ICCJ. Decizia nr. 1468/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1468/2013
Dosar nr. 2238/1/2011*
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 6306/97/2009, astfel cum a fost formulată şi precizată de reclamanta SC A.S.V.J. SA Petroşani şi continuată de SC N.S.V.J. SA Petroşani, în urma divizării, s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Petroşani şi Primăria municipiului Petroşani, obligarea pârâtului la plata sumei de 451.878,95 ROL cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru perioada martie 2004 - decembrie 2006 pentru debitele achitate cu întârziere reprezentând diferenţe de tarif acordate de pârât pentru familiile cu venituri reduse, conform O.U.G. nr. 41/2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că este îndreptăţită la penalităţile solicitate pentru plata cu întârziere, la data de 21 decembrie 2006, de către pârât a contravalorii diferenţelor de tarif la serviciile de furnizare apă potabilă necesară consumului casnic pe care le-a prestat familiilor cu venituri reduse ale căror locuinţe de domiciliu se află pe raza teritorială a Văii Jiului.
S-a mai susţinut că a solicitat plata acestor penalităţi şi pe calea unei somaţii de plată care i-a fost respinsă, s-au invocat dispoziţiile art. 969, 1073 C. civ. şi prevederile O.U.G. nr. 41/2001.
Prin întâmpinarea depusă s-a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată întrucât actul normativ în temeiul căruia s-au acordat aceste facilităţi nu prevede plata într-un anumit termen a diferenţelor de tarif şi, respectiv, a penalităţilor pentru eventualele întârzieri la plată, neavând calitatea de beneficiar şi nefiindu-i opozabile dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001 şi ale prevederilor clauzelor contractuale din contractele încheiate cu consumatorii, faţă de aceste contracte, Primăria fiind un terţ.
Prin aceeaşi întâmpinare s-a mai arătat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 104/2005, datoriile R.A.A.V.J. (antecesoarea reclamantei) către Fondul de Risc constituit la Ministerul Finanţelor Publice, au fost anulate, iar prin acordarea acestor penalităţi, s-ar ajunge la situaţia îmbogăţirii fără justă cauză, dispoziţiile art. 969 şi 1073 C. civ., nefiind incidente în cauză câtă vreme între cele două părţi nu s-a încheiat vreun contract.
Prin Sentinţa nr. 489/CA/2010, instanţa a respins acţiunea comercială formulată şi precizată, înaintată de reclamanta SC A.S.V.J. SA Petroşani împotriva pârâţilor Municipiul Petroşani şi Primăria Petroşani
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 41/2001 s-a stabilit că diferenţele de tarif, acordate în scopul de a sprijini familiile cu venituri reduse, se acoperă de la bugetele locale şi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara. Potrivit aceluiaşi act normativ, prima instanţă a mai reţinut că obligarea pârâţilor la plata sumelor stabilite nu prevede plata penalităţilor pentru eventuale întârzieri la plata acestor sume
Pârâta Primăria municipiului Petroşani a achitat suma de 914.000 ROL.
Prima instanţă a apreciat că în cauză nu se aplică dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001 care se referă la persoanele fizice şi juridice beneficiare directe a serviciilor de gospodărie comunală, iar pârâţii nu răspund în calitate de beneficiari direcţi ai serviciilor de gospodărie comunală.
Ca atare dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001 nu se referă la obligaţiile izvorâte din ajutorarea persoanelor fizice şi suportate de bugetele locale şi de bugetul propriu al Consiliului Judeţean.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 41/2001 a fost respinsă ca nefondată acţiunea comercială formulată de reclamanta SC A.S.V.J. SA împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Petroşani şi Municipiul Petroşani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, continuată de SC N.S.V.J. SRL prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a susţinut că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală întrucât art. 8 din O.U.G. nr. 41/2011 prevede că furnizorul de servicii operează încasările corespunzător facturilor emise către clienţii săi la primirea sumelor, astfel că nu există niciun temei legal pentru stoparea penalităţilor prevăzute de Legea nr. 326/2001.
În ce priveşte obligaţiile de plată a debitului a trecut în sarcina primăriei şi obligaţia de plată a accesoriilor urmează principalul, a susţinut apelanta, aceasta fiind în sarcina primăriei, culpa nefiind a beneficiarilor, ci a primăriei care nu a achitat diferenţele acordate.
Apelanta a susţinut că Guvernul a alocat sume pentru plata datoriilor prin H.G. nr. 1667/2006, ceea ce denotă că aceste penalităţi au fost calculate în mod legal, iar faptul că primăriile au refuzat să achite penalităţile de întârziere, a condus la creşterea datoriilor societăţii.
