ICCJ. Decizia nr. 1706/2014. Civil. Acţiune în constatare. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1706/2014
Dosar nr. 1700/3/2012
Şedinţa publică de la 15 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 19 ianuarie 2012, sub nr. 1700/3/2012, reclamanta SC H.R. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC S.I. SRL Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate executarea construcţiilor metalice realizate de SC S.I. SRL până la data suspendării lucrărilor ce fac obiectul contractului de subantrepriză încheiat între părţi la 10 noiembrie 2006 şi obligarea pârâtei la predarea acestor construcţii metalice realizate până în momentul suspendării lucrărilor sau la restituirea sumei de 616.736,49 RON, plătită ca avans din factura emisă de către SC S.I. SRL pentru lucrările efectuate de către aceasta, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC S.I. SRL prin întâmpinare a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea acţiunii reclamantei ca prescrisă, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta şi-a precizat ulterior acţiunea, în sensul că a renunţat la primul capăt de cerere vizând constatarea executării construcţiilor metalice până la data suspendării lucrărilor de către pârâta SC S.I. SRL în cadrul contractului de subantrepriză încheiat la 10 noiembrie 2006, între reclamantă, ca antreprenor general, şi pârâtă, ca subantreprenor, şi că prin plata sumei de 616.736,43 RON făcută în baza facturii din 13 decembrie 2006, emisă pentru suma de 1.141.101,29 RON, reclamanta a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate constatate prin situaţia de lucrări nr. 1 din 21 decembrie 2006 în conformitate cu prevederile contractuale de la art. 2.3.
Prin urmare, având în vedere situaţia lucrărilor din 21 decembrie 2006, reclamanta a achitat suma de 170.792,92 euro, respectiv 616.736,49 RON la data de 10 ianuarie 2007 şi a considerat că pârâta SC S.I. SRL este obligată la restituirea acestei sume, având în vedere faptul că nu i-au fost predate construcţiile executate, fie chiar şi în parte.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 20153 din 27 decembrie 2012, a admis excepţia prescripţiei şi a respins cererea formulată de reclamanta SC H.R. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL Bucureşti, constatând prescris dreptul la acţiune.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat restituirea sumei de 616.736,49 RON, achitată prin OP din 10 ianuarie 2007 şi că potrivit art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege şi că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune este de 3 ani.
Având în vedere temeiul de drept invocat de reclamantă, legat de executarea obligaţiilor contractuale, tribunalul a apreciat conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 că data naşterii dreptului la acţiune al reclamantei este data plăţii, respectiv data executării obligaţiilor contractuale şi cum în cauză nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, s-a reţinut că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data de 10 ianuarie 2007, astfel că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19 ianuarie 2012, după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 269 din 26 iunie 2013 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC H.R. SRL Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 20153 din 27 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC S.I. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut că prin contractul de subantrepriză încheiat între părţi la 10 noiembrie 2006, subantreprenorul SC S.I. SRL Bucureşti s-a obligat să execute pentru antreprenorul general SC H.R. SRL lucrările prevăzute la art. 1 din contract, confecţii metalice pentru centrul comercial G.A. Berceni, pentru beneficiarul E.I. SRL.
Pentru a putea realiza confecţiile metalice contractate SC S.I. SRL a achiziţionat, pentru început, tablă în valoare de 562.914,18 euro, sens în care aceasta a contractat un credit în valoare de 600.000 euro, conform Actului adiţional din 29 noiembrie 2006 la Contractul de credit din 20 iunie 2006 şi că a emis factura din 13 decembrie 2006, în valoare de 1.141.101,29 RON (316.000 euro fără TVA), reprezentând avans, şi că din această sumă reclamanta a achitat doar suma de 616.736,43 RON (179.806,54 euro), conform art. 2.3 din contract.
Reprezentanţii părţilor implicate, subantreprenor, antreprenor şi beneficiar, au semnat un proces-verbal de constatare a stadiului lucrărilor realizate de către subantreprenor la 24 ianuarie 2007, pentru obiectivul menţionat, ca la 7 februarie 2007, reclamanta să-i solicite pârâtei să fie de acord cu suspendarea contractului de subantrepriză, motivat de faptul că aceasta are un litigiu cu beneficiarul lucrării, E.I. SRL.
În raport de obiectul acţiunii, fie obligarea pârâtei la restituirea sumei de 616.736,49 RON, ca şi obligaţie izvorâtă din contractul de subantrepriză, fie obligarea la predarea confecţiilor metalice executate, obligaţie care îşi are temeiul în contractul părţilor, răspundere contractuală, s-a reţinut că în aceste condiţii în mod just prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 şi că dreptul material la acţiune al reclamantei este prescris, prin raportare la data de 10 ianuarie 2007, dată la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei.
