ICCJ. Decizia nr. 2141/2014. Civil. Conflict de competenţă. Obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2141/2014
Dosar nr. 37888/245/2013
Şedinţa Camerei de Consiliu din 10 iunie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 60982/299/2012 la data de 28 decembrie 2012, reclamanta M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.C., constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei constând în onoare, reputaţie şi imagine prin acuzaţiile mincinoase şi prin declaraţii denigratoare şi defăimătoare susţinute de către pârât în mod public privitoare la activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul Parlamentului European, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale în valoare de 50.000 euro şi obligarea la publicarea hotărârii în cadrul a trei ziare: J.N., R., Ziarul F., precum şi în cadrul blog-ului personal aflat la adresa de internet, pe cheltuiala exclusivă a pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că începând cu data de 25 octombrie 2012 pârâtul a susţinut conferinţe şi declaraţii de presă, intervenţii în cadrul unor emisiuni televizate şi interviuri pentru editoriale prin care a transmis informaţii mincinoase opiniei publice privind anchetarea reclamantei de către Comisia de Etică din cadrul Parlamentului European, acuzaţiile mincinoase, declaraţiile denigratoare şi defăimătoare lezând în mod grav drepturile nepatrimoniale ale reclamantei constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine, drepturi fundamentale exercitării mandatului de membru în Parlamentul European.
S-a arătat că pârâtul construieşte elemente strategice mincinoase ce pot fi identificate ca părţi componente ale unei campanii de denigrare şi defăimare a reclamantei.
Reclamanta a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 252, 253, 1349, 1357 C. civ., fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, fiind produs un prejudiciu prin depăşirea limitelor libertăţii de exprimare şi încălcarea normelor constituţionale.
S-a mai arătat că prin intervenţia din cadrul emisiunii "XX" difuzată de postul de televiziune AA în data de 25 octombrie 2012, pârâtul a iniţiat campania mincinoasă desfăşurată împotriva reclamantei care a culminat cu acuzaţia falsă, preluată de întreaga mass-media privind anchetarea reclamantei de către Comisia de Etică a Parlamentului European. În aceeaşi zi, pârâtul a susţinut aceleaşi declaraţii mincinoase şi printr-o intervenţie difuzată de postul de televiziune AA, în cadrul emisiunii de ştiri şi prin publicarea unui post intitulat „M.M., acuzată că i-a minţit pe membrii Parlamentului European" în cadrul blog-ului personal.
A mai susţinut reclamanta că pârâtul a formulat noi declaraţii publice în data de 23 noiembrie 2012, declaraţiile fiind preluate de întreaga mass-media iar ulterior, pârâtul a publicat consecutiv în data de 24 noiembrie 2012 şi 25 noiembrie 2012, articolele: "M.M. - justiţiarul de mucava" şi „M.M., despre minciună, dezinformare şi defăimare" pe blog-ul: http://blog.xx.ro/parlamentul-european-2012/.
S-a arătat că denigrarea şi defăimarea reclamantei se desfăşoară şi în cadrul presei scrise prin interviurile acordate de către pârât, în data de 20 noiembrie 2012 declarând pentru ziarul R., iar ulterior acordând un interviu publicaţiei online D.N.
La termenul din 10 iunie 2013, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a arătat că reformulează capetele cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine, prin declaraţiile denigratoare şi defăimătoare susţinute de către pârât în mod public privitoare la activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul Parlamentului European şi obligarea la publicarea hotărârii în cadrul a trei ziare: J.N., R., Ziarul F., precum şi în cadrul blog-ului personal aflat la adresa de internet, pe cheltuiala exclusivă a pârâtului.
Totodată s-a arătat că înregistrările în cadrul cărora au fost formulate afirmaţii mincinoase, denigratoare şi defăimătoare sunt: emisiunea „XX" din 25 noiembrie 2012, emisiunile de ştiri difuzate de AA din 25 noiembrie 2012 şi Q. din 19 ianuarie 2013.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin raportare la dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a solicitat respingerea cererilor ca nelegale şi nefondate.
