ICCJ. Decizia nr. 1635/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1635/2013
Dosar nr. 40225/3/2010
Şedinţa publică din 16 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 23 august 2010, reclamantul M.A., în temeiul dispoziţiilor art. 1020, 1066 şi 1079 C. civ., i-a chemat în judecată pe pârâţii D.G., G.D., Ţ.G., D.M., D.I., D.V. şi P.A. solicitând rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 martie 2007 la B.N.P. L. şi obligarea pârâţilor la plata dublului avansului încasat, astfel: 579.447,02 RON echivalentul a 136.804 euro - G.D. şi G.G., 77.935,04 RON echivalentul a 18.400 euro - Ţ.G., 250.171,48 RON echivalentul a 59.064 euro - D.M. şi D.I. şi 389.675,2 RON, echivalentul a 92.000 euro - D.V. şi P.A., cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1652 din 5 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea reclamantului, a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 martie 2007 la B.N.P. L. - notar Public M.R., a obligat pârâţii G.D. şi D.G. să plătească reclamantului suma de 136.804 euro, echivalent RON la data plăţii, pârâtul Ţ.G. să plătească reclamantului suma de 18.400 euro, echivalent RON la data plăţii, pârâţii D.M. şi D.I. să plătească reclamantului sumele de 135.100 euro, echivalent RON la data plaţii, pârâţii D.V. şi P.A. să plătească reclamantului suma de 92.000 euro, echivalent RON la data plăţii, sume reprezentând dublul avansului achitat de reclamant către pârâţi în baza antecontractului, obligând totodată pârâţii să plătească reclamantului suma de 20.309 RON, cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la 14 martie 2007 la B.N.P. L., pârâţii promitenţi-vânzători s-au obligat să îndeplinească toate formalităţile necesare vânzării unor suprafeţe învecinate de teren, situate în extravilanul comunei Berceni, judeţul Ilfov, respectiv întocmirea documentaţiei cadastrale, întabularea proprietăţilor, obţinerea extraselor de carte funciară, a certificatelor fiscale, etc. dar şi realizarea şi aprobarea unui plan de urbanism zonal de trecere în intravilan a acestor terenuri şi scoaterea lor din circuitul agricol, contravaloarea acestor operaţiuni urmând a fi suportată financiar de reclamantul promitent-cumpărător.
Din probatoriul administrat, prima instanţă a reţinut, că, reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia asumată privind plata cotelor de preţ convenite, iar referitor la pârâţi, a constatat că, dacă în ceea ce priveşte obligaţia de întocmire a documentaţiei în vederea vânzării, şi-au executat-o integral, aceştia nu au făcut însă, niciun demers măcar în vederea obţinerii planului de urbanism zonal de trecere în intravilan a terenurilor obiect al antecontractului şi scoaterea lor din circuitul agricol.
În consecinţă, în baza art. 1020 C. civ., tribunalul apreciind că neexecutarea este suficient de importantă pentru a se dispune rezoluţiunea, a admis acţiunea, reţinând culpa tuturor promitenţilor-vânzători în neexecutarea acestei obligaţii şi a dispus obligarea lor la restituirea dublului avansului primit, respectiv dublul a 20% din preţul fiecărui imobil, conform antecontractului şi actului adiţional, având în vedere şi principiul disponibilităţii în procesul civil.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Ţ.G., D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. şi P.A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 160 A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, instanţa învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâţii Ţ.G., D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. şi P.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1652 din 5 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamantul M.A.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situaţia de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat, aspecte în considerarea cărora a înlăturat ca nefondate criticile formulate de pârâţi.
Împotriva Deciziei civile nr. 160 A din 5 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal au declarat recurs, pârâţii Ţ.G., D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. şi P.A., criticând-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate cu consecinţa admiterii apelului şi schimbării hotărârii primei instanţe în sensul respingerii acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pârâţii au susţinut că instanţa de apel, în mod greşit a calificat obligaţia contractuală pretins neexecutată ca fiind obligaţie principală, pură şi simplă şi şi-a fundamentat soluţia exclusiv pe această teză, deşi interpretarea corelată a clauzelor antecontractului şi normelor legale incidente, demonstrează, în opinia lor, fără dubiu imposibilitatea obiectivă a executării obligaţiei fără contribuţia efectivă a reclamantului promitent-cumpărător, asumată contractual.
