ICCJ. Decizia nr. 2108/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2108/2014
Dosar nr. 4809/30/2011*
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 330 din 22 februarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 4809 la Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC O. SRL împotriva pârâtei SC C.M.C. SRL, ca fiind prematur formulată; s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei împotriva pârâtei V.C.R. Italia ; s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC O. SRL împotriva pârâtei SC R. SRL, cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 116 . 317 euro şi 21.580 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, fiind respinse restul pretenţiilor, s-a dispus restituirea către pârâta V.C.R. Italia a taxei de timbru în sumă de 5.764 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin cererea de chemare în judecată înregistrată în Dosarul nr. 4809/30/2011, reclamanta V.C.R. Italia a solicitat obligarea pârâtei SC O. SRL la plata sumei de 139.444,91 euro reprezentând contravaloarea mărfii livrate şi neachitate, dar utilizate de pârâtă pentru executarea unei plantaţii de viţă-de-vie pentru amenajarea căreia a beneficiat de fonduri nerambursabile prin programul de reconversie viticolă derulat de Ministerul Agriculturii prin intermediul A.P.I.A.
Pârâta SC O. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat introducerea în cauză şi a pârâtei SC R. SRL solicitând obligarea acesteia şi a reclamantei, în solidar, la plata contravalorii în RON a sumei de 90.000 euro reprezentând prejudiciul suferit compus din furnizarea viţei de vie fără viaţă, contravaloarea lucrărilor agricole şi a tratamentelor aplicate precum şi profitul nerealizat pentru doi ani de zile având în vedere întârzierea producţie cu acest termen.
În motivarea cererii reconvenţionale pârâta SC O. SRL a arătat că a încheiat cu SC R. SRL un contract având ca obiect furnizarea de către aceasta prin intermediul diferiţilor producători a necesarului de plante de viţă de vie pentru suprafaţa de 40,53 ha. Conform clauzelor contractului s-a convenit că beneficiarul, respectiv SC O. SRL va suporta riscul neprinderii a maximum 2% din cantitatea de viţă-de-vie livrată, producătorul având obligaţia de a-i furniza certificatele de calitate şi fitosanitare. Susţine pârâta că deşi şi-a îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii mărfurilor ce i-au fost livrate şi a notificat pârâta SC R. SRL, precum şi producătorii butaşilor că aceştia au un procent scăzut de prindere fiind necesară înlocuirea lor, pârâtele nu şi-au îndeplinit aceste obligaţii.
Având în vedere că reclamanta iniţială V.C.R. Italia nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, prin încheierea din 1 noiembrie 2011 tribunalul a dispus anularea ca netimbrată a cererii principale, astfel că, în acest mod, cererea reconvenţională formulată de pârâta SC O. SRL a devenit cerere principală.
La acest dosar a fost conexat Dosarul nr. 6466/30/2011 al Tribunalului Timiş având ca obiect acţiunea formulată de reclamanta SC O. SRL împotriva pârâtelor SC R. SRL şi C.M.C. pentru obligarea acestora la plata sumei de 90.000 euro reprezentând contravaloarea pregătirii terenului aferent plantaţiei neprinse pe timp de 2 ani, contravaloarea tutorilor şi plantării unui număr de 42.500 butuci viţă-de-vie pentru înlocuirea celor livraţi uscaţi, contravaloarea a doi ani de producţie nerealizată pentru 10 ha de viţă de vie, contravaloarea tratamentelor efectuate pentru 6 ha şi contravaloarea a 3.243 şpalieri de capăt.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea şi a arătat că pretenţiile sale derivă din contractul din anul 2010 încheiat cu furnizorul mărfurilor livrate prin reprezentantul SC R. SRL, convenţie prin care acesta s-a angajat la un procent de prindere de 95% din butaşii livraţi, conform capitolului II din contract, clauză prin care s-a convenit şi livrarea cantităţii de şpalieri de dimensiunile prevăzute în contract.
Reclamanta susţine că aceste obligaţii nu au fost respectate suferind un prejudiciu ce urmează a fi reparat prin admiterea acţiunii formulate.
Raportat la cererile şi apărărilor părţilor, şi având în vedere înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a apreciat că este necesară lămurirea cadrului procesual, sens în care a apreciat că, deoarece V.C.R. Italia a arătat că înţelege să-şi recupereze creanţa faţă de SC O. SRL pe calea unei acţiuni cambiale, rezultă că înscrisul depus nu are caracterul unei cereri reconvenţionale, motiv pentru care a dispus restituirea taxei judiciare de timbru achitată de această parte.
