ICCJ. Decizia nr. 2642/2014. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2642/2014
Dosar nr. 1968/1/2014
Şedinţa publică din 23 septembrie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 119 din 25 mai 2010 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în Dosarul nr. 231/2009, cu majoritate de opinii, tribunalul arbitral a admis în parte acţiunea înregistrată sub nr. 336 din 11 iunie 2009 formulată de reclamanta SC S.T.S. SRL (S.T.S.) şi, în consecinţă, a obligat pârâta CN P.R. SA (CN P.R. SA) să plătească reclamantei-pârâte următoarele sume:
- 642.484,96 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de S.T.S. către CN P.R. SA, evidenţiate în factura fiscală din 30 aprilie 2009 emisă de S.T.S. şi neachitată de CN P.R. SA:
- 11.885.97 lei, reprezentând daune moratorii în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor datorate de S.T.S. către CN P.R. SA începând cu data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data introducerii acţiunii:
- 4.598.977 euro, plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând daune interese compensatorii (despăgubiri) pentru acoperirea prejudiciului constând în profitul nerealizat de S.T.S. ca urmare a denunţării unilaterale a contractului de către CN P.R. SA; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă CN P.R. SA (CN P.R. SA); a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte cheltuieli de arbitrare constând în 427.117,16 lei taxă arbitrală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul arbitrai a reţinut că, prin acţiunea arbitrală înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. 336 din 11 iunie 2009, reclamanta SC S.T.S. SRL (S.T.S.), a solicitat obligarea pârâtei CN P.R. SA (CN P.R. SA) la plata următoarelor sume: 642.484,96 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de S.T.S. către CN P.R. SA evidenţiate în factura fiscală din 30 aprilie 2009 emisă de S.T.S. şi neachitată de CN P.R. SA; 11885,97 lei reprezentând daune moratorii în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor datorate S.T.S. de către CN P.R. SA începând cu momentul scadenţei obligaţiei de plată şi până la momentul introducerii acţiunii; 5.261.303 euro plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând daune interese compensatorii (despăgubiri) pentru acoperirea prejudiciului constând în profitul nerealizat de S.T.S., ca urmare a denunţării unilaterale de către CN P.R. SA.
A mai reţinut tribunalul arbitrai că pârâta-reclamantă, contrar prevederilor art. 969 şi 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi trebuie executate cu bună credinţă, în mod nejustificat nu a achitat în termen de 5 zile de la emitere factura din 30 aprilie 2009 şi a denunţat unilateral contractul încheiat cu reclamanta-pârâtă anterior expirării termenului de 5 ani, în loc să solicite rezilierea instanţei competente.
În consecinţă, tribunalul arbitral, cu majoritatea opiniilor arbitrilor, a admis în parte acţiunea reclamantei-pârâte S.T.S., şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională promovata de pârâta-reclamantă CN P.R. SA, cu obligarea pârâtei reclamante la plata de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei arbitrale nr. 119 din 25 mai 2010 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a formulat, în termen legal, acţiune în anulare pârâta-reclamantă CN P.R. SA, solicitând admiterea şi anularea sentinţei atacate, suspendarea executării ei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare şi obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 173 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 119 din 25 mai 2010 pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în Dosarul arbitraj nr. 231/2009, formulată de petenta CN P.R. SA în contradictoriu cu intimata SC S.T.S. SRL.
Pentru a dispune astfel, curtea şi-a fundamentat soluţia pronunţată pe următoarele argumente:
Referitor la critica privind nesoluţionarea cererii reconvenţionale formulate de ea privind rezilierea contractului, neanalizarea pe fond a situaţiilor de încălcare culpabilă a obligaţiilor S.T.S. şi nemotivarea sentinţei sub acest aspect, invocată de petentă subsumat motivului de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ., curtea a reţinut că nu este întemeiată, având în vedere că, din analiza sentinţei arbitrale reiese că tribunalul arbitrai s-a pronunţat prin dispozitivul sentinţei atât asupra acţiunii arbitrale, cât şi asupra cererii reconvenţionale şi a prezentat considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale.
