ICCJ. Decizia nr. 1528/2014. Civil. îndreptare eroare materială. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1528/2014
Dosar nr. 7554/2/2013
Şedinţa publică din 21 mai 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 25 martie 2013, pârâta C.M. a solicitat instanţei îndreptarea şi lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1180F din 20 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul de a stabili că obligaţia impusă în sarcina chemaţilor în garanţie este solidară, în lipsa acestei menţiuni, nefiind posibilă executarea hotărârii.
Prin sentinţa civilă nr. 735 din 11 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanţii (titulari ai cererii de chemare în garanţie) C.I. şi C.M.A., T.C. şi T.M., C.M., P.C., în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Consiliului General al Municipiului București, SC H.N. SA şi Ministerul Finanțelor Publice şi, pe cale de consecinţă, a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1180F din 20 iunie 2008, în sensul că chemaţii în garanţie Consiliul General al Municipiului București, SC H.N. SA şi Ministerul Finanțelor Publice sunt obligaţi, în solidar, la plata către reclamanţi a sumelor stabilite prin sentinţa civilă nr. 1180F din 20 iunie 2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că solicitarea titularei cererii de chemare în garanţie este fondată, în dispozitivul sentinţei civile nr. 1180F din 20 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, fiind consemnata dispoziţia: „obligă chemaţii în garanţie la plata către pârâţii C.I. şi C.M.A. a sumei de 22.201 RON, către pârâţii T.C. şi T.M. a sumei de 41.012 RON, către pârâta C.M. a sumei de 41.012 RON, către pârâtul P.C. a sumei de 20.604 RON, reprezentând preţul achitat, reactualizat cu indicele de inflaţie, pentru apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995”.
Din considerentele hotărârii menționate, rezultă că cererea de chemare în garanţie a fost îndreptată împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, astfel că, în absența înlăturării obligaţiei faţă de unul din chemaţii în garanţie, aceştia sunt obligaţi către pârâţi, în solidar, la plata sumelor stabilite prin dispozitivul acestei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 19 iunie 2013, a declarat apel chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, apel care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În motivarea apelului, apelantul-chemat în garanţie a arătat că sentinţa pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, este netemeinică şi nelegală, având în vedere că motivarea acestea este sumară şi superficială, instanţa de fond reţinând că formularea cererii de chemare în garanţie, în contradictoriu cu cele trei parţi, este suficientă pentru a atrage răspunderea solidară a acestora. În acest mod, instanţa de fond a prezumat existenţa unei obligaţii solidare, în absenţa oricărei dovezi.
Or, aşa cum rezultă din literatura de specialitate, solidaritatea pasivă poate avea ca izvor voinţa parţilor (exprimată prin convenţie sau testament) sau legea. Un aspect esenţial este faptul ca solidaritatea are caracter de excepţie, faţă de regula de drept comun a divizibilităţii datoriei, ea trebuind să fie stipulată în mod expres. În acelaşi sens este şi textul art. 1041 vechiul C. civ.
În speţă, nu poate fi invocată voinţa părţilor, ca izvor al solidarităţii pasive, deoarece, în mod evident, o astfel de voinţă nu a fost exprimată, prin convenţie sau pe altă cale. De asemenea, nu se poate vorbi despre o solidaritate legală, neexistând vreun act normativ care să o instituie. În lipsa oricărui izvor al solidarităţii şi a oricărei dovezi făcute de către reclamantă, singura soluţie legală era aceea de respingere a cererii de îndreptare şi lămurire a dispozitivului ca neîntemeiată.
S-a menţionat și faptul că, iniţial, reclamanţii C.M., C.I. şi C.M.A. au optat pentru punerea în executare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1180F din 20 iunie 2008, în forma sa neîndreptată şi nelămurită, operaţiune juridică ce nu s-a dovedit a fi imposibilă.
Astfel, atât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cât şi Ministerul Finanţelor Publice au executat în mod voluntar obligaţia de plată ce le revenea (câte o treime din suma stabilită de instanţa de judecată), doar SC H.N. SA refuzând executarea voluntară a obligaţiei ce îi revenea, situaţie în care reclamanţii au la îndemână calea executării silite împotriva acestei societăți.
Prin decizia civilă nr. 2A din 9 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice,
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instituţia reglementată de art. 2811 C. proc. civ. vizează situaţia existenţei unor interpretări divergenţe cu privire la conţinutul măsurilor luate de către instanţă prin dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, când este necesară o interpretare a instanţei care a pronunţat hotărârea, sau ipoteza în care se impune înlăturarea eventualelor prevederi potrivnice cuprinse în dispozitiv.
