ICCJ. Decizia nr. 1949/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1949/2014
Dosar nr. 247/54/2014
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, în condiţiile art. 395 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2014 pe rolul Curţii de Apel Craiova, revizuentul G.M. a solicitat anularea Deciziei nr. 107 din 22 ianuarie 2014 pronunţată de această instanţă, cu invocarea dispoziţiilor art. 509 şi următoarele C. proc. civ. şi cu menţiunea că motivele cererii le va depune până la primul termen de judecată.
La data de 12 martie 2014 revizuentul a depus la dosar motivarea cererii invocând în drept dispoziţiile art. 509 pct. 1 şi 8 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 965 din data de 26 martie 2014, Curtea de Apel Craiova a constatat nulitatea cererii de revizuire întemeiată pe disp.art. 509 pct. 1 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Învestită cu soluţionarea cauzei, la termenul de judecată din 17 iunie 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii cererii de revizuire asupra căreia a rămas în pronunţare.
Examinând cererea de revizuire, în raport de excepţia mai sus evocată, în soluţionarea cauzei Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Dispoziţiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii.
În cauză, ultima hotărâre judecătorească este cea a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, respectiv Decizia nr. 107 din data de 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Revizuentul a formulat cererea de revizuire la data de 10 februarie 2014, în termenul prevăzut de lege, însă motivarea acesteia a depus-o abia la 12 martie 2014, peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (4) C. proc. civ.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus reţinute, Înalta Curte va constata nulitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de revizuire formulată de revizuentul G.M. cu domiciliul în Craiova, judeţul Dolj, împotriva Deciziei nr. 107 din data de 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 5295/63/2013, în contradictoriu cu intimata SC F. SA, cu sediul în Bucureşti.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1948/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1950/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|