Împotriva Deciziei civile nr. 269 din 26 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC H.R. SRL Bucureşti, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său, respingerii excepţiei prescripţiei şi admiterii acţiunii sale astfel cum a fost precizată.
Recurenta-reclamantă, după o prezentare a situaţiei de fapt, prin criticile formulate a susţinut că în urma stabilirii reale a stadiului lucrărilor, părţile au fost de acord cu reducerea sumei menţionate în factura din 13 decembrie 2006 de la suma de 1.141.101,29 RON la suma de 616.736,49 RON, sumă ce a fost achitată cu O.P. din 10 ianuarie 2007.
A arătat că în urma ivirii neînţelegerilor cu beneficiarul construcţiei, SC E.I. SRL, societatea sa în calitate de antreprenor general i-a solicitat pârâtei SC S.I. SRL suspendarea executării contractului încheiat cu aceasta până la soluţionarea diferendului menţionat şi că Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa nr. 2362 din 11 februarie 2009, menţinută prin Decizia comercială nr. 502 din 30 noiembrie 2009 de Curtea de Apel Bucureşti, a dispus încetarea contractului principal dintre SC H.R. SRL Bucureşti şi SC E.I. SRL.
Că plata din 10 ianuarie 2007 făcută de societatea sa nu poate constitui data naşterii dreptului la acţiune cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, întrucât în cazul de faţă este în discuţie un drept subiectiv afectat de un termen suspensiv, şi anume data la care trebuiau să fie finalizate lucrările contractate.
În opinia sa, termenul de prescripţie s-a împlinit din cauze neimputabile părţilor, ştiut fiind că între contractul de antrepriză şi contractul de subantrepriză există o legătură de interdependenţă, ori în condiţiile în care contractul de antrepriză a încetat fără vina sa, subantreprenorul nu putea să mai continue executarea contractului.
Recurenta a arătat că, în atare situaţie, se constată că data naşterii dreptului material la acţiune este data pronunţării Sentinţei nr. 2362 din 11 februarie 2009 de Tribunalul Bucureşti prin care a fost consfinţită tranzacţia privind încetarea contractului principal de antrepriză, şi nu data de 10 ianuarie 2007, cum din eroare s-a reţinut.
Analizând recursul declarat de reclamanta SC H.R. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 269 din 26 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În speţă, se observă că problema de drept care se ridică este soluţionarea excepţiei prescripţiei, astfel că Înalta Curte, în limitele sesizării, se va pronunţa numai pe aspectul criticat.
În cazul de faţă, acţiunea în reparaţie a daunei reclamantei, fie de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 616.736,49 RON, fie de obligare la predarea confecţiilor metalice executate, cade sub acţiunea prescripţiei extinctive, fiind deci prescriptibilă, conform dreptului comun.
Prin urmare, în privinţa valorificării pretenţiilor reclamantei sunt aplicabile dispoziţiile art. 1, art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data introducerii acţiunii, avându-se în vedere că prezenta cauză vizează o acţiune în atragerea răspunderii civile contractuale, obligaţia izvorând din contractul de subantrepriză încheiat de părţi.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 din acelaşi act normativ, termenul de prescripţie este de 3 ani.
Conform art. 7 din decretul menţionat, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite, începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Având în vedere temeiul de drept invocat de reclamantă, legat de executarea obligaţiilor contractuale, curtea de apel a apreciat că data naşterii dreptului la acţiune al reclamantei este data plăţii, respectiv data executării obligaţiilor contractuale şi cum în cauză nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, se reţine în aceste condiţii că în mod corect instanţa de apel a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 şi că dreptul material la acţiune al reclamantei este prescris, prin raportare la data de 10 ianuarie 2007, dată la care s-a născut dreptul la acţiune al reclamantei, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 19 ianuarie 2012, după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
În atare situaţie, critica recurentei-reclamante prin care a susţinut că termenul de prescripţie începe să curgă de la data pronunţării de către Tribunalul Bucureşti a Sentinţei nr. 2362 din 11 februarie 2009, prin care a fost consfinţită tranzacţia privind încetarea contractului principal de antrepriză va fi respinsă ca nefondată.
Din această perspectivă, instanţa de apel a examinat în mod corect cauza dedusă judecăţii, în limitele învestirii, reţinând că pentru pretenţiile formulate de reclamantă, conform prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie s-a împlinit cu mult înainte de data introducerii acţiunii.
Faţă de această situaţie, cum decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC H.R. SRL Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 269 din 26 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1705/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1708/2014. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
