ICCJ. Decizia nr. 2120/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2120/2014
Dosar nr. 4450/111/2012
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 92/COM/2013 din 20 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a ll-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Municipiul Oradea.
A fost admisă cererea formulată de reclamanta SC Y.C. SRL în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Oradea şi Administraţia Imobiliară Oradea, fiind obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 167.019,63 RON cu titlu de despăgubiri la care se va adăuga dobânda legală începând cu data de 6 ianuarie 2011 şi până la plata integrală a debitului, precum şi suma de 542 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii Municipiul Oradea prin Primar şi Consiliul Local - Administraţia Imobiliară Oradea, iar prin decizia nr. 86/C/2013-A din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrative şi fiscal, a respins apelurile pârâţilor.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că pretenţiile reclamantei constau în contravaloarea lucrărilor de zugrăvit pe care pretinde că le-ar fi executat la imobilul ce face obiectul contractului de achiziţie publică încheiat cu pârâtele, respectiv lucrări de zugrăvit la cea 50 de săli de clasă ale Liceului Pedagogic din O., şi pentru plata cărora pârâtele s-ar fi obligat să încheie un act adiţional la contractul de achiziţie publică, act ce nu a mai fost încheiat.
S-a reţinut că între părţi s-a încheiat iniţial contractul de achiziţie publică din 26 septembrie 2007 prin care reclamanta, în calitate de executant, s-a obligat să execute, să finalizeze şi să întreţină lucrarea de construcţii „Reparaţii capitale - instalaţia electrică, amenajări interioare şi înlocuire tâmplărie interioară şi exterioară la Liceul Pedagogic, str. J.C.", iar achizitorul s-a obligat să plătească contravaloarea acestor lucrări, în cuantum total de 636.094,27 RON cu TVA.
La data de 21 noiembrie 2007, pârâtele au întocmit actul intitulat „Notă justificativă", prin care au stabilit că, la obiectivul ce face obiectul contractului încheiat cu reclamanta, în timpul execuţiei lucrărilor la instalaţia electrică s-au constatat anumite deficienţe care necesitau lucrări suplimentare, şi având în vedere cele constatate, s-a propus suplimentarea valorilor faţă de contractul încheiat cu reclamanta cu suma de 313.402,15 RON cu TVA, conform devizelor de ofertă anexate.
Nota justificativă a fost semnată de reprezentanţii pârâtelor şi de dirigintele de şantier, aprobată de pârâte şi concretizată în raporturile cu reclamanta prin încheierea „Contractului de achiziţie publică privind executarea lucrărilor suplimentare la obiectivul reparaţii capitale instalaţia electrică, amenajări interioare şi înlocuit tâmplărie interioară şi exterioară la Liceul Pedagogic, str. J.C.", contract din 21 noiembrie 2007.
S-a reţinut aşadar, că părţile au convenit executarea unor lucrări suplimentare de zugrăvit la sălile de clasă ale liceului de către reclamantă, iar pârâtele susţin că aceste lucrări au fost cuprinse în contractul de achiziţie publică arătat anterior şi au fost achitate.
În baza probatoriului administrat în cauză, instanţa a concluzionat că în mod corect a făcut prima instanţă aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză, obligând pârâtele la plata sumelor datorate către reclamantă.
Împotriva acestei deciziei, au declarat recurs pârâţii Consiliul Local - Administraţia Imobiliară Oradea şi Municipiul Oradea prin Primar, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei primei instanţe şi respingerea acţiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii au susţinut că în cauză se impunea administrarea de probe noi, respectiv efectuarea unei expertize de evaluare a lucrărilor pretins a fi fost executate suplimentar de către reclamantă, probatoriul administrat fiind insuficient.
În continuare, au susţinut recurenţii că decizia recurată conţine motive contradictorii, aspect ce rezultă din probele depuse la dosar, respectiv facturile la care se face referire, în raport cu care s-a reţinut în mod greşit că lucrările cuprinse în factura din 10 decembrie 2012 şi în situaţia de lucrări aferentă acesteia, în valoare de 167.019,63 RON ar fi identice cu cele cuprinse în situaţia de lucrări aferentă facturii în valoare de 40.933,60 RON emisă la data de 26 mai 2009.
Au mai susţinut recurenţii că, la momentul încheierii procesului-verbal de recepţie finală, reclamanta nu a avut nicio obiecţie, astfel încât nu pot fi luate în considerare orice alte obiecţiuni sau solicitări de remediere ulterioare datei încheierii procesului-verbal.
Mai mult, reclamanta nu a făcut dovada efectuării lucrărilor suplimentare iar simpla prezentare a facturii fiscale şi a situaţiei de plată nu este, în opinia recurenţilor, suficientă având în vedere prevederile art. 18.1 şi ale art. 19.1 din cele două contracte de achiziţie publică.
Analizând decizia atacată în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat din oficiu, în limitele controlului de legalitate - derivat din nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează căile de atac în această materie, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin raportare la dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006, ce reprezintă cadrul legal aplicabil speţei şi ţinând seama de principiul legalităţii căilor de atac, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar a calificat în mod greşit calea de atac promovată ca fiind apel.
În speţă, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 28716 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv la data promovării căii de atac, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Aşa fiind, în raport de dispoziţiile legale evocate, se constată că, în mod greşit, curtea de apel a judecat cauza ca instanţă de apel, în condiţiile în care hotărârea primei instanţe era susceptibilă numai de exercitarea căii de atac a recursului, examinarea hotărârii din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 din acelaşi cod invocate prin memoriul de recurs, nu este posibilă.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâţii Consiliul Local - Administraţia Imobiliară Oradea şi Municipiul Oradea prin Primar împotriva deciziei nr. 86/C/2013-A din 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Consiliul Local - Administraţia Imobiliară Oradea şi Municipiul Oradea prin Primar împotriva deciziei nr. 86/C/2013-A din 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2118/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2125/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
