ICCJ. Decizia nr. 1467/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1467/2014
Dosar nr. 34232/3/2012
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1177 din 19 februarie 201, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC Z.B. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti, ca inadmisibilă.
În motivare s-a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul din 9 septembrie 2009, având ca obiect furnizarea spre vânzare a produsului nume tren, până la 15 decembrie 2013 şi că pârâta, în calitate de furnizor, avea obligaţia preluării de comenzi de atribuire de nume comerciale pentru trenuri şi punerea lor în aplicare, precum şi de a colabora cu reclamanta beneficiar, în vederea preluării şi punerii în aplicare a solicitărilor provenite din partea terţilor de achiziţie a numelor comerciale pentru trenuri.
Reclamanta prin notificarea din 29 octombrie 2009 comunicată prin executor judecătoresc, i-a solicitat pârâtei respectarea obligaţiilor asumate prin art. 4 din contract; prin notificarea din 6 noiembrie 2009, i-a cerut pârâtei să-şi respecte obligaţiile contractuale, ataşând contractul de furnizare încheiat cu o societate terţă, pentru numele comercial de tren accelerat-brandul P.H. România, iar prin adresa din 26 noiembrie 2009 a reluat solicitarea din notificările anterioare, invitând pârâta la punctul său de lucru, în vederea concilierii directe a litigiului.
Pârâta prin adresa din 1 decembrie 2009 i-a solicitat reclamantei, în temeiul art. 7201alin. (2) C. proc. civ., să-i comunice cuantumul prejudiciilor materiale şi de imagine suferite şi orice alte acte pe care se sprijină pretenţiile acesteia, afirmându-şi disponibilitatea pentru o întrevedere în sensul stingerii amiabile a litigiului.
În ciuda solicitării exprese a pârâtei de precizare a pretenţiilor, reclamanta prin adresa de reconvocare la conciliere directă a refuzat întâlnirea cu aceasta, arătând că solicită, în etapa concilierii, doar executarea directă, în natură, a obligaţiilor contractuale, fără a preciza o sumă de bani.
S-a reţinut că cererea formulată anterior, înregistrată sub nr. 29635/3/2010 şi anulată ca netimbrată, nu echivalează cu o convocare la conciliere întrucât pretenţiile reclamantei au privit suma de 50.000 RON daune materiale pentru prejudiciul nepatrimonial, în timp ce acţiunea în speţă priveşte repararea unui prejudiciu patrimonial evaluat la 27.750 euro pentru primul an contractual şi 178.750 euro pentru următorii trei ani contractuali, neexistând identitate de obiect şi că adresa din 5 noiembrie 2012 nu suplineşte convocarea la conciliere, întrucât expune doar situaţia derulării contractului şi o solicitare de deblocare a situaţiei prezente.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe cu pârâta pentru pretenţiile băneşti ce fac obiectul acţiunii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 109 alin. (2) şi art. 7201 alin. (5) C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 212 din 21 iunie 2013, a admis apelul declarat de reclamanta SC Z.B. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1177 din 19 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti, pe care a anulat-o şi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv la Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că faţă de acţiunea precizată a reclamantei prin care a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 1.215.305 RON, echivalentul a 288.486 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material şi 1 euro prejudiciu moral de imagine, avându-se în vedere corespondenţa dintre părţi înainte de sesizarea instanţei, cât şi pe parcursul judecăţii, a apreciat că în cauză s-a făcut procedura concilierii directe, fiind îndeplinite cerinţele art. 7201 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a declarat recurs pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
În criticile formulate, după o prezentare a situaţiei de fapt, recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:
Că soluţia pronunţată de instanţa de apel în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii ca fiind lipsită de temei legal este greşită întrucât pretenţiile în sumă de 203.900 euro i-au fost aduse la cunoştinţă de reclamantă prin introducerea cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, raportat la prevederile art. 7201 alin. (2) C. proc. civ., a învederat instanţei de apel faptul că procedura concilierii directe nu a fost parcursă de reclamantă.
În ceea ce priveşte executarea primului an contractual, a arătat că din schimbul de corespondenţă purtat nu a rezultat cuantumul prejudiciului şi nici actele doveditoare ale acestuia, situaţie în raport de care societatea sa nu a dat curs invitaţiei la conciliere, astfel că reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată solicitând obligarea sa la plata sumei de 21.900 euro prejudiciu material suferit şi la 50.000 euro prejudiciu de imagine, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 29635/3/2010 înregistrat la Tribunalul Bucureşti, ca ulterior prin cerere precizatoare făcută în acelaşi dosar, să-şi majoreze pretenţiile materiale la 288.486 euro, din care 34.900 euro pentru primul an, 197.750 euro pentru al doilea an contractual şi 1 euro prejudiciu moral, ca în prezentul litigiu să solicite obligarea societăţii sale la plata despăgubirilor contractuale de 203.900 euro din care suma de 25.150 euro este aferentă primului an contractual, suma de 45.500 euro pentru al doilea an contractual, suma de 61.750 euro pentru al treilea an contractual şi 71.500 euro pentru cel de al patrulea an contractual, nemaifiind solicitat prejudiciu de imagine.
