ICCJ. Decizia nr. 1584/2014. Civil

Decizii civile ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1584/2014

Dosar nr. 2787/1/2001*

Şedinţa publică din 27 mai 2014

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea civilă, extinsă şi completată, formulată de reclamanţii B.C. şi B.T.A. împotriva pârâţilor Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, SC T.T. SA Cluj Napoca, SC P.F. SA Cluj-Napoca şi A.P.A.P.S., Sucursala Regionala Nord-Vest Cluj-Napoca.

S-au respins cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii B.A.I., B.I.A. şi F.K.

Au fost obligaţi reclamanţii şi intervenienţii, în solidar, să îi plătească pârâtei SC P.F. SA Cluj-Napoca, cheltuieli de judecată în sumă de 4.000.000 ROL.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că asupra imobilului în litigiu, situat în Cluj-Napoca, Piaţa U., înscris în CF nr. F1 Cluj-Napoca, nr. top. T1, a fost proprietar tabular sub nr. X J.P., soţia lui B.G.

Acest imobil a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind înscris în anexa la decret, unde apare evidenţiat ca proprietar tabular la data naţionalizării B.G., respectiv soţul numitei J.P. Prin încheierea nr. 4194 din 23 noiembrie 1995 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român, sub Z, asupra imobilului, după care a fost transcris în CF nr. F2 Cluj-Napoca, în favoarea Statului Român şi în folosinţa Sfatului Popular al judeţului Cluj, iar după partajarea pe apartamente, apare evidenţiat sub Y în favoarea O.F. Regional Cluj, respectiv în CF nr. F3 Cluj-Napoca, nr. top. T2 în favoarea SC T.T. SA Cluj-Napoca.

Dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 le conferă foştilor proprietari şi succesorilor acestora, ale căror bunuri au fost preluate de stat fără titlu valabil, dreptul de a le revendica pe calea dreptului comun.

Reclamanţii nu au însă calitate procesuală activă întrucât, prin testamentul olograf încheiat la data de 23 noiembrie 1947, baroneasa J.P., căsătorită B.P., a dispus asupra averii sale, instituindu-l ca legatar universal pe soţul ei, contele B.G., urmând ca în situaţia în care acesta va deceda înainte ori va renunţa la moştenire, averea să revină verişoarei sale, baronesei B.J., născută baroneasa W.M., antecesoarea reclamanţilor şi a intervenienţilor.

Testatoarea B.P. a decedat la data de 9 martie 1962, iar soţul ei a decedat ulterior, la data de 13 septembrie1968. Întrucât nu s-a făcut dovada că B.G. ar fi renunţat expres la moştenirea după soţia lui, iar reclamanţii nu sunt moştenitorii lui B.M., nici ai lui B.G., aceştia nu au calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 127 din 23 mai 2001, Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B.C. şi B.T.A. şi intervenienţii B.A.I., F.K. şi B.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Dispoziţia prevăzută în testament reprezintă o substituţie vulgară, prin care testatoarea a desemnat pe lângă primul gratificat, soţul ei B.G., şi un al doilea gratificat, W.M. pentru cazul în care soţul ei nu ar revendica averea, ori ar deceda înaintea testatoarei, cazuri în care liberalitatea ar fi devenit ineficace în privinţa lui.

Prin urmare, sunt două liberalităţi alternative, dintre care prima este pură şi simplă, iar cea de a doua este făcută sub condiţia suspensivă a ineficacităţii celei dintâi, iar întrucât prima liberalitate este ineficace, prin efectul realizării condiţiei suspensive s-a născut dreptul lui W.M., dobândit direct de la testatoare.

Conform art. 804 C. civ., este permisă dispoziţia prin care o a treia persoană ar fi chemată a lua darul, ereditatea sau legatul, în cazul când donatorul, eredele numit sau legatarul nu ar primi/sau nu ar putea primi.

Din certificatul de moştenitor din 21 aprilie 1998 rezultă că reclamanţii şi intervenienţii sunt moştenitorii lui B.M. decedată la data de 25 martie 1984, în cote egale de câte ¹/₅ parte fiecare, în calitate de fii şi fiice.

Prin urmare, reclamanţii au calitate procesuală activă, contrar susţinerilor primei instanţe.

În anexa la Decretul nr. 92/1950, B.G., din Cluj, str. L. figurează cu 23 de apartamente, iar B.P. din Cluj, str. D. figurează cu 9 apartamente.

