ICCJ. Decizia nr. 2079/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2079/2014
Dosar nr. 4816/2/2013
Şedinţa publică de la 5 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanta A.T.G.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC P.H. SRL a solicitat instanţei anularea sentinţei arbitrale nr. 105 din 05 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în Dosarul nr. 156/DP/2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului de faţă instanţa a reţinut următoarele:
În esenţă în cauza de faţă se ridică două probleme de drept. Una constă în stabilirea faptului dacă interpretarea unui contract înseamnă nesocotirea, înfrângerea principiului forţei obligatorii a contractului, iar cea de a doua de a stabili caracterul principiului forţei obligatorii a contractului.
În ceea ce priveşte faptul dacă interpretarea unui contract înseamnă nesocotirea principiului forţei obligatorii a contractului instanţa arată că răspunsul nu poate fi decât negativ. Interpretarea contractului este o operaţiune logico-juridică care pleacă tocmai de la premisa că raportul juridic dintre părţi este reglementat de însuşi contractul supus interpretării. Indiferent deci dacă interpretarea dată este corectă sau nu, rezultatul interpretării nu echivalează cu negarea principiului forţei obligatorii a contractului. Aşadar în cazul unei interpretări incorecte a existenţei, întinderii, a condiţiilor sau termenelor obligaţiilor contractuale nu suntem în prezenţa unei negări a faptului că între părţi contractul are putere „de lege”, ci chiar în aplicarea acestui principiu. Pe cale de consecinţă rezultă că hotărârea arbitrală care interpretează contractul dintre părţi nu neagă principiul consacrat de art. 969 C. civ., ci chiar îl aplică. O interpretare greşită este finalmente o încălcare a contractului, iar nu a principiului de la art. 969 C. civ.
În ceea ce priveşte caracterul principiului forţei obligatorii a contractului, acest principiu este imperativ doar cu privire la existenţa sa, adică a faptului că nu se poate reţine contrariul (adică nu se poate să se afirme că ab initio şi ca regulă între părţi contractele nu sunt obligatorii).
În speţa de faţă instanţa a reţinut că în cuprinsul sentinţei arbitrale atacate, după ce se recunoaşte existenţa unui contract între părţile litigiului, nu se contestă incidenţa art. 969 C. civ., ci chiar se face o aplicare a acestui text de lege în sensul că se interpretează întinderea obligaţiilor părţilor, natura, gradul şi modul de executare al acestor obligaţii (inclusiv latura subiectivă cu care s-au executat obligaţiile de către părţile contractului).
În concluzie instanţa a reţinut că prin sentinţa arbitrală atacată nu s-a nesocotit existenţa principiului forţei obligatorii a contractului pentru părţile contractante, ci s-a făcut o interpretare a acestui contract, interpretare care ea însăşi nu poate face obiectul controlului judiciar prin intermediul art. 364 lit. i) C. proc. civ. pentru considerentul încălcării art. 969 C. civ.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 100/2013 din 17 octombrie 2013 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A.T.G.R. SRL prin administrator judiciar M.R.L. Bucureşti IPURL.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în cadrul termenului legal recurenta A.T.G.R. SRL prin administrator judiciar M.R.L. Bucureşti IPURL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta apreciază că instanţa care a judecat acţiunea în anulare a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În realitate, instanţa a negat dreptul de acces la justiţie, cu limitarea procesului la o singură fază procesuală, prin nerecunoaşterea posibilităţii de cenzurare a modului de interpretare a contractului dedus judecăţii.
Deşi pe calea acţiunii în anulare s-a criticat nerespectarea forţei obligatorii a contractului consacrată de art. 969 C. civ., modul de interpretare a clauzelor contractuale de către instanţa arbitrală a fost unul distorsionat, care a favorizat pârâta şi a dus la încălcarea caracterului obligatoriu al contractului.
În consecinţă, recurenta arată că instanţa de apel a exclus de la controlul judiciar verificarea modului de interpretare a contractului prin prisma dispoziţiilor art. 364 lit. c) C. proc. civ., ceea ce reprezintă o încălcare a legii.
Recursul este nefondat
În raport de criticile invocate de recurentă, Înalta Curte consideră necesar efectuarea câtorva precizări cu privire la devoluţiunea acţiunii în anulare şi a recursului declarat împotriva soluţiei pronunţată.
Acţiunea în anulare are scopul de a realiza un control judiciar asupra hotărârii arbitrale în limitele prevăzute de art. 364 lit. a)–i) C. proc. civ. Motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale, sub aspectul soluţionării fondului litigiului, ci exprimă caracterul de judecată în primă şi ultimă instanţă al arbitrajului, deci acţiunea în anulare nu permite decât analiza limitată a hotărârii.
Acţiunea în anulare nu este asimilată apelului în privinţa devoluţiunii, astfel că prin intermediul recursului, se realizează controlul judiciar asupra sentinţei pronunţată în acţiunea în anulare, în condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. coroborat cu art. 364 lit. a)–i) C. proc. civ.
În raport de aceste precizări, Înalta Curte constată că prin criticile evocate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susţinut faptul că nu s-a exercitat corespunzător controlul asupra acţiunii arbitrale. Recurenta arată că motivele de desfiinţare prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. constau în nesocotirea dispoziţiilor art. 969 C. civ. care consacră forţa obligatorie a contractului.
Critica întemeiată pe art. 364 lit. i) care a fost supusă spre analiză în acţiunea în anulare este neîntemeiată. Potrivit acestui text de lege, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată „dacă încalcă ordinea publică şi bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii”.
Invocat în mod expres, se susţine interpretarea greşită a dispoziţiilor contractuale, care poate fi pusă în discuţie în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ. Critica nu va fi reţinută, ea fiind în mod corect înlăturată de Curtea de Apel. Nu se poate reţine că nerespectarea prevederilor contractuale sau interpretarea greşită a acestora încalcă norme de ordine publică sau dispoziţii imperative ale legii.
Sub aspectul evocat Curtea de Apel a înlăturat corect toate aceste susţineri pe considerentul că acţiunea în anulare nu are caracter devolutiv, ci trebuie să se înscrie în prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Esenţial este că niciunul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 364 C. proc. civ. nu vizează greşita judecată a litigiului în fapt sau în drept, ci convenţia arbitrală, tribunalul arbitral, procedura şi conţinutul hotărârii.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.T.G.R. SRL - prin administrator judiciar M.R.L. Bucureşti IPURL împotriva sentinţei civile nr. 100/2013 din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2076/2014. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 2081/2014. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