Că faţă de această situaţie şi faţă de perioada extinsă pentru care a fost calculat prejudiciu material, s-ar putea reţine cel mult că acesta a fost recunoscut numai pentru primii doi ani, nu şi pentru al treilea şi al patrulea an contractual.
Aşadar, soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât echivalarea de către instanţa de apel a procedurii concilierii directe în cauză cu procedura parcursă în Dosarul nr. 29635/3/2010, ar putea fi reţinută numai pentru primii doi ani, nu şi pentru al treilea şi al patrulea an contractual, sens în care acţiunea reclamantei putea fi admisă numai în parte avându-se în vedere că în cauză este vorba de pretenţii majorate, adăugate celor pretinse pentru primii doi ani contractuali.
Analizând decizia civilă nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ce face obiectul recursului declarat de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În data de 29 august 2012, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune vizând obligarea pârâtei intimate la repararea prejudiciului material suferit ca urmare a neexecutării contractului de furnizare din 9 septembrie 2009, prin care pârâta îşi asumase obligaţia de a prelua comenzi de atribuire de nume comerciale pentru trenuri şi de a le pune în aplicare, precum şi de a colabora în vederea preluării solicitărilor unor terţi de achiziţie a numelor comerciale pentru trenuri, astfel că în acest temei, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la 203.900 euro, în echivalent RON reprezentând suma de 907.355 RON.
Este de necontestat că reglementările art. 7201 C. proc. civ. sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
De asemenea, este ştiut că raţiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească, în sensul soluţionării prioritar pe cale amiabilă, într-un termen scurt.
În cauză, este de observat că s-a efectuat procedura concilierii, dovada făcând-o corespondenţa purtată cu intimata anterior cât şi ulterior declanşării litigiului, adresele de convocare la conciliere aflate la dosar fac dovada că au fost vizate raporturile contractuale cu pârâta.
De altfel, chiar pârâta este aceea care evidenţiază existenţa unei corespondenţe prin întâmpinările depuse la instanţa de fond şi apel, în care se menţionează convocarea la conciliere numai pentru pretenţiile reclamantei ce vizează primii doi ani din contract, or o atare situaţie nu poate conduce la concluzia că aceasta lipseşte, în condiţiile în care pârâta nu a avut nici o intenţie de a stinge litigiul pe cale amiabilă, astfel că scopul textului de lege nu a fost atins.
Este reală împrejurarea că adresele invocate de către recurentă nu îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., că nu vizează întreaga perioadă pentru care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi că nu a fost respectat termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor, dar nerespectarea unora din prevederile art. 7201 C. proc. civ. în opinia instanţei supreme, nu atrage automat nulitatea concilierii, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a invocat şi nici nu a dovedit vreo vătămare în cauză.
Avându-se în vedere demersurile ambelor părţi şi relaţiile dintre ele, nu se poate reţine că nu s-a realizat concilierea prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., în sensul că pârâta nu a avut cunoştinţă de pretenţiile reclamantei, pentru a se promova acţiunea în faţa instanţelor judecătoreşti, câtă vreme nu a dorit să dea curs convocărilor adresate.
Or, este evident că voinţa legiuitorului care a introdus în C. proc. civ. dispoziţiile referitoare la concilierea directă a fost ca lipsa acesteia să poată fi invocată numai condiţionat de existenţa unei vătămări, vătămare care nu s-a dovedit în cauză.
De altfel este de reţinut şi că între părţi s-a derulat, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, un alt proces vizând repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a aceluiaşi contract din 9 septembrie 2009, fapt recunoscut chiar de recurenta pârâtă prin motivele de recurs, Dosar nr. 26935/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială care a fost soluţionat prin anularea cererii reclamantei, ca urmare a neachitării taxelor judiciare de timbru, situaţie în raport de care se apreciază îndeplinirea scopului procedurii prealabile în cadrul unei alte proceduri, astfel că perioada şi cuantumul pretenţiilor solicitate sunt irelevante, important fiind faptul ca atare.
Sub acest aspect, se reţine că legiuitorul permite chiar, prin dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. mărirea sau micşorarea câtimii obiectului cererii după sesizarea instanţei de judecată, fără a se socoti, prin aceasta, că a fost modificat obiectul cererii şi fără a se pretinde efectuarea unei alte proceduri de conciliere.
În raport de considerentele înfăţişate, constatând că instanţa de apel a interpretat corect prevederile art. 7201 C. proc. civ., că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează să respingă recursul declarat de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta pârâtă SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimata SC Z.B. SRL Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 212 din 21 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Obligă recurenta pârâtă SN T.F.C.C.F.R.C. SA Bucureşti la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimata SC Z.B. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1458/2014. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 1469/2014. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
