ICCJ. Decizia nr. 1576/2014. Civil. Asigurări sociale. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1576/2014

Dosar nr. 4540/30/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 22 mai 2014

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

La data de 31 martie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 63/A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Examinându-se cererea de recurs, prin rezoluţia din data de 2 aprilie 2014 s-a dispus ca, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., să se întocmească raportul privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 490 alin. (1) C. proc. civ., cu trimitere la dispoziţiile art. XVII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, referitor la formularea şi depunerea recursului.

La data de 8 aprilie 2014 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar conform rezoluţiei completului de filtru din 9 aprilie 2014 au fost emise adresele de comunicare a raportului, atât către recurentul M.I., cât şi către intimata Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

Părţile nu au formulat în scris un punct de vedere asupra raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În atare situaţie şi, constatând că a expirat şi termenul de 30 de zile prevăzut de art. 493 alin. (4) teza finală C. proc. civ., completul de filtru s-a reunit în vederea examinării recursului dedus judecăţii în cauză.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl anuleze pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., „în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor.”

În cauză, contrar dispoziţiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ., cu trimitere la dispoziţiile art. XVII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, recursul nu a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, respectiv Curtea de Apel Timişoara, ci a fost depus direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind transmis prin poştă şi primit la registratura Înaltei Curţi.

În conformitate cu prevederile aceluiaşi text de lege, această măsură privind depunerea recursului este prevăzută imperativ sub sancţiunea nulităţii.

În situaţia dată, ţinând cont şi de dispoziţiile cu valoare de principiu ale art. 10 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 63/A din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1576/2014. Civil. Asigurări sociale. Recurs