ICCJ. Decizia nr. 2043/2014. Civil. Expropriere. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2043/2014
Dosar nr. 40423/3/2010
Şedinţa publică din 26 iunie 2014
Asupra cauzei, de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 24 august 2010, reclamanţii V.I. şi V.A. au solicitat în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, anularea dispoziţiei de acordare a despăgubirilor pentru imobilul afectat de expropriere situat în Bucureşti şi stabilirea valorii reale de piaţă precum şi a despăgubirilor aferente imobilului expropriat
Prin Sentinţa civilă nr. 2240 din 23 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.NA.D.N.R. SA, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, a fost obligat acest pârât la plata sumei de 598.936 RON (echivalentul sumei de 139.921 euro) către reclamanţi cu titlu de despăgubiri pentru apartamentul expropriat şi despăgubiri civile, a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON către reclamanţi şi s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, prin Hotărârea nr. 115/2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului Bucureşti a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma de 108.321 RON.
În conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a încuviinţat efectuarea unei expertize în comisie de trei experţi. Conform raportului întocmit de expert D.C. valoarea de piaţă a fost stabilită la 408.147 RON, însă tribunalul a avut în vedere despăgubirea stabilită de expertul T.M., întrucât aceasta se apropie cel mai mult de valoarea determinată prin expertiza efectuată anterior chiar la cererea expropriatorului.
În plus, tribunalul a avut în vedere şi împrejurarea că, la data efectuării expertizei imobilul era demolat, prin urmare determinarea valorii reale, astfel cum se prevede la art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu s-a putut realiza, expertul făcând o analiză comparativă a preţurilor practicate în zona în care era amplasat imobilul.
Având în vedere că documentaţia şi lucrările necesare exproprierii au fost întocmite de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului Bucureşti şi că între reclamanţi şi pârâta C.N.A.D.N.R. nu s-au stabilit raporturi juridice în legătură cu imobilul expropriat, tribunalul a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia civilă nr. 356A din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 94.001 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R., la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru imobilul demolat, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data formulării acţiunii, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 198/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, iar pe parcursul judecării cauzei a fost adoptată Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Instanţa de apel a constatat că, deşi a intervenit o succesiune în timp a actelor normative cu privire la expropriere, totuşi procedura de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de către expropriator este aceeaşi, atât cea menţionată anterior în Legea nr. 198/2004, cât şi cea adoptată ulterior prin actul normativ, respectiv Legea nr. 255/2010. De asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea de calculare a cuantumului de despăgubirii, aceasta a fost menţionată de ambele acte normative, care au făcut şi fac trimitere la dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel a constatat că stabilirea valorii despăgubirii conform raportului de expertiză efectuat în primă instanţă s-a realizat în funcţie de oferte, şi nu în raport de actele de tranzacţionare. De asemenea, valoarea despăgubirii a fost stabilită la data efectuării transferului de proprietate, respectiv 2010, fiind încălcată norma juridică care impunea stabilirea valorii despăgubirii în raport de momentul efectuării raportului de expertiză, în faţa primei instanţe.
Având în vedere neregularităţile raportului de expertiză efectuat în faţa Tribunalului Bucureşti, la solicitarea părţilor, s-a dispus, în conformitate cu art. 295 din C. proc. civ., efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatorie în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin raportul depus la instanţă de către expertul R.V. a fost stabilită valoarea de 75.668 euro, echivalentul a 333.935 RON, prin coraportul întocmit de către expertul T.M. a fost stabilită o valoare de 111.865 euro, iar prin opinia separată depusă de către experta B.A.M.D. a fost stabilită o valoare de 23.395 euro, echivalentul a 107.014 RON.
La termenul de judecată din data de 10 mai 2013, instanţa, având în vedere că experţii nu au ajuns la o valoarea comună a despăgubirilor, fiind diferenţe între valorile stabilite, s-a dispus refacerea raportului de expertiză tehnică evaluatorie de către o altă comisie formată din 3 experţi.
La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2013 a fost depus raportul de expertiză întocmit de comisia de experţi, în majoritate, cu opinia separată a expertului V.A.P. Din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat ca a fost stabilită valoarea despăgubirilor la suma de 94.001 euro, pentru construcţia expropriată, iar prejudiciul constând în lipsa de folosinţă, la suma de 10.450 euro.
Instanţa de apel a constatat că valoarea despăgubirilor, de 94.001 euro, pentru apartamentul expropriat şi demolat, a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, avându-se în vedere preţurile din actele de tranzacţionare.