Naţionalizarea dispusă de acest act normativ a operat „in rem” cu privire la imobilele prevăzute de art. 1, care au fost considerate „juris et jure”, ca fiind dobândite în mod ilicit.

Atât baroneasa B.P., cât şi contele B.G. nu s-au încadrat în dispoziţiile art. 2 din decret, pentru a fi exceptaţi de la naţionalizare.

Totodată, acelaşi Decret nr. 92/1950 prevedea, în art. V, că imobilele proprietatea soţului, soţiei sau ale copiilor minori se consideră ca aparţinând unui singur proprietar în ce priveşte aplicarea acestui decret.

Întrucât imobilul în litigiu a fost preluat la stat cu titlu valabil, iar potrivit ar. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, caz în care trebuia urmărită calea specială, s-a respins apelul declarat de reclamanţi şi intervenienţi împotriva sentinţei, care a fost menţinută, cu substituirea motivării primei instanţe.

Prin decizia civilă nr. 1128 din 5 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de reclamanţii B.C., B.T.A. şi de intervenienţii B.A.I., F.K., B.I.A. împotriva deciziei nr. 127 din data de 23 mai 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, care a fost casată şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată s-a susţinut deposedarea fără titlu a fostului proprietar de imobilul în litigiu, în motivare arătându-se argumentele menţionate în recurs sub pct. 3, respectiv referitoare la imobilul, singurul naţionalizat de la autorul indicat şi la lipsa de identitate dintre numele fostului proprietar şi soţului acestuia, care oricum nu era proprietar, şi cel indicat în anexa la decretul de naţionalizare.

Prin completarea acţiunii şi cererii de intervenţie, la data de 20 ianuarie 2000, s-au invocat dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, susţinându-se aceleaşi argumente indicate în ultima critică de recurs, referitoare la Constituţia din anul 1948, Tratatul de Pace şi dispoziţiile C. civ.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu formulată ulterior în cauză s-au însuşit cererea de chemare în judecată şi completările ulterioare.

Prima instanţă a respins acţiunea şi cererile de intervenţie în interes propus cu motivarea lipsei calităţii procesuale active a titularilor acestora. Instanţa de apel a soluţionat cauza, fără a evoca complet fondul, aşa cum acesta a fost dedus judecăţii, astfel cum se şi reclamă de către apelanţi.

Astfel, s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil din perspectiva dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, cu analiza titlului statului raportată la dispoziţiile decretului de naţionalizare, fără a se analiza cauza sub toate aspectele deduse judecăţii în acest cadru, cum acestea au fost detaliate de reclamanţi şi intervenienţii în interes propriu în faţa primei instanţe, prin cererile formulate.

Nu s-au arătat motivele pentru care s-au înlăturat celelalte apărări, aşa cum impune art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, cu aplicarea art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., precum şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a admis recursul, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, urmând ca instanţa de rejudecare să aibă în vedere şi celelalte critici de recurs şi limitele de judecată lămurite de recurenţi cu ocazia judecării prezentului dosar.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a fost înlăturat ca nefondat, Înalta Curte apreciind că reclamanţilor nu li s-a produs o vătămare prin faptul că instanţa de apel nu a anulat hotărârea primei instanţe.

În rejudecare, prin decizia nr. 213 A din 6 decembrie a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a pronunţat următoarea soluţie:

S-a admis excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj pentru imobilul evidenţiat în CF nr. F4 Cluj-Napoca nr. top. T3, T4, T5, T6, T7, T8, T9, T10, T11, T12, T13, T14, T15, T16, T17, T18, T19, T20.

S-a admis excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj pentru imobilul din Cluj-Napoca cu nr. top. T21.

S-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta B.C. şi intervenienţii B.A.I., B.I.A., F.K. şi s-a respins apelul declarat de reclamantul şi intervenientul B.T.A. împotriva sentinţei civile nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. 7050/1999, pe care a schimbat-o, în sensul că:

S-au admis, în parte, acţiunea civilă formulată, precizată şi extinsă de reclamanta B.C. şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii B.A.I., B.I.A., F.K. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, SC U.T.H. SA şi A.V.A.S. şi, în consecinţă:

1. S-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului cu nr. top. T2 evidenţiat iniţial în CF nr. F1 Cluj-Napoca, transcris ulterior şi evidenţiat în prezent în: CF nr. F2 Cluj-Napoca, CF nr. F5 Cluj-Napoca, CF nr. F3 de evidenţă Cluj-Napoca şi CF nr. F6 Cluj-Napoca.