Analizând excepţia prematurităţii acţiunii, formulată de pârâta SC C.M.C. SRL, prima instanţă a reţinut că, reclamanta SC O. SRL nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte că a încercat soluţionarea cererii prin conciliere directă, în conformitate cu art. 7201 C. proc. civ., astfel că, faţă de dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. a admis excepţia invocată.
În privinţa fondului litigiului, tribunalul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 2009 încheiat între reclamanta SC O. SRL, în calitate de cumpărător şi pârâta SC R. SRL, în calitate de vânzător s-a convenit livrarea de către pârâtă a butaşilor de viţă-de-vie, plantarea acestora pe o suprafaţă de 40,53 ha, livrarea materialelor de susţinere şi palisaj, precum şi instalarea acestui sistem.
În conformitate cu clauza prevăzută la pct. VI din contract privind obligaţiile părţilor, procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor se vor face de către ambele părţi, iar în absenţa întocmirii unui astfel de înscris se va considera că procesul-verbal întocmit de Direcţia Agricolă competentă pentru zona care recepţionează sfârşitul lucrării pentru măsura 1 şi 2 va fi valabil pentru a determina executarea lucrării respective, confirmând calitatea acesteia. În privinţa recepţiei cantitative a butaşilor pentru garanţia de prindere s-a stabilit că inventarierea acestora se va face în iulie 2010 numărându-se butaşii vii, iar cei neprinşi până la cantitatea de 8.275 vor fi în sarcina beneficiarului, respectiv a reclamantei, iar restul, adică ceea ce depăşeşte această cifră, în sarcina furnizorului, înlocuirea acestora urmând a fi efectuată în perioada noiembrie 2010 – 15 aprilie 2011.
Raportat la această clauză contractuală, prima instanţă a apreciat că singura obligată faţă de reclamantă este pârâta SC R. SRL, orice pretenţie formulată faţă de partenerii externi nu poate fi primită în absenţa unui contract încheiat cu aceştia, fiind lipsită de relevanţă referirea din contract la producătorii străini.
În consecinţă acţiunea reclamantei faţă de V.C.R. Italia a fost respinsă ca neîntemeiată, iar în privinţa furnizorului extern C.M.C. având în vedere admiterea excepţiei prematurităţii, examinarea fondului pretenţiilor nu a mai fost posibilă.
Prin urmare, analizând în ansamblu pretenţiile reclamantei din cele două dosare conexate şi având în vedere că acestea vizează repararea aceloraşi prejudicii, pe baza expertizei tehnice efectuate în cauză, prima instanţă a concluzionat că pârâta SC R. SRL este în culpă pentru procentul mic de prindere, de sub 50% din totalul butaşilor livraţi, cauza fiind calitatea necorespunzătoare a acestora sau modul în care au fost plantaţi, ambele obligaţii fiind în sarcina pârâtei. S-au înlăturat apărările acesteia referitoare la neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor referitoare la asigurarea condiţiilor de depozitare cu motivarea că pârâta nu a notificat la data efectuării lucrărilor eventuale nereguli privind locul in care au fost depozitaţi butaşii înainte de a fi plantaţi.
În consecinţă, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtei la plata contravalorii de înlocuire a butaşilor neprinşi.
În privinţa costurilor lucrărilor de întreţinere şi a profilului nerealizat de reclamantă, prima instanţă a apreciat că şi acestea trebuie imputate pârâtei, ele fiind consecinţa neîndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor faţă de reclamantă. În considerarea clauzelor contractului s-a apreciat că, deşi reclamanta a solicitat aceste despăgubiri pe ultimii trei ani, ele sunt datorate doar pentru anii 2011 şi 2012 deoarece părţile au convenit ca reclamanta să-şi asume pierderile aferente anului plantării, pentru butaşii neprinşi, cuantumul acestor sume fiind stabilit în funcţie de convenţia părţilor şi expertiza efectuată în cauză.
În privinţa solicitării reclamantei din dosarul conexat de obligare a pârâtei la plata contravalorii a 3.243 tensionatoare, care s-ar distruge printr-o eventuală operaţiune de înlocuire a stâlpilor de capăt, s-a apreciat că aceasta este nefondată ca urmare a respingerii tuturor pretenţiilor privind calitatea materialelor livrate de pârâtă, altele decât butaşii.
Prin decizia civilă nr. 84 din 13 iunie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC R. SRL şi a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC O. SRL.
Referitor la apelul declarat de reclamanta SC O. SRL, instanţa de apel a reţinut că este nefondată critica referitoare la admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii faţă de pârâta C.M.C., cu motivarea că faţă de această pârâtă nu s-a îndeplinit procedura concilierii directe, la dosar nu a fost identificată adresa pretins a fi fost comunicată acestei pârâte, ci doar o adresă transmisă prin fax pârâtei SC R. SRL .
