ICCJ. Decizia nr. 1702/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1702/2014
Dosar nr. 63039/3/2010
Şedinţa publică de la 15 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 63039/3/2010 din 27 decembrie 2010, reclamantul T.C. a chemat în judecată pe pârâtele B.S. SA, B.E.B.G. SA şi B.V. Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, acestea să fie obligate la plata sumei de 18.483.000 RON reprezentând prejudiciul suferit şi a sumei de 84.935.800 RON reprezentând valoarea daunelor interese, constând în pierderea suferită şi beneficiul de care a fost lipsit, precum şi obligarea aceloraşi pârâte la validarea deţinerii a 674 active ce reprezintă 16,5% din capitalul social al SC S.P. SA.
Reclamantul, prin precizarea acţiunii din 22 februarie 2012, a învederat instanţei că înţelege să solicite obligarea pârâtelor la plata sumei de 821.000 RON, urmând ca realizarea dreptului său asupra diferenţei de 17.652.000 RON să fie obţinută pe o altă cale.
Tribunalului Bucureşti, prin Încheierea de şedinţă din 15 mai 2012, a admis excepţia de netimbrare a capătului de cerere privind pretenţiile în cuantum de 821.000 RON, astfel cum a fost restrânsă, şi a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.
Prin Sentinţa civilă nr. 14888 din 23 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei de interes şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâta B.V. Bucureşti.
A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta B.V.B. şi a respins acţiunea reclamantului T.C., ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:
A constatat că, pe parcursul procesului, reclamantul a renunţat la o parte din pretenţiile solicitate iniţial, iar cu privire la suma de 821.000 RON prin Încheierea de şedinţă din 15 mai 2012, instanţa a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de fond a respins-o reţinând că în raport de obiectul dedus judecăţii, respectiv doar petitul prin care se solicită obligarea pârâţilor la validarea deţinerii a celor 674 active ce reprezintă 16,5% din capitalul social al SC S.P., ţinând cont de precizarea reclamantului făcută la termenul de judecată din 23 octombrie 2012, în sensul că a cerut obligarea pârâtelor să valideze acele deţineri şi să-i recunoască drepturile solicitate, efectuând înscrierile corespunzătoare, care constituie obligaţia de a face, capăt de cerere neevaluabil în bani, şi întrucât părţile au mai avut litigii anterioare în care s-au formulat întâmpinări şi poziţii procesuale clar exprimate, procedura prealabilă prevăzută de art. 7201alin. (1) C. proc. civ. a fost depăşită.
Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia lipsei de interes întrucât cu documentul nr. 23417 din 27 martie 1995 emis de S.P. SA s-a confirmat faptul că reclamantul T.C. este proprietarul a 4 acţiuni nominative, cu o valoare nominală de 25.000 RON, de la nr. 474.247 la 474.250, plătite integral.
Legat de excepţia autorităţii de lucru judecat, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată întrucât între cele două pricini, cea de faţă, Dosarul nr. 63039/3/2010, şi cea care a format obiectul Dosarului nr. 8201/2/2011 în care s-a pronunţat Decizia nr. 3/2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu s-a reţinut tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, tribunalul a admis-o reţinând că faţă de data avansată în cuprinsul acţiunii de către reclamant, 27 decembrie 2010, şi data de 7 decembrie 2005, când reclamantul a semnat formularul de vânzare al acţiunilor dobândite în urma programului de privatizare în masă, au trecut mai mult de 3 ani faţă de termenul menţionat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel că acţiunea este prescrisă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 205/2013 din 27 mai 2013, a respins excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de interes, a autorităţii de lucru judecat, invocate de intimata-pârâtă B.V. Bucureşti, ca neîntemeiate.
A respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.C. împotriva Sentinţei civile nr. 14888 din 23 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B.V. Bucureşti, B.S. SA Bucureşti, B.E.B.G. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
A respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de intimată, respectiv cea a inadmisibilităţii, a lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de interes şi a autorităţii de lucru judecat reţinând că întrucât Sentinţa civilă nr. 14888 din 23 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, asupra excepţiilor sus-indicate a intrat în puterea lucrului judecat, faţă de împrejurarea că intimata a reiterat excepţiile sus-arătate, pe calea întâmpinării, fără a formula apel împotriva acesteia.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie care constituie obiectul apelului, Curtea a reţinut că în mod corect aceasta a fost admisă de instanţa de fond întrucât cererea care a făcut obiectul Dosarului nr. 63039/3/2010 a fost depusă de reclamant, la poştă, pe 27 decembrie 2010, şi primită pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 5 ianuarie 2011.
Că prin precizările făcute în apel, reclamantul a arătat că la 7 decembrie 2005 a semnat formularul de vânzare al acţiunilor dobândite în urma programului de privatizare în masă şi a solicitat B.S. SA obţinerea unui preţ limită de vânzare, iar această bancă a introdus ordinul de vânzare la 8 decembrie 2005 şi la 9 decembrie 2005.
Cum acţiunea a fost introdusă la 27 decembrie 2010, iar reclamantul a arătat că a fost prejudiciat de pârâtă de la momentul depunerii cererii de vânzare a acţiunilor, respectiv 7 decembrie 2005, a rezultat că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi a constatat prescrierea dreptului material la acţiune.
Reclamantul a arătat că în cauză a intervenit întreruperea cursului prescripţiei, potrivit art. 16 alin. (2) din acelaşi act normativ, Decretul nr. 167/1958, care prevede că prescripţia nu este întreruptă, dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată sau perimată, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.