2. S-a dispus restabilirea situaţiei de carte funciară asupra nr. top. T2 înscris în CF nr. F1 Cluj-Napoca, transcris ulterior şi evidenţiat în prezent în: CF nr. F2 Cluj-Napoca, CF nr. F5 Cluj-Napoca, CF nr. F3 de evidenţă Cluj-Napoca şi CF nr. F6 Cluj-Napoca, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi al SC T.T. SA (actualmente SC U.T.H. SA) şi al intabulării dreptului de proprietate al vechiului proprietar tabular de sub X din CF nr. F1 Cluj-Napoca, B.P., născută J.P., identică cu B.G.A.

3. S-a constatat că moştenitoarea proprietarei tabulare B.P. este numita B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca, în calitate de moştenitoare testamentară.

4. S-a constatat că reclamanta B.C. şi intervenienţii B.A.I., B.I.A., F.K. au calitatea de moştenitori ai defunctei B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca.

5. S-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2 în favoarea reclamantei B.C. şi a intervenienţilor B.A.I., B.I.A., F.K. în cote egale de câte ¹/₄ parte fiecare, cu titlul de moştenire, imobil ce face parte din masa succesorală după defunctele B.P. şi B.M.

6. Au fost obligaţi pârâţii să recunoască reclamantei B.C. şi intervenienţilor B.A.I., B.I.A., F.K. dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2, să predea posesia, să înceteze încasarea chiriei şi să se abţină de la orice acte de tulburare.

7. A fost respinsă acţiunea reclamantei B.C. şi cererea de intervenţie a intervenienţilor B.A.I., B.I.A., F.K. împotriva pârâţilor Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, în nume propriu, SC P.F. SA, având ca obiect nr. top. T2.

8. A fost respinsă acţiunea reclamantei B.C. şi cererea de intervenţie a intervenienţilor B.A.I., B.I.A., F.K. având ca obiect imobilele cu nr. top. T21-T20, urmare a admiterii excepţiei puterii de lucru judecat.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Anterior abordării fondului apelului, instanţa de apel a considerat că se impun a fi făcute câteva precizări prealabile care au influenţă directă asupra soluţiei ce urma a fi pronunţată în cauză.

S-a reţinut, astfel, că acţiunea a fost înregistrată la data de 30 august 1999 ca o revendicare pe drept comun.

În cursul soluţionării recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 127 din 23 mai 2001 a Curţii de Apel Cluj, Înalta Curte a dispus, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, suspendarea judecării recursului, raportat la împrejurarea că după intrarea în vigoare a acestui act normativ special, reclamanţii au demarat demersuri şi pe dispoziţiile acestuia, cauza fiind suspendată, în acest sens, în perioada 8 februarie 2002-1 aprilie 2005.

La termenul de judecată din 1 aprilie 2005, instanţa a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în vederea emiterii dispoziţiei în baza Legii nr. 10/2001.

În cursul suspendării, prin dispoziţia din 9 mai 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, notificarea din 12 iunie 2001, având ca obiect imobilul evidenţiat iniţial în CF nr. F1 Cluj, formulată de reclamanţii şi intervenienţii din prezentul dosar, a fost respinsă pe considerentul că petenţii nu fac dovada calităţii de moştenitori ai fostului proprietar tabular. Împotriva acestei dispoziţii s-a formulat plângere înregistrată în Dosar nr. 4525/2005 al Tribunalului Cluj, motiv pentru care, la termenul de judecată din 31 martie 2006, cu ocazia analizării cererii de repunere pe rol, instanţa de recurs a dispus o nouă suspendare a judecăţii, până la soluţionarea irevocabilă a acestui dosar.

Ulterior soluţionării irevocabile a Dosarului nr. 4171/117/2005, prin sentinţa civilă nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia civilă nr. 31/A din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 5739 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul de judecată din 12 februarie 2013 s-a dispus repunerea cauzei pe rol, instanţa de recurs reţinând cauza în pronunţare şi soluţionând recursul prin decizia civilă nr. 1128 din 5 martie 2013, în sensul celor anterior arătate.

Judecarea cauzei a fost, aşadar, suspendată în intervalul 8 februarie 2002-12 februarie 2013, timp în care, în privinţa unei părţi din imobilul evidenţiat iniţial în CF nr. F1 Cluj (compus din 3 corpuri), situaţia juridică a fost clarificată irevocabil, pe calea procedurii instituite prin legea specială, Legea nr. 10/2001, parcursă atât în etapa administrativă, cât şi în cea jurisdicţională.