De asemenea, au susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, identificând şi adăugând,în mod nereal, în sarcina lor o întreagă serie de obligaţii, neprevăzute în antecontract şi care nu pot fi considerate ca implicite conform regulilor de interpretare a contractelor, între care obligaţia de a notifica reclamantul anterior iniţierii demersurilor pentru obţinerea Planului Urbanistic Zonal; obligaţia de a solicita reclamantului documentele necesare în vederea demarării procedurii obţinerii Planului Urbanistic Zonal; obligaţia de a solicita şi obţine certificate de urbanism pentru terenurile obiect ai promisiunii de vânzare-cumpărare; obligaţia de a preciza şi individualiza sumele afectate realizării Planului Urbanistic Zonal; obligaţia de a remite reclamantului documentaţia cadastrală necesară întocmirii documentaţiilor de urbanism.
În acelaşi sens, au arătat pârâţii că obligaţia neexecutată este una condiţionată pe de o parte de îndeplinirea obligaţiei de întocmire a documentaţiei cadastrale, precum şi de îndeplinirea obligaţiei reclamantului de a achita costurile aferente obţinerii Planului Urbanistic Zonal, aspecte în raport de care se evidenţiază caracterul neesenţial al acesteia.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâţii au dezvoltat critici vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 970, art. 982, art. 1004 şi art. 1021 şi 1082 din C. civ., precum şi a condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru a opera sancţiunea rezilierii şi a celor pentru admisibilitatea excepţiei de neexecutare a contractului.
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ca se impune a fi precizată aste cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepţia actuală este cale extraordinară de atac şi în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie nu îşi propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Faţă de aceste precizări, se constată că pârâţii, în memoriul de recurs depus la dosar, au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi au dezvoltat şi structurat criticile formulate subsumat acestora, Înalta Curte reţinând însă că acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor arata în continuare.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea atacată, instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Altfel spus, acest motiv de recurs, sancţionează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 963 C. civ., trecând peste voinţa părţilor exprimată în actul dedus judecăţii.
În speţă, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate de recurenţii-pârâţi subsumat acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, reţinând că instanţele de fond au analizat amplu şi judicios actul dedus judecăţii, respectiv clauzele acestuia, cu respectarea principiului forţei obligatorii a actelor legal făcute - pacta sunt servanda, consacrat de dispoziţiile art. 969 - 970 C. civ. apel, exhibând voinţa reală a părţilor, prin raportarea acestora la probatoriul administrat.
Astfel, Înalta Curte constată că motivele de recurs dezvoltate de recurenţii-pârâţi reiterează practic motivele invocate în memoriul de apel şi apreciază că instanţa de prim control judiciar a înlăturat riguros argumentat criticile acestora.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, în mod corect, instanţele de fond au calificat natura juridică a obligaţiei neexecutate, respectiv a obligaţiei asumate de pârâţi privind realizarea şi aprobarea unui plan urbanistic zonal de trecere în intravilan a terenurilor obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare şi de scoatere a lor din circuitul agricol, operaţiuni ale căror costuri urmau a fi suportate financiar de reclamantul promitent-cumpărător, ca fiind o obligaţie principală, esenţială încheierii contractului dintre părţi, a cărei neexecutare este suficient de importantă, astfel încât să fie sancţionată cu rezilierea contractului.
Susţinerile pârâţilor relativ la eventualul caracter condiţional al acestei obligaţii în raport de îndeplinirea obligaţiei lor de obţinere a documentaţiei necesare perfectării vânzării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare şi în raport de obligaţia asumată de reclamantul promitent-cumpărător de suportare a costurilor aferente obţinerii planului zonal sunt lipsite de relevanţă faţă de rezilierea antecontractului, în contextul caracterului principal şi esenţial al obligaţiei neexecutate.