A fost înlăturată şi critica referitoare la respingerea acţiunii faţă de pârâta V.C.R. Italia în considerarea faptului că izvorul litigiului derivă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă şi pârâta SC R. SRL, iar simpla virare a unor sume de bani direct în contul furnizorului extern, nu echivalează cu o asumare a obligaţiilor contractuale pe care pârâta SC R. SRL le-a acceptat prin semnarea convenţiei, după cum nu operează nici instituţia solidarităţii, în absenţa unei prevederi exprese în acest sens în contract. Raporturile juridice ale pârâtei V.C.R. Italia s-au derulat exclusiv cu pârâta SC R. SRL, singura care poate să-i solicite eventuale daune pentru materialul săditor necorespunzător calitativ.
În privinţa cuantumului despăgubirilor soliditate de reclamantă instanţa de apel a arătat că acesta a fost corect determinat, raportat la clauzele contractului referitoare la limita despăgubirilor pentru butaşii neprinşi, şi respectiv probele administrate pentru celelalte pretenţii în legătură cu care însăşi reclamanta are o evaluare diferită a prejudiciului, ceea are semnificaţia unei incertitudini atât în privinţa întinderii prejudiciului cât şi a culpei pârâtei.
Referitor la apelul declarat de pârâta SC R. SRL, instanţa de apel constatând că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia achitării taxelor judiciare de timbru datorate a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/97 dispunând anularea apelului ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC O. SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei admiterea apelului şi a acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că in speţă nu este îndeplinită procedura concilierii directe, în condiţiile în care la dosar, anexat motivelor de apel a fost depusă adresa din 17 septembrie 2010 prin care se semnalează pârâtei nerespectarea obligaţiilor contractuale, situaţie în care condiţiile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. erau îndeplinite.
O altă critică vizează interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi stabilirea faptului că nu există raporturi contractuale cu pârâta V.C.R. Italia, deşi aceasta a încasat sumele de bani în baza facturilor emise, care în conformitate cu art. 46 C. com. au valoarea unui contract în formă simplificată situaţie în care în mod eronat prin decizia recurată s-a argumentat că nu există raporturi contractuale cu pârâtele C.M.C. şi V. C.R. Italia.
În egală măsură, susţine recurenta şi dispoziţiile art. 42 C. com. au fost greşit aplicate, instanţa de apel apreciind, contrar prevederii legale evocate, că solidaritatea trebuie să fie menţionată expres în contract.
Sub acest aspect, relevant este faptul că în contractul încheiat între reclamantă şi pârâta SC R. SRL se menţionează existenţa partenerilor străini, precum şi obligaţia reclamantei recurente de a achita direct acestora contravaloarea bunurilor achiziţionate, astfel că nu exista nici un temei legal pentru respingerea obligării pârâtelor în solidar la plata despăgubirilor solicitate.
Evocând concluziile expertizei efectuate în cauză, recurenta susţine că în mod greşit s-a respins solicitarea de acordare a contravalorii profitului pe ultimii trei ani cu motivarea că numărarea butaşilor vii pentru garanţia de prindere trebuia făcută în luna iulie 2010 şi nu în anul 2012 când s-a efectuat expertiza.
De asemenea, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra motivului prin care a contestat calcularea profitului, iar raportat la cantitatea de butaşi prinşi a aplicat greşit legea deoarece nu a înţeles să coroboreze toate probele existente la dosar.
O altă critică vizează faptul că este eronată susţinerea instanţei de apel conform căreia contravaloarea stâlpilor şi a celorlalte materiale puteau fi obţinute, dacă se invoca faţă de producătorul C.M.C. existenţa unor vicii ascunse, în condiţiile în care o astfel de solicitare a fost formulată în contradictoriu cu această parte, iar probele existente la dosar confirmă faptul că structura de susţinere a plantaţiei a fost realizată, dar calitatea acesteia putea fi determinată doar după o anumită perioadă de timp. În condiţiile în care procesele-verbale de recepţie atestă doar executarea cantitativă nu şi calitativă a lucrării rezultă că pârâtele SC R. SRL şi C.M.C. aveau obligaţia respectării întocmai a obligaţiilor contractuale, în caz contrar fiind ţinute la repararea prejudiciului produs în acest mod.