Instanţa de apel a reţinut că este vorba de partea din imobil, constituită din imobilele cu nr. top. T3-T20, a căror situaţie juridică a fost irevocabil soluţionată prin sentinţa civilă nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj, irevocabilă prin respingerea apelului şi a recursului, pronunţată în Dosar nr. 4171/117/2005, şi de imobilul cu nr. top. T21 a cărui situaţie juridică a fost irevocabil soluţionată prin sentinţa civilă nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, schimbată prin decizia civilă nr. 88/A din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin decizia civilă nr. 7292 din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin înscrisul înregistrat la 4 noiembrie 2013, apelanţii au arătat că îşi restrâng acţiunea, înţelegând să se judece în continuare doar pe imobilul cu nr. top. T2, din imobilul situat în Cluj-Napoca, Piaţa U., însă instanţa a constatat că acest înscris nu îmbracă forma unei renunţări la judecată valabile, în condiţiile în care reprezentantul apelanţilor nu a prezentat o procură dată în acest sens, iar apelanţii nu s-au prezentat şi nici nu au depus la dosar un înscris semnat de ei, prin care să arate că înţeleg să renunţe la judecată, motiv pentru care curtea a arătat că se va pronunţa asupra acţiunii şi cererilor de intervenţie în întregul lor, astfel cum a fost investită prima instanţă.

Obiectul litigiului pendinte îl constituie revendicarea pe drept comun a întregului imobil evidenţiat (înscris pentru prima dată în CF nr. F1 Cluj), ulterior fiind supus unor dezmembrări şi transcrieri succesive în CF nr. F2, F4, F5, F3 de evidenţă şi F6.

Rezultă, a reţinut instanţa de apel, că litigiul pendinte şi litigiile înregistrate sub nr. 4171/117/2005 şi nr. 1022/117/2007, soluţionate irevocabil au, parţial, acelaşi obiect: prezentul litigiu imobilul cu nr. top. T. în întregul său, astfel cum a fost dezmembrat ulterior naţionalizării, litigiul înregistrat sub nr. 4171/117/2005, imobilele cu nr. top. T3-T20, iar litigiul înregistrat sub nr. 1022/117/2007, imobilul cu nr. top. T21.

Cauza juridică a litigiului pendinte este diferită de cea a litigiilor înregistrate sub nr. 4171/117/2005 şi nr. 1022/117/2007: prima este o revendicare pe drept comun întemeiată pe dispoziţiile Decretului nr. 92/1950, sub aspectul nerespectării prevederilor sale cu ocazia preluării imobilului şi art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar cea de-a doua cauză în cele două litigii soluţionate irevocabil o constituie o plângere întemeiată pe dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 10/2001, în Dosarul nr. 4171/117/2005, plângere împotriva dispoziţiei din 9 mai 2005 a Primarului municipiului Cluj-Napoca, iar în Dosarul nr. 1022/117/2007, plângere împotriva deciziei din 1 februarie 2007 emisă de SC P.F. SA Cluj.

Nu există nici identitate deplină între părţile celor trei litigii, în sensul că nu se regăsesc toate părţile în toate cele trei dosare, ci, în funcţie de specificul fiecăruia, în raport de calitatea procesuală pasivă justificată, pârâţii sunt diferiţi.

Având însă în vedere elementul comun reprezentat de nr. top. T., care se regăseşte în toate cele trei litigii, iar în cele soluţionate irevocabil situaţia juridică a nr. top. T3-T20, respectiv a nr. top. T21 a fost irevocabil tranşată, în temeiul art. 1201 C. civ. raportat la art. 166 C. proc. civ., curtea de apel a admis excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj pentru imobilul evidenţiat în CF nr. F4 Cluj-Napoca nr. top. T3-T20, respectiv a sentinţei civile nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj pentru imobilul din Cluj-Napoca cu nr. top. T21, pentru a nu contrazice cele statuate irevocabil prin aceste hotărâri judecătoreşti.

Un alt aspect prealabil relevant, a reţinut instanţa de apel, îl constituie situaţia reclamantului B.T.A.

Acesta a promovat acţiunea înregistrată la data de 30 august 1999 pe rolul Tribunalului Cluj, alături de reclamanta B.C. Prin înscrisul depus la dosar fond, reclamantul B.T.A. a arătat personal, înscrisul purtând semnătura sa, că înţelege să renunţe la judecată în prezentul dosar, în temeiul art. 246 C. proc. civ. şi, totodată, înţelege să renunţe şi la dreptul său arătat în cuprinsul acestei acţiuni, în temeiul art. 247 C. proc. civ.