Cu certitudine cele două obligaţii asumate de pârâţi au caracter principal, aspect relevat de însăşi voinţa părţilor contractante la încheierea actului, din clauzele acestuia rezultând fără echivoc intenţia reclamantului promitent-cumpărător de a achiziţiona doar toate terenurile obiect al promisiunii şi doar în condiţiile obţinerii planului zonal de scoatere a acestora din circuitul agricol de trecere în intravilan.
Astfel, ca şi cronologie, într-adevăr ordinea executării celor două obligaţii asumate de pârâţi este chiar cea menţionată în antecontract, fiind evident necesară obţinerea documentaţiei cadastrale şi întabularea drepturilor de proprietate ale pârâţilor - acte necesare şi în vederea perfectării vânzării - faţă de necesitatea dovedirii erga omnes a calităţii de proprietar asupra terenului de către persoana care solicită obţinerea unui plan urbanistic zonal de scoatere din circuitul agricol şi introducere în intravilan.
Similară este situaţia şi în raport de obligaţia reclamantului de achitare a costurilor aferente obţinerii Planului Urbanistic Zonal. Astfel, este evident că pârâţilor le incumba obligaţia iniţierii demersurilor pentru obţinerea Planului Urbanistic Zonal, care nu puteau fi demarate decât de titularii dreptului de proprietate, abia ulterior stabilirii şi solicitării achitării taxelor aferente de către autoritatea administrativă se năştea corelativ obligaţia reclamantului de plată a acestora. În aceeaşi succesiune se situează şi eventuala (neprevăzută în antecontract, decurgând din legislaţia în materie) obligaţie de realizare specializată a planului de investiţii şi apoi de comunicare a acestuia pârâţilor de către reclamant, respectiv ulterior iniţierii demersurilor în vederea obţinerii Planului Urbanistic Zonal, în cadrul formării dosarului/documentaţiei necesare obţinerii acestuia.
Ca atare, fiind evident că pârâţii nu şi-au executat în mod culpabil una dintre obligaţiile asumate, în afara căreia reclamantul nu ar fi contractat, Înalta Curte reţine că sancţiunea rezoluţiunii antecontractului a fost corect aplicată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1020 C. civ., cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de răspundere civilă contractuală, culpa pârâţilor este prezumată, iar sarcina răsturnării prezumţiei revenea acestora, din materialul probator administrat rezultând că aceştia nu au dovedit exonerarea de răspundere.
Referitor la critica formulată de pârâţi în sensul că sancţiunea rezoluţiunii nu ar fi operantă în cauză, întrucât nu nu au fost puşi în întârziere de către reclamant, urmează a fi înlăturată ca lipsită de pertinenţă, în raport de prevederile art. 1079 C. civ., cererea de chemare în judecată formulată de reclamant constituind punere în întârziere, pârâţii în cursul judecăţi nefăcând niciun demers în vederea îndeplinirii obligaţiei.
În ceea ce priveşte soluţia de respingere de către instanţele de fond a excepţiei de neexecutare a contractului, Înalta Curte o apreciază ca fiind corectă şi judicios dispusă, în raport de următoarele:
Excepţia de neexecutare a contractului sinalagmatic - exceptio non adimpleti contractus - este un mijloc de apărare specific, care poate fi folosit de partea căreia i se pretinde executarea obligaţiei ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-şi fi executat propria obligaţie.
Invocarea excepţiei de neexecutare a contractului are ca temei juridic interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractele sinalagmatice, împrejurarea că fiecare obligaţie constituie cauza juridică a obligaţiei corelative.
Reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, împrejurarea că fiecare obligaţie reciprocă este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligaţii, deci imposibilitatea de invocare a excepţiei de neexecutare în cazul când simultaneitatea nu este respectată.
