ICCJ. Decizia nr. 2078/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2078/2014
Dosar nr. 3413/108/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1703 din 16 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3413/108/2011, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă exercitată de reclamanţi Ş.L., M.S., T.S., I.D.I., Ţ.I.S. şi O.R.S. împotriva Statului Român ca pârât prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
A anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 210 din 10 octombrie 2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul local Pecica judeţul Arad.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 128.481 lei cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată în întindere de 9448 mp.
A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut pentru a pronunţa această soluţie că, prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 105/157 din 07 octombrie 2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la antecesoarea reclamanţilor a suprafeţei de 9448 mp situată în localitatea Pecica, jud. Arad, având număr cadastral x cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 6736,42 lei, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Reclamanţii contestă această hotărâre susţinând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât faţă de valoarea de circulaţie a terenurilor, cât şi faţă de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi, din care unul desemnat de instanţă şi câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulaţie a suprafeţei de 9448 mp este de 157.625 lei, echivalentul a 35.438 euro, la care se adaugă daune în sumă de 9.580 lei echivalentul a 2.155 euro.
S-a arătat că, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea către proprietarul expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri, dar şi valoarea prejudiciului ce îi este adus prin lipsirea de veniturile pe care le-ar fi avut în situaţia în care ar fi continuat exploatarea terenului.
Evaluarea situaţiei reclamanţilor din perspectiva faptului că în valoarea despăgubirilor ce li se cuvine nu ar putea fi cuantificat şi prejudiciul care le-a fost adus prin lipsirea de veniturile pe care le-ar fi obţinut din exploatarea terenului dacă acesta rămânea în proprietatea lor, deoarece au posibilitatea să cumpere un alt teren, echivalează cu nerecunoaşterea dreptului la o justă despăgubire, în condiţiile în care terenul s-a aflat în patrimoniul antecesoarei lor din anul 1991 în urma reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legii fondului funciar şi a fost exploatat, de aceasta, dar şi de reclamanţi ca succesori cu titlu universal, în scopul obţinerii de venituri din activităţi agricole.
Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă preţul echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiul de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
Susţinerile reclamanţilor privind acordarea unor sume cu mult mai mari cu titlu de despăgubiri pentru terenuri situate în aceeaşi localitate, între 5 euro şi 70 euro/mp, nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulaţie a terenului care este dată de preţul pieţei imobiliare din zonă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, deopotrivă, atât reclamanta M.S., cât şi pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA.
Ambii apelanţi au criticat prin motivele de apel metoda de determinare a valorii terenului expropriat care a fost utilizată de către instanţa de fond, precum şi cuantumul despăgubirilor care au rezultat.
Astfel, reclamanta a susţinut şi criticat exclusiv faptul că s-au încălcat dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul exercitând un rol activ disproporţionat, în favoarea pârâtei, atunci când a decis să ignore concluziile expertizei şi şi-a însuşit pe de altă parte valori ale terenului care au rezultat din grilele de tranzacţionare ale unui Birou notarial din localitatea Pecica şi fără măcar să compare cele două rezultate între ele.
În raport cu critica formulată prin cele două apeluri, curtea, şi la solicitarea apelanţilor, a dispus efectuarea unui supliment de expertiză, de către o comisie compusă din 3 experţi judiciari, în alcătuirea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 33/1994, obiectivul fiind acela de a se stabili valoarea terenului expropriat strict prin metoda comparaţiei directe, aptă să conducă la stabilirea valorii reale a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, în condiţiile în care, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.
Concluzia la care au ajuns cei trei experţi, în mod unanim a fost că valoarea reală a imobilului - teren de 9.448 mp este de 155.390 lei, respectiv de 34.958 euro sau 3,70 euro/mp.
Curtea a analizat cele două apeluri, în urma administrării probatoriului suplimentar şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 282 şi urm. C. proc. civ. raportat la art. 296 C. proc. civ., a constatat că apelul reclamantei este întemeiat, pe când cel al pârâtului este nefondat.
Astfel, curtea a plecat în propria analiză de la textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevede imperativ că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar pentru calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În acest context, curtea a constatat că exigenţa acestui text a fost întrunită în apel, cu ocazia administrării probei cu suplimentul de expertiză tehnică judiciară, care, după ce a analizat tranzacţii efective în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi unitate administrativ-teritorială (contractele de vânzare-cumpărare fiind depuse în anexă de către experţi), a concluzionat unanim că valoarea reală a imobilului - teren de 9.448 mp este de 155.390 lei, respectiv de 34.958 euro sau 3,70 euro/mp, concluziile comisiei de experţi având de această dată la bază strict preţurile de tranzacţionare efectivă a terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Prin aceeaşi expertiză s-a mai stabilit că există şi daune suplimentare de 10.100 lei pentru ipoteza redobândirii aceleiaşi suprafeţe, apoi suma de 1,703 lei cheltuieli suplimentare de transport, determinat de dificultatea reclamantei de a accede la parcela de 14.552 mp, care i-a rămas în continuare în proprietate şi care se află situată de partea cealaltă a culoarului autostrăzii şi fără să existe posibilitate de subtraversare, fiind astfel nevoită să efectueze un ocol, plus 3.266 lei daună pentru lipsa veniturilor pe un an de zile, alături de o altă daună de 23.309 lei ca urmare a scăderii valorii loturilor rămase în urma divizării precum şi 21.758 lei, dauna datorată interdicţiei de construire pe lăţimea benzii de siguranţă.
