ICCJ. Decizia nr. 1511/2014. Civil. Contestaţie la legea electorală. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizie nr. 1511/2014
Dosar nr. 2525/2/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 20 mai 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 33AE din data de 10 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins contestaţia formulată de contestatorul M.I. în contradictoriu cu intimatul D.M., ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 140 din 12 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca nefondată; a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, ca nefondată; a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 20 alin. (4) din Legea nr. 33/2007; a respins cererea de sesizare în privinţa neconstituţionalităţii art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-contestator M.I., împotriva sentinţei civile nr. 33/AE din 10 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 73/C/AEPE/2014, în contradictoriu cu intimatul D.M.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul M.I.
1. Analizând recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de apel, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil şi urmează, în consecinţă, să îl respingă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European prevăd ca împotriva hotărârilor definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit acestei legi nu există cale de atac.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată următoarele:
2.1. Cu privire la admisibilitatea în principiu:
Prin decizia nr. XXXVI, ce a soluţionat recursul în interesul legii, publicată în M. Of., Partea I nr. 368/30.05.2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în secţii unite, a statuat că „încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”.
Faţă de dispoziţiile sus evocate, rezultă că pot fi supuse controlului judiciar hotărârile pronunţate în ultimă instanţă, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Totodată, hotărârea în cauză nu se încadrează în situaţiile de excepţie precizate în considerentele deciziei în interesul legii.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibil.
2.2. Aşa cum s-a consemnat în raport, cererea de recurs nu cuprinde dintre menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de prevederile art. 486 alin. (3) din noul C. proc. civ. numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea [art. 486 alin. (1) lit. a)] şi semnătura avocatului [art. 486 alin. (1) lit. e)].
Potrivit art. 83 alin. (3) C. proc. civ., la care se face trimitere în art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii.
Cererea de recurs nu este însoţită de dovada asistării, reprezentării recurentului de către un avocat, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) şi art. 85 alin. (3) C. proc. civ.
Mai mult, la dosar nu s-a depus un memoriu separat care să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, aşa cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.
Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).
Pentru considerentele expuse, referitoare la nerespectarea anumitor cerinţe de formă a căror lipsă este sancţionată cu nulitatea, Înalta Curte va anula recursul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din decizia nr. 140 din 12 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de apel din decizia civilă nr. 140 din 12 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Anulează recursul declarat de acelaşi recurent împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din aceeaşi decizie.
Fără nici o cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1508/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1513/2014. Civil → |
|---|
