ICCJ. Decizia nr. 1415/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1415/2013
Dosar nr. 29930/3/2011
Şedinţa publică din 2 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1379 din data de 1 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta SC U.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC J.V.I. SRL şi SC I.D. SRL.
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâte şi s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 22 februarie 2008 de B.N. "T." din culpa exclusivă a reclamantei. S-a mai constatat dreptul pârâtelor-reclamante de a reţine avansul în cuantum de 87.306 euro respectiv 357.954,6 RON încasat de la reclamantă în baza antecontractului menţionat, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că între reclamanta SC U.M. SRL, în calitate de promitentă-cumpărătoare şi pârâtele SC J.V.I. SRL şi SC I.D. SRL, în calitate de promitentă-vânzătoare s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la 22 februarie 2008 de B.N. "T." având ca obiect un bun viitor, respectiv apartamentul nr. a, în suprafaţă de 99,56 mp, situat la etajul 8 în Ansamblul Rezidenţial S. din Bucureşti, str. Î., sector 3, locurile de parcare S1-15, S1-16 şi S1-17 situate în parcarea subterană a Ansamblului Rezidenţial S., nivel subsol 1, împreună cu dreptul de proprietate asupra părţilor comune şi dreptul de proprietate asupra cotelor indivize din terenul aferent construcţiei.
Din interpretarea sistematică a clauzelor contractuale, tribunalul a reţinut că pactul comisoriu prevăzut de art. 8.1.6 din antecontract opera numai după data de 30 octombrie 2008, adică după 60 de zile de la împlinirea termenului stipulat prin art. 8.1.1, care era 30 august 2008 calculat începând cu data de 30 iunie 2008 + 60 zile conform art. 5.2. Această interpretare susţinută de pârâtele a fost confirmată de reclamanta prin răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriu, unde a recunoscut ca data limită este cea prevăzută în contract.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională s-a reţinut că, antecontractul a continuat să-şi producă efectele ş după data de 30 octombrie 2008, pactul comisoriu de gradul IV nefiind activat, că pârâtele au notificat-o pe reclamantă în mai multe rânduri, la data de 24 noiembrie 2008 şi 16 decembrie 2008 şi că, după ce părţile au convenit să nu se mai încheie contractul de vânzare-cumpărare, reclamanta nu a înţeles să mai accepte condiţiile propuse cu privire la desfiinţarea mutuală a contractului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC U.M. SRL Bucureşti, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond admiterea cererii principale şi respingerea cererii reconvenţionale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 292/2012 din 12 iunie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC U.M. SRL Bucureşti şi cererea intimatelor de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de către promitenta-cumpărătoare, conform art. 6.1 - 6.3 şi art. 4.5.1, cu privire la tranşa a doua de preţ, precum şi art. 8.2 din antecontract, cu privire la angajamentul de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că în mod temeinic şi legal a fost admisă cererea reconvenţională formulată de către promitentele-vânzătoare şi s-a dispus rezoluţiunea antecontractului din culpa reclamantei-pârâte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC U.M. SRL Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterea cererii principale şi respingerea cererii reconvenţionale.
Criticile aduse deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care a respins cererea principală sau pentru care nu a dispus rezoluţiunea din culpa ambelor părţi şi nu a răspuns în niciun mod numeroaselor apărări şi argumente invocate prin cererea de apel.
Cu privire la motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic a acestuia, recurenta susţine că acest motiv se justifică prin faptul că instanţa de apel a interpretat greşit unele acte juridice deduse judecăţii, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare, notificările transmise de părţi, încheierea de intabulare şi procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
O altă critică a recurentei vizează faptul că, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât intimatele nu şi-au respectat obligaţiile contractuale la termen, respectiv dispoziţiile art. 8.1.6 din antecontract, care prevedeau că termenul maxim de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare este 28 octombrie 2008, iar în ceea ce priveşte obligaţiile prevăzute la art. 6.1 - 6.3 din antecontract, constând în obligaţia reclamantei de a se prezenta la vizionarea imobilului şi cele referitoare la art. 4.5.1 cu privire la plata tranşei a II-a din preţul stabilit, recurenta apreciază că aceste obligaţii nu au fost încălcate.
Această critică vizează interpretarea antecontractului de vânzare-cumpărare din perspectiva obligaţiilor asumate de către recurentă şi caracterul esenţial al acestor obligaţii raportat la sancţiunile incidente pentru nerespectarea lor.
Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta SC U.M. SRL Bucureşti să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta le-a invocat, dar nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.
Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, astfel că, instanţa de apel după analizarea susţinerilor părţilor şi a probelor administrate în cauză, a constatat că, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa promitentei-cumpărătoare, menţinând astfel, soluţia instanţei de fond.
În acest sens, susţinerea recurentei, potrivit căreia, instanţa de apel nu a răspuns apărărilor şi argumentelor invocate, prin cererea de apel, se constată că nu poate fi primită, întrucât deşi aceasta nu s-a referit punctual la fiecare susţinere a recurentei, din cuprinsul deciziei recurate rezultă că acestea au fost analizate, iar considerentele hotărârii arată motivele pentru care au fost înlăturate sau menţinute argumentele prezentate de ambele părţi.
