ICCJ. Decizia nr. 1955/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1955/2014
Dosar nr. 3415/108/2011
Şedinţa publică din 18 iunie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
La data de 24 iunie 2011 la Tribunalul Arad sub nr. 3415/108/2011, reclamanţii B.L., D.D.E., D.S., D.M.R., D.S.A. şi R.G.M. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara solicitând modificarea cuantumului despăgubirilor aferente imobilului expropriat, identificat la poziţia nr. 109 din anexa nr. 2 a H.G. nr. 416/2010, modificată prin H.G. nr. 488/2011, şi obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri al căror cuantum să fie stabilit în urma unei expertize efectuate în condiţiile Legii nr. 255/2004 şi ale art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Ulterior, printr-o precizare la acţiune, au arătat că înţeleg să conteste şi Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 109/161 din 10 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010 de pe lângă Consiliul Local Pecica, jud. Arad în sensul că nu sunt de acord cu suma de 5723,25 RON oferită.
Reclamanţii au apreciat că suma de 0,712 RON/mp, stabilită pentru despăgubiri, nu reprezintă valoarea reală a terenului expropriat, fiind departe de ceea ce înseamnă o justă despăgubire.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2004, art. 12 din H.G. nr. 941/2004, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 274 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 1241 din 21 martie 2013, Tribunalul Arad a admis, în parte, acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii, a dispus anularea Hotărârii nr. 109/161 din 10 octombrie 2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Pecica - judeţul Arad în partea privind cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere, pe care l-a stabilit la 3205 euro sau echivalentul în RON la data plăţii şi a respins restul pretenţiilor reclamanţilor.
Instanţa de fond a reţinut în motivare faptul că dispoziţiile Legii nr. 255/2010 se completează cu prevederile art. 26 din Legea cadru nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi a dispus efectuarea unei expertize pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.
Drept urmare, a înlăturat concluziile raportului de expertiză ce a stabilit valoarea de circulaţie a suprafeţei de 8027 mp la suma de 130.404 RON, echivalentul a 30.072 euro, pe care a considerat-o ca exorbitantă, raportat la zona geografică a terenului, reţinând în schimb o valoare de 2415 euro/ha, stabilită în funcţie de raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, folosit de notarii publici, apreciată ca fiind o dreaptă despăgubire în sensul prevederilor art. 44 din Constituţie, dar şi ale art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ce presupun ca valoarea despăgubirilor să fie egală cu preţul cu care se vând sau se cumpără astfel de terenuri.
Prima instanţă a reţinut preţui de 3.000 euro pentru un hectar de teren, respectiv 0,3 euro/mp ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei expropriate.
În afară de această valoare de circulaţie a terenului, tribunalul a reţinut a fi pertinente şi juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse şi sumele necesare reclamanţilor pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind: 2% comision unei societăţi de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător şi 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate, respectiv suma de 120,40 Euro.
Tribunalul a considerat că nu există discriminare între reclamanţi şi persoanele cărora li s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr. 198/2004, căci în cazul celei de a doua categorii de persoane, acordarea despăgubirii s-a realizat odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin decizia de expropriere şi stabilire a despăgubirilor. Or, acele persoane primesc despăgubirea evaluată în baza Legii nr. 198/2004 şi a deciziei de expropriere şi stabilire a despăgubirilor emise în temeiul aceluiaşi act normativ.
În acest fel, Tribunalul Timiş a reţinut că reclamanţilor li se cuvine suma de 3205 euro, reprezentând cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere.
Susţinerile reclamanţilor legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor stabilite la valoarea iniţială, nu pot constitui un argument care să determine instanţa a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieţii imobiliare din zonă.
