele au efectuat plăţi suplimentare în valoare de 17.301 euro faţă de obiectul contractului în suma de 126.731 euro, voinţa părţilor în efectuarea de lucrări suplimentare este evidentă, fiind inutilă, în opinia sa, necesitatea depunerii unui înscris - obligatoriu conform contractului, dar nu şi conform legislaţiei în vigoare.
A mai arătat reclamanta că, în raport de cele anterior expuse, modificarea acordului de voinţa s-a făcut operativ, în condiţii de şantier, specifice contractului de antrepriză, cu acordul ambelor părţi şi în beneficiul comun, iar instanţele au ignorat această realitate.
În raport de argumentele expuse, reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii şi menţinerii soluţiei de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului materiale la acţiune, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate gradele de jurisdicţie parcurse.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prealabil examinării criticilor formulate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ.
Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi, în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări, se constată că reclamanta, în memoriul de recurs depus la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate putând fi subsumate acestuia, situaţie în raport de care Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva acestui motiv.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când prin hotărârea atacată instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Altfel spus, acest motiv de recurs, san ;ţionează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecându-se peste voinţa părţilor exprimată în actul dedus judecăţii.
Înalta Curte constată că, în cauză, reclamanta a susţinut exact contrariul, respectiv că instanţele de fond s-au cantonat exclusiv în prevederile contractuale, dând eficienţă clauzei prevăzute în art. 11.1 din contract şi ignorând faptul că de comun acord părţile au derogat de la această prevedere.
În acest sens a arătat că în mod eronat s-a reţinut că nu a existat acordul părţilor privind executarea de lucrări suplimentare, întrucât cererea nu s-a realizat în condiţiile stipulate prin clauza anterior evocată, respectiv prin completarea de către pârâta beneficiar a formularului prevăzut în Anexa J la contract şi însuşirea cererii de către reclamantă, în calitate de executant, când în realitate acordul de voinţă în acest sens s-a realizat între părţi fără să fi îmbrăcat forma scrisă convenită anterior.
Astfel, în opinia reclamantei, a fost interpretată greşit clauza menţionată, întrucât părţile au agreat realizarea lucrărilor suplimentare în lipsa solicitării formulate în condiţiile arătate şi a susţinut că a existat acordul părţilor pentru această alternativă întrucât pârâta a făcut o plată ex contractu în sumă de17.301 euro faţă de obiectul contractului în suma de 126.731 euro.
Înalta Curtea apreciază critica ca fiinc nefondată, având în vedere că reclamanta a dedus judecăţii o acţiune în răspundere civilă contractuală, întemeindu-şi pretenţiile pe prevederile din contract, iar aspectele invocate în faţa instanţei de recurs, în sensul formării unui acord de voinţă vizând derogarea de la prevederile stipulate în clauza 11.1, pe de o parte sunt formulate omisso medio, iar pe de altă parte sunt total contrazise de poziţia procesuală adoptată de pârâte în cursul judecăţii, care nu au confirmat niciodată transmiterea unei solicitări privind executarea unor lucrări suplimentare în alte condiţii decât cele convenite iniţial, prin semriarea contractului.
Înalta Curte apreciază că pretinsa greşită interpretare a clauzei menţionate de către instanţele de fond, susţinută de reclamantă, este şi lipsită de temeinicie, fiind contrazisă total de nota de comandă din 1 martie 2007 pe care reclamanta şi-a fondat pretenţiile şi care a fost emisă anterior încheierii contractului şi, în plus, vizează aceleaşi lucrări menţionate şi în cuprinsul anexei A la contract (servicii de revizie pentru 36.000 cicluri şi revizie ciclică).
Totodată, Înalta Curte reţine că, în realitate, prin critica formulată, reclamanta a vizat reinterpretarea probelor administrate, iar clauza prevăzută la art. 11.1 din contractul 10 mai-2007, clară şi neechivocă şi care nu a fost contrazisă de nici o altă probă administrată, a fost interpretată de instanţele de judecată în fazele procesuale anterioare în mod riguros, coroborat cu restul probatoriului administrat, cu respectarea voinţei interne a părţilor la data încheierii actului, fiind exclusă schimbarea înţelesului vădit lămurit al clauzei, aşadar nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În considerarea celor anterior expuse, în aplicarea art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Totodată având în vedere că recurenta-reclamantă a căzut în pretenţii, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea art. 274 alin. (1), coroborat cu art. 298 şi cu art. 316 C. proc. civ., să o oblige în favoarea intimatei-pârâte SC W.E.A. SA la plata sumei de 1.500 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.N.A.R.T. SA Otopeni împotriva Deciziei civile nr. 48 din 6 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă SC C.N.T.A.R.T. SA Otopeni în favoarea intimatei-pârâte SC W.E.A. SA la plata sumei de 1.500 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1466/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1499/2014. Civil. Obligatia de a face.... → |
|---|
