ICCJ. Decizia nr. 2076/2014. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2076/2014
Dosar nr. 136/35/2013
Şedinţa publică de la 5 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 22 aprilie 2013, legal timbrată, reclamanta SC C.A. Oradea SA, în contradictoriu cu pârâtele Comuna B. şi Primăria B., a solicitat anularea în totalitate a hotărârii nr. 2 pronunţate în data de 12 martie 2013 de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor în Dosarul nr. 2/2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtele Comuna B. şi Primăria B. au solicitat respingerea acţiunii în anulare formulată împotriva Hotărârii nr. 2 pronunţată de către Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor la data de 12 martie 2013 şi menţinerea acesteia ca fiind legală şi temeinică.
La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2013 reclamanta a învederat instanţei faptul că temeiul de drept al acţiunii în anulare îl reprezintă prevederile art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâte, se constată că este neîntemeiată deoarece dispoziţiile art. 364 C. proc. civ. prevăd că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată doar prin acţiune în anulare pentru unul din motivele prevăzute de acest text de lege.
Prin urmare, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale fiind calea de atac prevăzută de lege, nu este inadmisibilă, iar neîncadrarea motivelor invocate de parte în acţiunea în anulare în unul din cazurile de desfiinţare a hotărârii arbitrale, prevăzută de art. 364 nu duce la inadmisibilitatea acestei căi de atac, acest fapt trebuind a fi verificat în fond de instanţă pentru stabilirea temeiniciei acţiunii în anulare.
Examinând în fond cauza, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi în baza prevederilor legale incidente, se constată că acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.A. Oradea SA este nefondată.
Prin acţiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale nr. 2 din 12 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ.
Conform prevederilor art. 364 lit. f), hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată dacă tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
În speţă, prin hotărârea arbitrală atacată a fost admisă acţiunea reclamantelor Comuna B. şi Primăria B., constatându-se că acestea nu au calitatea de beneficiare ale serviciilor prestate de operator şi a dispus anularea facturilor emise de pârâta SC C.A. Oradea SA.
Acţiunea reclamantelor a fost admisă astfel cum a fost formulată de acestea, tribunalul arbitral nedepăşind limitele investirii, situaţie în care nu se poate reţine nici că s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, nici că a dat mai mult decât s-a cerut, sau că nu s-a pronunţat asupra lucrului cerut.
De altfel, prin motivele invocate în acţiunea în anulare reclamanta C.A. Oradea SA nu arată expres de ce ar fi incident cazul de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzut de lit. f), neprecizând nici care este lucrul asupra căruia tribunalul arbitral s-a pronunţat fără să se fi cerut, nici care este lucrul cerut şi cu privire la care nu s-a pronunţat.
Cel de-al doilea motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale invocat, prevăzut de art. 364 lit. i), se referă la situaţia când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziţiile imperative ale legii.
În interpretarea acestor prevederi, în literatura juridică de specialitate s-a arătat că motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. nu reprezintă o poartă deschisă pentru examinarea temeiniciei şi legalităţii hotărârii arbitrale, pentru o reexaminare în fond a litigiului.
Sfera motivului prevăzut la lit. i) este circumscrisă la încălcarea principiilor fundamentale ale litigiului arbitral, astfel cum sunt enunţate de art. 358 C. proc. civ., dar şi la nerespectarea normelor de competenţă exclusivă, prevăzute de norme cu caracter imperativ.
Ori, examinând hotărârea arbitrală atacată, se constată că nu au fost încălcate nici prevederile art. 358 C. proc. civ., dar nici normele ce reglementează competenţa exclusivă a tribunalului arbitral.
Referitor la ordinea publică încălcată în opinia reclamantei, instanţa reţine că potrivit literaturii juridice, ordinea publică presupune toate reglementările de drept public care au ca obiect ordinea în stat (legile constituţionale, politice, administrative, fiscale, penale etc.). De asemenea, tot de ordine publică sunt anumite dispoziţii dictate de lege mai ales în materia contractelor, însă emise în scopul de a apăra pe terţii care nu sunt părţi la contract, cum ar fi măsurile de publicitate menite să aducă actele la cunoştinţa terţilor.
Astfel, modul în care părţile îşi execută obligaţiile decurgând din contractul încheiat nu poate afecta în vreun fel ordinea publică sau bunele moravuri.