Dintre aceste daune suplimentare, Curtea a constatat că reclamanta poate beneficia cu temei justificat de suma de 1.703 lei cu titlu de cheltuieli suplimentare de transport, determinat de dificultatea reclamantei de a accede la parcela de 14.552 mp, care i-a rămas în continuare în proprietate şi care se află situată de partea cealaltă a culoarului autostrăzii şi fără să existe posibilitate de subtraversare, fiind astfel nevoită să efectueze un ocol semnificativ.
În ceea ce priveşte dauna de 10.100 lei pentru ipoteza redobândirii aceleiaşi suprafeţe, curtea a constatat, contrar tribunalului, că nu trebuie incluse şi sumele necesare reclamantei pentru a-şi reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeaşi zonă, de pe piaţa liberă, a unei alte suprafeţe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public şi care cuprind 5% comisioane, în condiţiile în care reclamanta nu a prezentat nicio probă, în raport cu disp. art. 1169 C. civ., prin care să sugereze măcar o tentativă de achiziţie de teren, pentru a compensa terenul pierdut prin expropriere.
În zona Pecica, conform adreselor emise de Primărie la 16 noiembrie 2012 şi 08 iunie 2012, data efectuării calculelor estimative de către experţi în procedura prealabilă exproprierii, dar şi a datelor comunicate de Centrului local APIA şi de Direcţia pentru Agricultură Arad şi a datelor existente pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale existau culturi de grâu, porumb, rapiţă, pepeni, floarea soarelui, soia, sfeclă de zahăr şi lucernă.
În ce îi priveşte pe reclamanţi, din adeverinţele depuse la dosar se reţine că pe terenul expropriat în perioada 1991 - 2012 au cultivat grâu şi porumb, terenul care a rămas în proprietatea acestora fiind în continuare cultivat, ceea ce nu înseamnă însă că s-a dovedit fără putinţă de tăgadă că terenul de 9.448 mp ar fi fost cultivat cu aceste culturi. Prin urmare, câtă vreme acest prejudiciu nu este dovedit cu certitudine, curtea a respins pretenţia reclamantei-apelante cu privire la acordarea daunei de 3.266 lei pentru lipsa veniturilor pe un an de zile.
Curtea a respins şi pretenţia pentru dauna de 23.309 lei ca urmare a scăderii valorii loturilor rămase în urma divizării, pentru că nu s-au făcut dovezi cu privire la intenţia reclamantei de a înstrăina suprafaţa rămasă de 14.552 mp, după cum va respinge şi pretenţia pentru suma de 21.758 lei, dauna datorată interdicţiei de construire pe lăţimea benzii de siguranţă, câtă vreme reclamanta nu a demonstrat prin probe că ar fi obţinut anterior exproprierii un PUZ prin care să se scoată terenul din circuitul agricol şi care să fie încadrat într-o altă categorie de folosinţă, care să fie apt mai apoi pentru a susţine construcţii civile şi/sau industriale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art. 296 C. proc. civ., a respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA împotriva Sentinţei civile nr. 1703 din 16 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3413/108/2011 şi a admis apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de către reclamantă.
Prin urmare, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru exproprierea terenului de 9.448 mp la suma de 155.390 lei, precum şi daune suplimentare de 1.703 lei cu titlu de cheltuieli suplimentare de transport, obligaţia de plată incumbând pârâtului.
Curtea a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În temeiul prev. art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâtul să plătească reclamantei şi suma de 1.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii experţi.
Împotriva Deciziei nr. 1 din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara.
Se consideră că preţul de piaţă stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect. De altfel, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de SC E. SRL sunt în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi sunt susţinute şi de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă. În prezent, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010 expropriatorul are obligaţia de a aproba prin Hotărâre de Guvern şi lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, aşa cum rezultă din evidenţele unităţilor administrativ-teritoriale.
Se arată că raportul de evaluare a fost întocmit şi cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil în parte, aşa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică preţul la care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii.
Raportul de evaluare a fost întocmit în vederea evaluării terenului expropriat, bazându-se pe principiile exproprierii pentru cauză de utilitate publică, idei directoare declarate prin legislaţia în vigoare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii nr. 255/2010 şi Legii nr. 33/1994 şi conform standardului internaţional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusă din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Prin urmare, această valoare specială este mai mare decât o valoare de piaţa care reprezintă: "suma estimată pentru care o proprietate poate fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât într-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângeri."
De asemenea, se învederează instanţei faptul că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piaţa specifică a proprietăţilor imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieţei (tipul de proprietate, potenţialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor şi arendaşi), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieţei.
Se invocă în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Asupra excepţiei tardivităţii declarării recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aceasta este fondată, urmând a fi a admisă.
Dispoziţiile art. 301 C. proc. civ. prevăd că termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Textul de lege face aplicaţia regulii generale înscrise în art. 102 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căreia termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel. Acest termen de recurs este imperativ, legal şi absolut şi se calculează conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ..
De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 103 (1) C. proc. civ. neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 1 din 16 ianuarie 2014 a fost comunicată pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara la data de 14 februarie 2014, iar acesta a declarat calea de atac a recursului la data de 10 martie 2014, cu depăşirea termenului de 15 zile reglementat de art. 301 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei nr. 1 din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă va fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei nr. 1 din 16 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2077/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2079/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
