ICCJ. Decizia nr. 1573/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1573/2014
Dosar nr. 6908/99/2013*/a1
Şedinţa din camera de consiliu de la 22 mai 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect litigiu de muncă, ordonanţă preşedinţială, reclamantul F.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Iaşi şi Permanenţa Consiliului Eparhial laşi să se dispună suspendarea provizorie a efectelor şi a executării deciziei din 30 aprilie 2013 emise de acestea, până la soluţionarea definitivă a acţiunii propriu-zise, în scopul prevenirii producerii unei pagube iminente; a mai solicitat reintegrarea sa în muncă prin repunerea în situaţia anterioară emiterii deciziei de suspendare, începând cu data de 1 mai 2013, conform legislaţiei muncii în vigoare şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24, art. 996, art. 997 C. proc. civ., art. 241-art. 246, art. 252-art. 268 C. muncii, art. 100, art. 102, art. 152 şi art. 156 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 52 pct. 1 din Constituţia României, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 4 lit. d) şi art. 50 Iit. d) din Regulamentul de procedură a Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 1045/1950, avizat de Ministerul cultelor la 11 ianuarie 1950, art. 241-art. 246, art. 70-art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină, canoanele Bisericii Ortodoxe Române şi pe alte legi incidente în materie.
Prin încheierea din 17 ianuarie 2014 a Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a acordat termen de judecată la 31 ianuarie 2014, dată până la care urma să fie soluţionată cererea de recuzare formulată de apelantul F.P. împotriva membrilor completului de judecată, urmând ca instanţa să se pronunţe prin încheiere asupra solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocate, în funcţie de soluţia ce urma să se adopte asupra recuzării.
Prin încheierea din camera de consiliu din 30 ianuarie 2014 a aceleiaşi instanţe, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a acesteia cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 lit. n), art. 123 pct. 7, art. 148 pct. 1, art. 152 şi art. 156 pct. 1, pct. 5 şi pct. 6 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 177, art. 183 şi art. 184 din Regulamentul de procedură al Comisiilor de disciplină ale acesteia, art. 1 alin. (2) C. muncii, formulată de apelantul F.P.
Împotriva acestor încheieri a declarat recurs reclamantul, prin care a invocat critici comune ce au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:
În mod nelegal, instanţa de apel a respins, ca inadmisibilă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece excepţia ridicată îndeplineşte cerinţele imperative ale Legii nr. 47/1992, şi anume: vizează anumite dispoziţii legale, recurentul face parte din categoria persoanelor care o pot invoca, dispoziţiile criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o deciziei anterioară, iar acestea sunt în strânsă legătură cu soluţionarea cauzei.
Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, precum şi Regulamentul de procedură al Comisiilor de disciplină îngrădesc posibilitatea persoanelor de a se adresa justiţiei atunci când le sunt încălcate drepturile legale şi prevăd aplicarea mai multor pedepse disciplinare pentru aceeaşi faptă, transformând comisiile în instanţe de judecată, prin interzicerea atacării hotărârilor pronunţate cu recurs.
Opinia recurentului a fost în sensul că dispoziţiile art. 177, art. 183 şi art. 184 din Regulament sunt neconstituţionale, întrucât acestea înfrâng prevederile art. 1, art. 3, art. 5, art. 20, art. 21, art. 52 pct. 1, art. 124 şi art. 126 din Constituţia României, art. 6, art. 7, art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 581, art. 57-art. 59 C. proc. civ., art. 1, art. 8, art. 9 alin. (2), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 4 lit. d) şi art. 50 lit. d) din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe Române, art. 263-art. 268 C. muncii, art. 70-art. 73 din Legea nr. 168/1999, H.G. nr. 1210/2003, canoanele Bisericii Ortodoxe Române, precum şi alte legi incidente în materie.
În activitatea pe care o exercită, a mai susţinut reclamantul, cultele religioase au obligaţia să respecte legile în vigoare, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Acestea trebuie să-şi fundamenteze normele pe principiile şi autoritatea divină, cu respectarea obligaţiei de informare a salariaţilor privind dispoziţiile legale care guvernează raporturile cu Biserica Ortodoxă Română.
Recurentul a afirmat că nu se face vinovat de săvârşirea delictului prevăzut de art. 3 lit. x) din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe Române, constând în conjuraţiunea împotriva autorităţilor legale şi trădarea intereselor, pentru care a fost sancţionat disciplinar de către Consistorial Eparhial, care nu avea atribuţia de cercetare şi sancţionare a faptelor penale, astfel încât hotărârea nr. 5/2013, emisă în aceste condiţii, este lovită de nulitate, neputând fi susceptibilă de a fi pusă în executare.
