ICCJ. Decizia nr. 1396/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1396/2014
Dosar nr. 565/116/2012
Şedinţa publică din 8 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Pin sentinţa civilă nr. 367 din 07 februarie 2013, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC C.I. SRL Călăraşi; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.M.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.G.M. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B. SA Călăraşi împotriva pârâţilor SC C.I. SRL Călăraşi, S.G.M. şi R.C., fiind obligată reclamanta la plata către pârâţii S.M. şi S.G.M. a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 1030 din 15 aprilie 2010 de B.N.P. Ş.A., S.G.M. a declarat că împrumută pe pârâta SC C.I. SRL Călăraşi cu suma de 200.000 Euro pe un termen de 30 de zile. Această sumă nu a fost restituită la termen şi pârâtul S.G.M. a formulat cerere de executare silită împotriva pârâtei SC C.I. SRL Călăraşi; că la 19 iulie 2011 B.E.J. F.Gh.M. a încheiat procesul-verbal de dare în plată, constatând stinsă datoria de 200.000 Euro. Imobilul dobândit astfel, a fost înregistrat de noii proprietari, S.G.M. şi S.M., în evidenţele fiscale ale Primăriei Călăraşi, iar SC C.I. SRL Călăraşi a emis factura fiscală nr. 0000071 din 01 decembrie 2011 pentru vânzarea imobilului către noii cumpărători. în timpul procesului, pârâţii S.G.M. şi S.M. au vândut lui R.C. drepturile litigioase ce decurg din dosarul nr. 565/116/2012 al Tribunalului Călăraşi, iar în anul 2007 reclamanta SC B. SA Călăraşi a început executarea silită împotriva debitoarei SC C.I. SRL Călăraşi pentru o datorie de 243.596 lei, înscriind în cartea funciară somaţia emisă la 05 noiembrie 2007 cu privire la imobilul în litigiu.
Cu privire la excepţiile invocate, tribunalul a decis că nu este fondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta SC C.I. SRL Călăraşi, deoarece pe temeiul art. 975 C. civ., creditorii pot să atace în nume personal actele viclene făcute de debitor cu scopul de a-i prejudicia.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.M., considerând că împrumutul efectuat de soţul său este o datorie personală a acestuia.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.G.M., s-a reţinut că cesiunea drepturilor litigioase nu împiedică pe creditor să verifice în raport cu acesta legalitatea actului de dare în plată şi a împrumutului ce l-a precedat, motiv pentru care a respins această excepţie.
Referitor la fondul cauzei s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii revocatoni, fiind dispusă respingerea cererii.
Reclamanta SC B. SA Călăraşi a declarat apel, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală. Curtea de apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la termenul din 11 octombrie 2013 a luat în discuţie suspendarea soluţionării litigiului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, sens în care, prin încheierea cu aceeaşi dată a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cauzei privind insolvenţa pârâtei SC C.I. SRL Călăraşi.
Pentru a dispune această măsură, instanţa de apel a avut în vedere că pârâta SC C.I. SRL Călăraşi este în insolvenţa, judecarea acţiunii revocatorii ar încălca principiul executării concursuale a patrimoniului debitorului pentru că ar putea să fie interpretat că SC B. SA Călăraşi ar putea să urmărească imobilul în litigiu în mod individual cu excluderea celorlalţi creditori. Hotărârea prin care s-ar decide o eventuală admitere a acţiunii revocatorii ar fi inutilă, deoarece intimata SC C.I. SRL Călăraşi aflându-se în procedura de insolvenţa, creditorul SC B. SA Călăraşi nu ar putea să o pună în aplicare pentru că altfel s-ar încălca principiul executării concursuale a patrimoniului debitoarei-falite.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta SC B. SA Călăraşi a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi continuarea judecaţii.
Criticile aduse încheierii atacate se referă la faptul că, instanţa de apel a dispus, în mod greşit suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind greşit aplicate dispoziţiile art. 243 pct. 5 şi art. 243 alin. (2) C. proc. civ.