Prin înscrisul înregistrat la 8 ianuarie 2001, B.T.A. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, arătând, în esenţă, că înţelege să revină în prezentul litigiu întrucât a acceptat succesiunea în baza certificatului de moştenitor din 1998 al Biroului Notarului Public R.M.F. şi, în urma acceptării moştenirii, renunţarea sa „la drept” este lovită de nulitate (fără a indica vreun temei juridic în acest sens). Totodată, a arătat că renunţarea s-a făcut la data de 23 noiembrie 1999, anterior completării şi extinderii acţiunii şi cererii de intervenţie din 20 ianuarie 2000, la care nu a renunţat.

Prin sentinţa civilă nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.C. şi B.T.A.

Curtea de apel, cu ocazia rejudecării apelului declarat împotriva acestei sentinţe, constatând că în faţa primei instanţe reclamantul B.T.A. a renunţat la dreptul dedus judecăţii, acţiunea acestuia fiind respinsă, efectul juridic al acestui act de dispoziţie constituindu-l faptul că partea a renunţat definitiv la pretenţia sa, nemaiputând reinvesti instanţa cu o cerere identică, a considerat că se impune respingerea apelului declarat de reclamantul şi intervenientul B.T.A., statuările primei instanţe în privinţa sa, în sensul respingerii acţiunii, urmând a fi menţinute.

Soluţia, prin prisma renunţării la drept, ar fi dus la schimbarea soluţiei primei instanţe în ceea ce priveşte această persoană, dar în sensul înrăutăţirii situaţiei sale. Însă, părţii nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria cale de atac. Prin urmare, a reţinut instanţa de apel, singura eficienţă care se poate da actelor de dispoziţie este paralizarea căii de atac a acestei persoane şi omisiunea analizării argumentelor acesteia.

În ceea ce priveşte analiza apelului pe fond, curtea a reţinut următoarele:

Din probaţiunea administrată la fond, în recurs şi în rejudecare, curtea a constatat că apelul declarat de reclamanta B.C. şi intervenienţii B.A.I., B.I.A., F.K. este fondat.

S-a reţinut că reclamanta B.C. şi intervenienţii B.A.I., B.I.A., F.K. sunt moştenitorii defunctei B.M., în calitate de descendenţi, conform certificatului de moştenitor din 21 aprilie 1998 emis de Biroul Notarului Public R.M.F. Antecesoarea reclamantei şi a intervenienţilor este, la rândul său, moştenitoarea testamentară a defunctei B.P., născută J.P., identică cu B.G.A. din testamentul olograf, potrivit certificatului de calitate de moştenitor din 14 octombrie 2004, emis de B.N.P. P.F.

Potrivit extrasului CF nr. F1 Cluj, asupra imobilului cu nr. top. T. compus din 2 corpuri distincte, proprietar tabular sub B+2 este B.G.A., născută J.P., următorul proprietar intabulat sub B+3 fiind Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Conform anexei la decretul de naţionalizare nr. 92/1950, imobilul situat în Cluj-Napoca, str. L., a fost preluat de la B.G.

În speţă, a arătat curtea de apel, analiza valabilităţii titlului de preluare a imobilului trebuie făcută atât din perspectiva actului de naţionalizare, Decretul nr. 92/1950, cât şi din aceea a neconcordanţei dintre proprietarul tabular şi persoana menţionată în anexa actului de preluare a unui imobil de către stat.

Astfel, art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 20/1996, modificată prin H.G. nr. 11/1997, foloseşte sintagma „titlu valabil”, ceea ce, în accepţiunea legii, înseamnă imobile preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă, adică Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951 ş.a.

per a contrario, sunt imobile trecute în proprietatea statului „fără titlu valabil”, doar acelea pentru care, deşi există act normativ de trecere care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, acesta a fost aplicat cu încălcarea chiar a prevederilor sale.

Şi art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, foloseşte tot sintagma de „titlu valabil”, ca şi condiţie a validităţii dreptului de proprietate preluat de stat.

Legea impune o triplă condiţie pentru ca titlul să fie valabil, respectiv ca acesta să fie obţinut cu respectarea Constituţiei perioadei respective (Constituţiile din 1948, 1952, 1965), a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare de la data preluării bunurilor de către stat.