În ceea ce priveşte critica subsumată art. 364 lit. i) C. proc. civ., prin care petenta a invocat încălcarea prevederilor art. 1082-1084 C. civ. care guvernează răspunderea contractuală, despre care a afirmat că ar avea caracter imperativ, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată deoarece normele de drept care reglementează răspunderea contractuală şi condiţiile acordării de despăgubiri în situaţia angajării răspunderii civile contractuale nu sunt norme imperative, aşa cum consideră petenta, ci supletive, putând fi, în principiu, modificate prin convenţia părţilor, care pot conveni înlăturarea, limitarea sau agravarea răspunderii contractuale sau pot conveni asupra întinderii despăgubirilor.
Tot în cadrul motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., petenta CN P.R. SA a invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 1022-1025 C. civ., considerate de ea, de asemenea ca fiind dispoziţii legale imperative, critică apreciată şi ea ca neîntemeiată de instanţa de control, care şi-a argumentat soluţia pe caracterul dispozitiv al acestor norme, referitoare la termen ca modalitate a raportului juridic obligaţional şi cuprinzând reguli aplicabile în general contractelor ce pot face obiectul convenţiei părţilor.
Motivul de nulitate a sentinţei arbitrale constând în greşita apreciere de către tribunalul arbitrai a caracterului cert al prejudiciului solicitat de către reclamanta S.T.S., a fost respins de curte cu motivarea că nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece prevederile art. 1084 şi 1085 C. civ., la care s-a raportat petenta CN P.R. SA susţinând că beneficiul nerealizat acordat nu întruneşte condiţia certitudinii, nu au, aşa cum s-a arătat, caracter imperativ, iar interpretarea probatoriului administrat în cauză sub acest aspect nu poate constitui motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale.
Criticile privind modul de calcul al beneficiului nerealizat de către expertul tehnic desemnat în cauză, au fost înlăturate în considerarea faptului că nu pot forma obiectul acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, neîncadrându-se în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ.
Referitor la motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., subsumat căruia petenta a susţinut că tribunalul arbitrai a pronunţat sentinţa cu încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea probei cu o nouă expertiză contabilă, curtea a reţinut că tribunalul arbitrai a respectat întocmai prevederile art. 358 C. proc. civ., încuviinţând integral părţilor toate probele şi obiectivele propuse pentru expertiza contabilă, permiţând părţilor să fie asistate de experţi parte la efectuarea expertizei dispuse şi încuviinţând obiecţiunile petentei CN P.R. SA la raportul de expertiză contabilă prin încheierea de şedinţă din data de 29 februarie 2010, obiecţiuni la care expertul desemnat a răspuns la data de 01 martie 2010 şi, la solicitarea tribunalului, s-a înfăţişat personal pentru a da lămuriri referitoare la modalitatea de întocmire şi concluziile raportului de expertiză.
Împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 decembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în termen legal, a declarat recurs petenta CN P.R. SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii în anulare, desfiinţării sentinţei arbitrale nr. 119/2010 şi trimiterii cauzei uneia dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti în vederea unei competente soluţionări a cauzei în fond.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, prin Decizia nr. 1883 din 14 mai 2013 a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta CN P.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 173 din 12 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că, CN P.R. SA Bucureşti, a invocat în recurs excepţia nesusceptibilităţii litigiului de soluţionare pe calea arbitrajului, motivat de faptul că actul dedus judecăţii, respectiv contractul din 27 iulie 2006 - ar fi în realitate un contract de achiziţii publice guvernat de prevederile O.U.G. nr. 34/2006 şi nu contract de asociere în participaţie reglementat de dispoziţiile art. 253 C. com., aşa cum l-au intitulat părţile, chiar în scopul eludării prevederilor legale speciale menţionate.