De altfel, răspunderea sa disciplinară este prescrisă, conform prevederilor art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen. şi art. 243, art. 244 din Regulamentul de procedură al Bisericii Ortodoxe Române. Această excepţie a format şi obiectul contestaţiei în anulare, în Dosarul nr. 111/45/2013 şi al contestaţie la executare formulate în acelaşi dosar, întrucât completul de judecată a omis să se pronunţe asupra acestui aspect.
Referitor la măsura revocării sale din funcţie, recurentul a arătat că aceasta este netemeinică şi nelegală, având în vedere că chiriarhul nu este abilitat să suspende raporturile de muncă ale unui cleric, întrucât acesta din urmă nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui act administrativ sau emis de guvern, ci în temeiul unui contract individual de muncă, supus dispoziţiilor C. muncii.
Aserţiunile recurentului au mai vizat şi faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstinaţionalitate pe care a invocat-o, printr-o încheiere dată în camera de consiliu, aceasta putând fi supusă analizei numai în şedinţă publică, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992.
De asemenea, alegaţiile reclamantului au privit şi încălcarea de către instanţa de apel a principiilor consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieţii private şi de familie, a libertăţii de gândire, de conştiinţă, de religie, de exprimare, de întrunire şi asociere, interzicerea discriminării, dreptul la un recurs efectiv, precum şi a principiului nicio pedeapsă fără lege.
Recursul promovat în cauză a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 10 februarie 2014, iar la 1 aprilie 2014, în condiţiile stipulate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a acestuia.
La data de 17 martie 2014, intimatele Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Permanenţa Consiliului Eparhial laşi au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au arătat că recursul declarat împotriva încheierii din 17 ianuarie 2014 este inadmisibil, întrucât vizează o încheiere premergătoare prin care instanţa a amânat judecarea cauzei la data de 31 ianuarie 2014, până la soluţionarea cererii de recuzare formulate de reclamantul F.P. împotriva membrilor completului de judecată.
Prin încheierea din camera de consiliu din 22 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1458/1/2014, instanţa supremă a dispus conexarea acestei pricini la cauza cu nr. 6908/99/2013*/a1, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând prezentele căi de atac, reţine următoarele:
Recursul exercitat împotriva încheierii de şedinţă din 17 ianuarie 2014 este inadmisibil.
Aşa după cum s-a arătat deja, prin încheierea mai sus menţionată, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a acordat un nou termen de judecată în cauză, la 31 ianuarie 2014, dată până la care urma să fie soluţionată cererea de recuzare formulată de reclamantul F.P. împotriva completului de judecată învestit cu soluţionarea acesteia, urmând ca instanţa să se pronunţe, tot prin încheiere, asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, în funcţie de soluţia ce urma să fie dată asupra recuzării.
Raportat la prevederile art. 235 C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea şi care au ca scop pregătirea soluţionării cauzei sunt încheieri premergătoare, cu caracter preparatoriu.
Din această categorie face parte şi încheierea din 17 ianuarie 2014, împotriva căreia reclamantul a exercitat calea de atac a recursului,
Faţă de acest aspect, prevederile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. stipulează că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel. Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 494 din acelaşi act normativ, conform cărora dispoziţiile din apel se aplică şi în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice.
Aşa fiind, încheierea din 17 ianuarie 2014 a Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale are un caracter preparatoriu şi nu poate fi atacată separat cu recurs. De altfel, această încheiere a fost pronunţată într-un litigiu în care, în raport de obiectul acestuia, potrivit dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 nu poate fi exercitată această cale de atac.
Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva încheierii din 17 ianuarie 201.4 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Recursul declarat împotriva încheierii din 30 ianuarie 2014 a aceleiaşi instanţe, prin care a fost respinsa cererea reclamantului F.P. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, este tardiv.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, această încheiere poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În speţă, încheierea vizata a fost pronunţată la 30 ianuarie 2014, iar recursul a fost transmis instanţei de apel prin poşta electronică, la data de 4 februarie 2014.
La calculul termenului de exercitare a recursului, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora „când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează”.
Prin urmare, în cauză, termenul de recurs a început să curgă de la data de 31 ianuarie 2014 şi s-a împlinit Ia 3 februarie 2014, potrivit prevederilor textului legal anterior menţionat.
Corelativ acestor aspecte, instanţa mai reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care sancţionează partea eu decăderea din exercitarea dreptului procesual, dacă acesta nu a fost îndeplinit cu respectarea termenului defipt de lege.
În concluzie, având în vedere că termenul de recurs este un termen legal imperativ a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat împotriva încheierii din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.P., împotriva încheierii din 17 ianuarie 2014 pronunţate de Curtea de Apel laşi, secţia I civilă, în Dosarul nr. 6908/99/2013*.
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de acelaşi reclamant împotriva încheierii 30 ianuarie 2014, pronunţată în acelaşi dosar.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1561/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1574/2014. Civil → |
|---|