În ceea ce priveşte prejudiciul reprezentat de lipsa de folosinţă a bunului expropriat, instanţa a constatat că reclamanţii nu au formulat nicio pretenţie în acest sens.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi a prevederilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Astfel:
- deşi expertul P.V., în finalul raportului de expertiză a menţionat că va întocmi opinie separată, acesta a depus doar o anexă, astfel că nu se poate considera că şi-ar fi spus punctul de vedere;
- la termenul din 6 decembrie 2013, instanţa de apel a constatat că opinia separată a fost depusă la dosar, fără a motiva această reţinere, fără a solicita expertului P.V. să precizeze dacă anexa 2 reprezintă opinie separată, sau, în caz contrar, să îi solicite să o depună la dosar;
- instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât au fost înlăturate arbitrar comparabile privind contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile apropiate, pe care le-a considerat "prea depărtate";
- în mod eronat instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 255/2010 prevăd că acestea vor fi avansate potrivit dreptului comun.
Prin întâmpinarea depusă de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât
Din actele şi lucrările dosarului se constată că, prin Sentinţa civilă nr. 2240 din 23 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.NA.D.N.R. SA, iar acest aspect nu a fost criticat în calea de atac, astfel că această chestiune nu se mai impune a fi analizată.
Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Criticile pârâtei în sensul că au fost încălcate dispoziţiile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 129 alin. (4) C. proc. civ., întrucât opinia separată al celui de-al treilea expert nu a fost depusă la dosar, astfel că raportul de expertiză era însuşit şi semnat doar de doi experţi, iar instanţa nu a dat dovadă de rol activ, nu pot fi primite.
În virtutea rolului activ al instanţei, constatând neregularităţile raportului de expertiză efectuat în faţa Tribunalului Bucureşti, instanţa de apel a dispus, în conformitate cu art. 295 din C. proc. civ., efectuarea unui nou raport de expertiză evaluatoare în faza procesuală a apelului, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
La termenul de judecată din data de 10 mai 2013, instanţa de apel, având în vedere că experţii desemnaţi nu au ajuns la o valoare comună a despăgubirilor, fiind diferenţe între valorile stabilite, a dispus refacerea raportului de expertiză tehnică evaluatorie de către o altă comisie formată din 3 experţi.
Astfel, la data de 6 noiembrie 2013 a fost depus la dosarul instanţei de apel raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţii, întocmit de comisia alcătuită din experţii: L.D., P.V.A. şi O.C. În finalul acestui raport de expertiză, expertul parte propus de pârâtă, P.V., a consemnat că are obiecţiuni motivate în anexă şi că va întocmi opinie separată. La sfârşitul anexei 1 la raport, acest expert a precizat că opinia separată este motivată de anul construirii, de eligibilitatea preţurilor, din care maximele şi minimele se exclud, fiind valori extreme, şi de analiza pieţei imobiliare în perioada 2009 - 2012, care va fi probată printr-o anexă separată.
Împrejurarea că expertul parte propus de către recurenta de faţă nu a depus o opinie separată în sensul dorit de aceasta, nu poate fi imputabilă instanţei. Atât expertul numit, cât şi cei desemnaţi de părţi răspund de efectuarea şi depunerea raportului de expertiză, care cuprinde şi opiniile separate ale acestora. Aceasta întrucât dispoziţiile Ordonanţei nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară prevăd, clar, care sunt sancţiunile aplicabile experţilor în cazul în care aceştia nu efectuează raportul de expertiză tehnică sau îl efectuează cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Contrar susţinerilor recurentei, expertul parte al acesteia, P.V., a precizat în conţinutul raportului de expertiză, că opinia separată este motivată de anul construirii, de eligibilitatea preţurilor şi de analiza pieţei imobiliare în perioada 2009 - 2012, analiză detaliată în anexa 2 depusă de acesta.