În acest sens, având în vedere că actul dedus judecăţii - contractul din data de 27 iulie 2006, a fost denumit expres ca fiind asociere în participaţiune şi în cuprinsul său, la art. 3, părţile au menţionat că dă naştere unei asociaţii independente fără personalitate juridică constituită în temeiul dispoziţiilor art. 251-256 C. com. şi art. 3-34 din Legea nr. 15/1990; că în faţa instanţei arbitrale niciuna dintre părţi nu a contestat natura juridică a contractului, mai mult chiar petenta, în calitate de pârâtă, în faţa instanţei arbitrale a formulat cerere reconvenţională invocând pretenţii proprii decurgând din contractul de asociere în participaţiune; că niciuna dintre părţi nu a invocat nearbitrabilitatea litigiului în faţa instanţei arbitrale; că tribunalul arbitrai şi-a verificat competenţa şi a apreciat că a fost legal învestit; că în cadrul acţiunii în anulare petenta nu a formulat o astfel de critică în temeiul art. 364 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., că în motivele de recurs aceasta susţine că acest contract a fost astfel denumit şi încheiat chiar în scopul eludării prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 - situaţie ce ţine eventual de ilicitul penal şi în raport de care petenta îşi invocă practic propria culpă, precum şi în considerarea argumentelor anterior expuse relativ la atribuţiile şi competenţele instanţei de recurs în prezenta cauză, Înalta Curte a reţinut că nu poate fi primită excepţia nearbitrabilităţii litigiului, invocată în această fază procesuală pentru prima dată cu încălcarea dispoziţiilor speciale cuprinse în Cartea a IV-a, cap. VIII „Desfiinţarea hotărârii arbitrale".
Referitor la criticile asupra soluţiei de respingere a acţiunii în anulare, Înalta Curte a reţinut că, deşi recurenta a încearcat să justifice admisibilitatea acesteia raportat la dispoziţiile limitativ prevăzute de art. 364 lit. g) şi i) C. proc. civ., în realitate toate criticile exced celor două cazuri de nulitate prevăzute de lege.
Din această perspectivă, Înalta Curte a reţinut că criticile formulate de recurentă nu se încadrează în rigorile art. 364 lit. i) C. proc. civ., recurenta încercând să repună în discuţia instanţei chestiuni ce ţin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitrai a analizat în fond raporturile dintre părţi şi probatoriile administrate, precum şi dezlegările date de instanţa arbitrală, situaţie reţinută corect de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Astfel, sentinţa pronunţată în prima instanţă s-a apreciat a fi legală şi temeinică, având în vedere că aceasta a analizat fiecare dintre criticile formulate de petentă prin acţiunea în anulare, respingându-le motivat, raportat atât la specificul acţiunii în anulare, precum şi la dezlegările şi probatoriile date de instanţa arbitrală prin hotărârea pronunţată.
Critica întemeiată formal pe dispoziţiile art. 364 lit. g) teza I C. proc. civ. vizează presupusa nemotivare în cadrul sentinţei arbitrale a soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale formulate de CN P.R. SA privind rezilierea contractului, neanalizarea pe fond a situaţiilor de încălcare culpabilă a obligaţiilor S.T.S. şi nemotivarea sentinţei sub acest aspect, petenta susţinând că, tribunalul arbitrai a refuzat practic să analizeze în concret argumentele care demonstrau culpa S.T.S. în derularea contractului.
În acest context, se reţine faptul că recurenta nu este mulţumită de motivarea instanţei arbitrale, aspect ce nu poate fi de natură a-i deschide calea acţiunii în anulare conform art. 364 lit. g) C. proc. civ., în condiţiile în care, modalitatea de interpretare a voinţei părţilor sau a probatoriilor administrate de către instanţa arbitrală nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 364 lit. g) teza I C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată atunci când nu cuprinde dispozitivul şi motivele care au format convingerea tribunalului.
A mai reţinut instanţa de recurs, că subsumat aceluiaşi caz de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., recurenta a mai criticat hotărârea arbitrală şi referitor la: modul de calcul al beneficiului nerealizat utilizat de expertul tehnic desemnat în cauză, susţinând că acesta nu a fost corect cuantificat în raport de caracterul său ipotetic; referitor la încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 167 şi 201 C. proc. civ., precum şi ale art. 14 din O.G. nr. 2/2000, prin efectuarea expertizei judiciare de către un expert care figura pe lista experţilor ca inactiv, arătând că o expertiză are valoare probatorie numai în limita specialităţii expertului desemnat nu pot forma obiectul unei acţiuni în anularea hotărârii arbitrale; referitor la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin încălcarea dreptului la apărare constând în refuzul tribunalului arbitrai de a-i încuviinţa cererea de refacere a raportului de expertiză.
