ICCJ. Decizia nr. 1701/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1701/2014
Dosar nr. 56344/3/2010
Şedinţa publică de la 15 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 23 noiembrie 2010, sub nr. 56344/3/2010, reclamanta L.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii D.D.C. şi G.N. să se dispună rezoluţiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 19 octombrie 2007 de B.N.P. Asociaţi “ E.” şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâţilor să restituie suma de 120.000 euro, reprezentând avansul achitat în baza antecontractelor de vânzare-cumpărare menţionate, precum şi a dobânzii legale, calculate de la data scadenţei obligaţiei - 08 septembrie 2008 - şi până la plata integrală a debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 840 din 10 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins acţiunea reclamantei L.D. împotriva pârâţilor G.N. şi D.D.C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că nefinalizarea unor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate de părţi nu poate fi imputată pârâţilor, care şi-au arătat disponibilitatea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentele ce au constituit obiectul convenţiei părţilor.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta arătând că a avut permanent disponibilitatea de a finaliza antecontractele de vânzare-cumpărare, dar acestea au fost blocate prin depăşirea termenului de predare a apartamentului de către pârâţi şi că, în mod greşit, s-a apreciat că avansul nu poate fi restituit, încălcându-se, astfel, prevederile art. 969 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 214/ A din 12 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă L.D. împotriva sentinţei civile nr. 840 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 56344/3/2010, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi D.D.C. şi G.N.
A schimbat sentinţa, în sensul că a admis acţiunea.
A dispus rezoluţiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 19 octombrie 2007 la B.N.P E.
A obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 120.000 euro, echivalent în lei şi dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data de 24 septembrie 2008 până la plata plăţii efective.
A obligat pârâţii la plata sumei de 17.338 lei cheltuieli de judecată, taxă de timbru, fond şi apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin trei antecontracte de vânzare-cumpărare (pag. 12-21 dosar fond) încheiate în faţa notarului public, din 19 octombrie 2007, pârâţii s-au angajat faţă de reclamantă să vândă acesteia două apartamente situate în Bucureşti, sector 4, apartamentele urmând a fi predate şi finalizate până la data de 30 aprilie 2008.
Prin aceleaşi antecontracte, reclamanta s-a obligat să achite un avans, care în final, prin plăţi succesive, a ajuns la suma de 120.000 euro, incluzând şi avansul plătit de reclamantă în contul apartamentului numiţilor D.I.V. şi D.L., pe care reclamanta l-a dobândit prin cesiune, în aceleaşi condiţii contractuale.
Părţile au convenit să încheie contracte de vânzare-cumpărare la data de 15 aprilie 2008, când reclamanta urma să achite preţul integral, iar predarea apartamentului să se efectueze la data de 30 aprilie 2008.
Niciunul din aceste termene nu a fost respectat. Niciuna dintre părţi nu a făcut dovada că ar fi notificat-o pe cealaltă în sensul îndeplinirii celor două obligaţii la termenele stabilite.
La data de 27 septembrie 2008, reclamanta a notificat pe pârâţi în sensul că renunţă la cumpărarea apartamentului.
S-a constatat că o convenţie a unor părţi nu a fost respectată. În speţă, nu s-a făcut dovada nici că reclamanta ar fi avut banii cu titlu de preţ şi ar fi notificat pe pârâţi să încheie actul la termenul stabilit - 15 aprilie 2008, dar nu s-a făcut nici dovada că pârâţii ar fi notificat pe reclamantă ca, la termenul stabilit, să se prezinte pentru a încheia actul, cu menţiunea că peste 15 zile, respectiv 30 aprilie 2008, vor preda apartamentul la cheie, conform clauzelor contractuale.
Depăşirea termenului în condiţiile de mai sus, în care noţiunea de culpă, fie este exclusă pentru ambele părţi, fie se reţine în egală măsură în sarcina acestora, dă dreptul părţilor să renunţe la finalizarea tranzacţiei, imposibil de realizat în condiţiile iniţial stabilite.
Astfel, cererea reclamantei de a i se restitui banii, este justificată nu doar prin prisma evoluţiei faptice prezentate mai sus, ci, chiar prin clauzele antecontractelor încheiate de părţi, unde se stipulează, neechivoc, dreptul cumpărătorului de a primi banii plătiţi cu titlu de avans, nu numai în cazul vreunei culpe a vânzătorului, ci chiar şi în cazul în care cumpărătorul nu ar mai fi dispus de mijloace financiare de a achita întregul preţ.
Singurul aspect de analizat, sub aspectul culpei uneia dintre părţi, este cel al dobânzii legale la suma de avans pe care vânzătorul ar fi obligat să o achite dacă tranzacţia nu s-ar fi realizat din culpa sa. În acest context, s-a reţinut că pârâţii au notificat pe reclamantă în legătură cu încheierea actelor de vânzare-cumpărare la data de 08 octombrie 2008 (pag. 41 dosar fond).
S-a mai reţinut că, pe de o parte, notificarea a fost trimisă reclamantei ulterior manifestării de voinţă a acesteia de a denunţa convenţia pentru depăşirea termenelor stabilite iniţial, iar pe de altă parte, că nici în această notificare, pârâţii nu au certificat reclamantei că apartamentele sunt finalizate şi pot fi predate în condiţiile precizate în antecontract.