În drept se invocă art. 282 C. proc. civ., O.U.G. nr. 41/2001 şi Legea nr. 326/2001.
Prin Decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în Dosar nr. 6306.1/97/2009 a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de SC N.S.V.J. SRL.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a fost admis prin Decizia nr. 2823/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciindu-se că reclamantei nu i s-a comunicat încheierea prin care i s-a respins cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei de timbru.
În rejudecare, faţă de intrarea reclamantei apelante în procedura insolvenţei, s-a constatat că apelul este scutit de taxa de timbru potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
În rejudecare a fost efectuat un raport de expertiză contabilă de către expertul G.E., care concluzionează că valoarea penalităţilor calculate este de 500.981,17 ROL.
Prin Decizia nr. 35 din 4 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul reclamantei şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 451.878,95 ROL reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut că pârâţii au obligaţia legală de a face plata, aşa cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 41/2001, iar reclamanta, în calitate de succesoare a furnizorului R.A.A.V.J., are dreptul de a primi sumele reprezentând diferenţe de tarif de la primărie.
Pârâţii au o obligaţie de plată, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 41/2001, care arată că aceste diferenţe de tarif nu constituie venit al beneficiarului serviciului. Suma respectivă este plătită de pârât direct furnizorului în nume propriu şi nu în numele beneficiarului. Dacă plata s-a efectuat în numele beneficiarului atunci suma respectivă ar reprezenta un venit al beneficiarului, ceea ce nu este cazul în speţă.
Sumele cu titlu de sprijin sunt suportate din bugetul unităţii administrativ-teritoriale prevăzut de art. 1 şi art. 3 din O.U.G. nr. 41/2001 şi din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara. O.U.G. nr. 41/2001 nu stabileşte o proporţie sau o ordine în care aceste sume sunt suportate de autorităţile locale sau judeţene, astfel că obligaţia apare ca fiind solidară, reclamanta având posibilitatea să solicite sumele oricăruia dintre debitori în întregime.
Această diferenţă de tarif are natura unei plăţi a serviciilor de gospodărire comunală, care este reglementată de art. 25 din Legea nr. 326/2001, pârâţii având obligaţia de plată a tarifului de gospodărire comunală, în limitele prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 41/2001. În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 326/2001, datorează şi majorări de întârziere, conform art. 25 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă.
Astfel, obligaţia de a achita contravaloarea acestor diferenţe de tarif are o bază legală, născându-se direct în temeiul actului normativ, titularii facturilor emise de furnizorul de servicii de alimentare cu apă şi canalizare urmând să achite doar diferenţa până la concurenţa sumei datorate, în acord cu dispoziţiile alin. (3) al art. 8.
Împrejurarea că aceste sume ce trebuie achitate de primăriile localităţilor enumerate la art. 1 se acoperă de la bugetele locale şi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara nu este de natură de a exonera pârâtul de obligaţia ce-i incumbă, provenienţa fondurilor fiind un aspect ce vizează raporturile între autorităţile publice locale şi cea judeţeană.
Această plată nu este condiţionată nici de alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prin H.G. nr. 1667/2006.
Având în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, cu ocazia efectuării expertizei, cuantumul acestor penalităţi a fost calculat doar raportat la diferenţele de tarif şi respectiv facturi ce erau datorate de Primăria Municipiului Petroşani iar nu la partea ce revenea fiecărui beneficiar persoană fizică sau juridică.
Faţă de considerentele expuse, instanţa de apel a constatat că nu s-a reţinut de către prima instanţă incidenţa prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 325/2001 atât în cazul beneficiarilor serviciilor prestate de către antecesoarea reclamantei pentru partea din factură datorată, cât şi în cazul pârâtului pentru diferenţa de tarif ce o achita în contul persoanei îndreptăţite în baza O.U.G. nr. 41/2001.
Astfel, neachitarea în termenul prevăzut de acest articol a sumelor datorate îi este direct imputabilă pârâtului, debitor în temeiul legii al unei obligaţii conjuncte, fiind justificată instituirea în sarcina sa a obligaţiei de a achita penalităţile de întârziere calculate în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 325/2001 şi egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, fără ca valoarea penalităţilor să depăşească cuantumul debitului.
Penalităţile solicitate de apelanta reclamantă îndeplinesc condiţiile precizate, iar cuantumul acestora a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă la suma de 500.981,71 ROL.
