ICCJ. Decizia nr. 1670/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1670/2014
Dosar nr. 2308/30/2011*
Şedinţa publică din 29 mai 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Timiş, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, sub nr. 2308/30/2011, la data de 05 aprilie 2011, reclamantul M.I., a solicitat în contradictoriu cu pârâta M.L., anularea tranzacţiei intervenită între părţi la data de 18 iunie 2008, tranzacţie care face parte din dispozitivul Sentinţei civile nr. 8.237 din 18 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara, în dosar nr. 14292/325/2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a învederat instanţei că a încheiat cu pârâta o tranzacţie care a consfinţit învoiala lor cu privire la împărţirea bunurilor comune ca urmare a desfacerii căsătoriei prin divorţ.
A solicitat anularea tranzacţiei pe considerentul că, la data încheierii ei, era lipsit temporar de discernământ, boala de care suferea limitându-i voinţa de a dispune şi capacitatea de a înţelege însemnătatea actului încheiat.
A mai susţinut reclamantul că, deşi la data semnării tranzacţiei avea capacitate de exerciţiu, totuşi, în fapt era lipsit de discernământ, pe fondul unei tulburări mentale, generată de boala numită "apnee în forma obstructiv severă".
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 953 - 954 C. civ., art. 961 C. civ., art. 1704 C. civ., art. 1712 C. civ., art. 112 - 114 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 2.289 din 24 septembrie 2013 pronunţată în dosarul nr. 2308/30/2011*, Tribunalul Timiş a anulat, ca insuficient timbrată, acţiunea civilă formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâtei M.L.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că cererea reclamantului, având ca obiect anularea contractului judiciar încheiat între părţi având caracter evaluabil în bani, a fost încadrată în tariful taxelor de timbru prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 146/1997, fiind stabilită în sarcina reclamantului obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 31.621,5 RON şi de a aplica timbru judiciar de 5 RON.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 20 decembrie 2012, a fost admisă în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant, fiind scutit acesta de la plata sumei de 7.000 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi obligat la plata diferenţei de 24.621,5 RON şi timbru judiciar în valoare de 5 RON.
La termenul de judecată din data de 19 martie 2013, reclamantul a depus dovada achitării sumei de 1.000 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 08 aprilie 2013, s-a admis în parte o nouă cerere de ajutor public judiciar formulată de reclamant, dispunându-se cu respectarea limitelor prevăzute de art. 34 din O.U.G. nr. 51/2008, eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 15.672 RON şi obligarea reclamantului la plata diferenţei de 7.949 RON.
Cum până la termenul de judecată reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita diferenţa de taxă judiciară înainte menţionată şi nici tranşele lunare stabilite, instanţa a constatat că excepţia invocată de pârâtă prin apărător este întemeiată şi, în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., a admis-o, iar în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, a anulat, ca insuficient timbrată acţiunea.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2.289 din 24 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş a declarat apel reclamantul M.I., care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
În motivare, a arătat că, întrucât situaţia financiară nu-i permite a plăti integral o sumă atât de mare de bani, a solicitat printr-o altă cerere de ajutor public judiciar, o eşalonare a plăţii - solicitare admisă, urmând a achita suma rămasă de 15.672 RON în 48 rate lunare, rată de 326 RON achitabilă la data de 1 a lunii.
În cursul lunii septembrie 2013 urma să achite rata ordonată dar, în Belgia fiind, s-a îmbolnăvit grav fiind necesară internarea de urgenţă într-o clinică de specialitate a Spitalului Universitar din Bruxelles şi a apărut astfel o imposibilitate de deplasare şi prezentare la Timişoara, fapt confirmat de medicul curant al spitalului amintit, care a mai precizat şi faptul că situaţia menţionată mai sus îl va afecta probabil până în data de 11 octombrie 2013.
Prin avocatul ales a prezentat situaţia de mai sus, în scris şi verbal, cu solicitarea amânării judecării cauzei după data prognozată de medicul specialist, dar nu i s-a acordat un nou termen şi s-a dispus judecarea şi, evident, în lipsa unei taxe, i s-a anulat acţiunea ca insuficient timbrată.
Consideră că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la continuarea judecăţii prevalându-se de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 în condiţiile în care starea de sănătate, dovedită cu acte emisă de spitalul din Belgia, nu i-a permis nici măcar deplasarea din spital la o bancă sau instituţie de transfer bancar în vederea plăţii taxei datorate, cu atât mai puţin prezentarea la instanţa din Timişoara.
Prin concluzii scrise, intimata a solicitat respingerea apelului cu motivarea că nu s-a dovedit faptul că starea de sănătate nu i-ar fi permis reclamantului deplasarea la o bancă sau unitate de transfer bancar, iar instanţa a acordat mai multe termene de judecată în vederea achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 22 din 25 februarie 2014 a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.
Curtea a reţinut că cererea de chemare în judecată cu care reclamantul a învestit instanţa având ca obiect anularea tranzacţiei, se încadrează în categoria cererilor evaluabile în bani, prevăzută de art. 2 din Legea nr. 146/1997.