Prin sentinţa civilă nr. 21455/2013 din 4 noiembrie 2013, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat judecarea cererii formulate în favoarea Judecătoriei laşi.
În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că faptele ilicite indicate de către reclamantă ca fiind săvârşite de către pârât, denigratoare şi defăimătoare la adresa reclamantei au fost săvârşite prin intervenţiile pârâtului în emisiuni televizate, prin interviuri acordate unor publicaţii, prin publicarea unor articole pe internet şi prin conferinţe de presă.
S-a mai reţinut că intervenţiile pârâtului în emisiuni televizate, interviurile acordate unor publicaţii şi publicarea unor articole pe internet nu pot fi considerate ca fiind efectuate în raza de circumscripţie a Judecătoriei sectorul 1 Bucureşti, nefiind elemente care să determine locul săvârşirii faptei ilicite.
Instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei potrivit cărora locul săvârşirii faptelor ilicite este sediul postului de televiziune AA, reţinând din transcriptul emisiunii din 25 octombrie 2012 (Anexa 9) că pârâtul a intervenit telefonic în cadrul acestei emisiuni.
Instanţa reţinând că nu poate fi determinat în mod concret locul săvârşirii tuturor faptelor indicate de către reclamantă cât şi faptul că acestea urmează a fi analizate în totalitatea acestora, reclamanta indicând că faptele săvârşite de către pârât se identifică ca părţi componente ale unei campanii de denigrare şi defăimare a acesteia susţinută de către pârât, a apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ., competenţa soluţionării prezentei cereri aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, situat în Municipiul laşi, str. A.P., jud. laşi.
Prin sentinţa civilă nr. 3519 din 10 martie 2014, Judecătoria laşi, legal învestită după declinare, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria laşi a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au dreptul, conform art. 159 C. proc. civ. să invoce această excepţie, iar C. proc. civ. de la 1865 prevede o competenţă alternativă în ceea ce priveşte soluţionarea litigiului.
Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat acoperirea prejudiciului produs prin fapta ilicită a pârâtului I.C. constând în despăgubiri rezultate din încălcarea de către acesta a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine.
Reclamanta poate alege între instanţa de la domiciliul pârâtului, în condiţiile art. 5 C. proc. civ., respectiv Judecătoria laşi şi cea în a cărei rază teritorială se pretinde a fi fost comise faptele, conform art. 10 pct. 8 C. proc. civ., respectiv Judecătoria sectorului 1, pe raza cărea se află postul TV AA.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor, se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe. În ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) şi norme cu caracter imperativ (art. 13-16).
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
Astfel, Înalta Curte, constată că, în speţă, conform principiului disponibilităţii, reclamanta M.M. a învestit Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, solicitând în contradictoriu cu pârâtul I.C., constatarea încălcării drepturilor sale nepatrimoniale constând în onoare, reputaţie şi imagine prin acuzaţiile mincinoase şi prin declaraţii denigratoare şi defăimătoare susţinute de către pârât în mod public privitoare la activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul Parlamentului European, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale în valoare de 50.000 euro şi obligarea la publicarea hotărârii în cadrul a trei ziare: J.N., R., Ziarul F., precum şi în cadrul blog-ului personal aflat la adresa de internet, pe cheltuiala exclusivă a pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
Prevederile art. 5 C. proc. civ. statuează asupra competenţei ratione loci a instanţei domiciliului pârâtului, iar potrivit art. 10 pct. 8 acelaşi cod, în afara domiciliului pârâtului, mai este competentă în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt. Or, în raport de dispoziţiile legale evocate şi având în vedere că reclamanta avea posibilitatea de a alege între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 12 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, că, în speţă competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei iniţial învestite, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, ca fiind instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta ilicită.
În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2133/2014. Civil. Pretenţii. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 2144/2014. Civil. Suspendare provizorie a... → |
|---|