S-a avut în vedere că suma calculată de expertul contabil depăşeşte valoarea solicitată prin acţiune de reclamantă, de 451.878,95 ROL, şi cum reclamanta nu şi-a majorat câtimea obiectului cererii potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., instanţa de apel a obligat pârâţi la suma cerută de reclamantă în cererea de chemare în judecată, în sumă de 451.878,95 ROL penalităţi de întârziere.
În baza art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi pârâţii şi la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 2.000 RON.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâtul Municipiul Petroşani prin Primar a declarat recurs.
În motivarea recursului, pârâtul arată că scopul acestui act normativ O.U.G. nr. 41/2001 a fost de a sprijini familiile cu venituri reduse la plata sumelor datorate pentru serviciile furnizate de reclamantă, întrucât tariful practicat de furnizor a fost majorat datorită împrumutul extern pentru investiţii făcute de R.A.A.V.J. Precizează că aplicabilitatea acestui act normativ este condiţionată de rambursarea de că către R.A.A.V.J. a creditului extern; sub aspectul împrumuturilor externe, recurenta invocă acte normative, O.U.G. nr. 104/2005 privind completarea O.U.G. nr. 34/1996 pentru ratificarea unor acorduri de împrumut şi de garanţie externe şi a unor amendamente la un acord de împrumut extern A prevăzut faptul că rambursarea ratelor de capital curent, precum şi plata dobânzilor, până la finalizarea, din bugetul propriu al judeţului Hunedoara, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; în acelaşi context, recurenta invocă preambulul actelor normative evocate şi potrivit cărora finanţarea proiectului pentru alimentarea cu apă şi protecţia Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, din fonduri de la bugetul de stat şi din alocaţii de la bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara. Sub acest din urmă aspect, în opinia recurentului, calitatea procesuală pasivă ar trebuit să aibă statul.
Prin modul în care se transferă fondurile menţionate, recurentul nu are calitatea decât de intermediar, fapt care nu face ca obligaţia la care a fost obligat să fie în sarcina sa. În temeiul O.U.G. nr. 41/2001 s-a stabilit că aceste ajutoare se acoperă de la bugetele locale şi din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara, fără a se stabili cota de participare din fiecare din cele două bugete şi fără a se fi prevăzut şi sursa de finanţare.
O altă critică a recurentului se referă la măsura dispusă de instanţa de apel de efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii penalităţilor de întârziere, în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărire comunală, respectiv în raport de textele de lege evocate, recurentul nu răspunde în calitate de beneficiar direct al serviciilor de gospodărie comunală.
De asemenea, recurentul susţine că nu îi pot fi percepute penalităţi de întârziere, deoarece O.U.G. nr. 41/2001 prevede că diferenţele de tarif urma să fie plătite până la rambursarea creditului extern de către R.A.A.V.J., ori prin adoptarea O.U.G. nr. 104/2005, datoriile R.A.A.V.J. către Fondul de risc constituit la Ministerul Finanţelor Publice din care s-a asigurat plata serviciului datoriei publice a României către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au fost anulate. Prin urmare, faţă de aceste împrejurări, recurentul susţine că nu poate fi obligat la plata penalităţilor de întârziere, ceea ce înseamnă îmbogăţire fără justă cauză.
Recurentul mai critică decizia recurată şi sub aspectul că în mod greşit s-a apreciat că Primăria Municipiului Petroşani a recunoscut debitul datorat, dar l-a achitat cu întârziere, deoarece nu a fost vorba de o recunoaştere a debitului, iar sumele calculate de R.A.A.V.J. au fost achitate nu din bugetul local care nu dispunea de asemenea sume, ci din fondurile alocate de la bugetul de stat în acest sens.
Prin urmare, recurentul susţine că O.U.G. nr. 41/2001 nu prevede plata penalităţilor şi este de notorietate că R.A.A.V.J. a facturat populaţiei, inclusiv beneficiarilor prevederilor O.U.G. nr. 41/2001, contravaloarea tuturor serviciilor, fără a ţine cont de diferenţe de tarif prevăzute de borderourile întocmite de Primăria Municipiului Petroşani şi chiar penalităţi de întârziere.
Recursul este nefondat conform considerentelor expuse în continuare:
În cauză Înalta Curte constată că în mod corect au fost aplicate dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 1 şi 3 din O.U.G. nr. 41/2001, potrivit cărora pârâtul Municipiului Petroşani are obligaţia de a acorda familiilor cu venituri mici sprijin financiar în sensul suportării diferenţelor de tarif la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, iar reclamanta, la rândul său, în calitate de succesoare a furnizorului R.A.A.V.J. are dreptul de a primi sumele reprezentând diferenţe de tarif de la primărie.