Diferit de cele statuate prin sentinţa civilă nr. 35 din 30 ianuarie 2001 a Tribunalului Cluj, ce face obiectul prezentului apel în rejudecare, curtea de apel a apreciat că persoana menţionată în anexa decretului de naţionalizare B.G., nu poate fi identificată ca fiind una şi aceeaşi cu proprietarul tabular, fiind, în opinia curţii, o cu totul altă persoană decât cea care avea calitatea de proprietar tabular la momentul naţionalizării.

Problema neconcordanţei dintre proprietarul tabular şi persoana menţionată în anexa actului de preluare a unui imobil de către stat, a fost rezolvată pe cale legislativă, jurisprudenţa statuând în mod constant că existenţa unei atare neconcordanţe are ca şi consecinţă constatarea preluării nevalabile a imobilului.

Instanţa a apreciat, raportat la aceste cerinţe, că imobilul în litigiu a fost dobândit fără un titlu valabil de către stat, întrucât, pe de o parte, Decretul nr. 92/1950 a fost contrar Constituţiei din 1948, iar pe de altă parte, nu există identitate între persoana proprietarului tabular al imobilului şi persoana menţionată în anexa decretului de naţionalizare, ca fiind cea de la care se preia imobilul.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, curtea a constatat preluarea abuzivă a imobilului cu nr. top. T2, singurul în raport de care se mai impune o astfel de statuare, potrivit celor anterior arătate cu ocazia analizării litigiilor soluţionate irevocabil prin sentinţa civilă nr. 528 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Cluj şi sentinţa civilă nr. 640 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj.

Împrejurarea că nr. top. T2 se regăseşte intabulat simultan în trei cărţi funciare, CF nr. F5 Cluj-Napoca, CF nr. F3 de evidenţă Cluj-Napoca şi CF nr. F6 Cluj-Napoca, în sensul că transcrierile succesive nu s-au operat complet, prin radierea din cartea funciară din care s-a făcut transcrierea, concomitent cu intabularea în noua carte funciară, nu poate fi remediată în prezent decât prin procedura rectificării tuturor cărţilor funciare prin prezenta hotărâre, astfel cum au cerut şi reclamanta şi intervenienţii.

În temeiul art. 111 C. proc. civ., instanţa de apel a constatat că moştenitoarea proprietarei tabulare B.P. este numita B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca, în calitate de moştenitoare testamentară, în baza certificatului de calitate de moştenitor din 14 octombrie 2004 a Biroului Notarial Public P.F. şi va constata că reclamanta B.C. şi intervenienţii B.A.I., B.I.A., F.K. au calitatea de moştenitori ai defunctei B.M., decedată la data de 25 martie 1984 în Cluj-Napoca, în baza certificatului de moştenitor din 21 aprilie 1998 a Biroului Notarial Public R.M.F.

Având în vedere statuările anterioare, referitoare la efectul renunţării reclamantului B.T.A. la însuşi dreptul dedus judecăţii, care, în prezentul cadru procesual are efect strict numai asupra imobilului cu nr. top. T2, în temeiul art. 46 din Decretul-lege nr. 115/1938, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri va dispune intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2 în favoarea reclamantei B.C. şi a intervenienţilor B.A.I., B.I.A., F.K. în cote egale de câte ¹/₄ parte fiecare, cu titlul de moştenire, imobil ce face parte din masa succesorală după defunctele B.P. şi B.M.

Drepturile succesorale dobândite de reclamantul (şi intervenientul) B.T.A. în baza certificatului de moştenitor din 21 aprilie 1998 a Biroului Notarial Public R.M.F., a arătat instanţa, nu sunt afectate în nici un fel, însă, în prezentul litigiu, actul său de dispoziţie, de renunţare la însuşi dreptul dedus judecăţii, are ca şi consecinţă înlăturarea sa de la beneficiul dobândirii cotei de ¹/₅ parte asupra imobilului cu nr. top. T2, pe calea revendicării pe drept comun (cota de ¹/₅ parte care i-ar fi revenit în calitate de succesor al defunctei B.M. în ipoteza în care nu ar fi renunţat la acest drept în cadrul prezentului litigiu).

