ICCJ. Decizia nr. 1953/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1953/2014
Dosar nr. 1468/103/2013
Şedinţa publică din 18 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamţ sub nr. 4247/103/2011, reclamantul I.D.M. a chemat în judecată pe pârâţii B.G.G. şi B.G.M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora să îi lase în posesie un teren situat în comuna Brusturi, teren cu care a fost pus în posesie prin procesul-verbal nr. 4219/1996 al executorului judecătoresc D.G..
Prin Sentinţa civilă nr. 46 din 09.1.2013 pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul B.G.G. şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile privitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa civilă nr. 2043 din 12 decembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Târgu-Neamţ, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 928/RC din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Neamţ. S-a mai reţinut că prin sentinţa amintită a fost respinsă acţiunea în revendicare a reclamantului cu privire la suprafaţa de 3736,50 mp teren arabil situat în comuna Brusturi, împotriva pârâtei B.E., iar ulterior ca urmare a decesului acesteia, împotriva pârâţilor B.G.M. şi B.G.G., ca nefondată.
Prin Decizia civilă nr. 875 din 07 august 2013, Tribunalul Neamţ a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
În motivare, s-a reţinut că judecătoria a reţinut în mod corect excepţia puterii de lucru judecat, excepţie de fond care împiedică judecarea din nou a unui proces terminat. Astfel, s-a constatat că obiectul primei acţiuni în revendicare soluţionată prin Sentinţa nr. 2043/12.12/2005, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 928/RC din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Neamţ, ca şi criticile din recurs, antamează aceleaşi probleme de drept care au primit deja o rezolvare prin decizia sus menţionată.
Prin Decizia civilă nr. 99 din 27 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a tribunalului.
Împotriva deciziei curţii de apel a formulat prezentul recurs reclamantul I.D.M.
La termenul de judecată din data de 18 iunie 2014, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţie ce se impune a fi analizată cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la recursul exercitat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt de ordine publică întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod definitiv, judecata unui proces.
Ca atare, niciuneia dintre părţi nu îi este îngăduit să formuleze şi nici să învestească în mod legal instanţa cu judecata unei căi de atac, exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.
Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unică şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce presupune că nimănui nu îi este permis de a uza de două sau mai multe ori de una şi aceeaşi cale de atac.
În temeiul dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Totodată, dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile ca fiind hotărâri date în recurs precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, numai pot fi atacate cu recurs. împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicităţii căii de atac.
Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.
În speţă, prin Decizia nr. 99 din 27 ianuarie 2014, irevocabilă, Curtea de Apel Bacău a soluţionat recursul declarat de recurentul-reclamant I.D.M. împotriva Deciziei civile nr. 875 din 07 august 2013 a Tribunalului Neamţ.
Prin urmare, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curţii de Apel Bacău, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs atât timp cât unul din principiile de drept procesual civil priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant I.D.M. este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.D.M. împotriva Deciziei nr. 99 din 27 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1951/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1955/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
---|