Din această perspectivă nu poate fi reţinută nelegalitatea întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în motivarea contradictorie şi motive străine de natura pricinii şi prin urmare, critica nu va fi reţinută.
Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la nelegalitatea deciziei recurate în sensul că instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Deşi motivul de nelegalitate aşa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecăţii, recurenta prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se raportează la înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al înscrisurilor deduse judecăţii, cu scopul de a repune în discuţie probele, concludenta acestora, care nu intră în sfera de analiză a motivului care a fost invocat.
În realitate motivul de nelegalitate se referă la actul juridic dedus judecăţii, ceea ce impune ca analiză puterea de lege a convenţiilor legal făcute. Din perspectiva acestui motiv se afirmă că instanţa nu a analizat conţinutul clauzelor şi a interpretării acestora în legătură cu obligaţiile asumate de părţi, referitoare la antecontractul de vânzare-cumpărare, notificările transmise de părţi, încheierea de intabulare şi procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Astfel, critica recurentei având ca obiect greşita interpretare a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, referitor la stabilirea termenului limită până la care trebuia încheiat contractul de vânzare-cumpărare, se constată că este nefondată, întrucât atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o interpretare sistematică a clauzelor care prevedeau modul de calcul al termenului respectiv, astfel cum au fost agreate de părţi, iar termenul stabilit la data de 30 octombrie 2008 a fost confirmat de susţinerile ambelor părţi în fata instanţei de fond şi chiar prin motivele de apel formulate, deşi prin cererea de recurs recurenta susţine că, 28 octombrie 2008 ar fi fost termenul limită.
În acest context, se reţine că aceste chestiuni vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiilor anterioare. Interpretarea actului dedus judecăţii şi a probelor aparţine instanţelor devolutive şi numai în măsura în care s-ar încălca norme care au dus la schimbarea înţelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reţine încălcarea legii, or, argumentele recurentei nu conduc la o astfel de concluzie.
În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează faptul că, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât intimatele nu şi-au respectat obligaţiile contractuale la termen, se constată de asemenea că nu poate fi primit, urmând a fi înlăturat, întrucât aşa cum au reţinut cele două instanţe, principalul motiv pentru care vânzarea-cumpărarea nu a mai fost perfectată l-a reprezentat refuzul recurentei de a mai cumpăra imobilul.
Acest refuz a luat forma lipsei vreunui răspuns la notificarea intimatelor din data de 4 octombrie 2008, prin care reclamanta era invitată să recepţioneze documentaţia cadastrală a apartamentului şi locurilor de parcare, să vizioneze apartamentul şi să stabilească, de comun acord cu intimatele, data semnării contractului de vânzare-cumpărare.
Însă, până la data de 30 octombrie 2008, data limită stabilită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, recurenta nu a transmis intimatelor vreun punct de vedere prin care să invoce nemulţumirile, expuse pe larg în cererea de recurs, aceasta nu a vizitat imobilul şi a aşteptat să se împlinească termenul limită de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare, iar în ziua următoare împlinirii termenului, la data de 31 octombrie 2008 a notificat intimatelor rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, pretinzând de la acestea plata dublului avansului.
Cu privire la susţinerea recurentei, potrivit ce:reia, aceasta a respectat obligaţiile prevăzute la art. 6.1 - 6.3 din antecontract, se apreciază că aceste critici au fost analizate de către instanţa de apel, care a constatat că, reclamanta avea obligaţia de a răspunde invitaţiilor pârâtelor de a viziona şi recepţiona apartamentul construit, în vederea încheierii procesului-verbal final de predare-primire al imobilului, care urma să facă parte integrantă din viitorul contract de vânzare-cumpărare, potrivit art. 6.1, 6.2 şi 6.3 din antecontractul părţilor, însă reclamanta nu a formulat niciun răspuns la invitaţiile primite.
În acest context, în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată, referitor la obligaţiile privitoare la art. 4.5.1, respectiv neplata celei de-a doua tranşe din preţul apartamentului constituie nu numai o încălcare a antecontractului de vânzare-cumpărare, dar reflectă conduita şi intenţia clară a recurentei de a nu mai semna contractul de vânzare-cumpărare, astfel că, susţinerea recurentei, potrivit căreia, lipsa unei facturi fiscale aferente sumei de plată ar fi fost motivul pentru care plata respectivă nu a fost efectuată, nu poate fi reţinută, întrucât era în interesul intimatelor să înlăture imediat impedimentul şi să procedeze la emiterea unei facturi fiscale care să conţină suma respectivă.
Aşa fiind, se constată că cele două intimate au respectat obligaţiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, însă în mod nejustificat recurenta a refuzat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că, din această perspectivă, soluţia instanţei de apel este temeinică şi legală, urmând a fi menţinută.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.M. SRL Bucureşti, iar potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. o va obliga să-i achite intimatei-pârâte SC J.V.I. SRL Bucureşti suma.de 21.714,48 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale, aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC U.M. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 292/2012 din 12 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă SC U.M. SRL Bucureşti să-i achite intimatei-pârâte SC J.V.I. SRL Bucureşti suma de 21.714,48 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1407/2013. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1457/2013. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