Cota sa de ¹/₅ parte va reveni, prin acrescământ, celorlalţi comoştenitori, reclamantei B.C. şi a intervenienţilor B.A.I., B.I.A., F.K., care, având acelaşi grad de rudenie cu renunţătorul la drept (fraţi), vor culege în mod egal cota la care acesta a renunţat, dobândind astfel, fiecare câte o cotă de ¼ parte din imobilul cu nr. top. T2 (în loc de ¹/₅ parte, cât le-ar fi revenit în calitate de moştenitori ai defunctei B.M. în ipoteza în care reclamantul B.T.A. nu ar fi renunţat la dreptul său dedus judecăţii în cadrul prezentei acţiuni).

Ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al preluării imobilului de la autoarea reclamantei şi intervenienţilor prin prezenta hotărâre, în temeiul art. 480 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, curtea a admis şi cererea având ca obiect revendicare, obligând pârâţii să recunoască reclamantei B.C. şi intervenienţilor B.A.I., B.I.A., F.K. dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2, să predea posesia, să înceteze încasarea chiriei şi să se abţină de la orice acte de tulburare.

În fundamentarea soluţiei adoptate, instanţa a avut în vedere şi prevederile art. 1 din Primul protocol al Convenţiei şi jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., care au statuat că privarea de proprietate, dacă nu este justificată după criteriile prescrise de însăşi convenţie, nu poate conferi niciun avantaj unei alte persoane, în confruntarea directă cu adevăratul titular al dreptului de proprietate.

Din probaţiunea administrată în cursul rejudecării apelului, a reţinut instanţa de apel, reiese că dispoziţia art. 32⁴ alin. (4) din Legea nr. 99/1999, invocată de reclamanţi, nu este incidentă în cauză, întrucât pârâta SC U.T.H. SA, pe de o parte, nu a făcut dovada că imobilul situat în Cluj-Napoca, Piaţa U., care face obiectul litigiului, îi este absolut necesar şi că o eventuală restituire în natură a acestuia ar pune-o în situaţia de a nu mai putea să-şi continue activitatea, urmând să fie supusă dizolvării sau lichidării. Pe de altă parte, reclamanta şi intervenienţii au probat contrariul, depunând la dosar oferta de închiriere a acestui imobil făcută de pârâtă pe internet. Or, este evident că un bun de care pârâta nu s-ar putea lipsi în derularea activităţii sale, nu ar putea fi oferit spre închiriere, încheierea unui asemenea act lipsind-o de elementele posesie şi folosinţă ale dreptului de proprietate.

Întrucât pârâţii Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, în nume propriu şi SC P.F. SA nu au deţinut niciodată vreun drept de proprietate asupra imobilului cu nr. top. T2, acesta fiind doar în proprietatea Statului Român (iniţial), iar ulterior a SC T.T. SA (în prezent SC U.T.H. SA), acţiunea şi cererile de intervenţie formulate împotriva acestor pârâţi au fost respinse ca fiind promovate împotriva unor persoane fără calitate.

Pe de altă parte, constatând că privatizarea SC T.T. SA Cluj-Napoca s-a făcut prin Fondul Proprietăţii de Stat, antecesoarea actualei A.V.A.S., admiterea în parte a acţiunii şi a cererilor de intervenţie s-a făcut în contradictoriu şi cu această pârâtă, pentru considerentul arătat, aceasta având calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva deciziei nr. 213 A din 6 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs pârâtele SC U.T.H. SA şi A.A.A.S.

Pârâta A.A.A.S. solicită, prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea, în parte, a deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerii, în consecinţă, a acţiunii faţă de această pârâtă.

În esenţă, pârâta critică hotărârea curţii de apel sub aspectul greşitei reţineri a calităţii sale procesuale pasive, arătând că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în mod nelegal, au făcut o confuzie între bunurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale şi calitatea de acţionar avută de A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) la societatea respectivă. Este adevărat, arată recurenta, că bunurile societăţii au reprezentat aportul statului, în natură, la constituirea societăţilor comerciale, care, potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990, au dobândit drept de proprietate asupra acelor bunuri deţinute în patrimoniu, însă A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a deţinut calitatea de acţionar în numele Statului Român şi nu a deţinut calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC P.F. SA şi, prin urmare, nu a transmis nici cumpărătorilor acest drept, ci doar drepturile prevăzute pentru acţionari de Legea nr. 31/1990.

În consecinţă, arată recurenta, rezultă că instituţia a vândut pachetul de acţiuni şi nu de bunuri imobile, motiv pentru care cererea de chemare în judecată a A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni invocate, este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pârâta SC U.T.H. SA solicită, prin cererea de recurs întemeiată, în drept, pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanţi şi intervenienţi. În subsidiar, solicită suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 7530/117/2013 al Tribunalului Cluj, secţia I civilă.