Referitor la criticile vizând majorarea tarifului perceput pentru reclamantă s-ar datora unor acte normative evocate, transferarea fondurilor şi relaţiile dintre instituţiile implicate în astfel de operaţiuni de finanţare, Înalta Curte urmează să le respingă, întrucât acestea tind la o restabilire a situaţiei de fapt, deja existentă, şi care nu poate forma obiectul controlului judiciar în recurs, decât din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. În acelaşi sens, urmează să înlăture susţinerea recurentului ca ar avea calitatea de intermediar al serviciilor efectuate în temeiul dispoziţiilor legale evocate, întrucât această chestiune vizează reaprecierea situaţiei de fapt, adică aspect de netemeinicie, ce nu poate constitui un control judiciar în recurs.
Nici critica cu privire la faptul că recurentul nu are calitatea de beneficiar direct al serviciilor de gospodărie comunală, nu este fondată, întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, provenienţa fondurilor fiind un aspect care se referă la raporturile între autorităţile publice locale şi cea judeţeană. Trebuie menţionat, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, că pârâtul are o obligaţie de plată conform art. 5 din O.U.G. nr. 41/2001, din conţinutul căruia rezultă că aceste diferenţe de tarif nu constituie un venit al beneficiarului serviciului, sumă care este achitată de pârât direct furnizorului în nume propriu.
Mai mult, trebuie reamintit că diferenţa de tarif are natura unei plăţi a serviciilor de gospodărire comunală, reglementată de art. 25 din Legea nr. 326/2001, pârâţii având obligaţia de plată a tarifului de gospodărire comunală, în limitele prevăzute de art. 25 din O.U.G. nr. 41/2001
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că nu datorează penalităţi, se constată că, cuantumul acestor penalităţi a fost calculat doar raportat la diferenţele de tarif şi respectiv facturi ce erau datorate de Primăria municipiului Petroşani, iar nu la partea ce revenea fiecărui beneficiar persoană fizică sau juridică.
Astfel, s-a apreciat în mod corect, de către instanţa de apel incidenţa prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 326/2001, atât în cazul beneficiarilor serviciilor prestate de către antecesoarea reclamantei pentru partea din factură datorată, cât şi în cazul pârâtului pentru diferenţa de tarif ce o achita în contul persoanei îndreptăţite, în baza O.U.G. nr. 41/2001.
Cu privire la susţinerile pârâtului, potrivit cărora, instanţa de apel ar fi avut obligaţia de a cerceta în ce măsură sumele trebuiau acoperite din bugetul local şi care erau obligaţiile Consiliului Judeţean Hunedoara, se constată că sunt nefondate, întrucât prin O.U.G. nr. 41/2001, legiuitorul a stabilit o obligaţie solidară pasivă a unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte alocarea sumelor necesare.
Mai mult decât atât, deşi în cuprinsul actului normativ nu există vreo dispoziţie cu privire la sursa de finanţare, actul normativ prevede clar că aceste diferenţe se suportă de la bugetele locale, astfel că în vederea acordării diferenţelor de tarife, Primăria avea obligaţia de a face toate demersurile pentru obţinerea fondurilor necesare.
Susţinerile recurentului cu privire la penalităţi vor fi înlăturate, ca nefondate având în vedere considerentele anterior expuse; deşi recurentul invocă aplicarea greşită a legii, criticile vizând calitatea de intermediar al serviciilor, modalitatea de plată şi derularea unor asemenea operaţiuni în lumina dispoziţiilor legale enunţate mai sus, tind spre o reapreciere a situaţiei de fapt stabilită sau o reapreciere a probelor administrate în cauză referitoare la plata penalităţilor sau cuantumul acestora.
De altfel, neachitarea în termenul prevăzut de acest articol a sumelor datorate îi este direct imputabilă pârâtului, debitor în temeiul legii al unei obligaţii conjuncte, fiind justificată instituirea în sarcina sa a obligaţiei de a achita penalităţile de întârziere calculate în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 325/2001 şi egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, fără ca valoarea penalităţilor să depăşească cuantumul debitului, cum corect a reţinut instanţa de apel.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Petroşani prin Primar împotriva Deciziei nr. 35 din 4 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1457/2013. Civil. Excludere asociat. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1474/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