Procedura nu poate fi folosită însă pentru a modifica soluţia dată, lămurirea trebuind să se realizeze prin raportare la măsurile obligatorii dispuse prin hotărârea judecătorească vizată şi considerentele pe care acestea se fundamentează, avându-se în vedere, în acelaşi timp, statuările obligatorii ale instanţelor de control judiciar care au fost învestite anterior cu cenzurarea temeiniciei şi legalităţii respectivei hotărâri.
Ţinând seama de aceste aspecte expuse în prealabil, Curtea a constatat că sunt corecte criticile apelantului vizând modalitatea în care prima instanţă a argumentat lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1180F din 20 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul unei obligaţii solidare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice privind plata sumelor stabilite prin dispozitivului aceleiaşi sentinţe, impunându-se înlăturarea considerentelor sentinţei apelate referitoare la fundamentarea răspunderii solidare a celor trei părţi, pe simplul fapt al formulării cererii de chemare în garanţie în contradictoriu cu acestea.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1041 C. civ. de la 1864, invocate şi de apelant în susţinerea criticii sale, „Obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii”. Prin urmare, solidaritatea este o excepţie de la regula de drept comun a divizibilităţii datoriei şi trebuie stipulată expres, dacă nu decurge dintr-o prevedere expresă a legii.
Curtea a reţinut însă, că sentinţa civilă nr. 1180F din 20 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care toţi chemaţii în garanţie au fost obligaţi la plata către pârâţi a sumelor reprezentând preţul achitat, reactualizat cu indicele de inflaţie, pentru apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, fără a se specifica felul obligaţiei şi reţinându-se incidenţa dreptului comun ca fundament al obligaţiei, respectiv dispoziţiile art. 1337 C. civ. de la 1864, a fost apelată doar de două dintre părţile obligate la plată, Ministerul Finanțelor Publice şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ambele invocând lipsa legitimării lor procesuale în cadrul raportului obligaţional dedus judecății.
Prin decizia civilă nr. 410A din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, aceste două apeluri au fost respinse, apreciindu-se că se justifică legitimarea procesuală a celor doi pârâţi, în condiţiile în care, în cauză, ar fi fost incidente atât art. 50 din Legea nr. 10/2001, cât şi art. 1337 C. civ.
Ulterior, numai Ministerul Finanţelor Publice a înţeles să reitereze, prin declararea recursului, lipsa calităţii sale procesuale pasive, în faţa instanţei supreme, instanţă care, prin decizia civilă nr. 705 din 7 februarie 2012, a respins acest recurs, ca nefondat.
Prin această decizie irevocabilă, care se bucură de puterea de lucru judecat şi se impune ca atare apelantului din prezenta speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a statuat că se justifică, în litigiul respectiv, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, text de lege potrivit căruia acesta apare ca plătitor al preţului actualizat din contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, ipoteză care se regăsea în speţă, ministerul fiind „gestionarul fondului extrabugetar alimentat cu sumele de bani, constând în preţul plătit de chiriaşii-cumpărători şi din care, corelativ, se restituie preţul plătit”.
S-a tranşat, totodată, aspectul normei legale incidente în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii, arătându-se că aceasta este „Legea nr. 10/2001, ca lege specială, iar nu dispoziţiile de drept comun privind obligaţia de garanţie pentru evicţiune”.
În consecinţă, Curtea a remarcat că, în urma finalizării litigiului anterior, în mod definitiv şi irevocabil, prin modalitatea în care părţile interesate au înţeles să exercite căile de atac şi prin raportare la soluţiile adoptate de instanţele de control judiciar, intrate în puterea lucrului judecat, s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a tuturor celor trei chemaţi în garanţie, care au rămas obligaţi la plata sumelor reţinute prin sentinţa de fond, a cărei lămurire se solicită acum, precum şi împrejurarea că, fiind incidente dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în privinţa acestui raport obligaţional cu pluralitate de subiecte, Ministerul Finanţelor Publice datorează preţul plătit, iar nu o parte din acesta, respectiv, o treime, aşa cum se susţine prin apelul declarat.
Într-o atare situaţie, singura interpretare în acord cu dispoziţiile legale a modului în care cei trei debitori sunt ţinuţi să satisfacă pretenţiile intimaţilor-reclamanţi, prin care se respectă, totodată, hotărârile judecătoreşti menţionate, este aceea că plata datoriei se face în solidar. Astfel, potrivit art. 1039 C. civ. de la 1864, „obligaţia este solidară din partea debitorilor când toţi s-au obligat la acelaşi lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate şi că plata făcută de unul din debitori liberează şi pe ceilalţi faţă de creditor”.
Rezultă că efectul principal al solidarităţii pasive este obligaţia fiecărui debitor de a fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei, efect care face ca riscul eventualei insolvabilităţi a unuia sau mai multor codebitori solidari să fie suportat doar de codebitorul solidar solvabil, iar nu de creditor.
