ICCJ. Decizia nr. 1673/2014. Civil. Acţiune posesorie. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1673/2014

Dosar nr. 2475/90/2013

Şedinţa publică din 29 mai 2014

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Reclamantul S.N.G. a formulat, la data de 2 aprilie 2012, o acţiune posesorie, prin care a solicitat obligarea pârâţilor S.D.D., S.M.E. şi S.N.D. să îi lase în deplină posesie terenul în suprafaţă de 2103 mp din comuna Sălătrucel, sat S., judeţul Vâlcea situate în punctul "Acasă - Plăvaia".

Învestită cu soluţionarea în fond a cauzei, Judecătoria Brezoi prin Sentinţa civilă nr. 2.563 din 21 iunie 2012 a respins acţiunea reclamantului.

Prin Decizia nr. 1.262 din 13 decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei fondului.

Reclamantul a solicitat la data de 4 martie 2013 revizuirea deciziei pronunţate de instanţa de recurs în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2, 3 şi 7 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 921 din 24 septembrie 2013, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, formulată de revizuentul S.N.G., în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinându-se că s-a solicitat revizuirea în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., între două hotărâri judecătoreşti irevocabile şi potrivnice, respectiv Sentinţa civilă nr. 422 din 25 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Brezoi şi Decizia civilă nr. 1262/R din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, pe considerentul că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile contradictorii fiind pronunţate de Judecătoria Brezoi şi Tribunalul Vâlcea, iar instanţa mai mare în grad faţă de cele două instanţe este Curtea de Apel Piteşti.

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 89 din 21 noiembrie 2013 a respins, ca tardivă, cererea de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a Deciziei civile nr. 1262/R din 13 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.

Împotriva acestei decizii reclamantul S.N.G. a formulat recurs ce a fost înaintat Înaltei Curţi.

În motivarea recursului acesta a criticat faptul că: nu au fost chemaţi toţi pârâţii în faţa instanţei de apel, respectiv S.D.D. şi S.E.M., titulari în contractul de vânzare-cumpărare nr. 879/2009; nu s-a luat în dezbatere în totalitate cererea de revizuire; în mod greşit s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire, ce a fost depusă în termen; intimatul S.N.D. nu are nicio calitate în speţă; instanţa de apel nu a avut în vedere toate probele conform art. 322 punctele 3 şi 7 C. proc. civ.; din raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză a rezultat că în urma împărţirii averii autorilor pârâţilor, reclamantului S.G. i-a revenit lotul nr. 2, iar în dispozitivul sentinţei în mod greşit a fost trecut lotul nr. 5, care, în raportul de expertiză apare ca lot al numitei B.M.; vânzarea-cumpărarea, conform contractului nr. 879/2009, este încheiată la 05 iunie, pe când Sentinţa civilă nr. 1.052 este pronunţată de Judecătoria Brezoi la 17 decembrie 2008, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare fiind ulterioară pronunţării Sentinţei civile nr. 1052/2008, dosar 1040/198/2008. Totodată, susţine că a fost împiedicat să-şi intre în drepturi şi să lucreze terenul pe care ar trebui să îl aibă în posesie conform Procesului-verbal 141 din 24 martie 2010 şi Actului de adjudecare nr. 32/2009.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte la termenul de judecată din data de 29 mai 2014 a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speţă, hotărârea recurată a fost pronunţată de curtea de apel în soluţionarea unei revizuiri, astfel că potrivit textului de lege menţionat este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

Hotărârea atacată pe calea revizuirii, respectiv Decizia nr. 1.262 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, a fost pronunţată de această instanţă în calea de atac a recursului, fiind aşadar o hotărâre irevocabilă în sensul dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, raportat la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în revizuire este, la rândul său, irevocabilă.

Cum faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile nu sunt susceptibile de calea de atac a recursului, iar recursul exercitat în cauză este îndreptat împotriva unei hotărâri irevocabile, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil şi îl va respinge ca atare.

Faţă de soluţia adoptată şi de solicitarea formulată de intimatul S.N.D. de acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părţii care a căzut în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată, solicitate de partea adversă.

De asemenea, s-a făcut dovada cu actele depuse la dosar a suportării de către intimat a cheltuielilor de judecată constând în contravaloare transport auto în cuantum de 200,09 RON, potrivit bonului fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.N.G. împotriva Deciziei civile nr. 89 din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă recurentul la plata sumei de 200,09 RON cheltuieli de judecată către intimatul S.N.D.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1673/2014. Civil. Acţiune posesorie. Recurs