ICCJ. Decizia nr. 2109/2014. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2109/2014
Dosar nr. 7334/59/2006
Şedinţa publică din 1 iulie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 5 decembrie 2006, revizuentul G.C. a solicitat revizuirea următoarelor hotărâri: Decizia civilă nr. 2596 din 29 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 6830/59/2006, Decizia civilă nr. 2064 din 26 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 11248/59/2006, Decizia civilă nr. 2660 din 10 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 8241/C/2005, Decizia civilă nr. 1286 din 26 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 2216/C/2005 şi Sentinţa civilă nr. 8721 din 11 octombrie 2004, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 6734/2004.
Revizuentul a susţinut că hotărârile pronunţate sunt nelegale pentru că au menţinut Sentinţa civilă nr. 721 din 11 octombrie 2004 a Judecătoriei Timişoara prin care s-a dispus evacuarea sa, dispoziţie care s-a bazat pe o eroare judiciară.
Cererea de revizuire a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 1 şi 2, art. *3231, art. 324, art. 325, art. 326 - 327 C. proc. civ., iar în fapt, pe invocarea erorilor judiciare cuprinse în aceste hotărâri.
Prin Decizia civilă nr. 2103 din data de 23 octombrie 2012, irevocabilă, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a constatat perimată cererea de revizuire formulată de G.C.
Instanţa a reţinut că, în cursul procesului, cauza a fost suspendată la data de 26 aprilie 2007, în temeiul dispoziţiilor art. *1551 C. proc. civ., dat fiind faptul că revizuentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de depunere la dosarul cauzei o copie a plângerii penale formulată împotriva unuia din membrii completului de judecată, încheierea prin care a fost dispusă suspendarea nefiind atacată, iar la data de 28 august 2012 revizuentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Instanţa a reţinut că măsura suspendării a fost justificată, că rămânerea cauzei în nelucrare, mai mult de un an, în concret mai mult de cinci ani, se datorează comportamentului procesual al revizuentului, iar instanţa nu era obligată să efectueze, din oficiu, vreun act procedural în vederea reluării judecăţii, motiv pentru care, în baza art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ., a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul G.C.
La data de 26 octombrie 2012, revizuentul G.C. a formulat recurs împotriva acestei decizii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul revizuentului a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 20 decembrie 2012, judecata acestuia fiind suspendată la data de 23 aprilie 2013, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna dintre părţi nefiind prezentă la strigarea pricinii.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an".
Instituţiei perimării i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruinţă, vreme îndelungată, în judecata pricinii.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată, în intervalul de timp reglementat de lege, în speţă, de la data suspendării judecăţii prezentului recurs, respectiv 23 aprilie 2014 şi până la data repunerii pe rol din oficiu, şi anume 10 iunie 2014, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care nici una din părţi nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de revizuentul G.C. împotriva Deciziei nr. 2103 din data de 23 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2108/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2110/2014. Civil → |
|---|
