ICCJ. Decizia nr. 1402/2014. Civil. Obligatia de a face. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1402/2014
Dosar nr. 6884/105/2011
Şedinţa publică din 8 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 319 din 18 septembrie 2012, Tribunalul Prahova, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescrierii dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamantă SC C. SA Ploieşti împotriva pârâtei SC Î.C.I.M. SA Ploieşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că una dintre condiţiile de admisibilitate ale acţiunii civile este ca reclamantul să justifice un folos practic care să fie personal, născut şi actual, iar prin acţiune, aceasta a solicitat să i se predea lucrările executate în baza contractului nr. 0132/1992 şi a actelor adiţionale subsecvente, contract în care aceasta are calitatea de proprietar şi beneficiar al lucrărilor efectuate de pârâtă, astfel că, este îndeplinită condiţia privind existenţa unui interes legitim şi personal în promovarea prezentei acţiuni.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celui de-al doilea capăt de cerere s-a observat că pârâta nu a negat în apărările sale că a avut calitatea de antreprenor, potrivit contractului invocat de reclamantă, executând în favoarea acesteia lucrări de construcţii la obiectivul „baza de recuperare cardio-vasculară Breaza”. De asemenea, nu a negat că a deţinut cartea tehnică a construcţiei, pe care a predat-o ulterior proprietarului, motiv pentru care este cert că pârâta este titular al obligaţiei raportului juridic civil dedus judecăţii. Susţinerea că reclamanta era cea obligată să deţină această documentaţie, să completeze şi să păstreze cartea tehnică, potrivit prevederilor legale, reprezintă o veritabilă apărare de fond şi nu justifică promovarea excepţiei lipsei calităţii procesuale.
Referitor la prescrierea dreptului material la acţiune, prima instanţă a reţinut că ambele capete de cerere ale acţiunii reprezintă o solicitare de predare a unor lucrări executate şi a unei documentaţii tehnice, deci este vorba de o obligaţie de a face şi nu de a da, aşa cum eronat a susţinut pârâta. Pe de altă parte, însăşi pârâta s-a apărat cu motivarea că a invitat societatea reclamantă să procedeze împreună la predarea lucrărilor executate, cu adresele nr. 1329 şi 1588/2010. Prin urmare, o asemenea manifestare de voinţă reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor ce fac obiectul prezentului litigiu şi au un evident efect de întrerupere a cursului prescripţiei. Prin recunoaştere, debitorul îşi manifestă intenţia de a executa obligaţia ce îi incumbă, moment de la care începe să curgă un nou termen al prescripţiei, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
În raport de aceste considerente, tribunalul a respins excepţiile invocate de pârâtă, iar cu privire la nulitatea clauzei contractuale prevăzute de art. 5 din actul adiţional nr. 13/2007 care stabilea în sarcina sa obligaţia de predare a cărţii tehnice a obiectivului „baza de recuperare cardio-vasculară Breaza”, aceasta a fost analizată odată cu fondul raportului juridic dedus judecăţii, fiind calificată ca o apărare de fond, iar nu ca o excepţie procesuală.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, din toată corespondenţa părţilor, rezultă că reclamanta se află în culpă contractuală, deoarece avea obligaţia să preia obiectivul sau o parte a acestuia la cererea antreprenorului, potrivit art. 7.2 lit. b) din contract şi a omis să-şi execute această obligaţie, deşi a fost invitată potrivit adreselor evocate, mai mult decât atât, a acceptat ca societatea pârâtă să nu mai execute serviciile de pază, situaţie datorată tot culpei sale contractuale recunoscute, aceea de neîndeplinire a obligaţiei de plată corelative, fără ca în fapt să se procedeze la predarea-primirea obiectivului.
Acceptând această situaţie şi nefăcând dovada că între 9 iunie 2010 şi 25 iulie 2011 a efectuat alte demersuri pentru preluarea obiectivului potrivit contractului încheiat, se reţine că reclamanta nu poate solicita pe cale judiciară o asemenea predare invocând, practic, propria culpă contractuală.
Astfel, potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/1995 şi a răspunsului I.S.C., prin adresa nr. 2927/2012 există o prezumţie simplă că documentul intitulat cartea tehnică a construcţiei este întocmit şi deţinut de investitor, respectiv în cazul de faţă de reclamantă şi cum această prezumţie nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză, tribunalul a constat că nici cel de-al doilea capăt de cerere nu este întemeiat, motiv pentru care a respins acţiunea aşa cum a fost precizată, pretenţiile nefiind dovedite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC C. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 43 din 22 mai 2013, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta SC C. SA, fiind obligată apelanta să plătească intimatei suma de 7000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în condiţiile în care, raportul juridic obligaţional existent între părţi nu a fost respectat de chiar partea care-l invocă în obţinerea unei prestaţii, în mod corect prima instanţă a procedat la reţinerea culpei apelantei, care avea obligaţia contractuală de preluare, la cererea antreprenorului şi a respins solicitarea de a obliga pârâta la predarea lucrărilor ce au format obiectul contractului.