Reclamantul a formulat pe parcursul judecării cauzei două cereri de ajutor public judiciar în baza O.U.G. nr. 51/2008.
Prin Încheierea din 20 decembrie 2012, tribunalul a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant şi a dispus scutirea de la plata sumei de 7.000 RON (din taxa judiciară de 31621,5 RON) urmând a fi obligat reclamantul să timbreze cererea cu 24621,5 RON şi 5 RON timbru judiciar.
La data de 18 martie 2013 reclamantul a formulat o nouă cerere de ajutor public, iar prin încheierea din 8 aprilie 2013 tribunalul a admis în parte cererea de ajutor public, a dispus eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 15.672 RON în 48 rate lunare a câte 326 RON, sumă ce urma să se plătească în data de 1 a lunii.
Prin aceeaşi încheiere a fost obligat petentul la plata diferenţei de taxă judiciară de timbru de 7949 RON sub sancţiunea anulării, ca insuficient, timbrată a cererii.
Deşi reclamantului i s-au acordat încă patru termene de judecată de la data admiterii acestei cereri de ajutor public, devenită irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a reexaminării, acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia timbrării, astfel că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Dispoziţiile art. 20 (1) din Legea nr. 146/1997, coroborate cu cele ale alin. (3) din acelaşi articol, prevăd că taxele judiciare se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată a acesteia se sancţionează cu anularea cererii.
Cum, prin admiterea celor două cereri de ajutor public judiciar reclamantului i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil, este lipsit de relevanţă motivul invocat de acesta privind starea sa de sănătate (nedovedit de altfel).
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul M.I., criticând faptul că instanţele nu au luat în considerare faptul că în luna septembrie a anului 2013, când urma să achite rata privind taxa de timbru s-a îmbolnăvit grav fiind necesară internarea de urgenţă într-o clinică de specialitate din Bruxelles.
A susţinut că sancţiunea anulării cererii trebuia circumscrisă situaţiei de fapt apărute independent de voinţa sa, neputând fi aplicată mecanic.
Intimata M.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
A arătat că recurentul a dezvoltat o critică identică cu cea din apel, la care instanţa a răspuns.
Pe de altă parte, instanţa a acordat 4 termene de judecată ulterior acordării ajutorului public judiciar, care în timp a însemnat lungirea procesului cu 5 luni şi 16 zile în condiţiile în care reclamantul nu a dovedit starea de boală, declanşată potrivit spuselor sale în septembrie 2013, la 5 luni de la data când era obligat să achite taxa de timbru.
Analiza instanţei de recurs:
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, aşa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 30 din Normele de aplicare ale a acestui act normativ, alături de art. 9 din O.G. nr. 32 din 18 august 1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar datorate, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Instanţa de judecată controlează, din oficiu, cuantumul taxei judiciare de timbru, obligând partea să plătească valoarea acesteia, fie în cuantum fix, în cazul cererilor neevaluabile în bani, fie în cuantumul stabilit în funcţie de valoarea obiectului cererii, în situaţia cererilor evaluabile în bani.
Din acest punct de vedere, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 144/2013 a constatat că timbrarea acţiunii deduse judecăţii este o cerinţă imperativă a legii, judecătorul neputând soluţiona o cerere fără a constata în prealabil valabilitatea efectuării plăţii taxei de timbru aferente valorii obiectului cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei de timbru conduce la un fine de neprimire, fiind o excepţie de ordine publică ce poate fi ridicată şi de instanţă din oficiu, cu întâietate faţă de altele.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, reclamantul a formulat cererea introductivă la data de 5 aprilie 2011 şi nu a timbrat-o, motiv pentru care, după mai multe termene de judecată acordate, într-un prim ciclu procesual, cererea sa fost respinsă, ca netimbrată, apoi, prin admiterea apelului reclamantului, sentinţa a fost desfiinţată şi cauza trimisă spre rejudecare.
În rejudecare, prin Încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2012 Tribunalul Timiş a admis în parte cererea de ajutor public judiciar şi l-a scutit pe reclamant de la plata sumei de 7.000 RON taxă judiciară de timbru, urmând ca acesta să achite diferenţa de 24.621,5 RON taxă judiciară de timbru şi 5 RON timbru judiciar.
După derularea altor termene de judecată, în data de 8 aprilie 2013, aceeaşi instanţă a dispus eşalonarea platei taxei judiciare de timbru în sumă de 15.672 RON în 48 rate lunare, a câte 326 RON, sumă ce urma a fi plătită în data de 1 a lunii şi l-a obligat pe reclamant la plata diferenţei de taxă judiciară de timbru de 7949 RON sub sancţiunea anulării ca insuficient timbrată a cererii, încheiere ce a fost comunicată reclamantului.
Încheierea prin care instanţa a încuviinţat a doua cerere de ajutor public judiciar a fost comunicată reclamantului, care nu a înţeles să o atace, achiesând, pe cale de consecinţă la cuantumul stabilit, că este obligat de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru de 7.949 RON şi, eşalonat în 48 de rate lunare, restul sumei reprezentând taxă de timbru, în cuantum de 15.672 RON.
