ICCJ. Decizia nr. 1675/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1675/2014
Dosar nr. 42/1/2014
Şedinţa publică din 29 mai 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Muzeul Judeţean de Etnografie a chemat în judecată pe pârâţii Judeţul Braşov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean, M.I.A. şi V.A., solicitând constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 12 din 14 ianuarie 2009 emisă de Judeţul Braşov; constatarea dreptului de administrare operativă în favoarea reclamantului asupra imobilului din CF 11160 Braşov, nr. top 5243/1 situat în Braşov, Piaţa S. nr. 15; radierea dreptului de proprietate al pârâţilor M.I.A. şi V.A. din CF 11160 Braşov, nr. top 5243/1; înscrierea dreptului de administrare operativă în favoarea reclamantului cu privire la imobilul în litigiu.
Prin Sentinţa civilă nr. 101/S din 3 aprilie 2012, Tribunalul Braşov a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantului; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Judeţul Braşov; a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamant; a constatat nulitatea absolută a dispoziţiei contestate; a constatat că reclamantul are drept de administrare operativă asupra imobilului înscris în CF 11160 Braşov, nr. top 5243/Înalta Curte; a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâţilor M.I.A. şi V.A. înscris asupra imobilului cu nr. top 5243/Înalta Curte; a respins celelalte pretenţii ale reclamantului şi a obligat pârâţii M.I.A. şi V.A. să plătească reclamantului suma de 1.240 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 147/Ap din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâţii M.I.A. şi V.A. împotriva Sentinţei civile nr. 101/S din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamant; a păstrat din sentinţă dispoziţiile de respingere a excepţiilor lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantului şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Judeţul Braşov; a înlăturat din sentinţă dispoziţia de obligare a pârâţilor M.I.A. şi V.A. la plata cheltuielilor de judecată; a respins cererea apelanţilor de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Muzeul de Etnografie Braşov, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că în raport de cele două motive de nulitate ale dispoziţiei nr. 12/2009 - lipsa calităţii de unitate deţinătoare a emitentului şi respectiv apartenenţa bunului la domeniul public al municipalităţii - care sunt indisolubil legate între ele, soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât chiar dacă a reţinut lipsa calităţii de unitate deţinătoare a reclamantului, trebuia să respingă apelul motivat de reţinerea instanţei de fond privind apartenenţa bunului la domeniul public, reţinere care a intrat în puterea lucrului judecat, pârâtul neformulând critici în acest sens.
A susţinut şi că prin respingerea acţiunii în nulitatea dispoziţiei, întemeiată şi pe motivul caracterului inalienabil al imobilului, instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut prin motivele de apel.
În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a susţinut că instanţa a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic din care rezultă calitatea de titular al dreptului de administrare operativă, calitate care îi conferă şi calitatea de unitate deţinătoare, în sensul Legii nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu a intrat în proprietate Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950 iar ulterior, prin Decizia nr. 206 din 30 mai 1991 a Prefecturii Braşov s-a transmis reclamantului dreptul de administrare, drept înscris în cartea funciară şi care nu a fost retras niciodată.
Radierea dreptului de administrare operativă, prin Încheierea nr. 50043 din 24 iunie 2008, este una abuzivă, aceasta fiind contestată în instanţă, pe cale separată.
A arătat că această înscriere în cartea funciară are efect de opozabilitate, iar nu efecte constitutive, astfel dreptul reclamantului nu s-a pierdut, ci doar nu mai poate fi opus terţilor.
Dreptul de administrare operativă al reclamantului este recunoscut chiar prin H.G. nr. 972/2002, iar dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1990 permit răsturnarea prezumţiei simple instituită în favoarea titularilor drepturilor înscrise în cartea funciară, nu numai prin acţiunea în rectificare, ci şi pe calea unor apărări de fond.
În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susţinut că în mod greşit s-a reţinut calitatea de unitate deţinătoare a Consiliului judeţean Braşov prin raportare la Sentinţa civilă nr. 219/2008 a Tribunalului Braşov, întrucât prin această hotărâre nu s-a dezlegat problema de drept a calităţii de unitate deţinătoare ci doar s-a stabilit obligaţia de soluţionare a notificării de către Consiliul judeţean Braşov ca entitate învestită cu soluţionarea notificării.
Recurentul-reclamant a susţinut că această hotărâre nu-i este opozabilă, şi fiind un terţ poate face dovada contrară celor consemnate în conţinutul hotărârii la care nu a participat.
La 11 septembrie 2003, Unitatea administrativ-teritorială judeţul Braşov a formulat cerere de intervenţie accesorie, în favoarea reclamantului Muzeul de Etnografie Braşov, solicitând admiterea recursului, cerere care a fost respinsă de instanţa de recurs.
Pârâţii V.A. şi M.I.A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, dezvoltând motivat răspuns la criticile de nelegalitate invocate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 5.759 din 11 decembrie 2013 a respins, ca nefondat, recursul reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că primele două motive de recurs, fondate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu se subsumează acestor încadrări în drept invocate de parte, ci în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că au fost analizate în cadrul acestui motiv de nelegalitate.
