ICCJ. Decizia nr. 1971/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1971/2014
Dosar nr. 4459/83/2009*
Şedinţa publică din 19 iunie 2014
Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 129D din 5 februarie 2010, Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, a respins plângerea formulată de reclamanta W.A., în contradictoriu cu Primarul comunei Moftin, ca inadmisibilă, reclamanta fiind obligată la plata sumei de 1785 RON cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 37/2011-A pronunţată la data de 09 februarie 2011 în Dosar nr. 4459/83/2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa trimiţând cauza spre rejudecare şi a reţinut că din examinarea extrasului de carte funciară nr. X Domăneşti, sub B.3 s-a notat în data de 11 februarie 1922 procedura de expropriere în baza legii pentru reforma agrară, notare care însă a fost ulterior radiată (B.11), parte din imobilele în litigiu făcând apoi obiectul unor operaţiuni succesive de dezmembrare (ultimele în 1949, 1963 şi 1966), în urma cărora o serie de parcele au fost transcrise în favoarea Statului Român.
Prin urmare, nu s-a putut reţine că în raport de data preluării lor imobilele în litigiu nu sunt sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ, conform dispoziţiilor art. 129 şi următoarele C. proc. civ., întrucât, pe de o parte nu a clarificat situaţia construcţiilor a căror restituire se solicită, iar pe de altă parte nu a pus în discuţia părţilor introducerea în cauză a Statului Român - prin Ministerul Finanţelor Publice - în eventualitatea stabilirii de despăgubiri prin echivalent.
Prin Sentinţa civilă nr. 2728/D din 20 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în Dosar nr. 4459/83/2009*, s-a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei W.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., Legea nr. 10/2010, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect plata despăgubirilor pentru imobilele înscrise în CF X Domăneşti, nr. top. 55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95.
A fost respinsă plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Comuna Moftin prin Primar, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor cuprinse în CF. X, nr. top. 55 şi 65/1, respectiv despăgubiri pentru imobilele cuprinse în CF. X nr. top. 55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95.
Reclamanta a fost obligată să achite 2.500 RON cheltuieli de judecată pârâtului Primarul comunei Moftin.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta W.A. solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, ce face obiectul prezentului dosar, cu cheltuieli de judecată aferente fondului.
Prin Decizia civilă nr. 139 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta W.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Astfel, s-a apreciat că în mod corect şi judicios instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei W.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român având ca obiect plata despăgubirilor pentru imobilele înscrise în CF. X Domăneşti, nr. top. 55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 95.
În considerentele Deciziei civile nr. 37/2011 a Curţii de Apel Oradea pronunţată în Dosar nr. 4459/83/2009 (în primul ciclu procesual) prin care s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare pentru o nouă judecare, s-a reţinut că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice - în eventualitatea stabilirii de despăgubiri prin echivalent, dar această decizia a fost pronunţată anterior Deciziei în interesul legii nr. 27/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie publicată în M. Of. nr. 120/17.02.2012.
Or, după cum în mod judicios a reţinut instanţa de fond, în privinţa capătului de cerere formulat de reclamantă privind obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, este pe deplin aplicabilă Decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce prevede că "în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 al.3 din Legea nr. 10/2001 republicată prin care se solicită obligarea Statului Român de a acorda despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă", respectiv faptul că "acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această convenţie, sunt inadmisibile".
De asemenea, în mod corect şi judicios instanţa de fond a respins ca neîntemeiată şi plângerea formulată de apelanta reclamantă W.A. în contradictoriu cu Primarul Comunei Moftin, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor cuprinse în CF. X nr. top. 55 şi 65/1, respectiv despăgubiri pentru imobilele cuprinse în CF. X, nr. top. 55, 65/1, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64 şi 95.
Numerele topografice mai sus menţionate sunt înscrise în CF X Domăneşti A 1, poziţia 1-12, fiind dobândite în proprietate de D.P. în anul 1923.
Conform înscrierilor din Cartea funciară nr. X Domăneşti, sub B 3 prin încheierea din data de 11 februarie 1922 este notată procedura exproprierii în baza Legii reformei agrare, iar în baza acestor notări sub B 4 - 10 se fac dezmembrări, împroprietăriri şi transcrieri în alte coli de carte funciară în favoarea Statului Român şi pentru diverse persoane fizice, reţinându-se în mod corect că astfel exproprierea a produs efecte şi că o parte a terenului înscris în CF. X Domăneşti nu constituie proprietatea antecesorului reclamantei în anul 1945 pentru a putea fi aplicate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea CF. din 25 februarie 1935, sub B 8 imobilele înscrise în CF. X Domăneşti, identificate sub A 1- 15, 17 - 37 au fost transcrise în CF. Z în favoarea Statului Român.