Prin Decizia civilă nr. 200 din data de 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii B.L., D.D.E., D.S., D.M.R., D.S.A. şi R.G.M. şi a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, la plata către reclamanţi a sumei de 29.700 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, cu titlul de despăgubiri, menţinând în rest hotărârea atacată. Totodată, a respins apelul declarat de pârât obligându-l la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 1.800 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză, necontestat de nicio parte, prin care s-au calculat despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru terenul expropriat prin metoda comparaţiei directe cu tranzacţii ale unor terenuri similare celui expropriat şi din care a rezultat ca valoarea de piaţă pentru î mp de teren din aceeaşi categorie cu cel expropriat este 3,7 euro. Prin urmare, valoarea terenului expropriat de la reclamanţi a fost stabilită la valoarea de 29.700 euro (132.530 RON).
Experţii au calculat despăgubiri şi pentru daunele cauzate prin expropriere, respectiv de 6.111 euro (27.269 RON).
În ceea ce priveşte însă despăgubirile calculate de experţi pentru daune suplimentare, respectiv pentru lipsa subvenţiei, pentru dobândirea altui teren, pentru cheltuieli de transport suplimentare şi pentru lipsa de folosinţă, instanţa de apel nu le-a acordat.
Referitor la apelul pârâtului, Curtea a reţinut că este nefondat. Prin cererea de apel, pârâta a susţinut că despăgubirile propuse reclamanţilor reprezintă valoarea reală a terenului, care a fost stabilită printr-un raport de evaluare efectuat cu respectarea Legii nr. 255/2010, or prin expertiza dispusă în cauză s-a dovedit că evaluarea ce a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 109/161 din 10 octombrie 2011 contestată nu s-a făcut cu respectarea Legii nr. 255/2010 şi implicit a art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.
Prin cererea formulată ia data de 03 februarie 2014, pârâtul Statul român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi drumuri Naţionale din România SA, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunţată de instanţa de apel, întemeiat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, constatând că valorile stabilite prin expertiza care a stat la baza declanşării procedurilor de expropriere sunt cele corecte.
În motivare, a indicat elementele componente ale despăgubirii propuse şi neacceptate de expropriat (valoarea imobilului şi prejudiciul cauzat), elemente care, în opinia sa, au fost avute în vedere la calculul despăgubirilor contestate în prezenta cauză şi a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor.
A învederat că preţul stabilit prin raportul de evaluare este corect iar datele cuprinse în raportul de evaluare ce a stat la baza hotărârii de stabilire a despăgubirilor sunt conforme cu dispoziţiile legale. A arătat că, în prezent, cadrul legal al exproprierii este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 11 din legea specială, ale Legii nr. 33/1994 şi ale standardelor internaţionale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piaţă, interesul general, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, fiind corelat cu cel privat al proprietarilor.
Pârâtul a mai invocat faptul că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului "Autostrada Nădlac-Arad" au fost aprobaţi prin H.G. 1480/2009, iar suma globală necesară despăgubirilor a fost stabilită prin H.G. nr. 416/2010 şi suplimentată prin H.G. nr. 1248/2010.
Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
Conţinutul motivelor de recurs este identic motivelor de apel, cu singura menţiune a formulării împotriva deciziei din apel.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Întrucât decizia de apel este supusă recursului, în condiţiile art. 299 C. proc. civ. motivele care pot fi invocate prin cererea de recurs trebuie să vizeze modul de soluţionare a cererii de apel.
Având în vedere că cererea de recurs nu respectă aceste dispoziţii procedurale, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 306 alin. (1) C. proc. civ. - neputând fi identificate motive de ordine publică, în sensul alin. (2) al aceluiaşi articol, dispunând în consecinţă.
Văzând prevederile art. 274 C. proc. civ. şi solicitarea apărătorului intimaţilor-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, dovedite prin chitanţa nr. 260 din 10 martie 2014, Înalta Curte va admite cererea, urmând să oblige pe recurentul-pârât la plata sumei de 800 RON către intimata-reclamantă R.G.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, împotriva Deciziei nr. 200 A din 18 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apei Timişoara, secţia I civilă.
Obligă pe recurentul pârât Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara la plata sumei de 800 RON către intimata reclamantă R.G.M., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1953/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1956/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