În speţă, reclamanta nu a arătat prin acţiunea în anulare prevederile legale imperative ce ar fi fost încălcate de către tribunalul arbitral, iar raportat la legile invocate, Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare şi Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, se constată că nu au fost încălcate prin hotărârea arbitrală atacată.
Reclamanta SC C.A. Oradea SA critică hotărârea arbitrală şi sub aspecte care vizează fondul pricinii, cu privire la modul de interpretare a probelor, această critică fiind neîntemeiată, neîncadrându-se în nici unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ.
Nici unul din motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ. pentru exercitarea acţiunii în anulare nu dă dreptul instanţelor judecătoreşti să cerceteze modul în care a fost soluţionat fondul pricinii de către tribunalul arbitral, ci numai să verifice dacă au fost respectate condiţiile de formă ale arbitrajului, respectiv cele privind existenţa unei convenţii arbitrale legale şi posibilitatea ca litigiul să fie soluţionat pe calea arbitrajului, constituirea tribunalului arbitral, asigurarea dreptului la apărare al părţilor, redactarea hotărârii arbitrale şi respectarea dispoziţiilor imperative ale legii şi a normelor care asigură ordinea publică şi bunele moravuri.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat că acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.A. Oradea SA este nefondată şi în consecinţă prin sentinţa nr. 3/2013C-PI din 28 octombrie 2013 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, invocată de pârâte; a respins ca nefondată acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta SC C.A. Oradea SA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta SC C.A. Oradea, prin care a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în tot a sentinţei atacate.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta prezintă în preambul un scurt istoric al situaţiei de fapt, care nu va fi prezentat în sinteză de către instanţa de recurs.
În ce priveşte fondul cauzei, recurenta prezintă criticile sale cu privire la cele două capete de cerere ale acţiunii.
În ce priveşte primul capăt al cererii privind anularea facturilor se arată că s-a invocat nulitatea facturilor fără a se indica temeiul legal sau norma juridică încălcată şi nici motivele de nulitate. Reclamantele nu au indicat în cererea de chemare în judecată cauzele de nulitate pentru a se putea determina regimul juridic aplicabil, al nulităţii absolute sau relative.
Recurenta susţine că facturile în litigiu au fost emise cu respectarea prevederilor C. fisc. şi a Normelor metodologice de aplicare, iar facturarea serviciilor s-a realizat ca urmare a aprobării prin HCL Biharia nr. 45/2009 a aprobării contractului de delegare a serviciului de alimentare cu apă şi canal şi a atribuirii directe a serviciului de alimentare cu apă şi canal a Comunei B.
În contractul cadrul de prestări servicii, la art. 8.2 este prevăzut că utilizatorul are dreptul să conteste facturile emise de operator, în scris, în termen de 30 de zile de la data emiterii acestora, în caz contrar aceasta fiind acceptată la plată. Ori în cauza de faţă reclamantele nu au făcut dovada contestării în scris a facturilor la care se face referire în acţiune.
Recurenta mai arată că prin adresa nr. AA/2011 a Primăriei B. aceasta a solicitat păstrarea modalităţii de emitere a facturii către Primăria B. şi pentru anul 2011. Din aceste împrejurări rezultă recunoaşterea expresă a facturilor neachitate şi a datoriilor acumulate cât şi intenţia vădită de plată exprimată prin cererea de reeşalonare.
În ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere privind corectarea facturilor emise, recurenta arată că din înscrisurile menţionate mai sus rezultă foarte clar faptul că facturile emise au fost acceptate şi recunoscute în totalitate, fără să fi fost contestate nici măcar parţial. Corectarea acestor facturi este imposibil de efectuat, întrucât acestea sunt guvernate de rigoarea normelor contabile.
Concluzionând, recurenta arată că dreptul pârâtei de a factura şi pretinde plata serviciilor este stipulat atât prin legea specială Legea nr. 241/2006, Legea nr. 51/2006 şi prin contractul de delegare a serviciilor care constituie temeiul legal.
Intimatele Comuna B. şi Primăria B. au formulat întâmpinare în combaterea cererii de recurs, prin care au solicitat în principal constatarea nulităţii cererii de recurs, în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat. Excepţia nulităţii a fost respinsă de către instanţă la termenul de judecată din data de 5 iunie 2014, pentru considerentele expuse în practicaua deciziei.
Recursul este nefondat.