Prin aceeaşi încheiere de CF. sub B 9 se notează scutirea de expropriere a parcelelor de sub A + 2 - 26, imobile ce au fost moştenite în 1937 de D.A. (B 12, B 14), fiind transcrise în CF. Y Domăneşti, imobile ce nu formează însă obiectul prezentului dosar. Pe de altă parte, terenurile lăsate în proprietatea familiei D. sunt terenuri arabile, păşune, iazuri ce nu pot forma obiectul Legii nr. 10/2001, fiind supuse reglementărilor Legii nr. 18/1991.
Conform menţiunii de sub B 11 se radiază notarea procedurii de expropriere de sub B 3, dar nu se poate reţine că exproprierea nu a produs efecte, câtă vreme prin încheierea CF. din 25 februarie 1935, imobilele înscrise în CF. X Domăneşti identificate sub A 1 - 15, 17 - 37 au fost preluate de Statul Român în baza exproprierii şi întabulate în favoarea acestuia în anul 1935, fiind înscrise conform notării de sub B 8 în CF. Z.
În concluzie, şi imobilele ce fac obiectul prezentei cauze, având nr. top. 55 - 64 şi 95, sunt cuprinse în CF. X Domăneşti A 1 - 12, fiind astfel preluate de Statul Român în 1935, şi ca urmare nu mai constituiau proprietatea familiei D. în anul 1945, astfel încât în mod judicios a constatat instanţa de fond inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta W.A., prin care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. a arătat că instanţa a dat o interpretare greşită înscrierilor de CF în privinţa imobilelor din litigiu, susţinând în esenţă că instanţa de apel s-a pronunţat pe altceva decât era investită prin decizia de casare şi a reţinut în mod greşit că imobilele solicitate de reclamantă nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
A mai considerat că reţinând acest aspect instanţa de fond a pronunţat o soluţie contrară determinând astfel ca şi instanţa de apel în rejudecare să pronunţe o decizie contrară Deciziei de casare nr. 37/2011, deşi din interpretarea înscrierilor de CF X Domăneşti rezulta cu certitudine că imobilele cu nr. topo AI 2-10 au trecut în proprietatea statului pentru prima dată în 1966 şi AI 39 în anul 1949, astfel că instanţele s-au pronunţat pe altceva decât îndrumările de casare, aplicând astfel greşit dispoziţiile legale.
Cu ocazia dezbaterilor instanţa a pus în vedere reprezentantei recurentei-reclamante să încadreze criticile formulate prin motivele de recurs, în punctele 7, 8 şi 9 din art. 304 C. proc. civ., temei de drept pe care a fost întemeiat recursul.
Examinând, cu prioritate, această excepţie, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., se constată că prin prisma criticilor formulate recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia în care criticile dezvoltate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai acele critici privitoare ia decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, deşi recurenta reclamantă s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pe care şi-a întemeiat recursul, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de încadrare nici în ipotezele de nelegalitate invocate de recurentă şi nici, din oficiu în oricare dintre celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; oricum, simpla indicare a pct. 7, 8 şi 9 din art. 304 C. proc. civ. în cuprinsul memoriului de recurs nu este suficientă din acest punct de vedere.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, ci doar se prezintă cuprinsul unor înscrisuri de CF în raport de care se susţine greşita interpretarea a acestora, aspect care a dus la concluzia greşită că imobilele în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, fără să se combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să se formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva legalităţii soluţiei, recurenta a susţinut doar critici ce ţin de netemeinicie, însă în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o nouă devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de codul de procedură civilă prin dispoziţii speciale, imperative şi, drept urmare, de strică interpretare.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputabile instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.
De asemenea, modul în care instanţa de judecată a reţinut situaţia de fapt, a interpretat şi apreciat probele administrate în cauză, prin urmare şi susţinerea potrivit căreia s-a dat o interpretare greşită înscrisurilor menţionate în CF, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie ce nu pot face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru cele arătate, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamantă.
Având în vedere că recurenta reclamantă a căzut în pretenţii va fi obligată la plata sumei de 3500 RON, cheltuieli de judecată către intimatul pârât Primarul Comunei Moftin, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta W.A. împotriva Deciziei nr. 139/A din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta reclamantă la plata sumei de 3500 RON cheltuieli de judecată către intimatul pârât Primarul Comunei Moftin.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1968/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1972/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