De asemenea, s-a apreciat că în mod corect a reţinut tribunalul că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că pârâta se află în posesia cărţii tehnice a lucrării, precum şi faptul că, recepţia construcţiei se face de către investitor-proprietar, în prezenţa proiectantului şi a executantului şi/sau a reprezentanţilor de specialitate, legal desemnaţi de aceştia. Or, în condiţiile în care apelanta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de preluare şi recepţie a lucrării, care ar fi determinat în prealabil şi obligaţia de predare a documentelor necesare întocmirii cărţii tehnice a construcţiei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 23, aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru introducerea cererilor deduse judecăţii.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC C. SA Ploieşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse deciziei atacate se referă, în esenţă, la faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, având în vedere că a nesocotit dispoziţiile Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora aprobat prin H.G. nr. 273/1994.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că, predarea către SC C. SA a tuturor lucrărilor executate de pârâtă şi plătite de aceasta în baza contractului nr. 0132/1992, modificat si completat prin acte adiţionale ulterioare, constituie recepţia lucrărilor executate, fapt recunoscut de pârâtă, prin adresa nr. 1625 din 17 iunie 2010, sens în care apreciază că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, mai precis dispoziţiile art. 12-19.
În acest sens, recurenta consideră că instanţa de apel are o viziune strict contractuală asupra spetei şi ignorând dispoziţiile legale în materie, instanţa confundă preluarea lucrării cu recepţia lucrării.
Această susţinere are în vedere dispoziţiile art. 6.1. lit. a) din contract, potrivit căruia, antreprenorul se obliga să execute şi să predea lucrările ce fac obiectul contractului, obligaţia de predare a lucrărilor fiind de esenţa contractului de antrepriză, sens în care recurenta a formulat prezenta acţiune în valorificarea unui drept propriu, necontestat, de a primi lucrările executate de pârâtă, drept nesupus vreunei condiţii sau limitări de orice fel.
Mai susţine recurenta că în considerentele hotărârii instanţa de apel a inserat o serie de consideraţii privind aspectele legate de plata pazei obiectivului, aspect care în opinia sa, trebuia analizat separat de recepţia acestuia şi de condiţiile în care aceasta din urma trebuia realizată, pârâta având un drept propriu de valorificare a unor eventuale pretenţii legate de plata pazei, însă aceasta nu putea abandona construcţia, motivat de neplata pazei, aspect recunoscut chiar de pârâtă prin adresa nr. 1194 din 22 aprilie 2010.
Cu privire la cel de-al doilea capăt al cererii referitor la predarea cărţii tehnice, recurenta susţine că, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 23 lit. i) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, potrivit cărora, executantul lucrărilor are obligaţia de a preda investitorului documentele necesare întocmirii cărţii tehnice a construcţiei.
În acest sens, prin apelul formulat au fost invocate atât dispoziţiile Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora aprobat prin H.G. nr. 273/1994, cât şi cele ale Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, însă instanţa de apel şi-a argumentat considerentele de respingere a apelului pe motive de ordin contractual, precum şi pe chestiuni de fapt.
Din această perspectivă, recurenta consideră că, în mod greşit se susţine de instanţa de apel că, din dovezile depuse la dosar nu rezultă că pârâta se află în posesia cărţii tehnice a construcţiei, întrucât s-a făcut dovada că aceasta deţine documentaţia necesară întocmirii cărţii tehnice, în speţă, fiind incidente dispoziţiile art. 23 lit. i) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, potrivit cărora, executantul lucrărilor are obligaţia de a supune recepţiei numai acele lucrări pentru care a predat în prealabil investitorului documentele necesare întocmirii cărţii tehnice a construcţiei şi prin urmare, dacă există culpă pentru neefectuarea recepţiei, aceasta aparţine intimatei-pârâte care nu a predat în prealabil documentaţia respectivă.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC C. SA Ploieşti să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea sau casarea unei hotărâri, atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Critica recurentei întemeiată pe acest motiv vizează teza a doua a acestui articol, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora aprobat prin H.G. nr. 273/1994.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, se constată că nu poate fi primită critica recurentei, având în vedere că, în mod corect, instanţele au reţinut că reclamanta se afla în culpă, întrucât anterior formulării cererii de chemare în judecata, nu s-a conformat obligaţiei derivate de prevederile art. 7.2 conţinut de contractul de antrepriza nr. 0132/1992 şi a evitat fără justificare să participe la predarea-primirea obiectivului obiect al contractului, generic denumit - Baza de recuperare cardio-vasculară Breaza.