Intimata-reclamantă B.C. şi intimaţii-intervenienţii B.A.I., B.I.A., F.K., B.T.A. au formulat şi depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta A.A.A.S. Totodată, prin concluziile orale puse în faţa instanţei de recurs, apărătorul intimaţilor a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta A.A.A.S.

La data de 23 mai 2014, recurenta SC U.T.H. SA a depus declaraţie de renunţare la judecata recursului, autentificată din 19 mai 2014 de Societatea Profesională Notarială „V.A.”, precum şi declaraţia reclamanţilor şi intervenienţilor prin care arată că sunt de acord cu cererea de renunţare la judecata recursului, autentificată din 26 martie 2014 de Biroul individual notarial „V.D.C.”.

Investită cu soluţionarea recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte va analiza cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta A.A.A.S., invocată de intimaţii-reclamanţi şi intimaţii-intervenienţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie, așadar, în afara unor excepţii expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.

În speţă, decizia pronunţată în apel a fost comunicată pârâtei A.A.A.S. la data de 30 decembrie 2013, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare, din Dosarul nr. 2787/1/2001 al Curţii de Apel Cluj, iar recursul a fost depus la această instanţă, la data de 10 ianuarie 2014, cu respectarea termenului de 15 zile, prevăzut de lege.

Prin urmare, recursul fiind formulat de pârâtă cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţia legală menționată, se va respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta A.A.A.S., invocată de intimaţii-reclamanţi şi intimaţii-intervenienţi.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta SC U.T.H. SA, Înalta Curte va lua act de renunţarea acesteia la judecata căii de atac având în vedere următoarele:

Renunţarea la judecată este un act procesual de dispoziţie, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care poate avea loc oricând în cursul judecăţii, putându-se face atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac.

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, „când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi”.

Prin urmare, în calea de atac a recursului, în condiţiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voinţă a recurentului de renunţare la judecata căii de atac exercitate.

Respectând astfel principiul disponibilităţii părţilor specific procesului civil, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâta SC U.T.H. SA a renunţat la judecata recursului, cu învoirea reclamanţilor şi intervenienţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., urmând a lua act de această renunţare.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecării recursului, formulată de pârâta SC U.T.H. SA, în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 7530/117/2013 al Tribunalului Cluj, secţia I civilă, se constată că aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a renunţării la calea de atac.

Referitor la recursul declarat de pârâta A.A.A.S., instanţa reţine următoarele:

În principal, criticile formulate de aceasta vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, precum şi a art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, ceea ce permite încadrarea lor formală în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la aplicarea sau interpretarea greşită a legii.

Principala critică a recurentei vizează greşita reţinere a calităţii sale procesuale pasive, atât de către instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel, care, în mod nelegal, au făcut o confuzie între bunurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale şi calitatea de acţionar avută de A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) la societatea respectivă.

Curtea de apel, în mod legal, a reţinut că privatizarea SC T.T. SA Cluj-Napoca (actualmente SC U.T.H. SA) s-a făcut prin Fondul Proprietăţii de Stat, antecesoarea actualei A.A.A.S., aceasta având calitate procesuală pasivă în cauză.

De altfel, pârâta A.A.A.S. nu mai avea nici interes în promovarea prezentului recurs, având în vedere faptul că între reclamanţi, intervenienţi şi pârâta SC U.T.H. SA a intervenit tranzacţia autentificată din 11 martie 2014 de Biroul individual notarial „V.D.C.”, prin care a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamanţilor şi intervenienţilor asupra imobilului în litigiu, iar pârâta a renunţat la despăgubirile pentru acţiunile cumpărate de la A.V.A.S., precum şi de la antecesorii în drepturi ai acesteia, corespunzătoare imobilului situat în Cluj Napoca, Piaţa U., având nr. top. T2. Prin urmare, pârâta A.A.A.S. nu mai are nici un interes în susţinerea recursului, nefiind prejudiciată în nici un mod prin admiterea acţiunii reclamanţilor şi intervenienţilor.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta A.A.A.S., invocată de intimaţii-reclamanţi şi intimaţii-intervenienţi.

Ia act de renunţarea pârâtei SC U.T.H. SA la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 213 A din 6 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1579/2014. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -...		ICCJ. Decizia nr. 1585/2014. Civil. Expropriere. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 1584/2014. Civil

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1584/2014. Civil