Până la data de 24 septembrie 2013, când prima instanţă a găsit incidentă speţei excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, reclamantul nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia legală ce-i incumba privind timbrarea cu suma fixă de 7.949 RON.
La dosarul cauzei a fost depusă o adeverinţă medicală eliberată de Spitalul Universitar Bruxelles în data de 13 septembrie 2013, potrivit căreia reclamantul M.I., aflat în stare de incapacitate de muncă din data de 11 august 2013 până în data de 11 octombrie 2013 inclusiv, nu poate parcurge distanţe mari şi nu poate susţine eforturi mari.
Pentru acest motiv, reclamantul a solicitat prin apărător o nouă amânare în cauză, solicitare ce a fost respinsă de instanţă la data de 24 septembrie 2013, reţinându-se că partea beneficiază de reprezentare, prin avocat.
În apel nu au fost depuse acte noi, iar în faza recursului reclamantul a depus înscrisuri care dovedesc aceeaşi perioadă de internare, respectiv 11 august 2013 - 11 octombrie 2013.
Aceste înscrisuri, vizând starea medicală a reclamantului începând cu luna august 2013 până în septembrie acelaşi an, nu sunt, însă, relevante în speţă, în raport de împrejurarea că obligaţia de a timbra cererea introductivă s-a născut de la data iniţierii demersului judiciar, iar prin Încheierea din 8 aprilie 2013 a fost obligat, sub sancţiunea anulării cererii, să timbreze cu suma de 7949 RON, cuantum minim necesar a fi achitat de reclamant de îndată, în raport de caracterul imperativ al alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care consacră principiul plăţii anticipate.
Recurentul, prin actele medicale depuse la dosarul cauzei, nu a probat însă că se află într-o situaţie mai presus de voinţa sa, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care să îl fi împiedicat să dea curs acestei obligaţii din 8 aprilie 2013, când i s-a încuviinţat beneficiul la plata taxei de timbru, până la data de 11 august 2013, când a survenit internarea sa în spital.
Mai mult decât atât, ulterior perioadei de internare/de încetare a stării de fapt medicale reclamate, în faza devolutivă a apelului, reclamantul nu a înţeles să achite suma datorată.
În acest context al analizei, sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată de către prima instanţă este una procedurală şi la adăpost de critică.
Spitalizarea recurentului în perioada de referinţă nu are nicio înrâurire asupra legalităţii deciziei recurate, de vreme ce au fost respectate în ceea ce îl priveşte pe acesta dispoziţiile legale imperative privind timbrarea şi, mai mult decât atât, acesta avea suficient timp pentru a achita taxa de timbru, nefiind necesară deplasarea sa expresă în acest scop.
Criticile recurentului în sensul că, prin această soluţie i se încalcă dreptul la apărare şi la un proces echitabil sunt nefondate.
Astfel, aşa cum rezultă din istoricul rezumat al cauzei, au fost respectate de către instanţele de fond toate garanţiile procesuale, iar la soluţia pronunţată s-a ajuns dată fiind conduita procesuala a acestuia, care nu şi-a exercitat drepturile şi obligaţiile procesuale în limitele prescrise de lege.
Dreptul la un proces echitabil nu este echivalent cu admiterea oricărei cereri formulate de părţi, dincolo de limitele interne sau externe ale dreptului procesual sau scopului în vederea căruia a fost recunoscut.
Satisfacerea timbrajului fiind o problemă ce ţine de legala învestire a instanţei, tribunalul nu putea trece la soluţionarea cauzei în lipsa dovezii achitării taxei de timbru şi timbru judiciar.
Reclamantul nu se poate plânge de o încălcare a dreptului de acces la justiţie din pricina limitărilor de ordin financiar atât timp cât instanţele i-au acordat acestuia facilităţi sub forma scutirii şi, ulterior, eşalonării plăţii taxei de timbru în raport de veniturile sale; i-au fost acordate mai multe termene de judecată în vederea achitării acestora, iar faptul că de la data cererii introductive 5 aprilie 2011 până în prezent instanţa nu a intrat în fondul litigiului, având a soluţiona chestiuni prejudiciale referitoare la timbraj şi compunerea completelor de judecată nu poate fi imputată judecătorilor cauzei, reclamantului fiindu-i acordate garanţii procedurale.
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte problema clarităţii, previzibilităţii stabilirii şi achitării taxelor, se reţine că în multe dintre deciziile sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis faptul că dreptul naţional român prevede cu claritate ipotezele în care este datorată taxa de timbru, modalităţile sale de calcul şi consecinţele în caz de neplată, reclamantul putându-se aştepta, în mod rezonabil, ca aceste reguli să fie aplicate.
Or, în speţă, reclamantul cunoştea că sancţiunea netimbrării cererii este anularea ei, cu atât mai mult cu cât această sancţiune i-a fost aplicată în primul ciclu procesual.
Cum recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată, instanţele de fond au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, sancţionându-l pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată.
În considerarea acestor argumente de fapt şi de drept, constatând că nu este dovedită incidenţa cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva Deciziei civile nr. 22 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1669/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1671/2014. Civil → |
|---|