Analizând recursul formulată prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, în privinţa modului de soluţionare a excepţiei prematurităţii, instanţa de apel confirmând soluţia tribunalului, a arătat că dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. nu au fost respectate, la dosar nefiind depusă dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe. În această privinţă s-a argumentat prin decizia recurată că adresa din 17 septembrie 2010, invocată şi în recurs, nu atestă existenţa unei corespondenţe directe între reclamantă şi pârâta C.M.C., nu există dovada comunicării acestui înscris către pârâtă şi nici a unei alte adrese emise de reclamantă către această parte, care să poată fi calificată ca îndeplinind cerinţele textului legal invocat. Adresele emise prin fax altei societăţi, respectiv pârâtei SC R. SRL nu au semnificaţia realizării procedurii concilierii directe şi faţă de pârâta C.M.C., situaţie în care excepţia prematurităţii invocată de această pârâtă a fost justificat admisă.
Prin urmare, acest motiv de recurs este nefondat urmând a fi înlăturat.
De asemenea, contrar susţinerilor recurentei şi soluţia de respingere a acţiunii faţă de pârâta V.C.R. Italia este legală în considerarea faptului că litigiul demarat de reclamantă s-a întemeiat pe existenţa raporturilor contractuale derivate din contractul din anul 2009 încheiat în reclamantă, în calitate de cumpărător şi pârâta SC R. SRL în calitate de vânzător. În această privinţă în mod corect a argumentat instanţa de apel că acest contract este semnat doar de pârâta SC R. SRL, care este singura obligată în raporturile derulate cu reclamanta prin semnarea convenţiei, iar simpla virare a unor sume de bani de către reclamantă către pârâta V.C.R. Italia nu echivalează cu o asumare de către aceasta a obligaţiilor pe care pârâta SC R. SRL le-a acceptat prin semnarea contractului.
De altfel, pârâta V.C.R. Italia a livrat direct reclamantei butaşii de viţă de vie, în baza facturilor - care în sensul art. 46 C. com. au valoarea unui contract în formă simplificată –, însă acesta este distinct de contractul din anul 2009 încheiat între reclamantă şi pârâta SC R. SRL .
În alţi termeni, pârâta V.C.R. Italia nefiind parte în contractul din anul 2009 încheiat între reclamantă şi pârâta SC R. SRL, acesta nu are forţă obligatorie în sensul art. 969 C. civ. în ceea ce o priveşte. Nu se poate reţine, în consecinţă, că pârâta V.C.R. Italia ar fi avut vreo obligaţie contractuală faţă de reclamantă derivând din contractul evocat pentru a justifica obligarea acesteia la plata sumelor din litigiu.
În absenţa semnării contractului evocat de către pârâta V.C.R. Italia este eronată susţinerea recurentei conform căreia cele două pârâte trebuiau obligate solidar la plata despăgubirilor solicitate, deoarece obligaţiile acestora derivă din contracte diferite, astfel încât nici solidaritatea pasivă nu poate opera.
În această privinţă, deşi este greşit argumentul instanţei de apel în sensul că solidaritatea nu operează în absenţa unei prevederi exprese în contract, soluţia de respingere a acestei critici este corectă ca mod de soluţionare a litigiului însă pentru alte considerente. Astfel, solidaritatea fiind de natura obligaţiei comerciale în conformitate cu art. 42 C. com. nu trebuie stipulată expres în convenţie.
Se impune sub acest aspect precizarea că este corectă susţinerea recurentei în sensul că potrivit dispoziţiilor legale evocate în obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidar, afară de stipulaţie contrară. Această constatare nu este însă de natură a modifica decizia recurată deoarece însă în speţă, după cum s-a argumentat, cele două pârâte nu au calitatea de codebitori, ai aceloraşi obligaţii pentru a opera principiul solidarităţii pasive.
De menţionat, în privinţa criticilor referitoare la cuantumul despăgubirilor că acestea vizează, în esenţă, modului de interpretare a expertizei efectuate în cauză, a conţinutului altor probe administrate cu privire la calitatea lucrărilor, situaţie în care Înalta Curte, observă că în realitate acestea reprezintă critici de netemeinicie excluse cenzurii instanţei de recurs din perspectiva specificului acestei căi de atac şi respectiv a temeiurilor invocate de recurentă, art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
De asemenea, contrar susţinerilor recurentei cu privire la omisiunea instanţei de apel de a examina cuantumul profitului, considerentele relevă că această critică a făcut obiectul analizei instanţei de apel, iar în privinţa calităţii materialelor livrate în legătură cu care s-a invocat existenţa unor vicii ascunse faţă de producătorul C.M.C., nu este posibilă analiza acestui motiv în condiţiile în care faţă de această pârâtă s-a admis excepţia prematuritatea cererii, astfel că în mod evident examinarea fondului pretenţiilor nu a mai fost posibilă.
În consecinţă, recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC O. SRL Silagiu împotriva deciziei civile nr. 84 din 13 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2106/2014. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2113/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