În acest sens, Înalta Curte a reţinut că soluţia primei instanţe a fost corectă, judicios şi amplu motivată în raport de fiecare dintre aceste critici, pe care Ie-a apreciat ca fiind nefondate, necorespunzând realităţii consemnate în considerentele hotărârii arbitrale si neîncadrându-se în cazurile expres şi limitativ avute în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 346 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. invocate de petentă, întrucât modalitatea în care instanţa arbitrală a analizat probatoriile nu s-a circumscris ipotezei legale menţionate.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea CN P.R. SA Bucureşti a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 14 mai 2014.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea CN P.R. SA Bucureşti a susţinut că sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privitoare la încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În acest sens, contestatoarea consideră că doar instanţele de drept comun puteau fi învestite şi puteau judeca acţiunea formulată de către pârâta SC S.T.S. SRL din 11 iunie 2009, contractul real între părţi fiind de achiziţie publică şi din acest considerent, nu este admisibilă clauza compromisorie în asemenea contracte.
Astfel, contractul de asociere în participaţiune din 2006, având ca obiect prestarea de servicii de intermediere a plăţilor efectuate în regim electronic prin P.O.S. pentru persoanele fizice şi juridice din România are natura juridică a unui contract de achiziţie publică şi pe cale de consecinţă, clauza compromisorie inserată în respectivul contract este nelegală, iar cererea de chemare în judecată formulată de către pârâta SC S.T.S. SRL trebuia soluţionată de o instanţă de drept comun, nicidecum de către tribunalul arbitrai.
În acest context, contestatoarea consideră că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este admisibilă, întrucât instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile de ordine publică privitoare la competenţă.
Contestaţia în anulare este nefondată.
În condiţiile art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele arătate la pct. 1 şi 2, precum nerespectarea condiţiilor legale referitoare la citarea părţilor pentru ziua când s-a judecat pricina şi încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În acest sens, pentru a fi incidente dispoziţiile mai sus-evocate, privind situaţia când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă este necesar a fi nesocotite regulile de competenţă absolută, iar pentru admiterea contestaţiei ar trebui ca pârâtul să nu fi invocat necompetenţa în faţa instanţei de fond, ca instanţa să nu fi reţinut această excepţie din oficiu şi ca recursul părţii să nu fi ajuns a fi cercetat în fond.
Prin urmare, dacă excepţia de necompetenţa a fost invocată în faţa instanţei de fond, iar aceasta a respins-o, calea contestaţiei în anulare devine inadmisibilă. în sprijinul acestei soluţii se reţine şi faptul că, în caz contrar, - contestaţia în anulare fiind o cale de atac de retractare -aceeaşi instanţă ar fi chemată, din nou, să se pronunţe asupra propriei sale competenţe şi implicit asupra soluţiei deja adoptate.
În acest context, se reţine din analiza recursului declarat de petentă împotriva sentinţei, că aceasta a indicat, printre altele, ca motiv de nelegalitate a sentinţei arbitrale nr. 119 din 25 mai 2010, cel prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. - „litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului".
În cadrul acestui motiv de nelegalitate a sentinţei, petenta a urmărit desfiinţarea sentinţei arbitrale nr. 119 din 25 mai 2010 pentru necompetenţa tribunalului arbitrai de a soluţiona litigiul pretins izvorât dintr-un contract apreciat ca fiind de achiziţie publică.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în analiza motivelor de recurs a examinat pe fond motivul de desfiinţare prevăzut de art. 364 lit. a) - „litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului".
Astfel, examinarea acestui motiv de recurs s-a făcut în mod precis, în sensul că instanţa de recurs a analizat în mod concret criticile aduse sentinţei, înlăturând punctual şi argumentat susţinerile petentei, iar soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost aceea de respingere a recursului ca nefondat, atât în ceea ce priveşte motivul de desfiinţare prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. „litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului", cât şi celelalte motive invocate de petentă.
În acest context, se reţine că, în realitate, nu se pune în discuţie necompetenţa Înaltei Curţi, având în vedere că motivul contestaţiei în anulare a constituit şi motiv de recurs, fiind examinat pe fond de instanţa de recurs şi găsit ca nefondat, ca urmare a unei analize pe fondul chestiunii deduse judecaţii în recurs.
Aceasta deoarece, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, a unor motive care au fost soluţionate de instanţă.
Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestaţia în anulare formulată de contestatoarea CN P.R. SA Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile mai sus-evocate va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea CN P.R. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1883 din 14 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2639/2014. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 2664/2014. Civil → |
---|