Solidaritatea pasivă funcţionează pentru acesta din urmă ca o garanţie a realizării creanţei şi acest aspect a fost avut în vedere, fără echivoc, şi de instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1180F din 20 iunie 2008, finalitatea obligării tuturor celor trei chemaţi în garanţie la plata preţului actualizat fiind aceea a existenţei posibilităţii reale a creditorilor, intimaţii-reclamanţi în cauză, de a-şi îndestula în totalitate creanţa, fără a fi afectaţi în vreun mod de insolvabilitatea vreunuia dintre debitori.
Din aceasta perspectivă, este lipsită de relevanţă susţinerea apelantului referitoare la împrejurarea că, până la acest moment, executarea debitului recunoscut prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa de mai sus s-ar fi desfăşurat, până în prezent, după regula divizibilităţii datoriei, întrucât, pe de o parte, în faza executării silite, nu poate exista o coparticipare procesuală pasivă, chiar dacă obiectul pricinii în care s-a pronunţat hotărârea judecătorească pusă în executare a fost o obligaţie comună mai multor subiecte pasive (un raport obligaţional cu o pluralitate de debitori), iar, pe de altă parte, creditorul unei obligaţii solidare poate urmări pe oricare dintre debitori ca debitori principali pentru întreaga datorie, până la realizarea întregii creanţe. Văzând, totodată, dispoziţiile art. 1042-art. 1043 C. civ. de la 1864, referitoare la opţiunile creditorului în cest caz, Curtea a constatat că urmărirea altui codebitor solidar poate fi împiedicată numai dacă s-a făcut plata integrală şi efectivă a întregii datorii.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, Ministerul Finanţelor Publice, pentru motive de nelegalitate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 1041 C. civ., solicitându-se admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de îndreptare şi lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1180F din 20 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanţa de apel, în mod eronat, a menţinut soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte obligaţia solidară a chemaţilor în garanţie Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamanţi a sumelor stabilite prin sentinţa civilă nr. 1180F din 20 iunie 2008, în absenţa oricărei dovezi.
Mai mult, chiar instanţa de apel a reţinut, în mod judicios, că „sunt corecte criticile apelantului care vizau modalitatea în care prima instanţă a argument lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1180F din 20 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul unei obligaţii solidare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice privind plata sumelor stabilite prin dispozitivul aceleiaşi sentinţe, impunându-se înlăturarea considerentelor sentinţei apelate referitoare la fundamentarea răspunderii solidare a celor trei părţi arătate, pe simplul fapt al formulării cererii de chemare în garanţie, în contradictoriu cu acestea”.
Prin urmare, de vreme ce însăşi instanţa de apel a reţinut că răspunderea solidară a celor trei chemaţi în garanţie este fără fundament, întrucât cererea de chemare în garanţie a fost formulată în contradictoriu cu toate cele trei părţi, în mod eronat, a menţinut obligaţia solidară de plată a sumelor stabilite prin sentinţa civilă nr. 1180F din 20 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în garanţie a fost admisă irevocabil, în contradictoriu cu toate cele trei părţi chemate în garanţie, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, SC H.N. SA şi Ministerul Finanţelor Publice, iar dispozitivul hotărârii se pune în executare de către toate părţile obligate conform titlului executoriu, fiind inechitabil ca riscul insolvabilităţii unui debitor să fie suportat de către celalalt codebitor.
De asemenea, s-a învederat că solidaritatea pasivă poate avea ca izvor voinţa părţilor (exprimată prin convenţie sau testament) sau legea. Un aspect esenţial este faptul că solidaritatea are caracter de excepţie faţă de regula de drept comun a divizibilităţii datoriei, ea trebuind să fie stipulată în mod expres. În acelaşi sens este şi textul art. 1041 vechiul C. civ.
În acest punct, au fost reiterate argumentele conţinute în motivele de apel, care nu se mai impun a fi reluate.
S-a învederat, iniţial, că reclamanţii C.M., C.I. şi C.M.A. au optat pentru punerea în executare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1180F din 20 iunie 2008, în forma sa neîndreptată şi nelămurită, operaţiune juridică ce nu s-a dovedit a fi imposibilă.
Astfel, atât Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cât şi Ministerul Finanţelor Publice au executat în mod voluntar obligaţia de plată ce le revenea (câte o treime din suma stabilită de instanţa de judecată); doar SC H.N. SA a refuzat executarea voluntară a obligaţiei ce îi revenea, situaţie în care reclamanţii au la îndemână calea executării silite împotriva acesteia.
Astfel, nu s-ar putea admite soluţia solidarităţii pasive, lipsite de orice izvor, în scopul ca reclamanţii să îşi recupereze ultima treime din suma totală de la unul dintre chemaţii în garanţie ce şi-a executat cu bună-credinţă propria obligaţie şi care ar urma, în viziunea reclamanţilor, să achite şi suma datorată de SC H.N. SA, urmând a face ulterior diligenţe în vederea recuperării acestei sume.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii (...), părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul.