În acest context se reţine că, atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond de făcut au făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 7.2. conţinut de contractul nr. 0132/1992, conform cărora, SC C. SA îşi asumase ca obligaţie, să preia cu proces-verbal de predare-primire obiecte sau părţi din obiecte terminate, la cererea constructorului, caz în care, răspunderile legate de paza, conservarea şi utilizarea obiectivelor sau părţile din obiective trec în sarcina beneficiarului de la data predării.
Având în vedere această situaţie, în mod corect s-a apreciat că, reclamanta nu a participat la predarea-primirea lucrărilor ce au fost executate până la sistarea lucrărilor din iniţiativa sa, întrucât, în acest fel, s-a absolvit de sarcina pazei şi conservării lor, în condiţiile în care, până la momentul la care pârâta a notificat încetarea prestării serviciilor de pază, recurenta beneficiase de acestea fără a achita contravaloarea lor.
Prin urmare în mod corect prin decizia recurată s-a argumentat că reclamanta se află în culpă contractuală, nemaiavând posibilitatea de a cere pe cale judiciară predarea lucrărilor, context, în care în mod just s-a apreciat că, recurenta îşi invocă propria culpă, ca temei al obligaţiei ce urma a fi stabilită în sarcina pârâtei prin cererea de chemare în judecată. în ceea ce priveşte susţinerile SC C. SA, potrivit cărora, s-ar fi aflat în imposibilitate de a recepţiona lucrările executate motivat de împrejurarea că nu deţinea cartea tehnica a construcţiei, se constată că nu pot fi primite, în contextul în care, acest document tehnic trebuia întocmit chiar de către reclamantă şi în această privinţă instanţa de apel a reţinut că prin adresa nr. 2653 din 24 aprilie 2002, pârâta a predat recurentei documentaţia respectivă care trebuia folosită de aceasta pentru ca, împreună cu proiectantul să completeze cartea tehnică, a cărei obligativitate de a o întocmi şi a o păstra îi revenea.
Din definiţia cărţii tehnice a unei construcţii, ce se regăseşte la pct. 5 din Anexa 5 a H.G. nr. 273/1994 se constată că acesta reprezintă „ansamblul documentelor tehnice referitoare la proiectarea, execuţia, recepţia, exploatarea si urmărirea comportării în exploatare a construcţiei şi instalaţiilor aferente acesteia, cuprinzând toate datele, documentele şi evidenţele necesare pentru identificarea şi determinarea stării tehnice (fizice) a construcţiei respective si a evoluţiei acesteia in timp”.
Din această perspectivă, se constată că, potrivit prevederilor art. 21 lit. g) din Legea nr. 10/1995, SC C. SA, în calitate de investitor, avea între obligaţiile principale referitoare la calitatea construcţiilor întocmirea cărţii tehnice a construcţiei, obligativitate ce este statuată şi prin H.G. nr. 273/1994, Cap. 1- Norme de întocmire a cărţii tehnice a construcţiei, unde la pct. 4, se prevede: „cartea tehnica a construcţiei se întocmeşte de către investitor pentru toate obiectele de construcţii definitive, supuse regimului de autorizare a construcţiilor, indiferent de natura fondurilor din care sunt finanţate sau de natura proprietăţii asupra lor.”
În consecinţă, se reţine că este corectă concluzia la care a ajuns instanţa de apel în sensul că nu exista dovezi că societatea pârâtă ar deţine cartea tehnica a construcţiei a cărei predare este pretinsă de recurentă, întrucât, aceasta nu a avut decât calitatea de executant al unor lucrări, aspect ce rezultă din prevederile art. 23 din Legea nr. 10/1995, sens în care nu se poate reţine faptul că pârâta ar fi avut obligativitatea întocmirii ori deţinerii cărţii tehnice a construcţiei.
În această situaţie, nu se poate constata că s-au încălcat dispoziţiile legii pentru a fi reţinut motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă, întrucât critica adusă deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti este nefondată, potrivit art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA Ploieşti, pe care o va obliga, în temeiul art. 274 C. proc. civ., să-i achite intimatei-pârâte SC Î.C.I.M. SA PLOIEŞTI suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei aflate la fila x din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 43 din 22 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-reclamantă SC C. SA Ploieşti să-i achite intimatei-pârâte SC Î.C.I.M. SA PLOIEŞTI suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1400/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1406/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
