ICCJ. Decizia nr. 1398/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1398/2014
Dosar nr. 873/30/2009
Şedinţa publică din 8 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi cea a prescripţiei dreptului material la acţiune; s-a luat act de subrogarea SC A.T.V.I. SRL (fostă SC A.I. SRL) în drepturile procesuale ale SC A.T. SRL; s-a dispus ca prezenta hotărâre să ţină loc de contract autentic în baza căruia reclamanta SC A.T.V.I. SRL să fie îndreptăţită sa-şi intabuleze dreptul de proprietate:
a) asupra imobilului în suprafaţă de 306 mp, constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2, 19 % părţi comune generale, 3,17 % p.c. corp B şi cu 77/3525 mp teren, imobil care a rezultat ca urmare a extinderii spaţiului comercial S.C.B. în regim de înălţime S+P+4-5E şi care a fost ulterior înscris în CF colectivă nr. 68721 Timişoara, nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2;
b) 1. asupra cotei părţi comune generale indivize aparţinând imobilului denumit S.C.B. care constă în corp clădire în regim de înălţime S+P+3E, compus din spaţii administrative şi tehnice, birouri, grupuri sanitare, post trafo, tablou general, generator, scară de acces, hol intrare, cu 7 % părţi comune şi 247/3525 mp teren c.f. col. 68721 Timişoara, cotă aferentă doar porţiunii de imobil constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B şi cu 77/3525 mp teren şi numai din părţile comune generale indivize constând în terenul construit şi neconstruit, fundaţiile, faţadele, învelitoarea şi terasa, fără racordurile şi instalaţiile de apă, canalizare, electricitate, încălzire, instalaţiile pentru stingerea incendiilor;
2. asupra cotei părţi din părţile comune speciale aferente dreptului de proprietate având ca obiect porţiunea de imobil constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B şi cu 77/3525 mp teren, părţi comune speciale constând doar în liftul de persoane, inclusiv casa acestui lift care ajunge până la etajul V al imobilului în cauză şi în scara de acces care ajunge la acelaşi etaj V, fără cele două lifturi de marfă, fără lifturi de persoane care ajunge numai până la etajul IV al imobilului în cauză şi fără scara care ajunge numai până la etajul IV al acestui imobil.
A fost obligată reclamanta faţă de pârâtă la plata sumei de 123.757 euro în echivalent bănesc la data plăţii reprezentând contravaloarea materialelor şi a muncii încorporate în vederea edificării de către pârâtă a structurii şi a acoperişului învelitoare din tablă (fără închideri laterale şi fără termoizolaţii) a imobilului constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B şi cu 77/3525 mp teren, imobil care a rezultat din extinderea spaţiului comercial S.C.B. în regim de înălţime S+P+4-5E şi care a fost şi care a fost ulterior înscris în Cartea Funciară Colectivă nr. 68721 Timişoara, nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2 precum şi a cotelor din părţile comune generale şi speciale strict solicitate; a fost obligată pârâta faţă de reclamantă la 38.898 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată, având în vedere că, la data de 26 ianuarie 2004, între SC A.T. SRL şi SC B.T. SA a intervenit o Convenţie autentificată prin încheierea nr. 500, prin care SC B.T. SA s-a obligat să construiască pe cheltuiala sa, partea din proiect ce viza extinderea conform planului subsol, plan parter, plan etaj I - IV şi parte din etajul V, menţionată în planurile întocmite de SC S.A. SRL, iar SC A.T. SRL se obliga să construiască pe cheltuiala sa, partea din etajul V din planurile anexate, urmând ca planurile de construcţie să fie semnate şi vizate spre neschimbare de ambele părţi, pentru toate lucrările de construcţie, obiect al convenţiei.
De asemenea, fiecare dintre părţi s-a obligat să consimtă la intabularea extinderii efectuate de către cealaltă parte şi să-şi dea acordul la efectuarea acestor lucrări, iar costurile aferente proiectării şi autorizaţiei de construcţie să fie suportate proporţional cu suprafeţele construite rezultate/mp.
Convenţia astfel încheiată a fost întărită la aceeaşi dată, 26 ianuarie 2004, prin declaraţii autentice reciproce, respectiv a reprezentantului SC A.T. SRL, G.N., care a declarat că este de acord cu construirea de către cealaltă parte a extinderii S.C.B. potrivit documentaţiei elaborate de către Studio Arhitectură A. SRL Timişoara, cât şi prin declaraţia reprezentantului SC B.R. SA, S.D., care a fost de acord cu construirea de către SC A.T. a extinderii studioului, conform documentaţiei întocmite de aceeaşi societate.