Condiţiile pentru invocarea excepţiei sunt: obligaţiile reciproce să izvorască din acelaşi contract, din partea celuilalt cocontractant să existe chiar şi o neexecutare parţială a obligaţiei, dar suficient de importantă ca parte a obligaţiei respective, neexecutarea se datoreze culpei celui care invocă excepţia, care împiedică cealaltă parte să îşi execute obligaţia, părţile să nu fi convenit ca cele două obligaţii să nu se execute simultan.
În speţă, se constată că neexecutarea de către reclamant a obligaţiei de achitare a costurilor aferente obţinerii Planului Urbanistic Zonal se datorează chiar pârâţilor care invocă excepţia, prin aceea că nu au demarat procedurile de obţinere a acestora, astfel încât, în mod corect, instanţele au respins excepţia, reţinând ca nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acesteia.
Aceeaşi soartă o are excepţia şi în ceea ce priveşte pretinsa neexecutare de către reclamant a obligaţiei de perfectare a vânzării şi plăţii restului de preţ, motivat de neexecutarea de către pârâţi a obligaţiei ce le incumba de obţinere a Planului Urbanistic Zonal de scoatere a terenurilor din circuitul agricol şi introducere în intravilan.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâţilor referitor la pretinsa interpretare greşită a clauzelor antecontractului prin reţinerea în sarcina lor a unor obligaţii pe care nu şi le-au asumat şi care nu sunt cuprinse în acest act, între care: obligaţia de a notifica reclamantul anterior iniţierii demersurilor pentru obţinerea Planului Urbanistic Zonal; obligaţia de a solicita reclamantului documentele necesare în vederea demarării procedurii obţinerii Planului Urbanistic Zonal; obligaţia de a solicita şi obţine certificate de urbanism pentru terenurile obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare; obligaţia de a preciza şi individualiza sumele afectate realizării Planului Urbanistic Zonal; obligaţia de a remite reclamantului documentaţia cadastrală necesară întocmirii documentaţiilor de urbanism, Înalta Curte, reţine că pârâţii sunt în eroare asupra acestei chestiuni, din considerentele hotărârii atacate rezultând că instanţele de fond au enumerat aceste aspecte în cadrul enumerării eventualelor posibilităţi de a se proba de către aceştia măcar a iniţierii demersurilor în vederea îndeplinirii obligaţiei de obţinere a Planului Urbanistic Zonal, nicidecum ca şi interpretare a clauzelor contractuale.
Referitor la criticile dezvoltate subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că sunt nefondate, în considerarea următoarelor:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greşită a legii.
Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situaţie în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanţial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, reclamanta susţinând incidenţa ultimelor două ipoteze.
Pentru a fi în prezenţa celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanţial - trebuie îndeplinite următoarele condiţii: norma încălcată să existe şi să fie în vigoare la momentul judecăţii, să existe o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispoziţiilor legale.
Pentru a fi în prezenţa ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanţa, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greşită interpretare sau faptul reţinut să fi fost greşit calificat, în raport cu exigenţele unui anumit text de lege.
Deşi, recurenţii-pârâţi au indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv cea de-a treia teză a acestei norme, în concret s-au limitat la indicarea textelor legale pretins eronat interpretate, fără să argumenteze corect criticile formulate.
Astfel, pretinsa eronată interpretare a dispoziţiilor art. 970, art. 982, art. 1004 şi ale art. 1021 şi 1082 din C. civ. în contextul celor anterior expuse este lipsită de substanţă, cu atât mai mult cu cât pârâţii nu detaliază în concret, în ce anume constă eronata interpretare.
În cazul de faţă, rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenţii-pârâţi prin susţinerile formulate au cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.
Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, modalitatea în care au fost analizate probele administrate în cauză, precum şi relatarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâţii D.I., D.M., D.V., D.G., G.D., P.A. şi Ţ.G. împotriva Deciziei civile nr. 160 A din 5 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii D.I., D.M., D.V., D.G., G.D., P.A. şi Ţ.G. împotriva Deciziei civile nr. 160 A din 5 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1514/2014. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 1691/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