Având în vedere că raportul de expertiză tehnică cuprinde şi opinia separată a expertului parte, care face parte integrantă din acesta, indiferent de modul de întocmire şi argumentare al acestei opinii, se constată că, în mod corect, instanţa de apel, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 6 decembrie 2013 a reţinut că opinia separată a fost depusă la dosarul cauzei. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, "primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî", astfel că instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului bazată pe efectuarea expertizei cu respectarea criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Chiar dacă s-ar face abstracţie de aceste considerente şi s-ar aprecia că însemnările olografe ale expertului P.V. referitoare la motivarea opiniei separate şi anexa 2 depusă de acesta nu ar constitui opinie separată, se constată că instanţa de judecată nu este culpabilă pentru nedepunerea acesteia, câtă vreme disponibilitatea de a exercita acest drept aparţine expertului părţii şi nu magistratului. Procedând în acest fel, se prezumă că expertul parte a renunţat la opinia separată, înţelegând să depună numai o documentaţie ce evidenţiază o analiză comparativă a preţurilor de piaţă.
În ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se constată că obiectivul expertizei a fost stabilirea valorii imobilului prin raportare la preţurile de tranzacţionare ale imobilelor de acelaşi fel cu cel ce face obiectul litigiului de faţă, rezultate din acte de vânzare efectiv încheiate şi depuse de O.C.P.I. sector 1, D.I.T.L. sector 1 şi de părţile litigante. Experţii au luat în considerare trei comparabile, respectiv contracte de vânzare-cumpărare ale unor imobile similare situate în zona C.G., ca şi imobilul expropriat, neanalizând actele de tranzacţionare ale altor imobile situate adiacent acestei zone sau încheiate la o dată mai îndepărtată faţă de momentul efectuării expertizei. Valoarea asimilată pentru proprietatea supusă evaluării a fost estimată pe baza valorii corectate a proprietăţii comparabile 1, deoarece acesteia i-au fost aduse cele mai puţine corecţii (corecţia brută procentuală cea mai mică), având în vedere caracteristicile analizate.
Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea recurentei potrivit căreia experţii ar fi utilizat valori de comparaţie alese în mod discreţionar, iar criticile referitoare la valoarea maximă aleasă dintre cele trei comparabile nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, nereprezentând motive de nelegalitate a deciziei atacate.
În schimb, critica referitoare la greşita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este fondată.
Hotărârea nr. 115/2010, de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor din prezenta cauză, a fost emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Municipiului Bucureşti. Prin urmare, şi contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 198/2004, chiar dacă nu ar fi fost în vigoare la data introducerii contestaţiei, având în vedere principiul că legea civilă nu retroactivează, ea se aplică numai pentru viitor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cu care "legea dispune numai pentru viitor".
Deşi prin art. 35 din Legea nr. 255/2010 a fost abrogată Legea nr. 198/2004, Legea nr. 255/2010 produce efecte la momentul intrării în vigoare, acţionează doar pentru viitor şi se aplică numai raporturilor juridice născute sub imperiul ei şi nu asupra raporturilor născute înainte de intrarea sa în vigoare.
Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008 şi prin O.U.G. nr. 228/2008 (astfel cum acest text legal era în vigoare la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestată de reclamanţi), stipulează că "cheltuielile necesare pentru realizarea expertizelor de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii în cadrul litigiilor prevăzute la alin. (1) vor fi avansate în conformitate cu procedura de drept comun".
De altfel, aceleaşi dispoziţii legale se regăsesc şi în cuprinsul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 255/2010.
În primă instanţă, sarcina achitării onorariului experţilor desemnaţi în cauză, potrivit dreptului comun, a revenit în exclusivitate celor ce au solicitat această probă, respectiv reclamanţilor. Având în vedere că, în faţa instanţei de fond această probă a servit integrat la darea soluţiei, fiind solicitată în dovedirea pretenţiilor de către reclamanţi, în mod eronat instanţa de apel a făcut aplicarea art. 38 din Legea nr. 33/1994, considerând că aceste cheltuieli cad în sarcina expropriatorului, câtă vreme, constatând neregularităţile raportului de expertiză efectuat în faţa Tribunalului Bucureşti, instanţa de apel a dispus întocmirea unor noi expertize, al căror onorariu de expert a fost suportat de pârâtă, iar, la pronunţarea deciziei atacate, instanţa de apel a avut în vedere ultimul raport de expertiză, depus la dosarul cauzei la data de 6 noiembrie 2013.
În jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată (de ex.), în Cauza Lupaş şi alţii împotriva României s-a statuat că "un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil". Or, în speţă, expertiza efectuată în faţa primei instanţe nu a fost însuşită de instanţa de apel, astfel că necesitatea acestei probe nu a fost stabilită.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, constatând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să admită recursul şi să modifice în parte decizia atacată, în sensul înlăturării obligaţiei pârâtei de plată a sumei de 600 RON, reprezentând onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 356A din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2042/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2044/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