Părţile au solicitat şi au obţinut Certificatul de urbanism nr. 33 din 04 februarie 2004 eliberat de C.J. Timiş, în baza căruia a fost emisă Autorizaţia de construire nr. 20 din 09 februarie 2004 eliberată doar pe numele SC B.T. SA care a şi edificat construcţia „extindere spaţiu comercial S.C.B.” în regim S+P+4-5E şi a intabulat dreptul său de proprietate asupra întregii construcţii.
Ca urmare a edificării de către pârâtă a structurii şi acoperişului învelitoare din tablă la imobilul constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B şi cu 77/3525 mp teren, SC B.T. SA a transmis către SC A.T. SRL un deviz al lucrărilor aferente cotei părţi SC A. prin care se pretindea de la aceasta din urmă suma de 249.330,97 lei reprezentând contravaloarea, cu TVA a materialelor şi a muncii încorporate.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei s-a apreciat că nu este întemeiată, aceasta rezultând din faptul că SC A.I. SRL a dobândit cu titlu gratuit de la SC A.T. SRL drepturile litigioase, obiect al cererii pendinte, prima substituindu-se în poziţia procesuală a celei de a doua, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceasta.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune s-a considerat că aceasta este de asemenea neîntemeiată, faţă de obiectul cererii care vizează o acţiune în prestaţie tabulară şi care, potrivit art. 27 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 7/1996 precum şi ale art. 644 teza a lll-a C. civ., este imprescriptibilă.
Prin încheierea nr. 167/ LP/PI din 11 decembrie 2012, Tribunalul Timiş, secţia a ll-a civilă, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta SC B.T. SA şi a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, după cum urmează: alin. (2) din pag. 9 care va avea următorul cuprins: „Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită ca reclamanta să fie obligată faţă de pârâtă la plata materialelor şi manoperei pentru edificarea de către pârâtă a porţiunii din imobil respectiv activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B şi cu 77/3525 mp teren, porţiune rezultată ca urmare a extinderii spaţiului comercial S.C.B. în regim de înălţime S+P+4-5E, ulterior înscris în CF colectivă 68721 Timişoara nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2, valoarea care cade în sarcina reclamantei a fost stabilită de expertiza efectuată de experţii B.D., C.C. şi respectiv B.V., aceasta fiind de 132.585 euro astfel cum o regăsim în componentele sale la pag. 14 din nora expertiză”; alin. (4) al dispozitivului, va avea următorul conţinut: „Obligă reclamanta faţă de pârâtă la plata sumei de 132. 585 EURO în echivalent bănesc la data plăţii reprezentând contravaloarea materialelor şi a muncii încorporate în vederea edificării de către pârâtă a structurii şi a acoperişului învelitoare din tablă (fără închideri laterale şi fără termoizolaţii) a imobilului constând în activ B, corp B, etaj V, cu 2,19 % p.c. generale, 3,17 % p.c. corp B şi cu 77/3525 mp teren (imobil care a rezultat din extinderea spaţiului comercial S.C.B. în regim de înălţime S+P+4-5E şi care a fost şi care a fost ulterior înscris în Cartea Funciară Colectivă nr. 68721 Timişoara, nr. top. 173/1/2, 182/1/2, 335/2, 336/2, 337/2, 338/2), precum şi a cotelor din părţile comune generale şi speciale strict solicitate”.; alin. (5) al dispozitivului va avea următorul cuprins: „Obligă pârâta faţă de reclamantă la 25.233 lei cheltuieli de judecată”.; Restul dispoziţiilor hotărârii rămân valabile, prezenta încheiere făcând parte integrantă din sentinţa civilă nr. 167/ LP/PI din 06 noiembrie 2012.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC B.T. SA Timişoara, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, prin decizia civilă nr. 56/ A din 22 aprilie 2013, a admis apelul declarat de SC B.T. SA Timişoara împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în tot şi, pe fond a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.I. SRL Bucureşti, pe care a obligat-o la plata sumei de 1659,60 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, obiectului litigiului constă în solicitarea reclamantei de a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, sens în care tribunalul era obligat să analizeze dacă o astfel de înţelegere a fost inserată în convenţia părţilor, iar în raport de prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, în forma avută la data formulării prezentului litigiu, s-a reţinut că reclamanta trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor cuprinse în textul de lege menţionat.