Pe fondul cauzei, instanţa de recurs a constatat că în stabilirea calităţii de unitate deţinătoare, respectiv competenţa în soluţionarea notificării, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, care definesc noţiunea de unitate deţinătoare competentă să soluţioneze notificarea.
Unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat, în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că unitatea notificată pentru a fi competentă să se pronunţe supra notificării trebuie să aibă personalitate juridică, să exercite în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul ce face obiectul notificării sau să aibă înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul asupra căruia poartă notificarea, la data soluţionării notificării.
La data soluţionării notificării, prin dispoziţia nr. 12/2009, asupra imobilului în litigiu, dreptul de proprietate aparţinea judeţului Braşov, conform încheierii de C.F. nr. 50043 din 24 iunie 2008.
Existenţa unui drept de administrare operativă în favoarea Consiliului Judeţean Braşov sau a Muzeului de Etnografie Braşov, nu are relevanţă juridică, prioritar fiind a stabili cine exercită dreptul de proprietate, în numele statului cu privire la bunul ce face obiectul notificării.
Din evidenţele de carte funciară privind înscrierile privitoare la proprietate, rezultă că judeţul Braşov, exercită în numele statului dreptul de proprietate, drept conferit prin H.G. nr. 372/2002, bunul fiind înregistrat în patrimoniul său.
Totodată, instanţa de recurs a apreciat că în cazul concursului dintre titularul dreptului de proprietate şi un eventual deţinător, care exercită un drept de administrare, primul este competent să soluţioneze notificarea, având drept de dispoziţie asupra bunului.
Împotriva deciziei pronunţate în recurs a formulat contestaţie în anulare reclamantul Muzeul de Etnografie Braşov indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea atacată este rezultatul unei greşeli materiale.
A arătat că instanţa de recurs a reţinut greşit că Judeţul Braşov exercită în numele statului dreptul de proprietate, drept conferit prin H.G. nr. 972/2002, bunul fiind înregistrat în patrimoniul său.
Aşa cum rezultă din evidenţele de carte funciară şi din H.G. nr. 972/2002 terenul în litigiu a fost în proprietatea tabulară a Judeţului Braşov, în domeniul său public, astfel că Judeţul Braşov nu poate exercita în numele statului dreptul de proprietate.
Art. 3 din Legea nr. 213/1998 stabileşte că unităţile administrativ-teritoriale au în patrimoniu bunuri aparţinând domeniului public şi/sau privat şi, deci, ele nu exercită drepturile de proprietate asupra acestor bunuri în numele altcuiva.
Instanţa de recurs s-a aflat în eroare când a stabilit că Judeţul Braşov exercită în numele statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Judeţul Braşov este chiar proprietarul bunului în litigiu şi exercită acest drept de proprietate prin Muzeul de Etnografie Braşov, titularul dreptului de administrare.
Acest drept de administrare, respectiv dreptul care conferă Muzeului de Etnografie exerciţiul dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu este consemnat ca atare în H.G. nr. 972/2002.
Instanţa de recurs s-a aflat în eroare când nu a observat că exerciţiul dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie îl are Muzeul de Etnografie, prin dreptul său de administrare menţionat ca atare în H.G. nr. 972/2002.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed:
Este de reţinut cu prioritate că modul în care instanţa de recurs s-a raportat la o anumită situaţie de fapt nu poate fi analizat din perspectiva unor motive de retractare.
Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Prin greşeală materială, în sensul textului de lege enunţat, se înţelege o greşeală procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un "recurs la recurs", prin care partea nemulţumită să tindă a repune în discuţie aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice, care protejează prezumţia de validitate a hotărârilor judecătoreşti irevocabile (cauza Mitrea contra Românei, Hotărârea din 29 iulie 2008).
Prin contestaţia în anulare formulată, ale cărei motive au fost deja redate, contestatorul invocă, în realitate, greşeli de judecată, pretins a fi fost săvârşite de către instanţa de recurs cu ocazia soluţionării căii de atac.
Mai precis, contestatorul critică, prin prezenta cerere, modalitatea în care a fost soluţionat recursul său, susţinând că în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că Judeţul Braşov exercită în numele statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Această critică nu se subsumează, însă, noţiunii de "greşeală materială", în înţelesul art. 318 teza I C. proc. civ., ci vizează pretinse greşeli de judecată cu privire la aspectul menţionat.
Or, prin intermediul contestaţiei în anulare nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea deciziei instanţei de recurs care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 7 C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 1.200 pct. 4 şi art. 1.202 C. civ., şi nu mai poate fi repusă în discuţie pe aspectele judecate.
În concluzie, susţinerea contestatorului nu se subsumează cerinţelor art. 318 teza I C. proc. civ., aşa încât Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare dedusă judecăţii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare împotriva Deciziei civile nr. 5.759 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul Muzeul de Etnografie Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1674/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1676/2014. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
|---|