Prealabil examinării cererii de recurs, Înalta Curte constată că temeiul acesteia este reprezentat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 cuprinse în Noul C. proc. civ., care reglementează motivul de casare care constă în încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În ce priveşte aplicabilitatea acestor dispoziţii cauzei de faţă, Înalta Curte reaminteşte dispoziţiile art. 25 Noul C. proc. civ., potrivit căruia „Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi”.
În raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte urmează a încadra criticile invocate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Abordarea criticilor aduse sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Oradea în soluţionarea acţiunii în anulare, faţă de conţinutul motivelor şi argumentelor utilizate în susţinerea recursului impun mai întâi următoarele precizări care constituie şi răspuns la chestiunea devoluţiunii acţiunii în anulare şi a recursului declarat împotriva soluţiei pronunţată în soluţionarea acesteia:
Acţiunea în anulare are scopul de a realiza un control judecătoresc în limitele prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ., asupra hotărârii arbitrale, iar sentinţa pronunţată în soluţionarea acestei acţiuni la rândul său, este susceptibilă numai de recurs.
Motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale aşa cum sunt reglementate procedural nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectului soluţionării fondului litigiului, ci exprimă caracterul de judecată în primă şi ultima instanţă pe care îl are arbitrajul în actuala reglementare.
În contextul arătat concluzia care se impune este aceea că acţiunea în anulare are un caracter restrictiv întrucât nu permite decât analiza limitată a hotărârii arbitrale atacate.
Acţiunea în anulare nu este asimilată apelului în privinţa devoluţiunii astfel că recursul promovat împotriva sentinţei dată în soluţionarea acţiunii în anulare nu poate avea un alt caracter decât acela prevăzut în Titlul V şi anume de cale extraordinară de atac, prin care se realizează controlul judiciar asupra sentinţei pronunţată în soluţionarea acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care la rândul său nu se va putea extinde dincolo de motivele prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ. Aşadar, stabilirea unei singure căi de atac, recursul, împotriva sentinţelor pronunţate în cauzele ce au ca obiect acţiunea în anulare în conformitate cu art. 125 şi 128 din Constituţie, este de competenţa exclusivă a legiuitorului care stabileşte condiţiile de promovare şi caracterul lor. În alte cuvinte, procedural sunt instituite reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite, aşa încât nu se poate extinde prin interpretare ceea ce s-a stabilit în legătură cu exerciţiul şi condiţiile exerciţiului căilor de atac.
În raport de aceste precizări Înalta Curte va constata că prin criticile evocate, astfel cum au fost încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se cere instanţei, în alţi termeni, să observe că nu s-a exercitat corespunzător controlul asupra acţiunii arbitrale punându-se semnul egal între controlul judiciar şi controlul judecătoresc or, dacă s-ar admite punctul de vedere al recurentei exprimat prin argumentele aduse în sprijinul motivelor de recurs s-ar admite că acţiunea în anulare care are un regim propriu se înscrie printre căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti statale.
Prin criticile de nelegalitate, care nu au fost argumentate distinct, deşi fiecare motiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ. are caracteristici şi condiţii proprii de casare şi modificare, recurenta evocă fondul litigiului arbitral şi nu doar motivele de desfiinţare prevăzute de art. 364 C. proc. civ. pe care le-a dedus spre examinare în acţiunea în anulare plasându-se la faza procedurală, imediat următoare desfiinţării sentinţei arbitrale. Or, nu se poate trece peste funcţia de anulare a acţiunii şi să se discute rejudecarea fondului litigiului dacă motivele de anulare nu s-au dovedit fondate.
Nelegalitatea sentinţei Curţii de Apel nu poate fi pusă în discuţie prin textele de lege pe care recurenta le consideră încălcate prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dacă evocarea lor nu se încadrează în motivele de desfiinţare prevăzute de art. 364 C. proc. civ.
Revenind la motivarea sentinţei arbitrale, se constată că instanţa a reţinut corect faptul că motivarea din considerente conduce la concluzia din dispozitiv şi că nereţinerea argumentelor recurentei nu atrag desfiinţarea sentinţei arbitrale prin aplicarea art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ.
Sub aspectul evocat instanţa de fond, Curtea de Apel, a înlăturat corect toate aceste susţineri pe considerentul că acţiunea în anulare nu are caracter devolutiv, ci trebuie să se înscrie în prevederile art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ. care au fost invocate în cauză.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC C.A. Oradea SA împotriva sentinţei nr. 3/2013 C-PI din 28 octombrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2074/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2079/2014. Civil → |
|---|