Astfel, cel care s-a obligat să strămute sau să constituie în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator să îi predea toate înscrisurile necesare pentru înscrierea acelui drept, alin. (1), iar în situaţia în care cel obligat nu predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanţei să dispună înscrierea în cartea funciară, urmând ca hotărârea instanţei de judecată să suplinească numai consimţământul la înscriere al părţii care are obligaţia de a preda înscrisurile necesare înscrierii, alin. (3), de asemenea alin. (4) prevede că dreptul la acţiunea în prestaţie tabulară este imprescriptibil.
Astfel, acţiunea în prestaţie tabulară a fost definită ca fiind o acţiune reală petitorie şi imprescriptibilă prin care cel îndreptăţit să îşi înscrie în cartea funciară un drept real imobiliar, în temeiul unui act juridic apt de intabulare, solicită instanţei să dispună înscrierea acelui drept, întrucât cel obligat refuză să predea înscrisul necesar pentru constituirea, strămutarea sau modificarea dreptului în favoarea sa, putând fi promovată atât de cumpărător, cât şi de vânzător.
În speţă, raportat la probele din dosar, o astfel de convenţie, prin care părţile să fi agreat transmiterea bunului, nu există. Astfel, conform mijloacelor de dovadă administrate în cauză, părţile s-au înţeles doar asupra efectuării unor construcţii, în limitele impuse de o anumită documentaţie, pe o suprafaţă determinată şi a intabulării construcţiei rezultante, în favoarea celeilalte părţi, fără ca vreuna dintre părţi să se fi obligat a transmite, modifica sau stinge un drept real asupra imobilului celeilalte, nici la data semnării documentelor şi nici la o dată ulterioară. Cu toate acestea, reclamanta a precizat şi pe parcursul judecăţii că acţiunea este una în prestaţie tabulară, astfel încât, dând eficienţă principiului disponibilităţii părţii în procesul civil, limitele impuse învestirii, nu pot conduce decât la concluzia că o astfel de acţiune nu este întemeiată, lipsind convenţia părţilor privitoare la translaţia proprietăţii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC A.T.V.I. SRL Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii ca nefondat a apelului declarat de către pârâtă.
Criticile aduse deciziei atacate se referă, în esenţă, la faptul că soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, întrucât a reţinut în mod greşit că, înscrisul pe care s-a întemeiat demersul judiciar al reclamantei nu reprezintă un act juridic apt să susţină o acţiune în prestaţie tabulară şi că prin înscrisul respectiv, părţile implicate s-au înţeles doar asupra efectuării unor construcţii, în limitele impuse de o anumită documentaţie, pe o suprafaţă determinată si a intabulării construcţiei rezultate, în favoarea celeilalte părţi, fără ca vreuna dintre părţi să se fi obligat a transmite, modifica sau stinge un drept real asupra imobilului, sau asupra unei părţi din acesta celeilalte, nici la data semnării documentelor şi nici la o dată ulterioară şi că lipseşte convenţia părţilor privitoare la translaţia proprietăţii.
În acest sens, recurenta apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
Din această perspectivă, recurenta consideră că instanţa de fond nu a încălcat principiul libertăţii contractual şi nu a comis o imixtiune gravă în relaţiile convenţionale dintre părţi, iar instanţa de apel nu avea motive să insiste asupra caracterului propriu-zis al convenţiei dintre părţi.
În această situaţie, recurenta susţine că, este evident faptul că între părţi, pe calea convenţiei din 26 ianuarie 2004, a intervenit un contract nenumit care nu poate fi asimilat unuia de vânzare-cumpărare, însă o astfel de împrejurare nu face inadmisibilă o acţiune în prestaţie tabulară, întrucât, prin chiar înscrisul intervenit între părţi, acestea s-au obligat „să consimtă la intabularea extinderii efectuate de către cealaltă parte şi să îşi dea acordul la efectuarea acestor lucrări” şi prin urmare este evident că intimata s-a obligat faţă de reclamantă la transmiterea dreptului de proprietate asupra porţiunii de imobil asupra căruia poartă litigiul de faţă, iar, contrar celor reţinute de instanţa de apel, în cauză, a operat un angajament având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul intimatei în cel al recurentei.
În acest sens sunt şi prevederile art. 27 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 7/1996, care nu fac vorbire explicită despre o promisiune unilaterală de vânzare sau despre o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, fiind suficient faptul ca între părţi să fi intervenit orice act juridic prin care, într-un fel sau altul, s-a promis transferul dreptului de proprietate de la o parte la alta ori transferul unui alt drept real.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC A.T.V.I. SRL Bucureşti să fie respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest motiv de casare devine incident în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susţinerile părţilor ar rezulta un dubiu asupra conţinutului actului supus judecăţii iar judecătorii s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat.
