ICCJ. Decizia nr. 2090/2014. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2090/2014
Dosar nr. 2386/1/2014
Şedinţa din cameră de consiliu de la 27 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 iunie 2014, petentul L.S. a solicitat strămutarea judecăţii Dosarului nr. 699/173/2014 al Judecătoriei Adjud la o altă instanţă egală în grad, pe motive de bănuială legitimă.
Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic E., dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Adjud la data de 20 februarie 2014, deci, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., ceea ce determină constatarea incidenţei în cauză a noii reglementări, date fiind dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Astfel, art. 130 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe"; însă, având în vedere că instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de strămutare se pronunţă doar asupra unui incident privitor la instanţa competentă, nefiind primă instanţă. În sensul propriu al normei anterior citate, trebuie a se avea în vedere şi dispoziţiile art. 247 alin. (1) referitoare la invocarea excepţiilor absolute, excepţii definite de art. 246 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia."
Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecăţii este întemeiată, aşa cum s-a arătat anterior, pe motive de bănuială legitimă şi este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. pe rolul Judecătoriei Adjud, instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Galaţi.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 247 alin. (1), art. 246 alin. (1) rap. la art. 142 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, se constată că instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia se va dispune declinarea de competenţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul L.S. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 699/173/2014 al Judecătoriei Adjud în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2089/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2091/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|