Din interpretarea teleologică a acestui articol, rezultă că procedura specială de lămurire a dispozitivului poate fi folosită de părţi doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este suficient de clar, fapt ce poate crea dificultăţi în procedura de executare silită, aceasta nefiind o cale menită să ducă la anularea ori modificarea titlului executoriu, întrucât o astfel de finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.
În consecinţă, instanţa învestită cu o astfel de cerere nu poate modifica soluția pronunțată, în procedura specială instituită de art. 2811 C. proc. civ., decât cu încălcarea flagrantă a principiului autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti a cărei lămurire s-a solicitat, hotărârea pronunţată în aceste condiţii fiind nelegală.
În speţă, intimații-reclamanți au solicitat instanţei lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 1180 F din 20 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul de a se menționa că cei trei chemați în garanție, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice și SC H.N. SA, au fost obligați în solidar la plata sumei de 41.012 RON.
Conform dispoziţiilor art. 1041 C. civ. de la 1864, „Obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii”.
În consecință, solidaritatea pasivă, caracterizată prin existența unei pluralități de debitori care sunt ținuți să execute o prestație unică, în sensul că fiecare debitor solidar este obligat să plătească datoria în întregime, oricare dintre ei putând fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei, este o excepţie de la regula de drept comun a divizibilităţii datoriei şi trebuie stipulată expres, în ipoteza în care nu decurge dintr-o prevedere expresă a legii.
Or, stabilirea în sarcina chemaților în garanție a obligației de a plăti în solidar suma reprezentând prețul reactualizat al imobilului în litigiu nu poate fi determinată prin procedura lămuririi dispozitivului unei hotărâri judecătorești, câtă vreme aceasta reprezintă un aspect ce ține de fondul raporturilor litigioase dintre părți, care trebuia supus dezbaterilor contradictorii, cu respectarea ansamblului garanțiilor procesuale impuse de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil.
Mai mult, din considerentele sentinței civile nr. 735 din 11 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu rezultă decât o justificare sumară a unei pretinse solidarități pasive, ce ar fi determinată, în opinia primei instanțe, de însăși formularea unei cereri de chemare în garanție împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Ministerului Finanţelor Publice și SC H.N. SA, iar substituirea acestei motivări de către instanța de apel, prin ample considerente ce vizează temeiurile juridice ale unei răspunderi solidare și rațiunile acesteia în cauza dedusă judecății, nu fac decât să arate, o dată în plus, că problema unei răspunderi solidare nu poate fi tranșată printr-o procedură ulterioară dezbaterii fondului cauzei, câtă vreme, pe parcursul soluționării acesteia, nu s-au formulat apărări cu privire la acest aspect.
În acest context, instituirea solidarității pasive prin procedura lămuririi dispozitivului reglementată de art. 2811 C. proc. civ. echivalează cu o veritabilă modificare a hotărârii supuse acestei proceduri, cu consecințe asupra efectelor titlului executoriu vizat, ceea ce este inadmisibil.
Este relevantă în acest sens împrejurarea că, astfel cum a rezultat din concluziile orale, intimatei C.M.A. i s-au plătit toate sumele din hotărâre, (fără reactualizarea acestora, conform susținerilor acesteia), iar intimaților T.M. şi T.C. li s-a plătit doar 1/3 din sumă, de la Ministerul Finanţelor Publice, aceştia formulând o cerere de executare silită împotriva celorlalți debitori.
Or, câtă vreme Consiliul General al Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice şi SC H.N. SA, în calitate de debitori, și-au executat, în favoarea creditoarei C.M.A., obligația de plată a sumei ce le revenea conform sentinței civile nr. 1180 F din 20 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar, împotriva debitorilor SC H.N. SA și Consiliului General al Municipiului București, s-a declanșat procedura executării silite de către intimații creditori T.M. şi T.C., instituirea solidarității pasive, în scopul evitării insolvabilității unuia dintre codebitori, una dintre rațiunile decelate de instanța de apel pentru a considera admisibilă cererea de lămurire a dispozitivului titlului executoriu, nu poate fi impusă prin intermediul procedurii de lămurire a dispozitivului unei hotărâri, hotărâre care, în ansamblul considerentelor sale, nu a expus un asemenea raționament și nu a justificat necesitatea unei răspunderi solidare a debitorilor chemați în garanție.
Pentru considerentele expuse, găsind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 2A din 9 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; va modifica decizia recurată; va admite apelul declarat de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 735 din 11 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o va schimba, în sensul că va respinge cererea de îndreptare şi lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1180 F din 20 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 2A din 9 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia, în sensul că admite apelul declarat de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 735 din 11 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Schimbă sentinţa, în sensul că respinge cererea de îndreptare şi lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1180 F din 20 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1526/2014. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 1542/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
