ICCJ. Decizia nr. 2145/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2145/2014

Dosar nr. 3974/107/2013

Şedinţa din camera de consiliu de la 8 iulie 2014

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 16 iulie 2013, sub nr. 3974/107/2013, reclamanţii B.N., S.M., S.C., P.C.A. şi T.A. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale aferente titlului executoriu, reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1008/LM/2009, începând cu data rămânerii definitive şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Ministerului Finanţelor Publice la virarea sumelor de bani necesare plăţii acestor drepturi băneşti.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin această hotărâre judecătorească pârâţii au fost obligaţi să le plătească drepturi băneşti reprezentând sporul de confidenţialitate de 15%, începând cu data de 14 februarie 2005 şi pentru viitor.

Reclamanţii au mai arătat, de asemenea, că prin acţiunile formulate nu au solicitat şi obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale, ci doar la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, astfel că au înţeles să le solicite pe cale separată, prin prezenta acţiune.

Prin Sentinţa nr. 163 din 30 ianuarie 2014, Tribunalul Alba, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că dobânzile pretinse nu reprezintă o corecţie a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească în favoarea reclamanţilor, neavând legătură directă cu stabilirea acestor drepturi. În realitate, acestea sunt daune produse reci amanţilor, datorită imposibilităţii executării unei hotărâri judecătoreşti. De aceea, competenţa revine judecătoriei, conform dispoziţiilor art. 94 lit. j) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Acţiunea reclamanţilor este o cerere evaluabilă în bani, a cărei valoare nu depăşeşte. 200.000 RON, obiectul fiind un drept la prestaţii succesive, valoarea acestuia fiind dată de prestaţia anuală datorată.

S-a reţinut că reclamanţii ar fi trebuit să sesizeze cu soluţionarea acestei cauze, instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâtul Tribunalul Bihor (ordonator terţiar de credite), acesta fiind situat pe raza municipiului Oradea.

Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunţat Sentinţa civilă nr. 6270 din 29 mai 2014, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Alba. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 „întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform art. 266 şi 269 alin. (1) din acelaşi act normativ judecarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. În aplicarea dispoziţiilor art. 94 şi 95 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanţa a constatat că, în cauză, competenţa aparţine tribunalului, dat fiind faptul că dobânzile solicitate de reclamanţi prin acţiune reprezintă o corecţie a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi achitate cu întârziere.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1008/LM din 26 iunie 2009, începând cu data rămânerii definitive a acesteia şi până la data plăţii efective.

Reclamanţii din cererea de faţă fac parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-a acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, iar pârâţii sunt autorităţi şi instituţii publice, în sarcina cărora instanţele au stabilit obligaţia plăţii creanţelor.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin eşalonarea drepturilor salariale câştigate, prin acţiunea pendinte reclamanţii au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câştigul pe care creditorii l-ar fi obţinut ca urmare a învestirii banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă, iar nu actualizarea creanţei cu indicele preţurilor de consum, ce are rolul menţinerii valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii.

Or, pentru soluţionarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenţia dedusă judecăţii, se impune a se observa că dobânda şi actualizarea sumei sunt două instituţii de natură juridică diferită, dobânda reprezentând preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu indicele de inflaţie, urmărind păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse de reclamanţi se circumscriu dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acestora.

Astfel, reclamanţii şi-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile citate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum şi posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plăţii salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârea judecătorească la care au făcut trimitere reclamanţii au stabilit drepturi salariale în favoarea acestora, acţiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situaţie în care Tribunalul Alba este competent să soluţioneze pricina.

În cauză, natura şi obiectul acţiunii, respectiv interesul reclamanţilor sunt circumscrise, supuse şi subrogate dreptului material principal, respectiv diferenţelor salariale dispuse prin titlul executoriu pronunţat de tribunal, ca instanţă de fond. Aşadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această concluzie şi ţinând seama, inclusiv de cerinţa de simetrie jurisdicţională, competenţa materială nu poate aparţine decât tribunalului.

Pe de altă parte, executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Această modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferenţele salariale datorate), prin analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu atrage incidenţa art. 94 lit. j) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a cauzei fiind determinată de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluţionat un litigiu referitor la drepturi salariale, ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva normelor juridice incidente, precum şi faţă de obiectul acţiunii, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite potrivit Codului de procedură civilă.

În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 1 şi 4, a acordat competenţă tribunalelor să judece, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor jurisdicţii, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziţie legală expresă s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2145/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond