ICCJ. Decizia nr. 1520/2014. Civil. Expropriere. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1520/2014
Dosar nr. 1626/99/2012
Şedinţa publică din 21 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iaşi reclamantul M.A.I. a chemat în judecată Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA pentru a se stabili valoarea reală a despăgubirilor la suma de 16.300 RON, datorată de pârâtul expropriator pentru suprafaţa de teren de 815 mp situată în comuna M., judeţul Iaşi.
În petitul cererii, contestatorul a susţinut că a fost proprietarul suprafeţei de 815 mp teren pe raza comunei M., judeţul Iaşi, teren arabil.
Prin H.G. nr. 1229/2011 la anexa nr. 2, s-a stabilit că suma aferentă despăgubirilor pentru imobilul proprietatea reclamantului supus exproprierii este de 4.117 RON.
Reclamantul a contestat valoarea despăgubirii stabilită prin hotărâre de Guvern, precizând că valoarea de tranzacţie în zonă a unui teren similar celui expropriat este în sumă de 16.300 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 514 din 20 februarie 2013 a Tribunalului laşi, secţia civilă, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul M.A.I. şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 22.312 RON cu titlu de despăgubiri.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul susţinând că persoanele expropriate, nemulţumite de cuantumul despăgubirii, pot contesta acest cuantum numai după emiterea hotărârii de acordare a despăgubirilor, act emis de Comisia de verificare a dreptului de proprietate potrivit art. 22 raportat la art 19 din Legea nr. 255/2010, pe acest considerent s-a invocat inadmisibilitatea acţiunii şi prematuritatea introducerii cererii. Un alt motiv de apel a vizat modalitatea de realizare a raportului de expertiză, care a fost întocmit numai de expertul numit de instanţă şi însuşit de ceilalţi experţi. De asemenea, evaluarea a fost realizată în mod teoretic, formal, fără ca expertul să se raporteze la preţurile efective de vânzare cu care s-au tranzancţionat în mod real terenuri similare.
Prin decizia civilă nr. 95 din 2 octombrie 2013 Curtea de Apel laşi a respins apelul, reţinând, în esenţă că au fost respectate dispoziţiile art. 25-art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, comisia de experţi a fost alcătuită legal şi, tot legal, a folosit metoda comparaţiei directe şi ofertele de vânzare-cumpărare de pe piaţa imobiliară pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 susţinând că, în speţă nu a fost emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, iar instanţele au anulat dreptul şi obligaţia legală a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate deoarece au admis contestaţia împotriva deciziei de expropriere şi au stabilit o despăgubire pentru terenul expropriat. Recurentul a mai susţinut că la stabilirea cuantumului despăgubirii nu au fost respectate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât comisia de experţi nu a avut în vedere preţurile reale cu care se vând imobilele la data întocmirii raportului de exeprtiză.
Cu referire la motivul de ordine publică pus în discuţie de reprezentanta Ministerului Public, vizând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea dedusă judecăţii s-a contestat cuantumul despăgubirii oferite de expropriator, respectiv suma de 4.117 RON, recurentul solicitând o despăgubire de 16.300 RON pentru terenul expropriat în suprafaţă de 815 mp.
În urma soluţionării contestaţiei, cuantumul despăgubirii stabilit de instanţă a fost majorat la suma de 22.312 RON.
Având în vedere că prin contestaţie reclamantul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii ce i se cuvine pentru imobilul expropriat, acţiunea astfel formulată priveşte un drept patrimonial şi este evaluabilă în bani.
În legătură cu cererile evaluabile în bani, dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe calea principală privind pensii de întreţinere, în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv, atât în materie civilă cât şi în materie comercială, asupra acţiunilor posesorii, acţiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă şi luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale şi în alte cazuri prevăzute de lege”.
Acest text legal este unul de aplicabilitate generală, fiind incident chiar şi în materii speciale, cum este cea a exproprierii, întrucât legea specială care reglementează procedura în cauzele de expropriere nu prevede nicio condiţionare în aplicarea sa.
Astfel, dispoziţiile art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, care stabilesc cadrul legal de soluţionare a contestaţiei formulată de persoana expropriată, nu conţin nicio dispoziţie derogatorie de la dreptul comun sub aspectul căilor de atac în care se judecă astfel de litigii. Mai mult, din cuprinsul dispoziţiilor art. 23 alin. (2), teza finală, din aceeaşi lege, care trimit la dreptul comun, se deduce că hotărârea judecătorească pronunţată în astfel de cauze este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, fiind vorba despre un text legal de generală aplicabilitate hotărârilor judecătoreşti date în primă instanţă în litigii al căror obiect are o valoare depănă la 100.000 RON inclusiv şi cum valoarea pretenţiei contestate, ori a celei acordate în această procedură, în speţă, este cu mult inferioară pragului legal de 100.000 RON, Înalta Curte apreciază că în mod greşit Curtea de Apel Iaşi a soluţionat prezenta cauză în apel şi nu în recurs, cum se impunea faţă de argumentele expuse anterior.
Reţinând că prin aceasta s-a adus o încălcare dispoziţiilor legale cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, care reglementează compunerea completelor de judecată în apel şi în recurs, Înalta Curte apreciază că în cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, reţinerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurent, care vor fi analizate de instanţa de recurs, cu ocazia rejudecării.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite motivul de recurs de ordine publică invocat de reprezentanta Ministerului Public, va casa decizia atacată şi va trimite cauza Curţii de Apel Iaşi pentru soluţionare, ea instanţă de recurs, a căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva deciziei nr. 95 din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru soluţionare, ca instanţă de recurs, a căii de atac exercitate împotriva sentinţei nr. 514 din 20 februarie 2013 a Tribunalului laşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1525/2014. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