S-a reţinut în cauză că prescripţia cererii depusă de reclamant la 27 decembrie 2010 în Dosarul nr. 63039/3/2010 nu a fost întreruptă prin cererile care au făcut obiectul Dosarului nr. 3471/3/2008 şi nr. 25402/3/2008, întrucât în ambele cauze cererile reclamantului au fost respinse.
Astfel, în ceea ce priveşte Dosarul nr. 3471/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Sentinţa civilă nr. 11918 din 7 noiembrie 2008, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului T.C. în contradictoriu cu pârâta SC B.V. Bucureşti SA, prin care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 6.225.401.000 RON reprezentând despăgubiri, pretenţiile fiind formulate în legătură cu efectuarea unor tranzacţii pe piaţa valorilor mobiliare cu privire la un număr de 337 acţiuni deţinute la SC S.P. SA., iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 290 din 17 iunie 2009, a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de reclamantul T.C. împotriva sentinţei menţionate, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3535 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte Dosarul nr. 25402/3/2008, Curtea a constatat că la 1 septembrie 2008 reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să precizeze care acţiuni corespund unei valori mobiliare şi că prin Sentinţa comercială nr. 13645 din 27 noiembrie 2009 Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia comercială nr. 271 din 7 iunie 2010 a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 13645 din 27 noiembrie 2009 şi a trimis cauza spre rejudecare pentru ca instanţa să se pronunţe asupra capătului de cerere având ca obiect "validarea deţinerilor a 674 active nete reprezentând 16,5% cu drept de vot din capitalul social al SC S.P. SA la 28 septembrie 2006".
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia nr. 374 din 11 octombrie 2010, a respins cererea lui T.C. de completare a Deciziei civile nr. 271 din 7 iunie 2010.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2232 din 8 iunie 2011, a respins ca tardiv recursul formulat de T.C. împotriva Deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 şi ca nefondat recursul declarat de aceeaşi parte împotriva Deciziei nr. 374 din 11 octombrie 2010. Totodată, a admis recursul declarat de C.N.V.M. împotriva Deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare considerând că instanţa de apel s-a aflat în eroare atunci când a desfiinţat Sentinţa nr. 13645 din 27 noiembrie 2009.
În apel, după casare, cauza a format obiectul Dosarului nr. 8201/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar prin Decizia nr. 3/2012 s-a respins apelul declarat de T.C. împotriva Sentinţei comerciale nr. 13.645 din 27 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
A rezultat aşadar că reclamantul T.C. a formulat cerere pentru validarea celor 674 active abia la 27 decembrie 2010 în Dosarul nr. 63039/3/2010, când în mod corect instanţa de fond a respins cererea ca tardiv formulată, astfel că teoria reclamantului conform căreia prin depunerea cererilor care au făcut obiectul Dosarelor nr. 3471/3/2008 şi nr. 25402/3/2008, s-a întrerupt cursul prescripţiei, nu a fost reţinută de instanţa de apel, întrucât B.V.B. nu a recunoscut efectul întreruptiv al prescripţiei.
Acest lucru a rezultat şi din faptul că B.V.B. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (în Dosarul nr. 25402/3/2008), recurs admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2232 din 8 iunie 2011.
Împotriva Deciziei nr. 205/2013 din 27 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamantul T.C., invocând art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
După o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut în esenţă următoarele:
Că pârâta nu i-a eliberat un înscris din care să reiasă câte acţiuni are la Registrul Acţionarilor, în ce procent şi nici că a desecretizat contul de portofoliu nr. 2051514 în care se mai aflau 1.348 de valori mobiliare repartizate câte 337 pentru fiecare din cele 4 acţiuni cumpărate, vizând portofoliul de la 31 decembrie 2005 eliberat de Sistemul Arena de Monitorizare în ziua de 8 martie 2006, unde pârâtele au obţinut un profit extra bilanţier de 9.932.000 RON, care împărţit la 337 valori mobiliare din colateralul contului dă 29.471,81 RON/valoare mobiliară netă.
Aceeaşi este situaţia şi pentru eliberarea Portofoliului la 19 ianuarie 2006, alt an fiscal şi cu un profit de 8.541.000 a altor 337 valori mobiliare. În atare situaţie apreciază că prin vânzarea de către pârâte la 31 decembrie 2005 şi 19 ianuarie 2006 a valorilor mobiliare, fără informarea sa, acestea au aplicat tendenţios Contractul din 20 ianuarie 2006 pe durată nedeterminată.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 205/2013 din 27 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, din perspectiva criticilor indicate de parte, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente:
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la pct. 1 - 9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant îşi circumscrie argumentaţia motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanţei de control judiciar, din perspectiva situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză, dar fără să prezinte niciun motiv concret pentru care decizia recurată ar fi nelegală ca urmare a faptului că instanţa ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Mai mult decât atât, motivul de recurs invocat nu are nicio legătură cu decizia recurată întrucât soluţia instanţei de apel a avut în vedere exclusiv aplicarea dispoziţiilor legale din materia prescripţiei extinctive, iar nu interpretarea vreunui act juridic ce ar exista între părţi.
Totodată, se reţine că dezvoltarea criticilor făcute nu permite încadrarea lor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, şi nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.
Motivarea recursului, aşa cum s-a arătat mai sus, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se constată că în cauză nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
Or, art. 304 alin. (1) şi art. 3021 C. proc. civ. nu numai că stabilesc condiţiile promovării recursului, ci sancţionează cu nulitatea nerespectarea lor.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor, se constată că în cauză nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul T.C. împotriva Deciziei nr. 205/2013 din 27 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1700/2014. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1705/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