În acest context, recurenta susţine că, văzând efectele acţiunii pauliene, aceasta nu poate fi privită ca o măsură de executare silită, ci ca o acţiune în inopozabilitatea actelor frauduloase.
Astfel, suspendarea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006, nu împiedică exercitarea căilor acţiunilor reale împotriva debitorului respectiv, cele în baza cărora este supus analizei instanţei dreptul de proprietate, în toate cazurile în care nu sunt dublate de capete de cerere ce vizează pretenţii băneşti, situaţie în care bunul va fi valorificat tot în cadrul procedurii de insolvenţă.
În acest sens, art. 36 din Legea nr. 85/2006 protejează interesele colective ale creditorilor, ori în speţa dedusă judecăţii, aducerea la masa credală a imobilului este în interesul tuturor creditorilor înscrişi la masa credală ce figurează pe tabelul preliminar.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va fi admis în considerarea următoarelor argumente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.
Din sinteza argumentării acestui motiv de recurs se poate observa că a fost vizată prima ipoteză a motivului de nelegalitate, întrucât instanţa de apel a dispus în mod greşit suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind greşit aplicate dispoziţiile art. 243 pct. 5 şi art. 243 alin. (2) C. proc. civ.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile formulate în cauză, sens în care, suspendarea prezentei cauze, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei intimatei-parate SC C.I. SRL nu se impune, pentru următoarele considerente:
Cauza are ca obiect acţiunea pauliană prin care se urmăreşte revocarea actelor încheiate fraudulos de către SC C.I. SRL cu părţile din prezenta cauza.
Faţă de dispoziţiile art. 243 alin. (2) C. proc. civ., prin care se precizează că „faptele arătate mai-sus nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor”, cauza aflându-se în faza devolutivă a apelului, sens în care se apreciază că nu se poate face aplicarea prevederilor art. 243 pct. 5 cu trimitere la art. 36 Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte interpretarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, se reţine că orice urmărire individuală împotriva debitorului aflat în procedura insolvenţei se suspendă ope legis, pentru a proteja interesele colective ale creditorilor, într-o primă ipoteză, iar în cealaltă ipoteză referindu-se la acţiunile judiciare, extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului bunurilor sale.
În acest context, văzând efectele acţiunii pauliene, se constată că în cauză nu poate fi vorba despre o acţiune prin care se urmăreşte realizarea creanţei reclamanta SC B. SA asupra debitoarei, creanţele fiind stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile existând un titlu executoriu şi totodată şi un dosar de executare silită, care în momentul de faţă este suspendat.
Astfel, acţiunea pauliană nu poate fi privită ca o măsură de executare silită, întrucât aceasta vizează revocarea unor acte încheiate în mod fraudulos de către debitoare împreună cu terţe persoane pentru a-şi mării insolvabilitatea sau a devenii insolvabil.
Acţiunea revocatorie numită şi acţiunea pauliană, reglementată de art. 1562 – art. 1565 C. civ., este acţiunea prin care creditorii unei persoane urmăresc să obţină declararea inopozabilităţii actelor juridice frauduloase ale debitorului şi care au adus atingere dreptului lor de gaj general, este vorba nu de revocarea actului juridic erga omnes, ci doar de înlăturarea opozabilităţii acelui act juridic faţă de creditorul care a introdus acţiunea sau care a intervenit pe parcursul unui astfel de proces.
În acest sens se reţine că, acţiunea pauliană nu reprezintă o acţiune judiciară de realizare a creanţei faţă de debitoare, cu atât mai mult o acţiune de executare silită, motiv pentru care în speţă nu este îndeplinită ipoteza legală cerută pentru a se dispune suspendarea cauzei în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 85/1996.
În raport de normele legale evocate care au fost greşit aplicate ceea ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de reclamanta SC B. SA Călăraşi, să modifice încheierea atacată şi să dispună trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC B. SA Călăraşi împotriva încheierii din 11 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, pe care o modifică în sensul că trimite cauza pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1395/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1398/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