Ca atare, s-a reţinut că pârâţii se află, sub acest aspect, în culpă, în sensul că nu au notificat pe reclamantă pentru încheierea actelor până la momentul denunţării de către aceasta a convenţiei şi că nu au făcut dovada că şi-au îndeplinit acea ultimă obligaţie de finalizare a apartamentelor, în condiţiile în care, predarea la cheie fusese, oricum, stabilită pentru 30 aprilie 2008, deci cu circa 5 luni anterior denunţării convenţiei de către reclamantă.
În baza art. 274 C. proc. civ. u fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 17.338 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru plătită de reclamantă la fond şi apel cu menţiunea că dovada onorariilor de avocat nu a fost făcută în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs de pârâtul G.N., aducându-i următoarele critici:
Hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969, 1020, 1021, 1075 şi 1393 C. civ. de la 1865.
Astfel, potrivit art. 1020 C. civ., condiţia rezolutorie este subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice în cazul când una dintre părţi nu îndeplineşte angajamentul său, iar în art. 1021 C. civ. se prevede că partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenţia, când este posibili, s-au să-i ceară desfiinţarea, cu daune - interese.
Recurentul - pârât a susţinut că reclamanta nu a avut şi nu a dovedit în niciun fel intenţia de a executa antecontractele, în sensul încheierii şi semnării contractelor de vânzare - cumpărare deşi pârâţii şi-au exprimat intenţia de a încheia şi semna respectivele contracte, indisponibilizând apartamentele ce urmau a fi vândute reclamantei.
S-a mai arătat de către recurentul - pârât că notificarea reclamantei nu are drept scop obligarea pârâţilor la încheierea şi semnarea contractelor de vânzare - cumpărare, ci a încercat o executare silită pentru o sumă nedovedită.
Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi sub aspectul că, în cazul rezoluţiunii judiciare, debitorul are posibilitatea de a-şi executa obligaţiile pe tot parcursul procesului, situaţie în care se regăseşte pârâtul - recurent, care a făcut dovada faptului că a încercat să determine pe reclamantă să încheie contractele de vânzare - cumpărare, pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâţii nici nu au fost puşi în întârziere, în condiţiile prevăzute de lege.
S-a mai susţinut de către recurentul - pârât că reclamanta a încercat în permanenţă să inducă în eroare instanţa de judecată, aceasta neplătind, cu ocazia semnării antecontractelor, sumele pe care le pretinde că le-ar fi plătit atât ea, cât şi sora şi cumnatul acesteia, recurentul susţinând că acest lucru rezultă din probele administrate în cauză.
În altă ordine de idei, recurentul - pârât a mai susţinut că hotărârea instanţei de apel nu este motivată, deoarece nu a criticat, în niciun fel, considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea hotărârii acesteia.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Instanţa de apel a arătat, în mod clar, că niciuna dintre părţi nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, dar că, în baza clauzelor prevăzute în antecontractele încheiate de părţi, reclamanta avea dreptul de a primi înapoi banii plătiţi cu titlu de avans, nu numai în cazul vreunei culpe a vânzătorului, ci chiar şi atunci când cumpărătorul nu ar fi avut mijloacele financiare de a achita, integral, preţul convenit.
Cum reclamanta - intimată a notificat pe pârâţi la data de 27 septembrie 2008, în baza prevederilor din antecontracte, că renunţă la cumpărarea apartamentului, iar pârâţii au notificat-o pe reclamantă în legătură cu dorinţa de a finaliza actele de vânzare - cumpărare, abia la data de 08 octombrie 2008, rezultă că, în mod legal, instanţa de apel a stabilit că pârâţii sunt în culpă cu privire la restituirea avansului plătit de către reclamantă, nu însă şi cu privire la neîncheierea contractului.
Criticile formulate de către recurentul - pârât cu privire la dovedirea intenţiei pârâţilor de a încheia contractele de vânzare - cumpărare şi la posibilitatea de a-şi executa obligaţiile prevăzute în antecontracte, pe tot parcursul procesului, precum şi cele privind neplata sumelor ce reprezintă avansul pentru cumpărarea apartamentelor, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci privesc netemeinicia deciziei recurate, or, dispoziţiile pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. - 1865, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât, aceste critici nu mai pot fi examinate în calea de atac a recursului.
Nici critica cu privire la nemotivarea deciziei pronunţate de către instanţa de apel, nu poate fi reţinută, deoarece, apelul, având caracter devolutiv, instanţa de apel a reanalizat şi a reţinut starea de fapt după propria opinie şi a aplicat dispoziţiile legale, incidente în speţă, la starea de fapt reţinută.
Prin urmare, instanţa de apel a arătat propriile considerente, chiar dacă nu a criticat, în mod explicit, considerentele primei instanţe.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. - anul 1865, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât G.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul G.N. împotriva Deciziei civile nr. 214/ A din 12 iunie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilǎ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1698/2014. Civil. Reziliere contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1704/2014. Civil. Nulitate act juridic. Recurs → |
|---|