Această ipoteză nu se regăseşte în criticile aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel, câtă vreme din considerentele acesteia s-a apreciat în mod corect că, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse pentru admiterea unei acţiuni în prestaţie tabulară, raportat la dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, ce prevăd condiţiile necesare pentru admiterea acţiunii în prestaţie tabulară: respectiv existenţa unei convenţii valabil încheiate prin care o persoană s-a obligat să transmită sau să constituie un drept real imobiliar în folosul altuia; persoana să fie obligată predea înscrisurile necesare pentru înscrierea dreptului în cartea funciară în folosul dobânditorului; cel obligat să predea înscrisurile să refuze predarea acestora.
Astfel, prima condiţie pentru formularea acţiunii în prestaţie tabulară este existenţa unui act prin care părţile constituie sau transmit un drept real asupra unui imobil, iar convenţia încheiată în prezenta cauză nu poate fi calificată ca un act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale, ea fiind în realitate un contract generator de drepturi de creanţă, prin care părţile îşi asumau o serie de obligaţii reciproce, sensul convenţiei fiind acela că fiecare parte se obligă să construiască pe propria cheltuială partea ce îi revine din extinderea imobilului menţionat, iar apoi fiecare parte se obligă să îşi dea acordul pentru intabularea dreptului de proprietatea asupra extinderii corespunzătoare celeilalte părţi.
În acest sens se reţine că, în cuprinsul convenţiei nu se menţionează faptul că s-ar transmite sau constitui de către o parte un drept real în favoarea celeilalte părţi, astfel cum susţine recurenta A.T.V.
Astfel, voinţa reală a părţilor a fost aceea de a edifica fiecare separat, pe propria cheltuială, partea sa din extinderea imobilului, această voinţă fiind în concordanţă şi cu sensul literal al clauzelor din convenţie şi cu toate că recurenta A.T.V. susţine că voinţa reală a părţilor ar fi diferită faţă de sensul literal al clauzelor contractuale, recurenta nu aduce argumente convingătoare în această privinţă.
În aceste condiţii se reţine că, dacă societatea pârâtă ar fi prestat servicii, lucrări de construcţie pentru reclamanta SC A.T.V., atunci ar fi existat şi alte documente care să ateste acest lucru, în primul rând facturi emise pentru aceste servicii, însă astfel de documente nu există, întrucât pârâta nu a realizat decât partea din extindere ce îi revenea, nu şi partea aferentă recurentei, iar o interpretare contrară nu poate fi primită, în sensul că ar exista o clauză prin care SC B. s-ar fi obligat să transfere un drept real către societatea reclamantă.
În acest context, instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că în cauză nu există un act juridic încheiat între părţi care să poată fi considerat ca fiind translativ sau constitutiv de drepturi reale, care să permită formularea unei acţiuni în prestaţie tabulară de către recurentă şi nici nu poate fi atribuit un alt conţinut convenţiei decât cel agreat de părţi la momentul încheierii acesteia.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie a acţiunii în prestaţie tabulară, aceasta poate fi promovată dacă „persoana în favoarea căreia s-a transmis sau s-a constituit un drept real imobiliar nu deţine înscrisul original necesar înscrierii”.
Astfel, numai când o persoană nu deţine înscrisul pe care îşi întemeiază cererea de înscriere în cartea funciară aceasta poate formula o acţiune în prestaţie tabulară, iar din motivele de recurs se constată că temeiul pe care recurenta îşi fundamentează acţiunea în prestaţie tabulară formulată este însăşi convenţia încheiată cu pârâta, iar acest act se află în posesia recurentei, aşa încât nu se poate vorbi de existenţa unui refuz al pârâtei de a preda acest înscris.
Iar privitor la cea de a treia condiţie, se constată că în cauză nu există un refuz al pârâtei de a preda reclamantei acest înscris, întrucât acesta se află deja în posesia recurentei fiind depus la dosar chiar de către aceasta.
În ceea ce priveşte pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu s-au dezvoltat critici concrete referitoare la aplicarea unei norme legale, sens în care apreciază că acest motiv de recurs nu va fi suspus analizei instanţei de recurs.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că actul juridic invocat de recurentă, ca temei al acţiunii în prestaţie tabulară nu reprezintă un act translativ sau constitutiv de drepturi reale, iar condiţiile necesare pentru formularea şi admiterea unei acţiuni în prestaţie tabulară nu sunt îndeplinite în cauză, sens în care se apreciază că, soluţia instanţei de apel este legală şi temeinică, concluziile instanţei corespunzând interpretării corecte a legii şi a convenţie încheiate între părţi.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.T.V.I. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC A.T.V.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 56/ A din 22 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1396/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1400/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
